Doamna Elina – soţia lui Matei Basarab

Doamna Elina – soţia lui Matei Basarab

by -
0 1669

Prin firea lor, femeile sunt chemate să oglindească adevăratele valori în lumea aceasta vremelnică. Inima lor extrem de sensibilă şi plină de dragoste atinge tot ce este măreţ, tot ce este tainic, tot ce este sfânt, ele devenind, prin misiunea lor, vârful demnităţii omeneşti. Înşuşi Domnul Iisus Hristos s-a arătat prima dată după Învierea Sa mironosiţelor femei, dăruind astfel, tuturor femeilor, dreptul la cea mai apropiată prietenie cu Domnul Iisus Hristos, dreptul de a atinge cele mai înalte trepte ale virtuţii. Deşi ascunse de privirea obişnuită, prin virtutea modestiei lor, cele mai de seamă femei ale neamului nostru au luminat calea către o lume aparte, unde dezvoltarea culturală se îmbină şi se leagă cu fire nenumărate de dezvoltarea spirituală, între care se creează o adevărată simbioză.

După cum cerul noaptea este luminat de toate stelele şi nu doar de cele cărora le cunoaştem numele, asemenea viaţa acestor femei a fost şi este purtătoare de lumină, indiferent dacă noi le-o cunoaştem sau nu.

Între aceste stele necunoscute, străluceşte şi chipul vrednicei Doamne Elina – soţia lui Matei Basarab, domn muntean sub a cărui cârmuire, lungă de peste două decenii (1632-1654), Valahia a prosperat, îmbogăţindu-se cultural, întărindu-se politic, ridicându-se economic.

Cine a fost însă, privind mai îndeaproape, acest personaj feminin? Alături de multele sale calităţi intelectuale şi spirituale, numele ei apare în câteva importante scrieri ale istoricilor. Însuşi Nicolae Iorga îi dedica în 1932 un articol intitulat ,,Doamna Elina a Ţării Româneşti ca patroană literară”. Este descendentă din familia boierului Radu Năsturel Herescu din Fiereştii Ilfovului. Mama Elinei era Calea Calomfirescu, şi tatăl acestei Calea a fost unul dintre cei mai străluciţi ostaşi ai lui Mihai Viteazul: ,,era om foarte viteaz şi în toată Ţara Românească nu mai era altul ca dînsul”. Provenind dintr-o familie al cărui sânge s-a vărsat pentru credinţa şi neamul acesta, D-na Elina se dovedeşte a fi vrednica urmaşă a bunicului său, în inima căreia se cuprinde toată dreptatea şi tot adevărul.

Elina Năsturel Herescu (1598-1653), asemenea fratelui său Udrişte, a avut o creştere îngrijită, privind instrucţia şi educaţia. Cunoştea la perfecţie limbile greacă şi slavonă. Încă din copilărie a fost pasionată de literatură, istorie şi artă, fiind şi o culegătoare  de datini şi obiceiuri strămoşeşti. Pentru epoca în care a trăit şi pentru statutul ei, a fost ocrotitoarea Bisericii, literaturii şi a artei. Se căsătoreşte cu aga Matei din Brâncoveni, rudă a influentei familii a Craioveştilor, cel care va deveni domnul Ţării Româneşti. Matei Basarab a fost cel mai mare ctitor pe care l-au avut românii. Sub influenţa soţiei sale, mult iubitoare de credinţă strămoşească şi artă, a ridicat 46 de lăcaşuri de cult, printre care mânăstirile Arnota, Căldăruşani, Sadova, Măxineni, Cornăţel, casa tipografiei din curtea Episcopiei Râmnicului, precum şi o serie de biserici: Sărindar din Bucureşti, Sfântul Dumitru din Craiova, Sfinţii Împăraţi şi Sfântul Nicolae – Androneşti din Târgovişte, Sf.Apostoli din Ploieşti, Sf.Gheorghe din Piteşti ş.a.

Plină de evlavie faţă de sfintele lăcaşuri, Doamna Elina dispune singură ridicarea bisericii din Horeşti, Ilfov şi reface mânăstirea Slătioarele din Ocnele Mari, apropiindu-se prin acestea cu sufletul nu numai de arta şi frumuseţea acestor locuri, ci se apropie şi de trupul lui Hristos – care este Biserica – atunci când Acesta pătimeşte şi moare pe cruce pentru fiii Săi, dar mai ales se face părtaşă la Învierea vieţii spirituale a acestui popor.

S-a implicat, alături de fratele ei, Udrişte Năsturel, la introducerea tiparului în Ţara Românească, reuşind să-l convingă pe domnitor să înfiinţeze trei tipografii, în mânăstirile  Govora, Câmpulung şi Dealu, unde s-au tradus şi tipărit mai multe cărţi. Cei doi fraţi au colaborat la traducerea cărţii Imitatio Christie (Urmarea lui Hristos) din latină în slavonă, tipărită la 15 aprilie 1647, căreia îi scrie prefaţa, semnându-se cu următoarea titulatură: ,,Doamnei Elena, stăpâna Ungrovlahiei, soţia prealuminatului domn şi voievod Io Matei Basarab. În cetatea de scaun Târgovişte, din porunca şi cheltuiala Principesei Elena, a apărut în 1649 Penticostarul slavon care are reprodusă Stema Elinei, Doamna lui Matei Voievod”.

Doamna Elina nu se dădea înapoi nici de la resposabilităţile cele mai mari, ci ia cu bărbăţie şi mult curaj asupra sa, întreaga cârmuire a ţării, atunci când este nevoie: „Femeie îndrăzneaţă, ea purta grija ţării în 1633, când soţul ei, care-şi luase scaunul cu armele, merse la Constantinopol să-şi capete întărirea […]“. Preocupările feminine nu au fost nici ele neglijate, dovedindu-se a fi o gospodină harnică, iubitoare de natură şi în special pasionată de înfrumuseţarea casei şi a grădinii domneşti, modestă şi familiară cu cei din jur, întrucât o vedem cerând „Catrinei Judeceasa” „izvoare de peteare, şi mai mari, şi mai mici şi de cîlţi şi de tot feliul” şi nu mai puţin „sămenţi flori de tot feliul”.

Profilul Doamnei Elina se poate deprinde din buna miresmă a mirului său adus pe trupul acestei ţări, dar şi din dragostea de familie. La mormântul fiului său Mateiaş, iubirea mamei adevărate nu se pierde, ci ea izvorăşte acum pentru acest pământ şi pentru fiii acestui neam.

Doamna Elina, prin vieţuirea ei alături de Matei Basarab, prin totala sa credinţă şi dragoste, ce i-a arătat-o timp de 40 de ani, a urmat sfintelor femei păşind şi ea pe singura şi adevărata cale, pe care ar trebui să o urmeze toate femeile creştine – calea celei mai fierbinţi supuşenii, celei pline de abnegaţie iubirii faţă de Domnul Iisus Hristos şi de aproapele. Aceasta este partea proprie femeilor în trăirea creştină.

„Patroana literaturii româneşti” a încetat din viaţă în anul 1653. Ea a fost înmormântată în Biserica Domnească din Târgovişte, iar pe piatra ei de mormânt, bătrânul voievod a pus să i se sape ,,înduioşătoare cuvinte, că au trăit împreună de două ori câte 20 de ani”.

Se cuvine ca tinerele femei de astăzi, a căror feminitate este ameninţată şi ale căror trăsături delicate şi-au pierdut armonia cu fundamentele spirituale şi culturale, să se întărească, privind mai adânc la vieţuirea înaintaşelor care şi-au câştigat vrednicia în faţa lui Hristos, a întregului neam omenesc şi în faţa soborului îngeresc, pentru a ajunge la chipul şi asemănarea lui Hristos.

autor: Stavrofora Ambrozia Rucareanu (Revista Clipa)

(Visited 865 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.