Neobonjurism şi autohtonism în cultură

Neobonjurism şi autohtonism în cultură

by -
1 811

În atmosfera calmă a vieţii noastre intelectuale, unde domnea echilibrul unei mediocrităţi mulţumite, articolul «Parsifal » de Nichifor Crainic a avut darul să turbure sufletele , să provoace o smulgere din făgaşul obişnuit al discuţiilor literare . De multă vreme , din epoca aprigilor ciocniri între «Convorbirile Literare» şi «Contimporanul» , sau din timpu  mai apropiat de noi, al concepţiei de artă a «Semănătorului » şi estetismul steril al celor pe cari vremea i-a îngropat în uitare, literatura noastră n’a mai simţit provocarea fecundă a unei idei . Dincolo de aşezarea corectă şi caligrafică a cuvântului în frază , preocuparea scriitorului român nu depăşia nevoile de apărare ale augustei sale persoane . Răsboiul peste hotare la alte neamuri sfâşiase toate vechile hărţi de hotărnicie cărturărească, clătinase seculare orândueli morale , sfărâmase tradiţionalele table de valori , provocând o uriaşe desfăşurare de energii , o întrecere ameţitoare între noii arhitecţi ai cugetării umane. Dela acestea cărturarul român era absent . Iar scriitorul îşi căuta ritmul timpului , în năzdrăvănii sintactice . Dl Nichifor Crainic în «Parsifal» pune în sfârşit cu îndrăzneală problema specifică a culturii româneşti :

«Un larg fluviu de orientalism a curs deci în matca sufletului nostru popular. Bizanţul şi Kiewul au fost pentru noi vămile peunde s’a strecurat, pe dedesubtul ortodoxiei, acest import ce s’a disolvat cu vremea în rezervoriul forţelor noastre primitive. El face astfel parte din avuţia noastră populară şi alcătueşte încă o putere de diferenţiere şi de rezistenţă a mentalităţii patriarhale, a geniului autohton, faţă de curentul civilizaţiei europene de provenienţă istoriceşte proaspătă».

Astăzi orientarea culturii noastre stă în cumpănă «între civilizaţia occidentală a cărei limită extremă se proclamă atinsă şi între Răsăritul ,în haosul creştin al căruia se prevede viitorul».

La acest articol a răspuns dl Tudor Vianu . Pornind dela ipoteza «că toate scrupulele etnice sunt accident de creştere, o criză de pubertate» prevede «în locul sufletului etnic» ca punct de plecare şi sprijin în acelaş timp al culturii , «ideea statului ca un îndreptar» al orientărilor unei întregi generaţii. Deci se precizează două tendinţe: prima o accentuare a caracterelor etnice , a doua o îndepărtare treptată a elementelor etnice spre a da culturii româneşti un caracter de universalitate , iar ca disciplină dându-se ideea Statului .

Ideea Statului ? Care? Feudal , burghez , socialist sau sovietic? , căci toate aceste forme pot determina ideea Statului . Dincolo de formele vremelnice pe care le îmbracă raporturile evolutive ale puterilor de producţie, cultura trebuie să caute elementul permanent , care determină ritmul specific al vieţii sociale , trebuie să-şi reazeme posibilităţiele de afirmare pe elementul etnic .

Toată criza morală a societăţii româneşti, toată oscilarea spiritului românesc între tendinţi protivnice , toată dibuirea cugetului românesc se datoreşte lipsei unei legături trainice, a unui contact permanent cu elementul etnic , produs al unei lente elaborări istorice , încă dela 1800 societatea românească a fost surprinsă de transformarea care se petrecuse în Europa; timp de un veac (epoca fanarioţilor) cadrele sociale fuseseră nimicite , iar procesul de creştere al societăţii româneşti întrerupt . Ecourile marilor prăbuşiri sociale , care schimbaseră faţa apusului , au venit până în Valahia şi mai puternic în Moldova . Boierimea pământeană a simţit o viguroasă chemare la vieaţă, şi trecutul de mărire începu să răsară în conştiinţa acestei clase nu ca o moleşitoare părere de rău, ci ca o luminoasă îmbărbătare. Contactul cu principiile revoluţiei francez e a dat primul rod : Constituţia dela 13 Septemvrie 1822. Un sfert de veac mai târziu , ideologia politică a «cărvunarilor» se realizează . Poporul român a făcut saltul peste câteva secole. Se transportau mecanic formele europene de civilizaţie, se rupeau legăturile cu trecutul . Neavând cadre sociale se creeau cadre administrative , iar în loc ca realităţiele societăţii româneşti să elaboreze forma Statului, Statul scoborît din cerul ideologiei revoluţionare, devenia un foarte grăbit improvizator de realităţi sociale . Deaci o serie de conflicte între realităţile economice şi morale de o parte şi formele de organizaţie politică de alta . Cultura înregistra conflictele . «Vai de poporul a cărei evoluţie prea violentă şi prea bruscă a echilibrat rău economia internă , şi care, prin exagerarea sistemului său conducător, prin alterarea organelor sale fundamentale , este condamnat la debilitate , la acţiuni nesocotite , la neputinţă ». (H . Taine , Les origines de la France, p . V) . Acesta a fost în linii generale procesul de smulgere al societăţii româneşti din cadrul ei istoric , de alunecare în «orbita ţărilor capitaliste » (ca să întrebuinţăm termenul lui Gherea) . Rezultatul unui secol de bruscă europenizare se vede !

Cultura românească a părăsit mai repede vagabondajul şi s’a întors , cu ceea ce putuse strânge, la vatră. Începând cu Eminescu vom putea urmări continua străduinţă a scriitorilor, de a se apropia cât mai mult de ceea ce formează elementul permanent al sufletului românesc. Elementul continuităţii, frânt în domeniul politico-social, caută să se refacă în domeniul culturii. Simultan s’au manifestat şi tendinţele spiritului românesc de a păşi hotarele, ducând în dar altor neamuri , creaţiile lui de artă .

Dl Pârvan recomandă ca terapeutică spiritului românesc străbătut de năzuinţi cuceritoare, suprema «despersonalizare, desnaţionalizare, destendenţionalizare, trebuie să fie actul de purificare, precursor creărei». Deci cu cât creaţia de artă va fi mai «despersonalizată», mai «desnaţionalizată», etc. cu atât năzuinţele noastre de cucerire spirituală se vor realiza . Evident, dl V . Pârvan poate fi socotit ca filozoful europeiştilor români , de aceea vom căuta să analizăm terapeutica ce ni se recomandă .

In ce măsură o literatură , de o pildă , îşi poate realiza năzuinţele de expansiune? Astăzi literatura europeană este cucerită , stăpânită de literatura rusească. S’ar putea crede că revoluţia care a doborît străvechiul imperiu ţarist, a provocat un interes deosebit pentru literatura naţiei care se înfăţişa ca propovăduitoare a unei noi evanghelii . Apusul caută în literatură sensul , explicaţia tuturor tainelor ce învăluiau revoluţia răsăritului . Cu mult înainte, la 1886 Vogué înfăţişa în «Le roman russe » o literatură nouă , profund umană şi specific naţională. Dela acea dată începe cucerirea Europei de spiritul rusesc . Şi cât s’a «despersonalizat», «desnaţionalizat» Tolstoi , Gogol , Dostoiewski; ar putea cineva să ne spună ? Tocmai revelaţia unei noi sensibilităţi cu totul specifică , naţională, tocmai revelaţia unei umanităţi care aducea un conţinut sufletesc cu totul nou , o viziune a vieţii aşa de ciudată , a provocat curiozitatea spiritului european . (In treacăt amintim pe Tourguenef : cel mai european scriitor rus este cel mai puţin valoros literariceşte). Ce barbar a răsunat glasul rusesc în armonia artei europene , cum a acoperit ca o avalanşă bietele controverse ale estetismului! Totalizarea morală a istoriei poporului rus ; mujicul, bisericile cu auritele lor cupole îşi prelungiră umbra deasupra Europei . Ca odinioară în preajma anului o sută , când Asia arunca apusului o nouă ideologie , astăzi popoarele Europei primesc expresia literară a sufletului rusesc . Conlucrarea culturală internaţională se face fără ca poporul rus să elimine elementul etnic din arta lui , ci tocmai datorită reliefatelor caractere etnice , arta rusească ş-ia deschis un drum biruitor . Sufletele crescute în preajma bisericilor aduc Europei obosite de scepticismul comod à la Voltaire — căruia Anatole France ia adăugat doar o strălucire nouă — fiorul de vieaţă a celor cari au aruncat o punte mistică între singurătatea tristă a sufletului lor şi majestatea cosmosului . Pentru rătăcitorii obosiţi prin deşertul unei arte fără mistuitoare adâncimi umane , arta rusească se înfăţişează ca o nouă revelaţie a vieţii, a infinitului , a lui Dumnezeu . Spiritul rusesc devine european , se universalizează prin înălţimile noi pe care le ridică , înălţ imi de unde se poate vedea o nouă înfăţişare a vieţii. Am repetat cu insistenţă caracterul cu totul naţional pe care îl păstrează sufletul rusesc revărsat ca o lavă , pentru a înţelege eroarea acelor cari îşi închipue că vom putea păşi în cultura umană , cu imitaţiile conştiincios făcute după modelele trimise din Paris odată cu jurnalele de modă . «Scrupulele etnice sunt un accident de creştere!» Dostoievski «un accident de creştere» al literaturii ruseşti; sau Ibsen «un accident de creştere» al literaturii norvegiene ? Marea frumuseţe a naturii stă în numeroasele accidente geologice care au brăzdat pământul cu pitoreşti «accidente » de teren în locul unei nesfârşite şi dezolante întinderi ca o tipsie .

Cultura celorlalte popoare îţi poate fi o verificare şi un stimulent, dar nicidecum o sursă de disciplină şi de creaţie. Evident că în domeniul ştiinţific elementul etnic dispare , dar în domeniul artei şi al filozofiei el formează axa . Peste hotare putem peregrina , ne vom găsi pe noi nu atât în ceea ce acceptăm cât , mai cu seamă , în ceea ce refuză «eul » nostru . Din succesivele rezistenţe ale spiritului nostru , ni se va contura personalitatea . Ar fi o lipsă totală de înţelegere dacă am socoti tendinţa spre o accentuare a elementului autohton , drept o înclinare spre izolare a noastră culturală . Mahatma Gandhi, marele animator al naţionalismului indian scria :

«Nu vreau să-mi fie casa mea împresurată din toate părţile şi ferestrele să-mi fie astupate. Vreau ca sufletul culturilor tuturor  ţărilor să circule liber străbă tându-mi casa, dar refuz să mă las smuls,Religia mea nu este o religie de închisoare».

Contactul strâns cu celelalte culturi , îţi înlesneşte regăsirea ta în ceea ce ai mai permanent, în ceea ce a creat în adâncimile nebănuite ale fiinţii tale acumularea de puteri morale a veacurilor trăite pe acelaş cuprins de pământ. Cum ar putea să fie oare Statul un îndreptar al culturii , când el este o proaspătă adăugire de suprafaţă a vieţii noastre ; când între Stat , ca disciplină socială , şi poporul nostru există încă o surdă ostilitate ?

Tradiţie nu înseamnă un clişeu, ci un adaus de vieaţă, de înţelegere; un îndreptar rătăcirilor sterile ale individului.

Ceea ce ne îndreptăţeşte să facem o apropiere între evoluţia Rusiei şi evoluţia noastră , este că aceeaş ruptură a continuităţii istorice s’a întâmplat aproape simultan . (Petru cel Mare în Rusia , iar la noi odată cu domnia fanarioţilor).

Nu o nostalgie a trecutului poetizat de perspectiva depărtărilor în timp, nostalgie care poate crea o stare sufletească priincioasă cel mult unei fertilităţi lirice ; nu dorinţa unei întoarceri la «işlicul şi ciubucul boierului Dinicu Golescu» , nici la judecăţile sumare de «om iute la mânie » ale voevodului Ştefan cel Mare , ar forma un program .

Culturarismul etnic năzueşte spre o restabilire a echilibrului între sinteza vieţii istorice a poporului român şi proaspetele lui forme de vieaţă socială , spre a da un punct de reazăm voinţii de afirmare a culturii noastre . Şi nu ne putem revărsa peste hotare , nu ne putem «universaliza», decât dând forme de înţelegere caracterelor noastre etnice.

In hotărîrea noastră stă biruinţa culturii româneşti.

 Pamfil Şeicaru, Gândirea, anul III, nr. 12

(Visited 246 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. chemare la Prohodul Neamului Romanesc

    Fratilor…Fratilor…Fratilor ….ni se stinge neamul
    Iesiti in graba la bisericile voastre si nu plecati de acolo pana nu induplecati pe Dumnezeul nostru ,dormiti pe treptele bisericii …cersiti indurare pt neamul nostru care se stinge ….ridicati o cruce mare ,Crucea Neamului umpleti crucea cu icoanele sfintilor neamului ….SA NU SE MAI OPREASCA RUGACIUNILE din fata ei,veniti pe rand preoti si popor si plangeti …nu va fie rusine …ca va vede lumea …oricum slujiti acum ,ultima data
    …psaltilor ,cantaretilor la strana bisericii rugati pe Dumnezeu sã va daruiasca cantarea Prohodul Neamului Romanesc …sã-l inmormantam cum se cuvine
    ..Femeilor, faceti coliva si impartiti saracilor pe la colturi …rugati cersetorii sã trimita rugaciunea in inalt in numele Neamului Romanesc
    stins fara lumina stramosilor la care a renuntat de bunavoie…singur…fara lupta

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.