Recurs la istorie: Dimitrie Bolintineanu şi aromânii

Recurs la istorie: Dimitrie Bolintineanu şi aromânii

by -
0 1046

Să urmărim, totuşi, gloria şi umbrirea gloriei acestor bravi fraţi ai noştri de sânge, fraţi buni, de tată şi de mamă – românii din sudul Dunării – cu ajutorul unui semi-aromân, din secolul al XlX-lea, Dimitrie Bolintineanu (Călătorii la românii din Macedonia şi Muntele Athos sau Santa Agora, B.P.T., Ed. pentru literatură. Buc, 1968) – singurul călător prin Macedonia, care, chiar măcinat fiind de boală, a făcut eforturi imense şi de bună-credinţă, pentru a oferi, atât contemporanilor, cât şi viitorimii, adevărul. Adevărul despre măreţia şi puterea spirituală, de rezistenţă prin limbă şi duh, a aromânilor – în mijlocul neamurilor barbarizate, temătoare de lumina bethlehemică – dar şi adevărul despre ce li se pregăteşte aromânilor – despre crima etnică (etnocidul) – continuă, efectuată de duşmanii luminii, contra acestor eroi solari. Acest etnocid, trebuie s-o spunem deschis, este desăvârşit în secolele XX-XXI, în zilele noastre, sub nasul tuturor naţiunilor care-şi zic „civilizate” – dar care dovedesc un cinism şi o lipsă de simţire revoltătoare, în faţa drăceştii obstinaţii a neo-grecilor, de a stinge definitiv sămânţa aromânilor. Din păcate, ceea ce este mai râu şi mai revoltător şi mai dureros – este că politicienii români, de la nord de Dunăre, au rămas surzi la apelurile disperate (dar făcute cu o tragică demnitate şi luciditate) – cum surzi au rămas şi rămân şi politicienii de azi.

Iată, acum, ce spune Bolintineanu, despre situaţia aromânilor, la 1858: „.. – Ei sunt cei mai numeroşi, între toate neamurile de la sud de Dunăre – fiind în duh, de fiinţa, peste un milion, în vreme ce, aceia care îşi spun stăpâni si majoritari, sunt mai puţini la număr (dar crânceni ţi porniţi spre distrugerea absolută a aromânilor). Peste tot, 1.200.000 români, afara de colonia din Grecia proprie (s.n.) propriu-zisă, continentală” (Călătorii, II, E.P.L, Buc., 1968, p. 53.)

Dimitrie Bolintineanu, ca şi mulţi revoluţionari (masoni) români de la 1848, face excepţie de la internaţionalismul cosmopolit al masoneriei – masonerie care a instigat şi condus, ocult, revoluţiile vremurilor aşa-zis „moderne” – printre care se numără, evident, şi revoluţiile paşoptiste. El, D.Bolintineanu, face o analiză foarte lucidă a cosmopolitismului şi, chiar, a ideii de cosmopolitism, prin prisma religiei creştine (a se vedea doctrina catolică), ajungând la concluzia firească: „Cosmopolitismul este o idee nepractică. Lumea poate fi patria celui ce nu are o patrie (a se vedea evreii, ba chiar grecii), ÎNSĂ LUMEA NU POATE FI PATRIA POPOARELOR. Cele din urmă sunt totdeauna de undeva, au totdeauna ceva să păstreze sau să piardă (…) Nu este compatibil cu natura omeneasca decât naţionalitatea (…) A se cârmui bine individual, este a cârmui bine familia, este a cârmui bine naţiunea. A se cârmui bine naţiunile, este a statornici armonia.”

D.Bolintineanu avea, încă, la 1858, de ce să se extazieze, de milionul de români, ce încă erau români, în Grecia: (pp. 8-11) „Un milion de romani este un popor, este o fărâmătura mărita din acele legiuni romane neînvinse de oameni, neînvinse însuşi de secoli: este o idee, este geniul, este civilizaţiunea lumii vechi. doborâta, dar neînvinsă… este antică a unui monument ce reclama geniul omenesc ( ..) Astfel la vederea acestui milion de români, această  nobilă ruină a legiunilor ce umplură lumea cu gloria lor, putem zice: această naţiune nu piere niciodată, şi în căderea ei seamănă mai interesantă decât în a sa strălucire„. Bietul poet Bolintineanu! Masonii din Loja Marelui Orient, unde intrase, alături de alţi juni români, îi infiltraseră adânc o idee perfidă, aceea de toleranţă – pe care trebuiau s-o respecte doar anumite neamuri, pentru ca alte neamuri, câteva, aflate în strânsă cârdăşie unele cu altele, bătându-şi joc cumplit de „legea” toleranţei, sa se cocoaţe stăpâne, fără merit şi fără strălucire, în mod jalnic şi caricatural, în cârca lumii. El, D. Bolintineanu, nu are curajul să spună pe faţă ceea ce inima lui dorea cu sete: măreţia superba şi meritată a acestui neam, lăsat aici, ca strajă spirituală, ca stea bethleemicâ, de către Imperiul Roman. El, Bolintineanu, se mărgineşte la a şopti, printre rânduri, arzătorul vis: „Românii din Macedonia nu sunt greci, sunt români, nu este ideea noastră a-i uni cu noi, căci suntem depărtaţi de dânşii, nu este ideea noastră a-i ajuta să opereze răsculări. Cugetul nostru este că acest popor de un milion, aruncat în Macedonia, cată să aibă conştiinţa naţionalităţii sale, cupa vieţii sale poate să fie mică, însă trebuie să fie cupa sa…”

D.Bolintineanu ne spune clar despre brutalitatea şi perfidia prin care s-a creat impresia şi, apoi, certitudinea, că românii din sudul Dunării nu exista. Grecii i-au silit să înveţe greceşte. Aşa-zişii „sfinţi” greci (adică Satane îmbrăcate în sutane) au proclamat anatema asupra românilor care îndrăzneau sa-si vorbească limba proprie (a se vedea, la pag. 55 a cărţii citate, despre aşa-zisul sfânt Cosma: „El cuteză a arunca anatema pe toţi acei români care vor mai vorbi limba română. Anatema lui sperie aceste poporaţiuni crezătoare şi simple, şi din 44 sate române de la Zagor, numai 14 au mai rămas care să vorbească limba română. Ceilalţi afară de bătrâni, vorbesc greceşte„. „Eroica” faptă a lui Cosma, servind şi oarece interese politice ale musulmanilor, care voiau sâ-şi simplifice grijile de administrare din zonă, Ali-Paşă Tepelin „proclamă pe Cosma sfânt şi îi adună moaştele„. Iată ce fel de moaşte au şi sărută bieţii creştini greci: moaştele Satanei. Există, de altfel, şi o a doua formă majoră de infiltrare şi manipulare a conştiinţei românilor de la sud de Dunăre. Patriarhul din Constantinopol, înainte de 1821, se înţelegea mult mai bine cu autorităţile otomane (cărora nu numai că le satisfăcea interesele de dominare în zona Balcanilor – dar asupra căror autorităţi, Patriarhia grecească avea chiar o anumită autoritate…) decât cu fraţii întru ortodoxie, şi, în special, cu aromânii, pe care cu deplinul acord al otomanilor, făceau totul să-i stingă ca neam. Complotul Patriarhiei cu Ali-paşă din Ianina, pentru stingerea măreţului centru spiritual urban aromânesc, VOSHOPOLE (Moscopole) este întru totul pilduitor în ce priveşte fatala acţiune a bisericii greceşti, asupra etniei aromâne.

Deci, această a doua formă majoră de manipulare a conştiinţei românilor din sudul Dunării este, din păcate, tocmai „religiunea” ortodoxă. „Propaganda greacă are drept mijloc religiunea. Ei numesc greci pe toţi câţi sunt de rit oriental, numără pe români, pe sârbi, pe bulgari şi alţii şi formează un element grec. Dar nu sunt PE TOATĂ FAŢA PĂMÂNTULUI (s.n.) nici trei milioane de greci, adică pe jumătate cât bulgarii şi de patru ori mai puţin decât românii” (pp.55-56). Şi, profitând de smerenia înnăscută a creştinilor români, perfizii greci exploatează inima lor credincioasă până la absurditate: „Ceea ce este o nedreptate neînţeleasă, este că românii plătesc pe tot anul mai multe milioane de lei la biserica de rit oriental, şi preoţii acestei biserici sunt greci, propagă ideile şi interesele creştinilor din Orient. Ceea ce este şi mai trist, este ca o mâna de călugări cârmuiesc aceste aşezăminte, nu ca creştini orientali, ci ca greci, pe când românii care le susţin sunt combătuţi, călugării români persecutaţi, înlăturaţi. Actul de secularizare a averilor mănăstireşti, făcut de Cuza în Principate,a lovit, e drept, şi pe călugării români, şi autoritatea, morala şi sacră, a bisericii creştine – dar a avut şi o latura pozitivă: a lovit în ploşniţile greceşt,. în puzderia de călugări greci, care se oploşiseră în mănăstirile din principate şi, cu obrăznicie fără seamăn, luaseră stăreţiile şi puseseră mâna pe sute de mii şi milioane de pogoane de pământ, pe averi fabuloase, care nu erau nicium folosite, cum s-ar fi cuvenit, din punct de vedere creştin, – pentru alungarea suferinţelor şi sărăciei umane.”

De aceea, D.Bolintineanu ajunge, în mod tragic, dar firesc, la întrebarea crucială, sfâşietoare, dar dreaptă – şi care este expresia forţei interioare, care cere Adevărul. Trebuie să avem curajul să privim realitatea destinului în faţă, dacă vrem să avem vreo şansă de redresare a drumului ursitei noastre, întru împlinirea misiunii divine a neamului. D.Bolintineanu e foarte „modern”, prin ceea ce descoperă întrebarea sa (p.47) – dar, cu concluziile sale, nu putem fi, total, de acord, având în vedere cele ştiute, din politica lumii de azi, faţă de anumite naţiuni, etnii sau state. Iată întrebarea hamletiană pe care o pune Bolintineanu: „Suntem sau nu suntem? Trebuie ori nu trebuie să fim?” Surprinzătoare, necruţător de adânc penetrantă, în fiinţa neamului nostru teribilă, această amară întrebare, cu doua paliere: 1 – oare existăm, spiritual? 2 – avem (sau: mai avem!) misiune pe pământ, în cadrul planului divin, etern, al construcţiei lumii?

Cităm mai departe: „Nu vă plângeţi de guvernele voastre,ele sunt ceea ce voi voiţi să fie: cu o naţiune plină de virtuţi şi de mărire – nici un guvern nu poate exista. Această naţiune română este bună ?Este rea? De ar fi bună, nu ar putea sa aibă guverne rele. Astfel ea nu poate să aibă guverne bune, când va avea un guvern bun, îl va mustra, îl va urî, îl va alunga. Cine sunt acei oameni ce speră la mântuirea patriei? Românii îi mustră, îi urăsc, îi gonesc. Aceşti oameni sunt nişte nedemni negreşit, ori dacă sunt demni, românii nu-i înţeleg, nu pot să-i înţeleagă, ei au venit prea curând, sau prea târziu. Că să te înţeleagă românii, trebuie oare a se închina străinilor? A dezvolta umilinţa? A tolera hrăpirile? Dar atunci la ce ar mai trebui o asemenea naţiune? Grecii nu au virtuţi, dar ei au cel puţin vitejia şi patriotismul. Noi nu avem nimic, pentru câ nu vrem să avem nimic, şi noi înşine suntem cauza acestor rele: ei nu sunt vrăşmaşii noştri, România nu este junghiată de vrăjmaşi: România e plecată de sine„.

Iată „modernitatea” lui D.Bolintineanu: excesul autocritic, din frica de a nu fi cumva nedrept şi nelucid – îl duce pe intelectualul analist român la autoacuzare exclusiv, la autoflagelare masochistă, nedreaptă în mare măsură. Iată la ce ne-au dus atâtea secole de toleranţă exagerată: să-i considerăm pe duşmani ne-duşmani, să ne orbim singuri (cu propriul nostru sânge…) pentru a fi mai uşor de jupuit şi manipulat de străini. E un rezultat ciudat de asemănător, cel din secolul XIX, cu cel din secolele XX-XXI.

E bine să descoperim adevărul hamletismului din interogaţiile lui Bolintineanu. Nu la analiştii politici (şi nu de grija analiştilor politici) de felul lui Bolintineanu, care se considera hiperlucizi, dar sunt, de fapt, bolnavi de grija de a nu fi nedrepţi cu alţii (devenind nedrepţi cu ei înşişi şi cu neamul lor), trebuie să ne gândim, ci la trăitorii din Macedonia şi Grecia, de etnie română-aromână, pe cale de a le fi stins neamul.

dupa prof. dr. Adrian Botez

(Visited 361 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.