Cea mai veche ţară română. Totul despre românii din CADRILATER

V. Pârvan spunea: ,,Dintre ţările care alcătuiesc România de azi, Dobrogea este cea mai veche ţară română. Cu mult înainte ca dacii din Dacia să se facă romani, dacii din Dobrogea au început să vorbească latineşte, să se închine ca romanii şi să-şi facă oraşe şi sate romane…“¹.

Prin Dobrogea de sud, Dobrogea Nouă sau Cadrilater (marcaj cu galben) se desemnează judeţele Durostor (3.226 km²) şi Caliacra (4500 km²) aflate între graniţele României între 1913-1940. Acest Cadrilater (patrulater) este urmaşul Cadrilaterului format de cetăţile Rusciuc, Şumla, Varna şi Silistra din timpul turcilor care era mai întins². Cadrilaterul este şi el parte a spaţiului etnogenezei româneşti, care în sud a avut loc până în Balcani.

Din sec. VIII-VI îdHr. a avut loc colonizarea greacă a litoralului vestic al Mării Negre, dar dincolo de zidurile cetăţilor populaţia cea mai importantă o constituiau geţii. Herodot povesteşte că înainte de a ajunge la Istru, Darius a biruit mai întâi pe geţi, ce se credeau nemuritori şi care au luptat cu multă vitejie în trecătorile munţilor Balcani şi la nord de aceştia.³

În sec. II îdHr. rege peste geţii din sudul Dobrogei, aliat cu romanii împotriva bastarnilor şi răsplătit de Octavian cu titlul ,,amicus et socius populi romani“ a fost Rholes⁴. Burebista pusese stăpânire pe oraşele greceşti de la Olbia până la Apollonia. Dionysopolitanii recunoşteau că acesta, devenit ,,stăpânul întregii ţări de dincolo şi de dincoace de fluviu“ era ,,cel dintâi şi cel mai mare dintre regii Tracilor“⁵. Poetul Ovidiu recunoştea ,,că-i învinsă de getică elena“⁷.

Ceilalţi strămoşi ai noştri, romanii îşi aduc legiunile în zonă încă din anul 72 îdHr. dar incorporarea efectivă la imperiul roman va avea loc după 29 îdHr. pentru ca la 46 d.Hr., Duorostor să fie deja municipium din provincia Moesia Inferior. Referitor la numele acestei provincii, să menţionăm că Sallustius spunea că ,,moesii sunt totuna cu vechiul neam aprig al geţilor“⁸. La Durostorum (Silistra) a fost fixată legiunea a XI-a Claudia. Sub Antonius Pius se găsesc numeroase enclave de veterani şi negustori romani sau romanizaţi convieţuind cu geţii băştinaşi. Romanii vor numi Dobrogea şi Scythia Minor de la populaţia stabilită aici în sec. III îdHr. şi asimilate de geţi. ,,Sciţi au fost numiţi şi Ioan Cassian, Aethicus, Histricus, Dionisie Exiguus şi alţi monahi din Dobrogea care foloseau în vorbire şi în scris limba latină fiind precursori ai vechii literaturi române împreună cu autorii anonmi şi de la Durostorum (362), Niceta Remesianul etc. Teritoriul dintre Dunăre şi mare a fost scena treceriii a aproape tuturor popoarelor migratoare cunoscute de istoria europeană. Autohtonii daco-romani s-au apărat uneori bizuindu-se pe forţele lor, alte ori, aşa cum s-a întâmplat în 594 când generalul Priscus primea ajutorul orăşenilor din Durostorum împotriva slavilor, se alăturau puterii militare a Bizanţului. Când Constantinopolul făcea abuzuri centralizatoare şi fiscale ei ofereau ajutor adversarilor acestora. În momentele de slăbiciune ale bizantinilor, rezistenţa era organizată în exclusivitate de obştile săteşti şi ,,romaniile populare“⁹.

În sec. IV Constantin cel Mare a creat episcopate la Tomis, Odessos (Varna), Durostorum, Appiaria, Abrittus (Razgrad), Sexanta-Prisca (Russe), Novae (Şiştov), Nicopolis, Oescus (Isker), Ratiaria (Arciar), Viminacium (Kostolac), Singidunum (Belgrad) pentru populaţia romanică¹⁰. La Durostorum s-a născut generalul roman Aetius care i-a înfrânt pe huni pe Câmpiile Catalunice în 451.¹¹

Limba bisericii a fost multă vreme latina, lucru arătat şi de existenţa episcopatelor dunărene până la sfârşitul sec. VI (un episcop Ursus era încă la 787 în Abrittus). Latina i-a influenţat şi pe slavii aşezaţi în Peninsula Balcanică începând cu sec. VII, ei preluând din latină numeroase cuvinte (oltar, kalenda, ţesar-ţar). Slavii au ajuns să aibă chiar conducători de neam latin (Laurentius, Menandru, Sabinus, Paganus) înainte de creştinarea bulgarilor. După creştinarea acestora la 865 s-au înfiinţat episcopate slave la Silistra şi Vidin ce le au continuat pe cele latine. De aici probabil s-a tras şi limba slavonă în biserica românilor fiindcă mulţi monahi se vor refugia la nord de Dunăre după distrugerea statului bulgar din 1018.¹²

Populaţia romanizată dintre Dunăre-Balcani şi mare a sprijinit oştile bizantine în luptele cu bulgarii în 971 şi în luptele cu Sviatoslav, cneazul Kievului. Pe acest teritoriu a fost constituită thema Pradunavon (Paristrion)¹³. Ponderea neamurilor turce în structura etnică a Dobrogei devine însemnată la începutul mileniului II, autohtonii trebuind să ţină piept pecenegilor, uzilor, cumanilor, tătarilor.

La confluenţa sec. XII-XIII şi Cadrilaterul a fost integrat statului româno-bulgar al Asăneştilor. După anul 1000, aici sunt atestate formaţiuni politice ca cea din jurul Silistrei conduse de Tatul¹⁴. În 1245 o scrisoare a papei Innocenţiu IV îi menţionează pe românii care locuiau pe teritoriul dintre Dunăre şi mare¹⁵.

În jurul anului 1320 se cristalizează nucleul statal independent Ţara Cărvunei cu fortificaţii la Cavarna, Caliacra, Dristra. Balica, unul din cârmuitorii acesteia intervenea în conflictele din imperiul bizantin. Dobrotici va fi recunoscut despot de către Bizanţ fiind suveran în Dobrogea, valea Carasu, zona Silistra, Vlahia Asăneştilor etc. A luptat în multe rânduri împotriva turcilor, a ţaratului de Târnovo, a Genovei sprijinită şi de unguri. S-a sprijinit pe ajutorul domnului Vlaicu Vodă, pe al Veneţiei şi şi-a întărit prestigiul printr-o unire dinastică cu Bizanţul. Va fi urmat de fiul său Ioancu, care va continua politica antiotomană¹⁶

Vlaicu Vodă a avut şi el posesiuni pe malul drept al Dunării¹⁷. Şi Radu I Basarab a colaborat cu Dobrotiţă¹⁸. Moartea în 1386, după o domnie de aproape 4 decenii a despotului Dobrotiţă a deschis prilejul ca moştenirea acestuia să fie râvnită de ţaratul bulgar de la Târnovo şi de turcii otomani. Pentru Dobrogea a luptat în 1386 şi Dan I, iar după moartea acestuia într-o luptă cu ţarul bulgar Şişman îi urmează la domnie fratele său Mircea¹⁹. Susţinut de contingentele dobrogene, Mircea cel Bătrân îl învinge şi alungă de la putere în 1388 pe vizirul Candarli Ali Paşa şi înfăptuieşte unirea Dobrogei (inclusiv Silistra) cu Ţara Românească.

Din 1390 stăpânirea lui Mircea în Dobrogea este formulată ,,terrarum Dobrodicii despotus“. Cetatea Dârstorului apare în titlul voievodului ca entitate separată pentru că ,,Ţara Dristei“ separată de despotatul lui Dobrotici a luat naştere în jurul centrelor Păcuiul lui Soare şi Silistra²⁰.

După cucerirea Bulgariei (cu toate că de exemplu, Mircea a salvat Vidinul la 1390) turcii în 1393 atacă Dobrogea asediind cetatea Silistra. Oştirea lui Mircea, ajutată de populaţia oraşului este învinsă printr-un ,,şiretlic“. În tratatul încheiat între Mircea şi Baiazid se spunea ,,toţi creştinii care îmbrăţisând religia lui Mahomed vor trece apoi din regiunile supuse puterii noastre în Valahia şi vor deveni acolo din nou creştin, nu vor putea fi reclamaţi în nici un fel şi atacaţi“²¹. În iarna 1393-1394 Mircea a repurtat o victorie desăvârşită la sud de Balcani în zona Karânovasâ. Urmarea fost redobândirea Silistrei.²² La 1404 arhiepiscopul Ioan de Sultanieh afirma : ,,lângă Marea cea Mare sau Pontică este Valahia o ţară mare. Are un domnitor al său şi deşi turcul a prins pe mulţi dintre ei, nu a dobândit stăpânirea acestei ţări “^23.

Încercarea turcilor de a cuceri Silistra românească în 1408, a eşuat. După Mircea, fiul său a continuat aceeaşi politică. La 1418 întitulându-se ,,Mihail, domn al Tării Româneşti şi al munţilor şi până la Marea Neagră“. Dan II izbutise cu forţa armelor să asigure controlul Dunării luptând în 1425 la Vidin şi Drâstor. Şi Radu II se va intitula domn şi al ,,Podunaviei  până la Marea cea Mare“. Există ipoteze că Dobrogea a fost cucerită de turci speculând rivalitatea dintre Dan II şi Radu II dar şi părerea că stăpânirea românească s-a menţinut în Dobrogea până între anii 1445 (Vlad Dracul) şi 1462 (Vlad Ţepeş)²⁴.

Vlad Dracul cu fiul său V. Ţepeş asediază în 1445 Silistra şi cucereşte Turtucaia ajutat de cruciaţi. În iarna 1461-1462 Vlad Ţepeş a trecut prin sabie malul drept al Dunării de la Zimnicea până la gurile Dunării, ucigând 23.809 supuşi turci şi primind la nord de fluviu numeroşi creştini²⁵.

Turcii au zis ţinutului dintre Dunăre şi mare până la Varna Dobrugi-lli, adică ţinutul lui Dobrugă, după numele celui mai vechi stăpânitor al zonei pe care îl ştiau²⁶. După definitivarea cuceririi ei de către otomani între 1445-1466²⁷, Dobrogea a fost organizată militar şi administrativ în sangiacurile Tulcea şi Silistra. Populaţia creştină era exclusă de la serviciul militar dar efectua îndatoriri administrativ-poliţieneşti. În unităţile militare din Dobrogea se aflau pe lângă turci şi cazaci, tătari. Sangeacul Silistra avea districtele Constanţa, Mangalia, Balcic şi Bazargic²⁸.

În 1595 Mihai Viteazul a eliberat oraşul Silistra fără însă a cuceri şi cetatea. Împreună cu Aron Vodă a alungat garnizoanele turceşti din raialele din sudul Moldovei şi Dobrogea, Nicopol, Rusciuc, Vidin , Vârşeţ. După înfrângerea lui Hdăm Paşa, conducătorul Vidinului, Mihai a stat în ţinutul acela 10 zile. Şi în 1596 el va intreprinde o campanie la sud de Dunăre²⁹.

În februarie 1603 voievodul Radu Şerban a lovit şi el Silistra şi înfrânge pe Ahmed-Paşa³⁰.

Bogdan Boksici primul episcop catolic al Bulgariei făcea la 1641 constatarea că locuitorii bulgari din Dobrogea ,,vorbesc şi turceşte şi româneşte“. În toată perioada stăpânirii turceşti în zonă, pe fondul autohton al acelor dicieni sau ,,români vechi “, au continuat să se stabilească locuitori din Muntenia, Transilvania şi Moldova. În sec. XVIII oraşul Silistra cuprindea 60.000 locuitori, cam cât Bucureştiul de atunci³¹.

La 1673 Grigore Ghica, Mihai Apafi şi Ştefan Petriceicu împreună cu Polonia adunaseră oşti şi se pregăteau să atace cetăţile Silistra, Brăila, Ismail, Chilia. Tighina, Cetatea Albă. Peste un secol în 1773 forţele ruse desfăşurau lupte în Dobrogea mai ales pentru cucerirea Silistrei. În aprilie, unităţi de voluntari români sub comanda maiorului Bogdan au executat atacuri în jurul Vidinului, iar în iunie un detaşament format dintr-un regiment de infanterie, 1 de carabinieri, arnăuţi şi recruţi a atacat Turtucaia şi i-a înfrânt pe otomani. Pe timpurile acelea Vâlsan consideră că s-ar fi elaborat de către români o hartă a Dobrogei³².

Mitropolia Brăilei (Proilavei) cuprindea şi Silistra unde de câteva ori s-a şi mutat reşedinţa acesteia. În sec. XVI-XVIII în fruntea mitropoliei de Dârstor au păstorit o întreagă pleiadă de clerici români. Biserica mitropolitană din Silistra şi biserici din zonă au fost întreţinute serios de domnii români. N. Iorga a găsit cărţi vechi pe care era ,,în grai românesc însemnarea vechilor dascăli“, iar în şcoala românească din Turtucaia (sec. XVII) condicele şi cărţile bisericeşti cuprindeau un întreg pomelnic de vechi cărturari. În sec. XVII erau la Silistra 40 de şcoli islamice³³.

În 1806 armatele ţariste ocupă iar cetăţile din Moldova şi Dobrogea³⁴. În 1811 la un recensământ moldovenesc se semnalează 2487 ,,băjenari de peste Dunăre“ din care mai mult de o mie ,,români veniţi din satele dobrogene“³⁵.

de Viorel Dolha,

http://www.agero-stuttgart.de

Note

1A. Rădulescu, I. Bitoleanu, Istoria românilor dintre Dunăre şi mare-Dobrogea, Bucureşti 1979, pagina 443

2S. Lascu, Din istoria Dobrogei de Sud în cadrul României întregite, în Revista istorică, nr. 11-12/1995, pagina 957

3.P. Dogaru, Insula Şerpilor în calea rechinilor, Bucureşti 1996, pagina 36

4.B. Crăciun, Istoria ilustrată a românilor, Iaşi 1997, pagina 8

5.I. Lupaş, Din istoria Transilvaniei, Bucureşti 1988, pagina 7

6.I. Căruntu, D.M. Mircea, 841 teste de istorie, Bucureşti 1995, pagina 5

7.N. Iorga, Istoria românilor, vol. I-2, Bucureşti 1988, pagina 63

8.G. Tanasă, Metodica predării-învăţării istoriei în şcoală, Iaşi 1996, pagina 194

9.P. Dogaru, op. cit. , pagina 43

10.V. Târcovnicu, Istoria învăţământului din Banat, Bucureşti 1978 , pagina 12

11.F. Medeleţ, V. Râmneţeanu, Calendarul săteanului bănăţean, Timişoara 1994, pagina 68

12.I. Şiadbei, Istoria literaturii române vechi, Bucureşti 1975, pagina 8

13.P. Dogaru, op. cit. , pagina 45

14.N. Iorga, Istoria românilor prin călători, Bucureşti 1981, pagina 67

15.XXX, Istoria României în date, Chişinău 1992, pagina 62

16.A. Rădulescu, op. cit, pagina 180

17.N. Iorga, Istoria românilor pentru poporul românesc, Chişinău 1992, pagina 41

18.XXX, Istoria militară a poporului român, vol. II, Bucureşt 1986, pagina 139

19.M. Stoian, Nici cuceritori nici cuceriţi, Bucureşti 1982, pagina 11

20.P. Dogaru, op. cit. , pagina 50

21.N. Stoian, op. cit. , pagina 33

22.XXX, Istoria militară …, vol. II, pagina 162

23.Ibidem, pagina 173

24.A. Rădulescu, op. cit. , pagina 183

25.XXX, Istoria României în date, pagina 95

26.N. Iorga, op. cit. , pagina 47

27.D. I. Pădureanu, Insula Şerpilor, în Revista istorică, nr. 9-10/1995, pagina 825

28.XXX, Istoria militară a poporului român vol. IV, Bucureşti 1987, pagina 106

29.XXX, Cronicari munteni, Bucureşti 1988, pagina 101

30.XXX, Istoria României în date, pagina 126

31.A. Rădulescu, op. cit. , pagina 202

32.N. Iorga, Istoria românilor prin călători, pagina 360

33.A. Rădulescu, op. cit. , pagina 234

34.XXX, Istoria militară …, vol. IV, pagina 67

35.A. Rădulescu, op. cit. , pagina 238