joi 28 martie 2024
404 Error - page not found
We're sorry, but the page you are looking for doesn't exist.
You can go to the homepage

OUR LATEST POSTS

by -
0 71

Republica Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se unește cu mama sa, România

by -
0 106

Alexandru Dimitrie Xenopol, acest erudit om de cultură al secolului al XIX-lea, vine pe lume într-o familie cu șase copii la data de 23 martie 1847. În vreme ce mama sa, Maria, avea o poveste de viață destul de simplă, cea a tatălui său, Dimitrie, era puțin mai complicată. În lucrarea „Istoria ideilor mele”, acest renumit istoric și scriitor ne detaliază următoarele: „Sunt născut în 23 martie 1847 în Iași, mahalaua Păcurari în niște case de zestre ale mamei mele… Tatăl meu Dimitrie Xenopol se trăgea din o veche familie anglo-saxonă (…). El a rătăcit în tinerețe, în urma unei dureri sufletești, prin Suedia, pe mare până la Constantinopole, de unde venise la Galați. Aici fu botezat de colonelul Schelety (…) care-i dădu numele de Dimitrie și-i schimbă tot odată și familia din Brunswick în Xenopol, adică <<fiul străinului>>.

Provenind dintr-o familie înstărită, educația era o prioritate începând de la cei mai mici și ajungând până la cei mai mari ai familiei Xenopol. Astfel, cel ce avea să fie rector al Universității din Iași între anii 1898-1901, își începe studiile la pensionul tatălui său, în limba franceză.

După absolvirea liceului, Alexandru Xenopol urmează între anii 1867-1871 studii universitare de drept, filosofie și istorie. Ulterior, va obține doctoratul în drept și filosofie la Berlin și, respectiv, Giessen, în Germania.

Un alt moment important din viața acestui mare istoric este câștigarea concursului pentru cel mai bun discurs festiv care va fi ținut cu ocazia împlinirii a patru secole de la ctitorirea Mănăstirii Putna. O comisie alcătuită din mai mulți membri ai societății Junimea, printre care Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi sau Vasile Pogor, a considerat că alocuțiunea tânărului student la drept a fost cea mai potrivită pentru această ocazie solemnă.

Alexandru Xenopol se întoarce în țară unde intră în magistratură, devenind prim-procuror al Tribunalului din Iași. Ulterior, acesta se afiliază și renumitei societăți Junimea în cadrul căreia ajunge să fie numit de către Iacob Negruzzi drept „cel mai iubit și mai alintat copil al Junimii”.

După 6 ani în funcția de procuror, A.D. Xenopol renunță la magistratură și se dedică exclusiv activităților didactice, publicistice și de cercetare. Va fi începând cu anul 1878 profesor la Catedra de Istorie a Românilor și treisprezece ani mai târziu, profesor la Catedra de Istorie Universală.

Lucrarea fundamentală realizată de către acest intelectual de forță al Europei este „Istoria Românilor din Dacia Traiană”, operă care însumează șase volume și aproximativ 4000 de pagini. Această lucrare este prima reprezentare exhaustivă, analitică și complexă a istoriei românilor pentru care autorul a realizat nenumărate cercetări la biblioteci din țară sau străinătate.

Pentru întreaga contribuție adusă culturii românești și universale, A.D. Xenopol este numit Membru Titular al Academiei Române în anul 1893, iar câțiva ani mai târziu va fi numit și membru de onoare al Societății de Arheologie din Bruxelles și al Societății Academice din Cernăuți.

În ultimii ani de viață, Alexandru Dimitrie Xenopol a trăit în condiții precare întrucât era diagnosticat cu afaziei și, de asemenea, mai era și paralizat. Acesta va trece la cele veșnice la vârsta de 72 de ani, la data de 27 februarie 1920.

Sursa: https://radiorenasterea.ro/istoricul-alexandru-dimitrie-xenopol-23-martie-1847-27-februarie-1920/

 

by -
0 172

Azi se împlinesc 203 ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza, unul dintre cei mai iubiți domnitori ai Moldovei dar si ai Țarii Românești… a Principatelor Unite Române. Îl aveți în imagine alături de mama lui, Hélène (Soltana) Cozadini (foto stânga sus), soția lui, Elena (Rosetti-Solescu) Cuza (foto stânga jos)… apoi Maria Obrenovici (foto dreapta jos), amanta și mama singurilor copii ai domnitorului … Dimitrie Cuza (foto dreapta sus), fiul mai mare și Alexandru Cuza (foto dreapta mijloc), fiul mai mic.

Întrebarea pe care ne-o punem azi este… unde s-a născut de fapt Alexandru Ioan Cuza?

Versiunea oficială este că viitorul domnitor a venit pe lume într-o casă boierească din Bârlad, situată în cartierul Podeni, pe strada Alexandru Ioan Cuza Nr. 95A. Istoricii sustin că tatăl său, Ioan Cuza, a obținut de la domnitorul Mihai Șuțu o slujbă în județul Tutova. Cum nu aveau locuință sau alte proprietăți în Bârlad, au fost găzduiți pentru o vreme de Gheorghe Cuza, fratele lui Ioan Cuza, tatăl. Alexandru Ioan Cuza a văzut lumina zilei în casa unchiului său și chiar a locuit acolo pentru ceva timp alături de părinții săi.

Huşenii aduc şi ei argumente care, atestă că Alexandru Ioan Cuza este un fiu al Huşiului. Nicolae Iorga a fost printre primii mari istorici care a susţinut că Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Huşi. Iorga este cel care, de altfel, a şi făcut demersuri pentru a declara monument istoric casa din Huşi în care s-ar fi născut domnitorul. Istoricul Ion Lupaşcu a publicat în anul 1939 în revista „Convorbiri literare” o fotografie a casei lui Cuza de la Huşi, relatând poziţia lui Nicolae Iorga:

„Cea mai bună istorie nu este aceea pe care o scriu specialiştii, ci aceea pe care o povestesc martorii întâmplărilor sau urmaşii lor. În cazul Cuza sunt convins că faptele s-au petrecut întocmai şi tot ce s-a scris până acum este alăturea de adevăr. Orice s-ar spune, Domnitorul Cuza nu s-a născut nici la Bârlad şi nici la Iaşi, ci numai la Huşi. Am să iau măsuri ca această casă să fie declarată monument istoric.”

Istoricii huşeni susţin cu toată convingerea că Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Huşi în casa de la numărul 58, de pe strada I.Gh. Duca. În prezent strada poartă numele domnitorului. Numele lui Alexandru Ioan Cuza este întâlnit la Huşi în toponimia locală… „Pădurea Cuzoaiei”, „Groapa lui Cuza”,„Cabana lui Cuza”, Liceul „Cuza Vodă”, Parcul „Cuza Vodă”, etc.

Sursa: www.tesalut.ro

by -
0 138
Traian Vuia

Pe câmpul de la Montesson, lângă Paris, un liliac uriaș și ciudat se pregătea să își ia zborul. Era 18 martie 1906, când românul Traian Vuia a hotărât că venise clipa hotărâtoare: aceea de a dovedi că un aparat mai greu decât aerul aerul poate zbura, propulsat de propriul motor. La ora 3 după-amiaza, „Vuia 1” pornea motorul și deschidea un nou capitol în istoria aviației. După ce a rulat 50 de metri pe sol, avionul, realizat dintr-un cadru de țevi de oțel, cu aripi bombate, din pânză, s-a ridicat la înălțimea de 1 metru și a zburat pe o distanță de 12 metri. Un zbor scurt pentru un avion, un salt uriaș pentru omenire.

Începuturi

Traian Vuia s-a născut la 17 august 1872, în în satul Surducu Mic (parte a fostei comune Bujoru, astăzi Traian Vuia, județul Timiș) din fostul comitat Caraș-Severin, prinții săi fiind preotul Simion Popescu și Ana Vuia.

A parcurs studiile primare în localitatea natală și la Făget, apoi, între anii 1884 -1892, a urmat Liceul Romano-Catolic din Lugoj – pe care l-a absolvit cu calificativul „eminent” – , perioadă în care a petrecut mult timp în casa familiei lui Coriolan Brediceanu, care-l va sprijini şi mai târziu în cariera sa.

Încă din cursurile primare, Vuia demonstrează o atracție remarcabilă către mecanica aplicată și fizică, iar la vârsta de zece ani asistă la primele reuniuni cu caracter aviatic, de la care va rămâne cu o o pasiune pentru zmeie. Drept urmare, va studia construcţia acestor obiecte, şi va încerca să le aducă îmbunătăţiri.

Între Drept și Inginerie

În anii liceului, Vuia dobândeşte noi cunoştinţe de fizică și mecanică și nu se mai mulțumește să construiască zmeie performante, ci se va concentra pe dezvoltarea unui aparat de zbor mai sofisticat, după ce va înţelege perfect ce fenomene se pot întâmpla în jurul aparatului, ce forțe acționează la lansarea și menținerea lui în aer, ce condiții trebuiie îndeplinite pentru starea de echilibru.

A urmat obţinerea diplomei de bacalaureat, iar în anul 1892, s-a înscris la Universitatea Politehnică din Budapesta, a urmat timp un an cursurile Politehnicii, secția mecanică, la seral, însă neavând suficienţi bani, se va înscrie la Facultatea Drept și va practica în birouri de avocatură din Banat pentru a-și putea asigura mijloacele de trai.

Deşi Dreptul era departe de adevăratele lui aspirații și aptitudini, el va continua munca de cercetare în domeniul zborului, concomitent cu studiile juridice, iar la 6 mai 1901, Vuia obţine chiar doctoratul în Științe Juridice cu teza: „Militarism și industrialism, regimul de Status și contractus”.

În timpul studenţiei, Traian Vuia a activat şi în cadrul Societăţii ”Petru Maior” a studenţilor români din Budapesta, ţinând conferinţe în domeniul tehnicii şi al filosofiei.

După absolvire, revine la Lugoj, unde va continua să studieze zborul și începe să lucreze la primul prototip al unui aparat de zbor, pe care-l numește aeroplan-automobil. Însă intervin din nou lipsurile financiare, iar în iulie 1902, Vuia decide să plece la Paris, pentru a-şi îndeplini visul.

Prototip de zbor

Trebuie spus aici că Traian Vuia a avut parte, în toţi anii în care a cercetat şi a realizat primul prototip de maşină zburătoare autopropulsată, de foarte mult scepticism asupra ideii că o mașină cu o densitate mai mare decât cea a aerului ar putea zbura şi, drept consecinţă, nici sprijinul financiar pentru proiectul său nu a fost simplu de obţinut.

Aşadar, la 1 iulie 1902, Vuia sosea la Paris, aducând în bagajele sale proiectul unui original „aeroplan-automobil”, conceput în perioada studenției, și macheta aferentă, realizată pe parcursul ultimelor douăsprezece luni.

La Paris, Traian Vuia l-a întâlnit pe Victor Tatin – un teoretician care construise în anul 1879 un model experimental de aeroplan – , care după ce îi sunt prezentate datele proiectului, devine interesat dar concluzionează că nu va putea fi găsit un motor adecvat și iar obiectul zburător va rămâne instabil.

Vuia nu va renunţa, va continua să cerecteze asupra proiectului – inclusiv cu susţinereea financiară, de acasă, a mentorului său Coriolan Brediceanu -, şi îl va trimite, la 16 februarie 1903, inlclusiv Academiei de Științe de la Paris, for care îi respinge proiectul cu menţiunea: „…prea utopic … Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis”.

Vuia a fost primul om din lume care, în memoriul său, ca şi în toate studiile şi lucrările sale, a definit fără echivoc ceea ce trebuie să se înţeleagă prin soluţionarea completă a zborului: realizarea unui aparat de zbor, prevăzut cu un motor care, acţionând o elice tractivă, să facă aparatul să se dezlipească de pământ numai prin mijloace proprii şi – în acelaşi timp – aparatul să poată fi dirijat, prin acţiunea pilotului, în orice direcţie.

Este de menţionat faptul că memoriul a fost înaintat Academiei de ştiinţe cu două luni înainte de a fi cunoscute în Europa rezultatele la care ajunseseră în America fraţii Wright care reuşiseră în acelaşi an să zboare cu un aparat mai greu decât aerul – însă Aeroplanul Wright nu a decolat cu mijloacele proprii, trebuind să fie catapultat.

Desigur Vuia nu abandonează ideea sa, şi va cere şi obţine – la 17 august 1903 – un brevet pentru un aeroplan automobil, brevet care va fi publicat la 16 octombrie 1903.

Către finalul anului 1904, Vuia va începe construirea unui motor, tot o invenție personală şi tot atunci va obține un brevet pentru această invenție în Marea Britanie. Neputându-şi permite să achiziţioneze un motor ultrauşor, Vuia s-a resemnat să inventeze un motor cu acid carbonic comprimat, care avea avantajul ca era simplu şi putin costisitor, însă, acesta nu a putut fi pus la punct, servind doar pentru demonstraţii, fiindcă timpul său de funcţionare era de aproximativ trei minute.

În februarie 1905, întreaga parte mecanică a prototipului este terminată, iar după montarea motorului, aparatul este finalizat în decembrie 1905, ia numele de „Vuia I”, sau „Liliacul”, aluzie la forma maşinii zburătoare.

Maşina avea o greutate totală de 250 kg, o suprafață de susținere de 14 m² și un motor de 20 CP, iar la primele teste, desfăşurate la finalul anului 1905, aparatul va fi folosit ca un automobil, cu aripile demontate, pentru ca autorul să deprindă abilităţi practioce în manevrarea lui.

Aparatul era un monoplan – trebuie spus că aproape toate încercarile în acea vreme se faceau cu avioane biplane, Louis Blériot (1872-1937) urmînd exemplul lui Vuia, un an mai tîrziu – , avea aripile repliabile, asemănătoare unui evantai, fiind purtate pe un cvadriciclu cu roţi pneumatice, care avea rol de tren de decolare şi aterizare. Întreaga construcţie era metalică din tuburi de oţel, îmbinate prin manşoane, iar aripa era din pânză de in impregnată. O altă noutate a acestui aeroplan era reprezentată de utilizarea unei singure elice, spre deosebire de celelalte aparate contemporane, care foloseau două elice contrarotative. Aeroplanul nu avea însă nici profundor, nici ampenaj stabilizator.

Primul zbor

La 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima dată, după o accelerație pe parcursul a 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de circa un metru de sol, a zburat astfel aproximativ 12 metri, apoi avionul a aterizat, fiind deteriorat după ciocnirea cu un copac. S-a dovedit că aparatul conceput de Vuia avea stabilitatea longitudinală precară, iar forţa motrice era total insuficientă.

Presa vremii din întreaga lume nota atunci că Vuia este primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare, a decolat de pe o suprafață plată, folosind numai mijloace proprii, fără „ajutor extern”. În egală măsură, au existat şi multe critici asupra evenimentului, iar unele continuă şi în prezent.

După ce avionul a fost reparat şi modificat, Traian Vuia a mai realizat două zboruri, în 12 şi 19 august 1906.

După perfecţionarea primului model, s-a obţinut aeroplanul “Vuia 1 bis“, cu următoarele caracteristici: anvergură 8,70 metri, profunzimea aripilor 2,40 metri, suprafaţa portantă – 23 metri pătraţi, greutatea 275 de kilograme, incidenţa aripilor reglabilă numai la sol, nu şi în timpul zborului. Cu acest aeroplan, Vuia a efectuat pe câmpul de la Issy les Moulineaux două zboruri publice.

Noi și noi invenții într-o viață încununată de succes

Ulterior a fost construit un aeroplan nou, dotat cu un motor Antoinette pe benzină, cu opt cilindri în V, răciţi cu apă, de 25 CP, creaţia inginerului Léon Levavasseur.

La 17 iulie 1907, Traian Vuia zbura, cu apartul „Vuia 2”, brevetat în Belgia şi dezvoltat în urma experimentelor efectuate de Traian Vuia cu aeroplanul  nr. 1, pe terenul La Bagatelle, pe o distanţă, în aer, de circa 100 de metri. Între timp, brazilianul Alberto Santos-Dumont zburase, la 23 octombrie 1906, cu avionul 14-bis, în fața unei mulțimi de spectatori, pe o distanță de 60 de metri, la o înălțime de 2 sau 3 metri. Acest eveniment consemnat în documente, a fost considerat de către Aeroclubul Francez, primul zbor și prima demonstrație publică din lume. De asemenea, la 12 noiembrie 1906, Santos-Dumont a înregistrat primul record aviatic, zburând 220 de metri în mai puțin de 22 de secunde.

În anul 1917, Traian Vuia inventa torpila aeriană.

În timpul primului război mondial, Traian Vuia a lucrat pentru armata franceză, în cadrul Serviciului de invenţii, contribuind la perfecţionarea aviaţiei militare aliate. A redactat mai multe manifeste destinate soldaţilor de naţionalitate română, cehă, slovacă, sârbă etc. din rândul armatei austro-ungare.

Traian Vuia a avut şi o importantă activitate politică, la 7 aprilie 1918, sub președinția lui, s-a înființat, la Paris, „Comitetul național al românilor din Transilvania și Bucovina”, care a militat pentru dobândirea independenței Transilvaniei și Unirea cu România. În cadrul aceluiaşi Comitet, a organizat la Paris aniversarea a 70 de ani de la revoluția din 1848.

Vuia a fost delegat al României la Conferinţa de Pace de la Paris. La 4 august 1919, Traian Vuia a fost inițiat în loja masonică pariziană „Ernest Renan”, împreună cu Alexandru Vaida-Voievod și cu ceilalți membri ai delegației române participanți la Conferința de Pace de la Paris.

După evenimentul excepţional al primului său zbor, Vuia va continua şi pentru restul vieţii să cerceteze în domeniile în care a fost pasionat, el brevetând, spre exemplu, în colaborare cu Marcel Yvonneau, două elicoptere, în anii 1918 şi 1922. Cele două aparate, aveau mai multe rotoare de sustentaţie, cu axe separate, primul model era acţionat prin forţa musculară, iar cel de-al doilea era dotat cu un motor Anzzani, de 16 CP, cântărind în total 190 kg. Ambele elicoptere au fost experimentate la Juvissy, nu de către Vuia, şi s-au ridicat de la sol.

În anul 1922, Traian Vuia a scris un articol pentru revista „Orizontul” intitulat „Zborul vertical”, expunând clar problema elicopterului şi studiului acestui sistem de zbor, în care se puneau mari speranţe, în vederea înlăturării neajunsurilor provocate de accidentele de avion.

Părerile lui Vuia – în dezacord cu cele existente în acele timpuri -, cu privire la randamentul elicelor portabile, la obţinerea simultană a susţinerii şi a deplasării, precum şi la rezultatele practice pe care le-a obţinut, au fost privite la început cu neîncredere de specialişti. Aceştia considerau o utopie realizarea zborului vertical.

Inventatorul scria în articolul menţionat: „Având în vedere uriaşele sforţări ce se fac pretutindeni şi sacrificiile imense pentru realizare, putem preciza cu certitudine că soluţionarea problemei este iminentă şi ne va aduce mari surprize, care unora nici prin vis nu le-ar trece”.

În anul 1923, Vuia a susţinut o conferinţă pe tema elicopterelor, la Societatea Franceză de Navigaţie Aeriană, iar în anul 1925, inventa un generator de abur, cu variantele de joasă şi înaltă presiune, cu o îndelungă utilizare în construcţia centralelor termice.

În 1938 s-a dovedit definitiv şi s-a demonstrat în mod practic că Vuia a avut dreptate. Cele susţinute de el cu tărie, ideile sale clare şi precise, rod al geniului său creator au fost luate drept bază la realizarea problemei zborului vertical, iar până şi concepţiile actuale în materie de construcţie a elicopterului nu diferă de cele ale lui Traian Vuia, de previziunile ilustrului inventator.

După terminarea Primului Război Mondial, Vuia a călătorit în România de două ori, în anul 1932 şi în anul 1934, însă abia după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial se va întoarce definitiv din Franţa în România.

Să amintim şi că, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Vuia a făcut parte din mişcarea de rezistenţă din Franţa şi a fost ales preşedinte al primului comitet legal al „Frontului Naţional Român”, unde a depus o muncă asiduă şi a publicat o serie de articole în „La Roumanie Libre”.

La 27 mai 1946, Traian Vuia a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

La 3 septembrie 1950, Traian Vuia a plecat la Domnul, la vârsta de 78 de ani, la București, găsindu-şi odihna veşnică la cimitirul Bellu. La slujba de înmormântare a participat şi Petru Groza, premier al României la vremea respectivă.

Surse:

  1. Publimix 
  2. Rador

by -
0 170

În ziua de joi, 29 februarie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Principalele hotărâri ale Sfântului Sinod sunt următoarele:

  1. declararea anului 2025, în Patriarhia Română, ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea;
  2. înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii, cu sediul la Londra, pentru cei peste 1 milion de credincioșii ortodocși români din această parte a Europei Occidentale.
  3. înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei, cu sediul la Dublin.
  4. reamintirea poziției Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, în contextul anului electoral 2024, în sensul neimplicării Bisericii în politica partinică, deoarece, potrivit articolului 7 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cultele recunoscute sunt factori ai păcii sociale și orice atitudine de învrăjbire publică în societate, de partizanat politic, de atac la persoană ori de tensionare a relațiilor cu autoritățile publice sunt contrare misiunii spirituale a Bisericii în societate.
  5. aprobarea volumelor pe luna Decembrie și pe luna Ianuarie ale Sinaxarului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române.
  6. aprobarea Acatistului Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian din Asia (1 noiembrie).
  7. aprobarea Acatistului Sfântului Cuvios Gherasim din Chefalonia (20 octombrie).
  8. aprobarea Paraclisul Sfinților Doctori fără de arginți Chir și Ioan (31 ianuarie, 28 iunie).
  9. organizarea, în perioada 1-31 martie 2024, a unei colecte în Patriarhia Română pentru a ajuta la construirea de locuințe în Armenia destinate refugiaților armeni din Nagorno Karabagh.
  10. reamintirea faptului că, prin Corpul de control financiar și audit de la eparhiimitropolii și Patriarhia Română, autoritatea bisericească verifică situațiile financiare și patrimoniale de la parohii, eparhii și mitropolii, iar în cazul în care constată deficiențe și lipsuri adoptă măsuri pentru remedierea acestora, pentru a căror corectă aplicare sunt responsabile Sinodul Mitropolitan, respectiv Sinodul Permanent; în respectivele Corpuri de control financiar și audit trebuie să fie încadrați specialiști (economiști și auditori financiari) cu experiență, care să fie caracterizați prin corectitudineprofesionalism și fidelitate față de Biserică.
  11. binecuvântarea, încurajarea și susținerea inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina.
  12. reafirmarea faptului că toți clericii ortodocși români și păstoriții lor din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt clerici canonici și credincioși binecuvântați, iar orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței lor la Biserica Ortodoxă Română este considerată nulă și neavenită, potrivit hotărârii sinodale nr. 8090 din 19 decembrie 1992.
  13. aprecierea bogatei activități social-filantropice a Bisericii Ortodoxe Române pe parcursul anului 2023, care a produs efecte pozitive vizibile în societatea românească.

Sursa: Basilica

by -
0 193

În ziua de 3 Martie ceasurile de dimineață, 20 reperezentanți țărani din Zemstva ținutală (consilim județean) a ținutului Bălți a prezentat la birou în numele reprezentanților din tot ținutul, următoarea „moțiune” sau dorință scrisă:

„Noi, mai jos iscăliți membri ai Zemstvei ținutului Bălți, cu cinste vă rugăm să aveți bunătatea ca, înainte de a intra în rânduiala zilei hotărîte pentru adunarea de astăzi a Zemstvei, să puneți la glăsuire dorința noastră, arătată mai la vale de a ne uni cu țara noastră mamă „România”.

„Știind prea bine că acum o sută și șease ani am fost furați cu de-a sila dela sînul dulce al mamei noastre scumpe cu care am făcut un trup și un suflet;

„Știind prea bine că în vremurile acestea grele, când dupa ce ne-a izbevit Dumnezeu de tirania rusească, care ne-a apăsat, batjocurit și întunecat atât amar de vreme, era să ne prăpădim în focul anarhiei bolșevice, iar „România” ne-a dat ajutor frățesc în zile de grea primejdie, curățindu-ne țara de dușmani, dându-ne scutul, liniștea și rânduiala pierdută;

„Știind pea bine că singuri sântem și prea puțini și prea slabi și prea neputincioși, pentru a ne putea ocârmui și apăra singuri, fără a cădea din nou sub alt jug străin, care să ne facă iarăsi robi;

„HOTĂRÎM în numele ținutului nostru Bălți să ne unim din nou cu scumpa noastră țară-mamă: România, voind să ne împărțim cu ea frățește tot norocul și nevoile vieții noastre viitoare ca și în vremurile „Moldovei” lui „Ștefan cel Mare”.

„Această hotărâre nestrămutată și sfântă a noastră rugăm să fie trimisă fără întârziere „Sfatului Țării” din Chișinău pentru că acesta, ascultând glasul nostru, să hotărască în grabă în numele întregii țări: sfânta, mântuitoarea, mult dorita și veșnica noastră Unire cu țara moastră mamă, „România” în care ne punem nădejdea că cică buna mamă ne va garanta frăție deplină și drepturile căpătate de norod prin revoluția din 1917.”

Bălți, în 3 Faur 1918.

Ioan Scobiola, Ioan Cazacencu, Simion Ciobanu, Ioan Curiță, Vasile Costișe, A. Filip, V. Osadciuc, D. Garconiță, N. Miauna, Gheorghe Ropovici, Ioan Savciuc, Vasile Focșa, F. Grigorier, Gheorghe Cioban, St. Roșca, P. Soltinschi, Gheorghe Cocoș, M. Moscal.

Președintele adunării Zemstvei punând la vot marea dorință a fost primită cu ENTUZIASM și votoată cu UNANIMITATE de voturi, toată ADUNAREA ZEMSTVEI a isbucnit în strigătele de „Ura” „Trăiască Unirea și România Mare”. Corul format din frați Moldoveni din adunare frați Bucovineni refugiați și frați Români au cântat „Pe al nostru steag e scris unire”.

„Adunarea generală a Zemstvei din districtul Bălți, născută din alegerile regionale ce au avut loc la Decembrie 1917 și convocată în ziua de 1 Martie 1918, pentru votarea bugetelor și altor măsuri necesare bunului mers al administrațiunei și vieței economice în această regiune, în unire cu adunarea generală a tuturor marilor proprietari, întruniți în ziua de 3 Martie 1918, terminând lucrările sale, înainte de a închide sesiunea, a discutat și votat în unanimitate următoarea moțiune depusă pe biroul adunarei de către membrii Zemstvei și a marilor proprietari: 

„Rezemat pe principiile proclamate de marea revoluțiune a popoarelor fostului mare imperiu al tuturor Rușilor, care în primul rând odată cu libertatea și egalitatea tuturorindivizilor în fața legilor, a proclama libertatea naționalităților de a dispune singure de soarta și așezămintele lor prezente și viitoare, poporul Moldovenesc, așezat de acum 20 de veacuri de către străbunii noștri Români ÎNTRE NISTRU ȘI PRUT, a proclamat în ziua de 2 Decembrie 1917 Basarabia ca republică independentă și de sine stătătoare.

„Ținând seama că viața și propășirea economică și culturală a unui popor este în raport direct cu forța vie și aptitudinile cu care Dumnezeu le-a hăzărit, în unire să puterea și că unde-s doi puterea crește.

„Ținând seama că în timp de 19 veacuri, Basarabia a fost tot deauna un trup cu Moldovade pe dreapta Prutului și că soarta ei a fost de a pururea legată de cea a Principatelor Dunărene cu care a gustat aceleași suferințe și aceleași bucurii;

„Ținând seama că în anul 1812 în urma frământărilor sângeroase ale tuturor Popoarelor Europene, Basarabia a fost smulsă fără consimământul ei dela trunchiul ei etnografic al națiunei sale de origine, și;

„Ținând seama de pilda splendidă pe care tânărul Regat al României a dat în scurtul timp de când a fost recunoscut Stat Independent atragându-și astă-zi admirațiunea și iubirea tuturor popoarelor din lume și chear respectul dușmanului comun.

„Proclamăm astă zi în mod solemn în fața lui dumnezeu și a lumei în tregi că cerem unirea Basarabiei cu Regatul Românieisubt al căruia regim constituțional și subt ocrotirea legilor ei de monarhie democratică vedem siguranța existenței noastre naționale și propășirei economice și culturale.

Facem apel la toate adunările… din întreaga Basarabie dela Hotin până la Ismail să se unească prin votul lor la moțiunea noastră și să ceară sfatul țarei la Kișinău să trimeată o delegațiune ca reprezentați din toate adunările regionale și proprietare la Iași pentru a depune la picioarele Tronului României omagiile noastre de devotament și credința către Regele Ferdinand I, Rege al tuturor Românilor.

D. D. Ciolac (președ. lig propriet), B. Bautmy-de Katman și A. Krupensey (ajutori), Costache Leancă (țăran, președ. adunării generale a Zemstvei Bălți), I. Gluschievici, A. Ghijitchii, S. Popovici, I. Marcarov, C. Allaci, D. Allaci, A. Stahorschii, A. Rășcanu, A. Ciacovschii, N. Casporovici, I. Sisco, Gh.  Albot-Flondor, I. Siedlovschii, N. Scordeli, I. Irjicovschii, A. Sacara, V. Valuță, N. Dubravchii, Z. Vainstoc, E. Vlad. Așchenazîi, T. Ciugureanu, A. Popovici, C. Ettingher, H. Victorov, Andriasi-Septilici, Gr. Blajievsci (Prim. or.) , D. Dobrisi, P. Sisco, E. Zanarova, Cr. Teodorovici, M. Ciolac,  P. Levința, C. Hanu, M. Cuhureanu, V. Osadciuc, S. Roșca, D. Loganovici, A. Tolpegin, S. Halandjoglo Romașcan, Cr. Loganovici, N.  Cozac, St. Sadovici, L. Masis, M. Novitchii, T. Valuță, D. Feldman, I. Cateli, H. Negruși, L. Cohan, K. Stefanov, S-Ioc Zanglidis , Gh. Popovici, P. Cutțc, V. Lozanov (țăran) Scobiola, A. Filip, Gh. Cioban, I. Svetenco, S. Nemirovschii, V. Horodenso, I. Lefter (com. țin. Bălți), D. Gălușcă, F. Grigorov, Gh Cucoși, S. Popovici, I. Cozacenco, N. Meaun, Ch. Popovici, I. Leahu, D. Dorogan, D. Calistru, N. Roșca, H. Harconit,  Gr. Trelea, M. Moscal, S. Musteață, P. Musteață, G. Antonovici, L. Cucoși, I. Sârgu, i: Guriță, V. Ciocla, Vl. Condrețcîi, T. Tofan, St. Pirogan, M. Filip, Prof. Liviu Marian, H. Cernitov, Prof. Nicolai Palamar, Af. Cavaza, Prof. Gh. Paranici, Prof. Dumitru Moldovan, Gh. Roșca, I. Goian, D. Vrabia (președ. partid. naț. moldovenesc).”

 

4 Martie 1918 Bălți