Centrul istoric al Bucurestilor
Vatra originară a Bucureştilor (începutul secolului al XV-lea) s-a aflat pe locul denumit azi Curtea Veche, delimitat de râul Dâmboviţa (vechiul curs, mai spre nord de cel actual), de străzile Şelari şi Gabroveni, şi de o linie la vreo 15 metri spre răsărit de strada Şepcari.1
Aici a fost partea cea mai veche a Capitalei, „târgul dinlăuntru” cum aflăm din documente.
Treptat, Bucureştii s-au extins.
Astăzi, Centrul Istoric are o arie mai largă, delimitată de Calea Victoriei spre vest, Bd. Regina Elisabeta spre nord, Bd. Ion C. Brătianu spre est şi Splaiul Independenţei (râul Dâmboviţa) spre sud.
Timp de un deceniu şi jumătate, după Revoluţia din decembrie 1989, s-a tot discutat tema refacerii Centrului Istoric, cu axa pe strada Lipscani.
În 1989, zona prezenta semne de decădere. Aveai impresia că regimul lăsase anume construcţii în paragină pentru ca, într-o zi, să le dărâme şi să le înlocuiască prin blocuri tip P+9/10 etaje. Impresia era sporită de faptul că acelaşi regim investea sume uriaşe în noul Centru Civic (Palatul Poporului, azi al Parlamentului) şi în noul bulevard (azi Unirii), nu departe de Centrul Istoric.
Până în 1944, zona comercială bucureşteană cea mai densă se afla în Centrul Istoric. Pe strada Lipscani, se aflau sediile unor importante bănci: „Banca Naţională a României” (mai există şi astăzi), băncile „Agricola” şi „Chrissoveloni”, „Banca de Comerţ şi Industrie”, „Banca Generală a Ţării Româneşti”.
Pe Calea Victoriei, la întâlnirea cu Lipscanii, a fost ridicată în 1931 clădirea „Librăriei Socec” şi a magazinului „Galeries Lafayette”, sucursala binecunoscutei Galerii din Paris.
Pe Lipscani erau deschise magazine cu marfă fină, pentru lumea „subţire”, ca de exemplu „La Papagal”, „Mătăsăria Pariziană”, „À la mode élégante”.
Pe Lipscani se aflau librăriile „Literatura”, „Agencie Générale des Libraries” (ulterior Hachette, sucursală a celebrei case de editură din Franţa), „Librăria Naţionala Ciornei”.
Erau şi zeci de magazine şi ateliere pentru toate categoriile de cumpărători. Magazine şi ateliere care continuau şi pe străzile adiacente Lipscanilor: Smârdan, Şelari, Covaci, Gabroveni, Căldărari, Şepcari, Băcani, Hanul cu Tei, Blănari – denumirile însele arată preponderenţa meseriaşilor specializaţi şi a comercianţilor. Lipscani era strada neguţătorilor ce aduceau marfă de la Lipsca-Leipzig, iar Gabroveni a acelora care îşi desfăşurau negoţul în legătură cu centrul bulgar de la Gabrovo.
La celălalt capăt al Lipscanilor se afla magazinul universal „Popp şi Bunescu”. În apropiere, pe Bd. Ion C. Brătianu de azi, „Fraţii Dinischiotu” deschiseseră un mare magazin alimentar, dar şi de delicatese. În spatele turnului Bărăţiei, „La Vulturul de mare cu peştele în gheare” îţi oferea o gamă mare de articole vestimentare. Pe partea dreaptă a Bulevardului, aproape de „Popp şi Bunescu”, alt magazin universal, mai ales de îmbrăcăminte, „G. Fundănescu” alături de Piaţa de Flori (Sf. Anton) şi Hanul lui Manuc. Înainte de „Popp şi Bunescu”, la „Fraţii Jalea” găseai toate articolele de fierărie dorite.
Toate acestea au continuat să funcţioneze chiar şi în anii războiului (1939-1944).
*
Naţionalizarea industriei, comerţului şi a băncilor (1948) a dus la închiderea prăvăliilor particulare. Totuşi, în anii ‘60 şi, în parte, în ‘70, caracterul comercial al zonei s-a menţinut prin comerţul de stat. Decăderea vizibilă se produce în anii ‘80, când Nicolae Ceauşescu a pornit campania sa de sistematizare a Centrului Capitalei şi de construire a noului Centru Civic.
*
Treptat, în camerele de deasupra magazinelor închise au început să locuiască oameni „fără buletin de Bucureşti” şi fără o slujbă permanentă. Tendinţa s-a accentuat vizibil când restricţiile de locuire în Capitală au fost ridicate, începând cu 1990. Astăzi, în Lipscani şi pe străzile învecinate mai stau oameni fără căpătâi, a căror evacuare a început totuşi. Iar Centrul continuă să arate ca o zonă părăsită.2
*
În 2006, Primăria (primar general Adriean Videanu) a organizat o licitaţie pentru refacerea a 14 artere din „cea mai veche zonă” a Capitalei. Licitaţia a fost câştigată de firma spaniolă Sedesa Obras y Servicios SA, pentru lucrări în valoare de 26,9 milioane euro, suplimentate apoi la 35,6 milioane euro, cu un avans plătit de 6 milioane.3
Până la mijlocul anului 2010, fuseseră refăcute 4 străzi din 14 angajate prin contract. În noiembrie 2008, lucrările de refacere au fost suspendate de tot, firma motivând neplata unor operaţiuni.
Am mers în octombrie 2009 pe strada Curtea Veche, pe porţiunea dintre Biserica Sf. Dumitru şi Calea Victoriei, însoţind oaspeţi veniţi din Statele Unite. Carosabilul era desfundat şi situat la cel puţin 1 ½ metri sub nivelul normal. Am păşit pe un fel de pasarelă improvizată de-a lungul carosabilului desfundat, cu grijă să nu ne alunece picioarele şi să cădem! În jur, nici urmă de activitate.
*
Sentimentele cetăţenilor din zonă (şi nu numai) sunt elocvent exprimate:
„Strada Franceză ascunde clădiri de o frumuseţe extraordinară, clădiri decorate cu balcoane de fier forjat, ornamentate cu stucaturi elegante şi cu ferestre pline de graţie. Toate sunt în pericol să cadă, odată cu jumătate din Centrul Istoric, ale cărui imobile au fost expertizate în urmă cu 15 ani cu bani grei. Ce măsuri s-au luat pentru repararea/consolidarea celor mai afectate?” (dl. Ion Popescu, sectorul 2, Bucureşti, în scrisoarea trimisă redacţiei).4
Presa a semnalat şi accidentele provocate de lucrările neterminate: o fetiţă de 3 ani electrocutată când a atins un fir electric căzut pe strada Stavropoleos; o femeie s-a ales cu coaste rupte, cu un traumatism cranio-cerebral şi o rană la picior, după ce a căzut într-o groapă de trei metri pe strada Zarafi.5
Centrul istoric al Bucureştilor
Până la urmă, noul primar general – Sorin Oprescu – a reziliat contractul cu firma Sedesa (la 2 octombrie 2009). Disputa a ajuns în instanţă.
Firma Sedesa a ripostat cu pretenţii financiare de 13.930.000 euro6 din care 6.000.000 pentru lucrări executate şi neplătite! Aşa, lucrurile au ajuns la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ a României.
Această instanţă a respins toate pretenţiile firmei şi a dat câştig de cauză Primăriei Bucureşti. Aceasta intenţionează să organizeze o nouă licitaţie. „Străzile care trebuie reabilitate vor fi împărţite în module, astfel încât unei firme să-i revină un modul, ceea ce înseamnă cam două străzi”.7
*
Revitalizarea Centrului Istoric al Capitalei a mers foarte greu, deoarece lucrările de infrastructură înseamnă muncă, migală şi câştiguri mici.
Dar, odată reabilitate străzile, renaşterea zonei depinde de reluarea activităţii economice.
Unele semne pozitive pot fi urmărite:
„În Lipscani, un district de vază din centrul Bucureştilor – România -, şi care datează din Evul Mediu, străzile au cunoscut zile mai bune. Un proiect pentru refacerea canalizărilor şi restaurarea pavajelor vechi este în curs de realizare, dând împrejurimilor aerul unui şantier arheologic. Dar, dincolo de gunoaie şi străzi răvăşite, această mică zonă bucureşteană revine dintr-odată ca principal centru al artelor, culturii şi vieţii de noapte. Eforturile multiple ale primăriei oraşului de a transforma vecinătăţile sunt evidente la fiecare pas. Faţadele neo-baroce, zgâriate cu graffiti şi purtând o bulină roşie (adică nerezistente la cutremure), fac loc unor galerii de artă neconvenţionale şi unor teatre subterane.”
„În Lipscani au răsărit deodată noi localuri; într-o săptămână din luna mai s-au deschis nu mai puţin de şase baruri şi cafenele, într-o arie de două cvartale. Revenirea în vecinătăţi a vieţii de noapte este o binevenită alternativă la cluburile pretenţioase şi supracostisitoare din alte părţi ale Bucureştilor…”
O hartă a Lipscanilor şi a străzilor adiacente – Stavropoleos, Smârdan, Şelari, Covaci – însoţeşte reportajul semnat de Lionel Beehner şi apărut în „The New York Times” din 30 august 2009. Reportajul, din care am tradus câteva alineate, este însoţit de o fotografie: restaurantul şi sala de dans de la „Carul cu bere”, şi de adresele a şapte restaurante, inclusiv numerele lor de telefon.8
*
Restaurarea zonei Lipscani, din iniţiativa şi sub patronajul Primăriei Generale a Bucureştilor, poate însemna începutul unei reveniri spre normalitate. Uniunea Arhitecţilor poate fixa normele pentru apărarea identităţii arhitectonice a Capitalei. Ca pretutindeni, aşezările urbane se schimbă. Dar schimbările se cuvin făcute în aşa fel încât să nu distrugă personalitatea şi tradiţiile oraşului. Schimbări, da; globalizare urbană, hotărât nu.
NOTE
1 Pentru informaţii generale: Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor, ediţia a III-a, revăzută, îngrijită şi preambul de Dinu C. Giurescu, Editura Vremea, Bucureşti, 2009, p. 101.
Gheorghe Parusi, Cronologia Bucureştilor. 20 septembrie 1459-31 decembrie 1989. Zilele, faptele, oamenii Capitalei, de-a lungul a 530 ani, Editura Compania, Bucureşti, 2007, pp. 508, 547, 585.
2 Vezi Dan Coste, Moştenirea Videanu (Spaţiul verde, un moft. Singura Capitală UE fără staţie de epurare. Centrul istoric arată ca după bombardament), în „Ziua”, XV, nr. 4259, luni 16 iunie, 2008, p. 5 (rubrica Eveniment).
3 Finanţarea sumei de 6,9 milioane: Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare 7,3 milioane euro, guvernul olandez 1,8 milioane euro, restul de 17,8 milioane euro de către autorităţile române. Cifrele sunt luate din articolul Centrul istoric, blocat în instanţele comerciale, în „Adevărul”, luni 5 iulie, 2010.
4 Ce aveţi de gând cu Centrul istoric?, scrisoare publicată în „Jurnalul Naţional”, marţi 7 octombrie, 2008, p. 7 (rubrica Observator).
5 Raluca Curteanu, Centrul istoric rămâne blocat. Disputa dintre primarul Oprescu şi firma Sedesa ajunsă la Curtea de arbitraj, în „Adevărul de seară”, luni 5 iulie, 2010, p. 4 (rubrica Bucureşti).
Raluca Curteanu, Centrul istoric, blocat în instanţele comerciale, în „Adevărul”, luni 5 iulie, 2010, p. 11.
6 Pretenţiile firmei Sedesa: 6 milioane euro lucrări neachitate de Primărie, 800.000 euro penalităţi, 180.000 euro costuri datorate de către terţi, 150.000 euro lucrări suplimentare, 1.000.000 profitul ce s-ar fi obţinut dacă lucrările nu erau întrerupte (!!), 3.000.000 daune morale (!), 2.500.000 euro daune materiale (!) – Monica Andrei Capatos, Primăria Capitalei a câştigat procesul cu firma Sedesa, în litigiul privind Centrul Istoric, în „Jurnalul Naţional”, vineri 2 iulie, 2010, p. 3 (rubrica Observator).
7 Bogdan Hreapcă, directorul Direcţiei Generale de Dezvoltare, Investiţii, din Primăria Capitalei (în Monica Andrei Capatos, articol citat).
8 Dinu C. Giurescu, Ce facem pentru Bucureşti?, în „Clipa”, noiembrie 2009, p. 5.
Prezenta evocare a Centrului Istoric formează un capitol din volumul Arhitectura Bucureştilor încotro?, apărută recent la Editura Vremea.
autor: Acad. Dinu C. Giurescu
sursa: Revista Clipa – Magazinul actualitatii culturale romanesti
