Un mare artist, sculptorul Gheza Vida, creatorul unor monumente simbol ale istoriei...

Un mare artist, sculptorul Gheza Vida, creatorul unor monumente simbol ale istoriei naţionale

by -
0 1199

În anul 2013, la 28 februarie, se împlinesc o sută de ani de la naşterea marelui sculptor român Gheza Vida, unul dintre cei mai importanţi artişti ai româniei postbelice. Fiul lui Rozalia şi Iosif Vida s-a născut în 1913, într-o familie de mineri originară din Maramureşul istoric, ce locuia în oraşul Baia Mare, străveche localitate minieră, a cărei faimă artistică internaţională, se datora şcolii de pictură, întemeiată aici la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Vida a început să sculpteze încă din tinereţe, mai întâi personaje din lumea satului maramureşan, sau inspirate din viaţa minerilor, manifestând o puternică comuniune şi admiraţie faţă de arta populară maramureşană, care îi va fi un permanent izvor de inspiraţie.

Atmosfera artistică de la Baia Mare l-a influenţat, încă din 1932 frecventând atelierul a pictorului Alexandru Ziffer, un remarcabil reprezentatnt al şcolii de pictură. Tânărul artist, în formare, este remarcat de presa locală, care în 1934 scria că este „un talent înnăscut”. Debutul său artistic are loc în 1937 când participă la Expoziţia Noii Societăţi a pictorilor din Baia Mare, când expune mai multe lucrări, fiind remarcate sculpturile Miner şi Ţăran legat de stâlp.

Cioban, 1957
Cioban, 1957

În toamna aceluiaşi an, Gheza Vida pleacă spre Spania, unde ajunge în luna ianuarie 1938, împreună cu ceilalţi voluntari români, participând în Brigăzile Internaţionale, la Războiul civil timp de doi ani. În 1939 voluntarii români din Armata Republicană spaniolă, împreună cu numeroşi civili, se refugiază, trecând Pirineii în Franţa. Membrii Brigăzilor Internaţionale au fost internaţi în lagărele de la Saint-Cyprien şi Gurs. Vida ilustrează cu desene şi linogravuri gazeta săptămânală a lagărului, linogravurile fiind semnate „Grigore” (aluzie la numele haiducului maramureşean Grigore Pintea Viteazul). Şi tot în Franţa, în lagărul de la Gurs, Vida a sculptat şi a expus într-o expoziţie busturile eroilor naţionali Horea, Cloşca şi Crişan. Scriitorul Dumitru Radu Popescu povesteşte în 1976 acest episod, relatat de însuşi sculptorul Vida: „…pe unde a fost în lume, el a cioplit în lemn tot lumea moroşenilor şi chipurile zbuciumatei noastre istorii. În Franţa, venind din războiul din Spania, în lagăr, ciopleşte din trei butuci aruncaţi la bucătărie pe cei trei capi de răscoală: Horea, Cloşca şi Crişan. Într-o baracă, unde se face o expoziţie, Horea, Cloşca şi Crişan sunt o revelaţie… Până şi conducătorul lagărului îl felicită pe artist. Vine adjunctul lagărului şi-l întreabă de unde a avut lemnul… «de la bucătărie»;  «deci l-ai furat»; «Era aruncat»; «Dar nu ţi l-a dat nimeni, l-ai furat! Zece zile carceră!». Şi Vida Gheza face în Franţa, în lagăr, zece zile de carceră pentru Horea, Cloşca şi Crişan. Când iese din carceră e purtat pe braţe de ceilalţi. …Zece zile de carceră pentru o filă din istoria noastră. De ani de zile Vida Gheza dă viaţă lemnului, intrând în istoria artei noastre!“.

Traversează toată Europa şi se întoarce la Baia Mare abia în 1941, oraşul împreună cu întreg Maramureşul fiind, în urma Dictatului de la Viena, sub ocupaţie hortystă. Fiind român şi având cetăţenie română, a fost atent supravegheat de poliţie, fiind de trei ori concentrat în detaşamentele de muncă forţată din Ungaria horthystă. În timpul şederii sale la Budapesta urmează cursurile Academiei de Belle-arte (1942-1944), având ca profesor pe Jenő Bari. După eliberarea de sub ocupaţia horthystă, Vida s-a înrolat voluntar în Armata Română, luptând pe frontul anti-hitlerist până la sfârşitul războiului, ajungând până în Cehoslovacia.

Dans din Oaş, 1949
Dans din Oaş, 1949

Revenind după război acasă, Gheza Vida participă în 1946 la Expoziţia de artă plastică organizată la Cluj de Raoul Şorban, Emil Cornea şi Carol Pleşa. În anul următor este prezent cu lucrări la Salonul de pictură şi sculptură al Transilvaniei, organizat din iniţiativa lui Virgil Vătăşianu, Sándor Szolnay, Raoul Şorban şi Lászlo Gyula.

La 24 octombrie 1948 este vernisată „Expoziţia de artă plastică regională de Stat a Transilvaniei”, unde Vida expune grupul statuar Dans oşenesc şi Buciumaşul, lucrări impresionante ca forţă de expresie. Lucrările au fost expuse şi la Expoziţia anuală de Stat, deschisă la 8 decembrie 1948 la Palatul Republicii. Sculpturile lui Gheza Vida sunt admirate de marele public şi apreciate elogios de critica de specialitate, fiind considerate „lucrări de mare talent, de mare vigoare expresivă“. În 1949 Vida este premiat de Ministerul Artelor şi Informaţiilor.

În sculptura în lemn, Gheza Vida este, alături de Brâncuşi şi Ladea, cel mai apropiat de linia tradiţiei populare, iar Dans oşenesc, cioplit dintr-un trunchi de copac de către Vida, este una din pilduitoarele înfăptuiri în acest material” (Petre Comarnescu,1958).

Monument Carei
Monument Carei

Eugen Schileru scria în 1958 despre Vida: „Adânc înrădăcinat în pământul din care irumpe şi din care îşi trage tăriile, sigur, calm şi fără ostentaţie, ca toate existenţele simple şi drepte, purtând, sub o tăcere afabilă, colcăirea vieţii, gata sa-şi transfere exploziile şi să le fixeze în forme, Vida aduce, în arta lui, ca şi copacii, mesajul unui eroism simplu şi al unui lirism viril. Ca şi copacii, ca şi rocile vulcanice ieşite din zbuciumul rărunchilor pământului şi din cumplitele lor metamorfoze, ca şi oamenii ţării de piatră, atât de dragi inimii lui Vida“.

Comentând Expoziţia Vida de la Sala Dalles din Bucureşti, deschisă în 1958, criticul Dan Hăulică nota: „… n-am văzut nici un chip care să respire atâta copleşitoare tărie, câtă se desprinde din imensul Cap de ţăran, sculptat în lemn de Vida Gheza. N-am întâlnit în expoziţiile din ultimii ani nici-un obraz asemenea acestui aspru şi grav, de titan superb şi îndurerat. Ar fi trebuit, fără îndoială, să se cheme Cap de erou” („Gazeta literară”, 1958).

Miner, 1960
Miner, 1960

În anii următori lucrările sale sunt prezente în expoziţii personale şi colective din ţară (Baia Mare, Cluj Napoca, Braşov, Satu Mare, Bucureşti). De asemenea, sculpturile sale sunt selectate şi participă la expoziţii de artă românească din străinătate: Bienala Internaţională de la Veneţia, Cairo, Alexandria, Damasc, Moscova, Budapesta, Bratislava, Praga, Berlin, Leningrad, Sofia, Paris, Varşovia, Belgrad, Helsinki, Bologna, Torino, Roma, Londra, Haga, Bruxelles).

Colaborează cu arhitectul Anton Dâmboianu la realizarea amplului Monument al Ostaşului Român de la Carei, inaugurat în 1964, lucrare datorată sculptorului Vida, complexul monumental fiind o creaţie de excepţie a artei monumentale de for public din România.

Sculpturile lui Vida se caracterizează prin vigoare şi monumentalitate, înfăţişând adesea oameni simpli în atitudini din viaţă zilnică, în timpul muncii (La fân, Odihna, Horitoarea, Ţărancă cu coşul, Cap de ţăran, Butimanu, Tropotita, Dans oşenesc, Veselia, Recolta, Miner cu lămpaş, Mineri, Miner citind, Miner strigând, Copil cu pasăre, Copil mâncând, Muncitor forestier, Femeie împovărată). Lucrările sale înfăţişează personaje şi secvenţe ale istoriei româneşti (Horea, Balada lui Pintea, Pintea Grigore judecând un boier, Dragoş Vodă, Menumorut, Voievodul Gelu, Bogdan Vodă, Răscoala). Un grup important de sculpturi înfăptuite de Gheza Vida au o bogată încărcătură metaforică, artistul insprindu-se din universul mitic maramureşan (Omul apelor, Omul dintre focuri – Foca, Omul nopţii, Omul Pădurii, Solomonarul, Ploaia, Varvara, Priculiciul minei, Fata pădurii, Cuşma dracului, Mărţoaia, Vâlva minelor, Carnaval, Botegiunea de pe Iza).

Monument Moisei

Călătorind prin Maramureş Geo Bogza nota: „În vara trecută oamenii Maramureşului – acei oameni pe care nu mi-i pot închipui decât falnici şi mândri – nu s-au dezminţit şi au ridicat la Moisei, din trainic şi nobil lemn de stejar, un complex monumental cum nu se mai găseşte, poate, în nici unul din satele ţării noastre. Un complex monumental, căruia i se poate spune aşa pe bună dreptate, ca şi aceluia ridicat de Brâncuşi la Târgu Jiu… Totul e sobru, sever, plin de simboluri şi semnificaţii profunde, scoţând de sub tristeţea cimentului, şi reintegrând în nobilele tradiţii ale Maramureşului, amintirea celor douzeci şi nouă de fii ai săi, ucişi de cea mai rea fiară ce şi-a purtat paşii pe acolo. Autorul acestui monument, inspirat din sanctuarul dacic de la Grădişte, este sculptorul Gheza Vida a cărui faptă merită lauda întregului nostru popor” („Contemporanul”, ianuarie, 1967).

Cioplit de Vida mai întâi în lemn în 1966, Monumentul ţăranilor martiri de la Moisei, transpus apoi în piatră în 1972, este „o sinteză a spiritualităţii româneşti atingând acea tensiune unică la care s-a afirmat vocaţia ordinii, a echilibrului psihic şi cosmic, a locului impregnat decisiv de umanitate, de sanctuarele dacice sau din spaţiile de evocare brâncuşiene” (Constantin Prut).

Sfatul bătrânilor (1973), realizat mai întâi în lemn (expus la Bienala de la  Veneţia în 1972) a fost transpus în piatră, fiind amplasat ca un simbol în vecinătatea Palatului administrativ din Baia Mare. Este un impresionant grup statuar, cu o largă deschidere filosofică, ce vine dinspre străvechea civilizaţie a satului românesc, reprezentând un moment profund şi solemn legat de viaţa obştei.

Sfatul bătrânilor, 1973
Sfatul bătrânilor, 1973

Sintetizând, Raoul Şorban, autorul monumentalei monografii dedicată marelui sculptor, scria: „Vida este sculptorul unui popor, întărit cu credinţa în dreptul de viaţă universală a valorilor autohtone. Cu această înzestrare, opera sa rămâne mărturia acelei acţiuni spirituale ce întruneşte într-o structură unică omul, artistul şi istoria imediată“.

Monumentul Ostaşului Român de la Carei sau Monumentul Ţăranilor martiri de la Moisei, sunt realizări artistice excepţionale, devenite în conştiinţa publică simboluri ale istoriei naţionale, opere majore ale sculpturii monumentale contemporane.

Valoroasa operă a sculptorului Gheza Vida se află în patrimoniul a numeroase muzee din ţară dintre care menţionăm Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul de Artă „Centrul artistic Baia Mare”, Muzeul Brukenthal Sibiu, Muzeul de Artă Cluj Napoca, Muzeul de Artă Contemporană Galaţi, Muzeul de Artă Constanţa, Muzeul de Artă Braşov, Muzeul Banatului Timişoara, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea. Lucrări semnate de Vida se află şi în numeroase colecţii private din ţară, dar şi în colecţii şi muzee din Franţa, Spania, Italia, Ungaria, Israel, Rusia, Iran.

Opera şi personalitatea sa au fost încununate cu numeroase premii şi distincţii dintre care amintim Premiul de Stat (1953), Maestru Emerit al Artei (1957), Ordinul Muncii cl.I (1963), Artist al Poporului (1964), Premiul CSCA (1971), Steaua Republicii (1978).

Maestrul Gheza Vida a fost ales în 1968 vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, iar în 1974 a fost ales membru corespondent al celui mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, Academia Română.

În acest an, cu ocazia Centenarului naşterii marelui sculptor, sub egida Academiei Române vor avea loc numeroase manifestări, respectiv expoziţii la Baia Mare, Cluj Napoca, Bucureşti şi la Accademia di Romania in Roma. Editura Academiei va edita un album  ce va fi lansat în Aula Academiei Române cu ocazia Simpozionului dedicat Centenarului Vida din luna iunie. În luna septembrie, cu implicarea majoră a Primăriei Municipiului Baia Mare se va inaugura Atelierul memorial Gheza Vida.

Sărbătoarea Centenarului Gheza Vida este un prilej de a omagia  memoria unui mare artist de talie europeană, o mare personalitate artistică, ce aparţine galeriei celor mai importanţi creatori de frumos din România.

Fotografii de Szabo Tamas

autor: acad. Marius Porumb

sursa: Revista Clipa

(Visited 458 times, 2 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.