Ion Rațiu
„Toată viaţa mea am luptat pentru democraţie, am plecat din ţară când eram tânăr, m-am opus totalitarilor de dreapta, şi pe urmă m-am opus totalitarilor de stânga. După ani şi ani de luptă în Occident, care sper că se va cunoaşte din ce în ce tot mai bine, în momentul în care nu voi fi ales mă voi concentra să aduc tot ce am acumulat eu în toţi aceşti ani de exil, toate cunoştinţele mele, tot ce am scris. Voi lupta ca să caut să aduc elementul esenţial al democraţiei care nu este jocul numelor, cifrelor, cine are majoritate, cine are mai multe voturi. Asta nu e democraţie. Democraţia însemnează o înţelegere că omul este în centrul societăţii şi totul se învârte în jurul lui. Democraţia însemnează că-l asculţi pe om şi pe urmă îi respingi punctul de vedere. Chintesenţa democraţiei se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine! Dacă eşti în stare să faci treaba asta atunci însemnează că am început să învăţăm ce e democraţia. Iar rostul meu, dacă nu voi fi ales (n.r. preşedinte) e să aduc democraţia în ţara asta cât mă ajută pe mine puterile mele, nu numai în partidul meu, PNŢCD. (…) Toată viaţa mea o voi dedica-o acestui scop“ .
Ion Rațiu, în timpul alegerilor prezidențiale din 1990
Ion Rațiu s-a născut pe 6 iunie 1917 la Turda. La 21 de ani a obținut licenţa în Drept la Cluj. A făcut Şcoala de ofiţeri de rezervă la Craiova, unde a ieşit şef de promoţie şi de unde a fost trimis la regimentul 31 Artilerie din Cluj, la Săcășeni. În ianuarie 1940 se întâlneşte cu unchiul său, V.V. Tilea, ministru plenipotenţiar la Londra. “M-a sfătuit să încerc transferarea mea în Ministerul de Externe. Am făcut cererea şi am fost numit cancelar diurnist la Legaţia Română din Londra”. La 13 aprilie 1940 ajungea în Londra. În septembrie, acelaşi an, în România se instaurează regimul legionar. Atunci Raţiu îşi dă demisia şi merge la Ministerul Englez de Externe pentru a cere azil politic. La doar două luni după obţinerea azilului politic, a primit o bursă la Cambridge, unde a studiat timp de trei ani, luându-şi diplomă de Master în Ştiinţe Economice.
Abia în 1989, Ion Raţiu şi-a văzut visul cu ochii: românii au devenit liberi. A revenit acasă, după jumătate de secol de exil. A intrat în politică. Cu banii câştigaţi în Londra şi-a susţinut activitatea politică. În mai 1991, Ion Raţiu a candidat la Preşedinţie. Mulţi români l-au acuzat că a venit în România după ce pericolul a fost înlăturat, că nu a suferit în ţară sub jugul comunismului, că nu a mâncat salam cu soia. Foarte mulţi au avut un cui împotriva lui pentru că vorbea o română cu un puternic accent englezesc, dar şi pentru aerul său britanic. Românii l-au poreclit “Domnul Papion”. La scurt timp după revenire, Ion Raţiu şi-a deschis un ziar şi o tipografie: “Nu mi s-a dat licenţă să înfiinţez un post de televiziune independent. Nu mi s-a permis să pun în funcţiune tipografia modernă, care era gata să lucreze încă de la data de 19 aprilie 1990, deci cu 31 de zile înainte de alegeri. A trebuit să înlătur obstacole incredibile ca să public ziarul Cotidianul, ceea ce am reuşit abia la 10 mai 1991″. Cu toate că nu a câştigat alegerile, Raţiu a fost senator de Turda şi s-a stabilit împreună cu soţia la Bucureşti. Ion Raţiu a murit la 17 ianuarie 2000, răpus de cancer la esofag. A fost înmormântat în Turda natală, aşa cum şi-a dorit.
Parțial sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-facut-avere-ion-ratiu/
(Visited 204 times, 1 visits today)
