Mărturii ale supravieţuitorilor crimelor maghiare din Ip şi Trăznea: „Sora mea, de...

Mărturii ale supravieţuitorilor crimelor maghiare din Ip şi Trăznea: „Sora mea, de 11 luni, a fost sfâşiată cu baioneta, în leagăn”.

by -
12 2026

news_img_119658_84087Iertăm, dar nu uităm!Anul 1940 reprezintă pentru români una dintre cele mai negre file de istorie. În data de 30 august, pierdeam Ardealul prin odiosul Diktat de la Viena, ca numai după circa o săptămână, pe 7 septembrie, să cedăm şi Cadrilaterul, bulgarilor. Dintre toate, cea mai tragica va rămâne cedarea Ardealului, ca urmare a crimelor făptuite de armata hortystă, sprijinită de o bună parte a localnicilor maghiari. În doar 11 zile, criminalii unguri au ucis aproximativ 1.000 de români. Cele mai lovite de soartă au fost localităţile Ip, cu 157 de martiri şi Trăznea, cu 87. Singura vină a acestor oameni a fost că s-au născut români. Doi oameni care au supravieţuit măcelului, Gavril Bucovan şi profesorul universitar Ioan Puşcaş, împărtăşesc cititorilor ziarului Gardianul amintirile acelor zile de groază, când în preajma lor au fost seceraţi de armele horthyştilor fraţii, părinţii şi apropiaţii lor.

Masacrul petrecut în Ip, în curtea familiei Butcovan

Mărturiile lui Gavril Butcovan, din Ip, singurul suprevieţuitor care mai trăieşte, sunt cutremurătoare. Gavril Butcovan, astăzi în vârstă de 84 de ani, a povestit echipei Gardianul clipele de groază prin care a trebuit să treacă la doar 16 ani. „În zorii zilei de 14 septembrie 1940 am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă, ce răzbăteau dinspre casele vecinilor noştri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric, şi m-a cuprins o frică ce nu v-o pot descrie în cuvinte. În familie eram de toţi 10 suflete. Părinţii şi 8 copiii. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan, şi i-am spus că sunt împuşcaţi românii. Însă tata nu putea vorbi de emoţie, pentru că bănuia ce ne aşteaptă. Mama o alăpta pe surioara Paulina, de 11 luni, iar parcă focurile de armă se înteţeau cu fiecare minut ce trecea. Mama l-a rugat pe tata să se uite pe geam să vadă ce se întâmplă pe uliţă, iar acesta i-a spus că vede oameni ce se plimbă agitaţi. Pentru o clipă mi-am aruncat şi eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari hortyşti şi consăteni maghiari, deveniţi copărtaşi la masacru. Pe când tata a vrut să deschidă uşa, deja soldaţii erau în curtea noastră. Unul dintre criminalii hortyşti s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am ştiut că l-au împuşcat pe tata.

Imediat au năvălit în casă 3 soldaţi, îndreptând puştile spre noi. S-au răstit şi la noi, bineînţeles în ungureşte, să ieşim afară. Mama i-a întrebat, arătând spre leagăn, că ce ve întâmpla cu fetiţa, la care soldaţii i-au răspuns că o s-o crească ei. Când am ieşit l-am văzut pe tata, care zăcea cu faţa în jos lângă peretele casei. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii hortyşti au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbuşit lângă corpul neînsufleţit al tatălui meu. Mi-am dat seama că sunt în viaţă, simţind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminali i-au executat pe fraţii mei. În faţa casei, la câţiva metri de mine, au ucis-o pe soră-mea Maria de 18 ani, care a fost împuşcată în piept cu cartuşe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împuşcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 anişori, care, disperată, striga <<unde eşti maică?!>>, a fost secerată de gloanţele criminalilor, fără a mai putea auzi vreodată glasul mamei. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul ce-l urmărea l-a împuşcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, <<bravii>> soldaţi unguri au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rănind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruţă. Referitor la mine, cred şi astăzi, că şansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata şi am stat culcat cu faţa la pământ, în timp ce călăii erau preocupaţi cu uciderea celorlalţi membrii ai familiei. Pe lângă mine şi mama au mai scăpat cei doi fraţi ai mei, Ioan de 12 ani şi Floarea de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane şi au străpuns-o cu baioneta pe surioara Paulina”, ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi Gavril Butcovan.

Bătăi, schingiuri şi îngropări de vii

Însă, mărturia acestuia continuă: „doresc să vă mai spun că cruzimea cu care a fost comis acest genocid întrece orice închipuire. Bătăile şi schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuţi până ce şi-au dat duhul. Lui Dumitru Sârca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiş i-au scos ochii, iar lui Pavel Sârca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte şi soţia acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moaşă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală. Aceştia, sub ameninţarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunşi în curtea casei l-au împuşcat. Soţiei i-au scos copilul din burtă cu baioneta. Pruncul  nu a apucat să vadă lumina zilei, dar nici mama copilul. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sârca, de 40 de ani şi Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau moarte şi soldaţii au văzut că acestea mai mişcau, totuşi au fost aruncate în groapa comună şi îngropate de vii. Trebuie să reţineţi că în acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împuşcat. Trebuie să vă mărturisec adevărul până al capăt. Nu toţi consătenii mei au pactizat cu criminalii hortyşti. Au fost şi maghiari care au sărit în apărarea familiilor de români, punându-şi prin acest gest chiar viaţa lor în pericol. Astfel au fost salvaţi din mâna ucigaşă a hortyştilor cel puţin 3 familii de români. Şi cu siguranţă dacă acţiunea criminală ar fi avut loc ziua ar fi fost mult mai mulţi care ar fi sărit în ajutorul nostru, al românilor, şi în mod sigur numărul celor ucişi era mult mai mic”, a încheiat cu glasul plin de durere Gavril Butcovan.

Masacrul de la Trăznea

În data de 9 septembrie 1940 trupele horthyste au intrat în comuna Treznea. Primele victime au fost copii aflaţi cu vitele la păscut. După ocuparea satului, soldaţii maghiari au dezlănţuit „asaltul”. Români şi evrei au fost ucişi cu focuri de mitraliere, străpunşi cu baionetele, iar casele incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români şi 6 evrei. În presa vremii se relata despre cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casă de trupele ungare şi împuşcat lângã o capitã de fân, împreunã cu soţia şi cele douã fiice ale sale, după care au fost ciopărţiti cu baioneta. Un alt caz este cel al lui Vasile Mărgăruş. Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părţi ale corpului şi apoi împuşcat în cap cu gloanţe model „dum-dum”. Deasemenea, preotul ortodox a căzut victimă. A ars in casa parohială, care a fost incendiată. În Trăznea se aflau şi 9 soldaţi români reîntorşi acasă şi demobilizaţi. Aceştia au fost împuşcaţi cu efectele militare pe ei. Învăţătorul şi soţia au încercat să se refugieze în comuna Pusta. Au fost prinşi şi aduşi la Trăznea, unde au fost răstigniţi pe uşa bisericii şi împuşcati.

Măcelul văzut cu ochii unui copil de 8 ani

Despre masacrul de la Trăznea ne relatează unul dintre supravieţuitorii a acelor timpuri, cel care a ajuns ulterior un medic şi un om de ştiinţă recunoscut de o lume întreagă, prof. univ. dr. Ioan Puşcaş, care a trăit acele grozăvii, fiind un copil de doar 8 ani. „Familia mea a supravieţuit acelor masacre petrecute în 1940 în comuna Trăznea. Arma soldaţilor honvezi a fost îndreptat către mine de trei ori. Ungurii au tras atunci chiar şi în biserică cu tunul. Înainte de 1940 ungurii şi românii trăiau în pace în comună. Masacrul de la Trăznea se datorează în mare parte grofului Bay Ferencz, neam cu Horthy. El i-a îndemnat pe honvezi să ucidă românii, pentru a acapara cât mai mult pământ. Pe noi, de cele trei ori, ne-au salvat de la moarte câteva familii de maghiari. Când au întrat în casă, aveam la noi un consătean român care venise la tata cu calul pentru potcovit. El nu ştia ungureşte. L-au împuşcat în faţa noastră. Următorii eram noi. Tata, care vorbea perfect ungureşte, a vrut să le demonstreze că suntem unguri, pentru a ne salva vieţile. Nu au vrut să îl creadă. <<Büdös olá vagy!>> (n.r. – eşti un valah împuţit!), strigau. Norocul nostru era că tata avuse la el cerificatul de naştere al unui prieten, care era maghiar, reformat. Când le-a arătat documentul, nu au căutat dacă era într-adevăr al lui. Şi-au cerut scuze că era să împuşte un ungur”, şi-a amintit marele cercetător ştiinţific. „După aceea a venit un alt val de ucigaşi. <<Acum numai János ar putea să ne salveze>> ne-a spus tata, János fiind cel mai bun prieten de-a lui din copilărie. Pentru că ardea aproape tot satul, ca o minune, a apărut János, care venise după pompa şi pentru a-l chema pe tata la stingerea focului. Când a văzut care este situaţia la noi, a început să strige la ei: <<Căraţi-vă, aştia sunt de-ai noştri>>. Aşa am fost salvaţi pentru a doua oară, iar prietenul lui tata ne-a dus, culmea, chiar în pivniţa grofului şi ne-a ascuns acolo. Apoi l-a luat cu el pe tata, lăsându-ne pe noi la adăpost sigur. Însă am fost găsiţi şi acolo. O trupă de honvezi, împreună cu un frate de a unui ucenic de-a lui tata i-a adus şi a confirmat că suntem români. Ne-au scos din pivniţă. În spatele nostru, în şanţ, erau o grămadă de morţi şi răniţi. Unul dintre soldaţi mi-a pus puşca la piept. Mi-am văzut moartea cu ochii. Nu ştiu de unde am avut putere, dar am început să număr ungureşte. Soldatul a rămas mirat, nu a apăsat pe tragaci, iar eu continuam să număr, apoi am început un să cânt un cântec unguresc, care mi-a venit în minte. Nu ştiu cât timp a terecut, arma lui era ţintuită încă de pieptul meu, când au apărut două fete, unguroaice, fiicele familiei Gall. Când au văzut ce se întâmplă, s-au  năpustit asupra honvezilor, strigând: <<Nu vă e ruşine? Ăştia sunt de-ai noştrii!>> Apoi, ne-au luat de braţ şi ne-au dus la o altă familie maghiară, Fazakas. În bucătăria lor am stat până ce a venit tata. Am avut noroc că acest eveniment tragic s-a petrecut ziua. Dacă avea loc noaptea, ca şi la Ip, numărul morţilor sigur era mai mult mai mare, pentru că acele persoane care ne-au ajutat, nu aveau de unde să stie şi să intervină…”, a conchis doctorul Puşcaş.

In memoriam

Asociaţia Refuguiaţilor Deportaţi şi Expulzaţi din Ardealul de Nord (ARDEAN), cu sediul în Timişoara, a organizat un turneu în Ardeal, în perioada 29 – 31 august, pentru a aduce omagiu şi a comemora amintirea martirilor împuşcaţi în acele zile scrise cu sânge în istoria României. Deşi aceea perioadă, când în faţa lui au fost împuşcaţi pe rând părinţii şi fraţii, i-a marcat întreaga viaţă, Butcovan Gavril a stat drept între cele 35 de persoane venite din Timişoara, mărturisind că nu împărtăşeşte nici un resentiment şi nu aduce acuze poporului maghiar şi nici cetăţenilor români de etnie maghiară, pentru evenimentele tragice petrecute la IP. „(…)Dumnezeu, care le vede pe toate, este în măsură să-i pedepsească pe făcătorii de rele. Eu în calitate de creştin sunt un om iertător, dar nu pot uita ce s-a petrecut în satul meu când mi-am pierdut aproape toată familia”, a rostit, Butcovan, plin de durere, la cimitirul eroilor din IP. „Cu gândul curat şi cu inima deschisă doresc să înflorească în lume Pacea şi Frăţia pentru ca astfel de evenimente tragice să nu se mai repete, iar pentru martirii noştri dispăruţi pentru totdeauna dar nu uitaţi să zicem <<Dumnezeu să-i odihnească în pace!>>”
Claudiu Sere,http://www.gardianul.ro

(Visited 425 times, 1 visits today)

12 COMMENTS

  1. Ar fi momentul potrivit sa mai re-învățam un lucru: Cu excepția anilor de Diktat, pe tot parcursul istoriei, Transilvania a aparținut, eventual (!) Ungariei exact 51 de ani, din 1867 pana la 1918! Regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de altfel). În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat ce incorporează Transilvania în cadrul imperiului Habsburgic(numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie. În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România. Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a existat). Sa nu uitam, de asemenea, ca orașul Cluj, Klausenburg, a fost pana in 1699 un oraș săsesc, in care se vorbea exclusiv nemțește, locuit exclusiv de „nemți”, unul din cele 7 orașe ale Transilvaniei – „Siebenbürgen”. Biserica Sf. Mihai din centrul Clujului e o biserica nemțeasca, in care s-a slujit nemțește (la fel ca in Biserica Neagra din Brașov)…

  2. Aceste masacre nu trebuie iertate si uitate.Noi trebuie sa le raspundem cu aceeasi moneda!Ar trebui sa incepem cu bozgorii din Transilvania,si apoi sa mergem peste ei in Ungaria,si sa-i macelarim pe toti.Nici un ungur nu merita sa traiasca!Budapesta,Pamant Romanesc!!!Asta ar trebui sa ne fie deviza,asa cum bozgorii sunt revizionisti,asa si noi trebuie sa fim.Iszom magyar ver!!!

  3. Doamne Ajuta! -Suntem ortodocsi de doua mii de ani.Tocmai de aceea am tooot suferit, pt ca am fost si suntem in ADEVAR,iar asta a fost si este crucea noastra.A ierta ,trebuie sa ierti ca n-ai incotro,dar daca cineva imi scoate un ochi si il iert,nu pot sa spun ca din acel moment voi vedea cu amandoi ochi.Romanii probabil ca s-au „multumit” tot timpul sa evite pana in ultima clipa,ci dupa aceea sa puna mana pe sabie.Cine n-au avut ochi sa aibe pt romani au fost paganii ,ateii si ereticii,dar cine face pe orbul mai mult decat cel ce nu vrea sa vada ,sunt chiar criminalii vanduti rusilor de catre ilicescu, prin rusii deghizati „moldovinieste”iar acum vanduti de catre mariner catolicilor prin unguri. Criminalii ne-au vandut altor criminali, pe care noi credulii i-am tooot votat .Problema maghiara?….hmm…e veche ,iar occidentul catolic au stiut tooot ce misca in Europa .Asa si cu Transilvania.Nu sunt nici primul si nici ultimul,care am tot spus cu ceva vreme in urma pe FN(si nu numai)ca vaticanul unde simte miros de hoit, isi serpuieste tentaculele prin primitivii unguri .Toate drumurile duc si vin de la roma. Doamne Ajuta !Dumnezeu sa se Milostiveasca asupra noastra!!!

  4. După 1944 cati soldati romani au fost judecati public de sovietici si condamnati pentru jaf sau crime impotriva populatiei civile?
    Nu de alta, dar au fost mii si mii de soldati germani, si multi de alte nationalitati condamnati astfel.
    Printre ei au fost si romani?
    Nu. Toti romanii din lagarele si inchisorile sovietice – din cei nascuti la V de Prut – au fost condamnati de tribunalele bolsevice pentru „agresiune”, pentru ca au trecut cu arma in maini hotarele U.R.S.S. si altele asemenea.
    Pana si guvernatorul Alexianu, cel care condusese regimul romanesc in Transnistria, a fost achitat de sovietici, pentru ca nu au putut gasi NICI MACAR UN LOCALNIC care sa depuna marturie impotriva lui. Au depus marturie pentru el!
    Dar dupa 1989, neo-comunistii din Romania au permis multor straini sa ne spurce in fel si chip istoria si eroii. Inclusiv criminalilor sovietici sa ne acuze de crimele pe care ei insisi le faceau la adresa romanilor. Si se gasesc iude care sa preia cu multa placere si prefacuta parere de rau acele acuze. Romanii sa jefuiasca pe amaratii din U.R.S.S.?!?! Numai un agent strain sau un tradator poate spune asa ceva. Un agent strain, daca stie istorie, un tradator daca nu stie istorie dar vorbeste impotriva propriului neam. Pai amaratii aia din U.R.S.S. cerseau paine pe langa coloanele romanesti! Era o saracie atat de crunta, ca nu le venea soldatilor romani sa creada! Mai ales taranii aflati sub arme, care se crezusera pana atunci saraci, nu le venea sa creada cum traiau taranii colhoznici. Se bateau pentru un cartof sau o varza, parca era o comoara. Si pentru ei chiar era! Armata romana a deschis depozitele de alimente ale PCUS, NKVD si Armatei Rosii si a hranit populatia fost-sovietica, le-a dat pana si paturi si lemne si carbune. Au venit trenuri peste trenuri din vestul Prutului cu alimente si alte ajutoare pentru flamanzii din rasarit. Sunt mii si mii de documente care atesta asta. Si cand vezi unul care se da roman dar emana cu tupeu fara margini duhoarea propagandei sovietice ti se face o scarba uriasa.

  5. Tragic si totodata dureros.Dar sa nu uitam ca romanul a facut la fel mergind spre est in Rusia.Plecau din casa amaritului cu plapuma in spinare, ucideau..

  6. STIMAŢI DOMNEI,
    Dar de ce să tot iertăm şi ungurii să ne ucidă? Că aşa s-au învăţat. ei ne ucid, noi îi iertăm, ei se colonizează în Ardeal, ne omoară, noi îi iertăm şi tot aşa. Nu ajunge cu iertarea de 1100 de ani. Nu are şi „iertarea” o limită? Ei ne cuceresc pământurile, noi îi iertăm şi le lăsăm lor, ei ne ard satele, bisericile, ne iau pădurile şi noi îi iertăm şi le lăsm lor. Dar asta e nebunie curată din partea noastră. Acum, din 1989, la fel: Ei ne scot din şcolile noastre, noi ieşim şi îi iertăm şi le lăsăm şcolile, ei ne iau pădurile, pământurile, îşi pun statui ale criminalilor ce ne-au ucis, noi acceptăm şi „iertăm” şi tot aşa până când nu va mai fi român care să ierte. Români emigrează, grofii şi ungurii se întorc, românii sunt expulzaţi din Har-Cov (În România: Să fii român şi să fii expulzat dintr-un anume loc din ţara ta s-a mai pomenit undeva în lume?)şi noi iertăm şi plecăm. Păi, suntem schizofrenici? Nu putem tranşa odată problema asta cu ungurii? Mă întreb: suntem reduşi mintal, conducătorii ce ni i-am ales pentru ce îi mai suportăm când vedem că fac alianţă cu cei ce ne dezmebrează ţara (cu ungurii). Ei ne distrug, noi ne lamentăm şi iertăm. Cât o să-i mai tot iertăm Nu e de-ajuns de 1111 ani?

  7. Ceea ce este de fapt cutremurator este faptul ca noi romanii nu am invatat nimic din toate aceste tragedii ale istoriei noastre!!!
    Vorbim de intamplari care au avut loc acum 20 de ani , revolutia , cine mai crede in asa ceva, si s-au uitat gandurile si sperantele care ne motivau atunci , daramite ce s=a intamplat in 1940 !!!

    Este cutremurator !!!
    Nu sunt iredentist, dar priviti ce fac astazi „honvezii” in Romania, si va intreb :mai stam cu mainele in san?
    Atunci cand un cretin a ars , in public, o papusa ce semana cu Avram Iancu nu s=a suparat nimeni!!!!!!

  8. Din cite se vede contemporanii,nu prea se inghesuie sa comenteze sau sa incrimineze apucaturile primitive ale maghiarilor din trecutul istoric si nici macar cele mai recente acte impotriva Constitutiei si a Statului Roman,prin defaimare a insemnelor nationale romanesti sau de sfidare si lipsa de respect fata de natiunea romana,care este o natiune toleranta si care cu ajutorul tacit al guvernantilor romani,care le-au acordat mai multe drepuri decit orce natie din lume si cu toate acestea vor mult mai mult,autonomie teritoriala in mijlocul Romaniei.Am devenit cu totii inconstienti si in primul rind clasa politica romaneasca care nu-si dau seama de pericolul care planeaza asupra integritatii teritoriale a Romaniei.Inclusiv declaratiile liderilor de partid de la Budapesta,la care declaratii cu tenta sovina si iredentista,guvernul Romaniei nu declara nimic oficiala,duc politica strutului.Sa auzim numai de bine!.

  9. este o rusine pe obrazul umanitaii ce s-a intamplat la Ip.si este unul din momentele cand imi este rusine ca apartin speciei umane.Imi pare nespus de rau ca azi nu prea se mai vorbeste despre ce s-a intamplat acolo,ar trebuii sa afle cat mai multa lume si sa se scrie in cartile de istorie pentru ca umanitatea sa nu mai repete aceste masacre in viitor ,asa cum se vorbeste despre HOLOCAUST SI NAZISTI.

  10. Cu multa durere in suflet si cu inima strinsa,cuprins de-o intreaga revolta,am citit acest material,incredibil,dar dureros de adevarat,de ce au fost in stare sa faca, acum circa 70 de ani,maghiarii iredentisti,dusmanii milenari ai poporului romin.Sint convins ca ar fi in stare sa repete progromul impotriva poporului romin,am vazut cu totì ce sa intimplat acum citiva ani in urma la Tirgu-Mures cum au terorizat populatia romineasca minoritara in zonele unde ei erau majoritari si tot ei prin minciuna si dezinformare au pozat tot ei pe post de victime,ura si dusmania maghiara fiind enorma impotriva poporului romin.Sa le fie rusine ca ne sfideaza si ne dispretuiesc si sint aroganti aici in tara noastra ca si cum noi am fi minoritari. Dar nu au rusine,ca popor migrator,purtindusi corturile si caii din pusta in pusta asteptind toamna sa vada ce bunatati au adunat Volohi, sa-i poata ataca si lua merindele,in Balada Miorita poporul romin a memorat asa cum sa priceput sa ramina pentru posteritate o dovada certa a practicilor unguresti si a faptului ca se trag dintro natie razboinica si primitiva,numai asa se explica de ce sint atit de rai si pagini!. Sa auzim si de bine!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.