Cine se mai agaţă de cadavrul democraţiei?

Orice discuţie despre democraţie sau mai degrabă, punerea ei în discuţie, riscă să degenereze într-o dispută oarbă în care „unii” vor ajunge să-i bălăcărească pe „ceilalţi”. Acum, nici nu mai contează cine sunt “unii” şi “ceilalţi”, pentru că totul se va reduce la nişte etichete: “apărător al valorilor democratice”  versus “totalitar, fascist, comunist?”.

Practic, dacă pui în discuţie legimitatea democraţiei ca formă de organizare statală, rişti să cazi şi sub incidenţa legii, în România.  Paradoxal, am spune, atâta vreme cât ţara noastră nu are niciun fel de”tradiţie democratică”, aşa cum clamează Constituţia României[i]. Deci o idee nu poate fi pusă în discuţie, fiind protejată de legea supremă…

Şi cu toate acestea, semnele că sub această poleială strălucitoare există un miez putred sunt din ce în ce mai evidente. Fie că vorbim de statul român, fie că vorbim de Europa.

La noi în ţară, a spune că democraţia este o ficţiune este deja o banalitate dar şi un act de temeritate. Chiar cu riscul de a fi luat în derâdere de intelectualii cu obrazul subţire ai secolului XXI.  Ultimul incident, nu prea băgat în seamă, care demonstrează fără de tăgadă spoiala democratică aruncată peste ceea ce numim statul român a avut loc acum câteva zile. Nişte agricultori, disperaţi de situaţia în care se găsesc, au venit să protesteze, unde altundeva, decât la Ministerul Agriculturii. Oamenii reclamau concurenţa inegală  cu omologii din Occident, care beneficiază de subvenţii infinit mai mari decât românii. Disperarea agricultorilor români se poate citi din reacţiile celor prezenţi.[ii] Au cerut să discute cu ministrul. Şi care a fost reacţia demnitarului?

Onorabilul n-a dorit să-I primească pe reprezentanţii protestarilor. De ce? “Pentru că nu discut în aceste condiţii”, a explicat mai târziu la TV. Care condiţii, mai exact? Adică, în care partea din popor pentru care răspunde este disperată şi cere să discute, faţă în faţă cu cel responsabil direct pentru doleanţele lor.  Nu este aceasta, esenţa democraţiei? “Formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea”. Deci, cu alte cuvinte, reprezentantul poporului, desemnat de partidul care a câştigat alegerile, a refuzat să discute cu cel pe care, teoretic, îl reprezintă. Curat, democraţie!

Sigur, au mai existat cazuri de proteste în care reprezentantul puterii poporului (demos, „popor” plus kratos, „putere”) nu a discutat direct cu cei din stradă şi totuşi, doleanţele acestora s-au rezolvat. Dar în România, exemplul de mai sus nu este izolat. Cazul “Roşia Montană” este mai mult decât elocvent. Oamenii au fost duşi la secţie pentru simplul motiv că se găseau pe trotuarul din faţa unei instituţii. Statul “democratic” refuză să propună un referendum naţional pe tema exploatării canadiene din Apuseni, deşi este clar că majoritatea opiniei publice doreşte aşa ceva, având în vedere diferenţele de opinii. Tot cum statul care apără “tradiţia democraţiei româneşti” nu pune în aplicare sentinţe judecătoreşti în care trebuie să plătească despăgubiri. ŞI exemplele pot continua la nesfârşit.

Cum cineva are dreptul să se îndoiască de cele de mai sus, poate veni oricând cu argumentul că “doar în România este aşa”, subliniind că nu înţelegem noi cum să aplicăm nobilele principii ale democraţiei.  Şi atunci aducem în discuţie cazul Greciei. Pe scurt: statul, prin politicienii care l-au condus are datorii imense, ajungând să reducă salarii, pensii şi să taie locuri de muncă pentru a le plăti. Uniunea Europeană s-a oferit să taie aceste datorii. Dar ce spune poporul elen despre asta:

“Poporul grec e supărat că s-au tăiat salariile celor care munceau la stat cu mai mult decât era cazul. Au rămas fără nimic. Ideea ca peste 80% din populatia Greciei nu vrea sa semneze nimic cu comunitatea europeana. Totul ar fi mai ieftin dacă s-ar reveni la drahmă. Cand s-a trecut la euro, toate preturile s-au dublat”, a spus Akis Spiratos, pentru TVR Info.[iii] Evident, cetăţeanul respectiv nu are de unde să ştie cifra exactă, astfel că putem bănui că procentul de 80% nu este exact. Dar nu quantumul procentului este relevant, ci faptul că, aşa cum am putut vedea din protestele violente din ultimul timp, mulţi greci nu mai vor să fie ajutaţi de instituţiile europene. Cum a reacţionat democratica Europă atunci când, fostul prim-ministru Papandreou a propus un referendum naţional asupra “ajutorului European”? Panică peste tot: de la politicienii de la Bruxelles până la pieţele financiare. Total opusă a fost reacţia la anunţul că s-a renunţat “nebunatica” idee a consultării poporului: „Wall St jumps on Greece u-turn”, titra un ziar de mare tiraj.

Mai mult, s-a pus repede în picioare un guvern care să pună în aplicare planul. Deci, s-a trecut direct la aplicarea unei măsuri pe care, avem toate motivele să considerăm astfel, o bună parte(dacă nu majoritatea poporului) n-o dorea. Iarăşi, unde este “puterea poporului”?

Se pare că avea dreptate Mircea Platon când spunea că “Poporul e bun doar de consumator, nu şi ca alegător. Avem „dreptul” economic de a înghiţi toate gunoaiele, dar nu avem libertatea politică de a ne descotorosi de ele. Putem alege ce consumăm, dar nu putem decide cum trăim”[iv].

Ca să încheiem şi să-l completăm pe domnul Platon, putem adăuga că ni se şi spune cum să gândim. Iarăşi, cazul României. Deşi România este o ţară cu peste 90% din populaţie creştină, (85%, ortodocsi, respectiv 7% catolici), acest aspect nu se regăseşte absolut deloc în programele televiziunii publice, adică tocmai aceea finanţată din banii celor majoritari. De cazul celor private nu mai discutăm că acolo e şi mai jale…

Astfel, deşi ar trebui să respecte acest principiu democratic, acea de a difuza ştiri şi reportaje care să respecte felul de a gândi al oamenilor, televiziunea naţională?! a găsit de cuviinţă să difuzeze doar un(1) singur material referitor la începerea Postului Crăciunului.  Nicio dezbatere, niciun cuvânt de folos, niciun preot invitat să împărtăşească oamenilor mai mult despre această perioadă foarte important din viaţa unui creştin.

Doar o ştire de 1 şi 12 secunde, difuzată pe TV si pe site pentru ceva, ce statistic interesa 90% din populaţie. În schimb, am putut vedea, pe banii noştri, ore-n şir,  cum se bălăcăresc politicienii, într-un stil anti-creştin, aş spune chiar anti-omenesc sau despre “Pneurile colorate, produse în China, mai rezistente în timp şi cu distanţă mai mică de frânare”.

Din păcate, greşelile trecutului se repetă. În loc ca societatea să fie sinceră în Adevăr, se preferă hainele lucioase ale “puterii poporului”, dar fără popor. Cu toate acestea, eliberarea va veni, pentru că minciuna poate domni un timp, dar nu poate înşela mereu, pe toată lumea.