Geopolitica Bugeacului (partea a VII-a) Anexarea Basarabiei de catre Uniunea Sovietica

Geopolitica Bugeacului (partea a VII-a) Anexarea Basarabiei de catre Uniunea Sovietica

by -
0 670
Mihail Kogălniceanu a fost nu numai un mare poet şi critic literar, dar şi o proeminentă personalitate politică. Deşi, el a promovat ideile liberalismului şi era exponentul masoneriei în România, nu-i putem nega patriotismul şi dragostea de Neam şi Ţară. Kogălniceanu a avut, pe lîngă toate celelalte şi un acut simţ al previziunii politice, ceea ce i-a permis încă în anul 1878 să declare următoarele: „… Deci, ar fi fost mai bine să-i fi lăsat pe turci să ia victoria, fiindcă în mod sigur, în cazul acesta nu ne-ar fi luat mult din Basarabia. Ne pot lua Basarabia, dar în faţa popoarelor din Orient, ruşii şi-au pierdut prestigiul. Grecii şi sîrbii vor învăţa de la noi cît costă să le fii aliat şi să-ţi verşi sîngele pentru Sfînta Rusie… Deie Domnul să mă înşel, dar vor veni multe furturi pentru acest petec de pămînt care se numeşte Basarabia românească[i].Aceste cuvinte profetice ar putea servi în calitate de epigraf pentru cele ce urmează.
Calvarul Basarabiei a reînceput în anul 1940 după numai 22 de ani de reintegrare cu Ţara. Protocolul Adiţional Secret semnat între URSS şi Germania hitleristă, dădea undă verde politicii expansioniste a Moscovei, inclusiv, în Basarabia. Stalin a aşteptat cu răbdare pînă cînd de pe scena politică a Europei au fost eliminaţi principalii aliaţi ai României – Polonia şi Franţa. Abia după capitularea Parisului, concertîndu-şi acţiunile cu Bulgaria şi Ungaria care revendicau şi ele o bună parte din teritoriul românesc, Uniunea Sovietică s-a hotărît la transpunerea în practică a acelui punct din Protocol care se referea nemijlocit la Basarabia. Mai mult decît atît, sovieticii au mai revendicat şi Bucovina care niciodată nu a aparţinut Rusiei.
România s-a văzut nevoită să cedeze şi pe data de 28 iunie 1940, un teritoriu de aproximativ 56 de mii de kilometri patraţi au fost anexaţi la imperiul sovietic. Iniţial, era preconizată formarea unei RSS unionale Moldoveneşti pe întreg teritoriul Basarabiei şi a RSSM de pe malul stîng al Nistrului. Oficiosul sovietic „Izvestia”, în articolul său de fond de pe data de 28 iunie, îşi informa cititorii că în constelaţia de republici-surori sovietice a mai apărut o republică cu o suprafaţă de circa cinzeci de mii de kilometri patraţi şi o populaţie de peste 3,5 milioane de locuitori. Adică, în componenţa ei urmau să fie incluse toate teritoriile româneşti de pe ambele maluri ale Nistrului.
În scurt timp, însă, CC la PC(b)U, la insistenţa Kievului, şi-a schimbat decizia. RSS unională Moldovenească a fost creată în hotarele ei actuale, adică fără jumătatea de nord-est a judeţului Hotin, cinci din cele 11 raioane ale fostei RASSM şi triunghiul Bugeacului cuprins între satele moldoveneşti Palanca, Giurgiuleşti şi satul Novoukrainka situat în partea Bugeacului anexată arbitrar şi abuziv la Ucraina. De la acest sat pînă la Chişinău, pe linie dreaptă nu sînt mai mult de cincizeci (!!!) de kilometri.
Litoralul basarabean al Mării Negre a nimerit în mîinile aceleaşi „republici-surori”. Cu alte cuvinte, Kremlinul a lipsit republica nou-născută de cele mai importante zone geostrategice pe care încă Alexandru I la începutul războiului ruso-turc dintre anii 1806-1812 preconiza să le includă în imperiul său (ideile cu anexarea  ambelor Ţări Româneşti, Moldovei de pînă la Siret sau „măcar” a interfluviului Pruto-Nistrean i-au venit mai tîrziu – n. a.).
Stalin, procedînd la această partajare teritorială, a intuit, parcă, viitoarea dezmembrare a URSS. Faptul că trasarea graniţelor nu a avut nimic comun cu realităţile etnice este demonstrat şi de soarta urmaşilor coloniştilor bulgari şi găgăuzi. Trei pătrimi din numărul găgăuzilor au rămas în componenţa RSSM, iar o pătrime – în RSSU. În cazul bulgarilor, situaţia este diametral opusă.
Pînă şi conducerea RSSM formată din creaturi alolingve de pe malul stîng al Nistrului a înţeles cît de bizară şi artificială este noua configuraţie a graniţelor şi a cerut ca cel puţin raionul Reni, în care populaţia românească predomina net, să rămînă în componenţa Moldovei. Aceasta ar fi permis ca Moldova să devină nu numai „de jure” dar şi „de facto” un stat dunărean şi pontic. Or, conform Convenţiei Internaţionale privind Navigaţia pe Dunăre semnată la Belgrad în anul 1948, navigaţia liberă pe acest fluviu se întinde de la oraşul Ulm din Germania – pînă la Sulina (România), iar „Dunărea maritimă” – de la Brăila – pînă vărsarea Dunării în Marea Neagră.
Pînă în anul 1954 raioanele Bugeacului de Sud anexate la Ucraina formau o regiune aparte – cea a Ismailului. Ea prezenta unica regiune din Ucraina cu o populaţie majoritară (români, bulgari şi găgăuzi) ce nu ţinea de slavii de Răsărit. Zona putea deveni în viitor un focar al separatismului etnic şi regional. Probabil că acesta a fost motivul comasării enclavei Ismailului cu regiunea Odesa, căci din punct de vedere a necesităţii economice sau militar-strategice această unire este un non-sens absolut.
În timpul demarcaţiei graniţelor dintre RSSM şi RSSU se vede că a fost folosit acelaşi creion  cu vîrful nu prea bine ascuţit care a fost utilizat şi în cazul ţinutului Herţa[ii]. Linia prea groasă trasată pe harta topografică a permis ca Moldova să aibă la Dunăre o ieşire de cîteva sute de metri, iar lîngă satul Palanca, graniţa administrativă (cine se gîndea pe atunci că ea va deveni una de stat?) transforma Bugeacul de Sud anexat la Ucraina într-o adevărată enclavă.
Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, la nevoie, enclava se putea transforma foarte uşor într-un hinterland de pe teritoriul căruia Kievul putea să-şi creeze un cap de pod pentru acţiuni îndreptate nu numai împotriva Moldovei, dar şi a României. De pe poziţiile din preajma Reniului, porturile româneşti Galaţi şi Brăila pot fi bombardate chiar şi cu ajutorul artileriei. Vîrful triunghiului Bugeacului ucrainean de la Novoukrainka permite să se facă acelaşi lucru cu capitala Republicii Moldova. În condiţiile cînd Armata Naţională a Republicii Moldova este, practic, dezarmată şi nu dispune de mijloace efective de luptă, nu este greu de imaginat cam cît timp i-ar trebui unui batalion de tancuri ucrainean să ajungă de la Novoukrainka la Chişinău.
În afară de aceasta, teritoriile populate de grupurile etnice ale bulgarilor şi găgăuzilor puteau fi foarte uşor folosite drept bază pentru iniţierea unui proces de dezintegrare a Moldovei sub lozinca luptei pentru „reunificarea fraţilor asupriţi de naţionaliştii români” sau „moldoveni” (în dependenţă de evoluţia evenimentelor).
Orice tentativă de reunire a RSS Moldoveneşti cu România s-ar fi ciocnit de împotrivirea grupurilor etnice respective de pe teritoriul RSSM, ele găsindu-şi sprijin la confraţii lor de pe cealaltă parte a liniei de demarcaţie. Pentru a împiedica acest proces, autorităţile de la Moscova nu s-ar fi oprit în faţa creării unei „RASS Găgăuzo-Bulgare” în componenţa RSSU. Aşa s-a procedat în cazul Kareliei şi Finlandei sau a RASSM şi Basarabiei.
După ce scopul ar fi fost atins sau ratat (în dependenţă de situaţie), această pseudoformaţiune statală ar fi fost lichidată ori coborîtă în rang, precum RSS unională Karelo-Finlandeză (devenită autonomă), RASS a Nemţilor de pe Volga sau Regiunii Autonome Ussuriisk (desfiinţate complet, iar naţiunile tirulare (respectiv: germanii şi coreenii) – deportate). Că scenariul s-a derulat nu tocmai aşa, se datorează faptului că şi Ucraina a ieşit din componenţa URSS.
Dacă iniţiativa dezmembrării URSS ar fi venit din partea Kievului, scenariul pregătit pentru RSS Moldova putea fi foarte uşor folosit împotriva Ucrainei. În afară de aceasta, enclava Bugeacului de Sud ar fi devenit o povară pentru Kiev (din cauza izolării sale geografice de masivul teritorial principal al Ucrainei) şi un focar al separatismului bulgaro-găgăuz.
Pentru România, realipirea Basarabiei ciuntite într-un asemenea hal fără de hal, o făcea lipsită de sens şi conţinea aceleaşi pericole geopolitice: un Bugeac de Nord infectat de dispoziţiile separatiste ale găgăuzilor şi bulgarilor. Fîşia transnistreană ar fi devenit şi ea o achiziţie cam costisitoare din cauza imposibilităţii de a o apăra şi a românofobiei minorităţii rusofone locale.
O Basarabie molipsită de separatism şi lipsită de hotarele sale naturale şi principalele puncte strategice nu putea fi viabilă nici măcar ca stat independent. În plus la toate aceste (de parcă n-ar fi fost destul!), Moscova a avut grijă ca dezvoltarea economică a noii republici unionale să se desfăşoare deosebit de neuniform. Principalele întreprinderi industriale au fost concentrate pe malul stîng al Nistrului, malul drept devenind un apendice agrar. Sudul, în genere a fost lăsat de izbelişte. În cazul unei separări a RSSM de URSS, de subdezvoltarea Bugeacului putea fi (după cum şi s-a întîmplat – n. a.) învinuit în orice moment Chişinăul. O asemenea stare de lucruri ar fi catalizat procesele separatiste în raioanele populate compact de minoritarii găgăuzi şi bulgari.
ASPECTELE ETNICE ALE GEOPOLITICII BUGEACULUI DUPĂ ANEXAREA BASARABIEI DE CĂTRE URSS
Anul 1940 a adus noi schimbări demografice în Bugeac, inclusiv în cel de Sud anexat în mod abuziv (ca şi celelalte regiuni româneşti, precum Bucovina de Nord, ţinutul Herţa, partea de nord a judeţului Hotin şi cîteva zeci de sate moldoveneşti dintre Bug şi Nistru – n. a.) la Ucraina. Din partea centrală a regiunii, conform unui acord sovieto-german, au plecat în „Vaterland” („patrie” – în limba germană – n. a.) cei peste o sută de mii de urmaşi ai coloniştilor germani aşezaţi aici pe timpurile ţarilor Alexandru I şi Nicolai I. Ei au fost înlocuiţi imediat cu zeci de familii de ucraineni. Acest fapt a permis ca populaţia ucraineană să devină majoritară acolo unde ea, practic, nu a fost prezentă niciodată, precum în raioanele Sărata sau Tatarbunar.
După război sînt deportaţi grecii pontici care anterior populau oraşele şi satele de pescari de pe litoral şi malurile Dunării. Au plecat în România sau au fost deportaţi o parte din românii localnici din păturile avute şi intelectualitate. În cadrul campaniei de luptă împotriva cosmopolitismului din anul 1949 a fost supusă represiunilor populaţia evreiască din regiune. În locul lor au fost aduşi aceiaşi ucraineni şi ruşi.
Astfel, regimul sovietic şi-a asigurat o majoritate loială în punctele-chei ale regiunii – oraşele Belgorod-Dnestrovsk (Cetatea Albă), Ismail, Reni şi Chilia. Campania de rusificare şi, mai ales, de ucrainizare acerbă la care au fost supuşi românii din Bugeacul de Sud a dus la faptul că ei, din сel mai numeros grup etnic cum a fost în perioada antebelică, au ajuns abia pe locul patru în prezent (cu puţin peste 13% din totalul populaţiei), fiind devansaţi de ucraineni, bulgari şi ruşi. Românii băştinaşi continuă să mai deţină majoritatea relativă (circa 48%) numai în raionul Reni şi sînt prezenţi sub formă de insuliţe izolate şi în celelalte raioane ale Bugeacului de Sud.
Bulgarii şi găgăuzii continuă masivul populat de ei din Republica Moldova, dar procentul lor este tocmai invers: 80% din găgăuzii Bugeacului locuiesc în Republica Moldova şi 20% – în Ucraina. Bulgarii – viceversa. Aşezarea găgăuzilor corespunde cu cea din patria lor „mumă” – Bulgaria. Or, este cunoscut faptul că găgăuzii se împart în două grupuri în funcţie de elementul etnic care le-a format suprastratul: grecii (urumii) şi bulgarii (tukanii). Găgăuzii „tukani” veniţi din Deliorman (regiune din nord-estul Bulgariei) domină în raioanele Comrat şi Ceadîr-Lunga, iar „urumii” din jurul Varnei (port bulgar la Marea Neagră) – în Vulcăneşti şi satele găgăuze din partea ucraineană a Bugeacului.
Masivul găgăuzo-bulgar din Bugeac nu este nici pe departe omogen, fiind intercalat de sate româneşti (în partea moldovenească a Bugeacului) şi ucrainene. Astfel, aşa zisa „UTAG” – unitatea teritorial-administrativă „Gagauz-yeri” – este formată din patru enclave răzleţe, iar „autonomia” bulgară din Taraclia – din trei. Nici masivul respectiv din Bugeacul de Sud nu este mai omogen. Divizarea Bugeacului de către Stalin în anul 1940 poate fi o mină cu efect întîrziat amplasată sub cele două state care împart între ele Bugeacul. Găgăuzii se deosebesc printr-o rusofilie şi românofobie patologică. Ei sînt gata să renunţe chiar şi la autonomie, numai să nu mai facă parte din statul moldovenesc.
Cineva a numit odată Transcarpatia ucraineană drept o Uniune Sovietică în miniatură din cauza paletei etnice extraordinar de pestriţe. Cam acelaşi lucru s-ar referi şi la Bugeac. Însă aici această paletă a rezultat din capriciul „pictorului” (Rusia ţaristă, URSS şi Ucraina „samostiinică”) şi nicidecum din mersul natural al istoriei. Locuitorii alolingvi ai Bugeacului se deosebesc nu numai printr-o românofobie de peşteră, dar şi prin mentalitatea lor încă sovietică, extrem de agresivă faţă de băştinaşii români.
Simptomatic, dar anume găgăuzii au fost în anii puterii sovietice cel mai defavorizat grup etnic din regiune. Or, cu excepţia cîtorva ani lor li s-a interzis pînă şi învăţămîntul primar în limba maternă. Lecţia a fost într-atît de bine învăţată, încît chiar şi după 16 ani de existenţă a propriei autonomii (UTAG) acolo nu există nici o şcoală cu limba de predare găgăuză. Toate disciplinele (cu excepţia orelor de limbă maternă) sînt predate în limba… rusă! „Volens-nolens” (vrînd-nevrînd”), dar îţi vine pe limbă zicala care spune că cel mai mult îşi iubeşte stăpînul cîinele bine bătut.
Bulgarii din Bugeacul de Sud sînt concentraţi mai cu seamă în raioanele Bolgrad (circa 60%) şi Arţîz (30%). La fel ca şi găgăuzii locali (aşezaţi cu traiul în raioanele Bolgrad şi Tarutino), ei nu prea dau dovadă de dispoziţii separatiste. Explicaţia constă în faptul că Moscova acum 20 de ani îşi îndreptase mînia împotriva Chişinăului şi nu a Kievului care, pe atunci, părea destul de loial. Astfel, la referendumul petrecut în martie 1991 cu privire la păstrarea URSS, peste 70% din ucraineni au optat pentru, pe cînd Chişinăul l-a boicotat. Interesant că numai cu nouă luni mai tîrziu, 90% dintre cetăţenii Ucrainei s-au pronunţat categoric în favoarea … independenţei statului ucrainean!
Dacă geografia etnică a găgăuzilor şi bulgarilor nu prea a suferit schimbări, nu acelaşi lucru îl putem afirma şi despre cea a ucrainenilor, ruşilor şi băştinaşilor români din Bugeacul ucrainean. Populaţia ruso-ucraineană (în marea sa majoritate vorbitoare în exclusivitate a limbii ruse sau a slang-ului „surjik”[iii]) domină net în fostul judeţ Cetatea Albă şi în localităţile situate de-a lungul braţului Chilia a Dunării şi a litoralului basarabean al Mării Negre.
Cu alte cuvinte, în cazul unui conflict militar în zonă în care ar fi antrenate statele cu „rude” printre minorităţi, cele mai strategice puncte şi poziţii ar rămîne fidele Kievului, precum au fost odată Moscovei. Dacă privim faptele din acest punct de vedere, atunci nu apare de loc accidental „brîul” ucrainean din jurul celor două căi ferate din regiune şi în primul rînd a celei Reni-Odesa şi a nodului feroviar Arţîz.
Un singur lucru ne favorizează oarecum – suspiciunile existente între cei doi minoritari balcanici pomeniţi în Bugeac acum două secole. Găgăuzii şi bulgarii niciodată nu s-au prea „înghiţit” unii pe alţii. Iată din ce cauză proiectul unei „Găgăuzii Mari” (sub forma unei „Republici a Bugeacului”) emise de către recidivistul Ivan Burgudji şi compania rămîne o himeră.
Alexandru Savin, Benedict Moldoveanu
______________________

[i] Rosetti R., Corespondenţa generalului Iancu Ghica, 2 aprilie 1877 – 8 aprilie 1878, Bucureşti, 1930, p.129.
[ii] Amintim cititorilor, că ţinutul Herţa nu numai că nu a făcut parte niciodată din componenţa Rusiei, dar nici măcar a Bucovinei. La trasarea graniţelor româno-sovietice în Bucovina de Nord, creionul roşu cam tunchit cu ajutorul cărora a fost trasată linia pe hartă, a cuprins şi ţinutul Herţa. La cererea părţii româneşti ca acest ţinut să fie eliberat, Molotov a răspuns cu cinism că orice palmă de pămînt pe care a călcat cizma ostaşului rus, este, deja, pămînt sovietic şi nici vorbă nu poate să fie despre vreo rectificare.
[iii]Un slang al limbii ucrainene presărat din belşug cu rusisme, românisme şi cuvinte preluate din poloneză şi idiş.
Sursa: http://mdn.md
(Visited 225 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.