Cazul HRP – de la falsificare istorică la impostură morală

Cazul HRP – de la falsificare istorică la impostură morală

by -
1 706

Ar fi multe de spus despre interviul acordat de Horia Roman Patapievici celor de la Contributors, deoarece multe sunt sofismele, jumătăţile de adevăr şi escrocheriile cu pretenţii savante vehiculate de către distinsul autor. Şi pentru a demonstra că o escrocherie cu pretenţii savante nu este deloc savantă, ci este doar o escrocherie, subsemnatul, care nu am foarte mult timp la dispoziție, ar trebui să scormonesc prin referinţele bibliografice de rigoare pentru fiecare giumbuşluc intelectual vehiculat de HRP. Însă ideea centrală a interviului, asupra căreia aş dori să mă concentrez, este aceea că, spre deosebire de crimele comise de regimurile fasciste, crimele comunismului nu sunt tratate cu „claritate morală”, iar asta s-ar datora faptului că stânga domină mediile intelectuale occidentale, într-atât de mult încât iată, odată cu integrarea noastră în lumea occidentală către care ne-au călăuzit reperele intelectuale de la Humanitas, ne-am pricopsit şi noi, din nefericire, cu nişte stângişti autohtoni care, asemeni unor celule canceroase, riscă să ducă România în metastază dacă nu se iau urgent măsurile de rigoare. În plus, aceștia din urmă și fasciștii sunt reduși la numitorul comun al urii față de capitalism combinată cu democrația directă pe care, chipurile, ar fi implementat-o atât Lenin în Rusia, cât și Mussolini și Hitler în Italia și respectiv Germania.

Să începem, așadar, cu adevărul pe a cărui parazitare se bazează manipulările patapieviciene. Există într-adevăr la stânga o lipsă de claritate morală vizavi de crimele comunismului, iar asta se datorează, cred eu, într-o mare măsură, faptului că marxismul este o filozofie amorală, cam ca piața liberă a lui Patapievici. De aceea, dincolo de importanța instrumentelor de analiză marxistă (în multe cazuri fascinante și complet necunoscute de marea majoritate a cititorilor clasicilor în viață de la Humanitas), per ansamblu, marxismul nu m-a atras niciodată. Dar stânga nu înseamnă numai marxism, la fel cum nici marxismul nu înseamnă numai marxism-leninism. Orwell, spre exemplu, a putut să înfățișeze răul reprezentat de totalitarismul comunist cu o claritate morală de care Patapievici și ai lui nu o să fie niciodată în stare, și a putut să facă asta deoarece, dincolo de critica totalitarismului, a prezentat și capitalismul așa cum a fost, adică în toată oroarea lui, nu ca pe o poveste idilică ce nu are nimic în comun cu realitatea. Din acest punct de vedere, în loc să bată câmpii precum generalul dement din Doctor Strangelove cu privire la celulele canceroase care au pătruns în sângele națiunii, Patapievici ar putea să pună mâna și să recenzeze critic o serie de cărți serioase pe care „comuniștii” le-au tradus la Tact, în timp ce Humanitas nu ne mai scoate din clasicii în viață și din cafeluța Reginei Maria și bastonul lui Caragiale. Printre aceste cărți și Marea Transformare de Karl Polanyi, cea mai percutantă analiză a civilizației de secol XIX potrivit lui Louis Dumont, de unde aflăm și cum s-a ajuns de la Anglia lui Ricardo la Germania lui Hitler, și ce rol a avut statul în instituirea și menținerea sistemului capitalist, și cât de consecvenți au fost liberalii cu propriile lor principii și multe dintre ororile cauzate de utopia pieței libere pe care sunt singur că Monsieur Patapeivici le poate discuta cu foarte multă claritate morală. Din astfel de lecturi, mai putem deduce și că ideea de a-l repeta la nesfârșit pe Milton Friedman (adevăratul substrat al intervenției patapieviciene), după ce așa zisa piață liberă s-a dovedit a fi nu povestea de adormit copiii pe care ne-o spune Patapievici, ci privatizare a profiturilor și socializare a pierderilor, nu e cu nimic mai puțin ideologic-utopică decât ideea de a-l repeta pe Lenin, după ce socialismul real a dovedit că nu are prea multe în comun cu socialismul pe hârtie.

…imposturii morale anticomuniste a „intelectualilor civici” care au transformat anticomunismul într-un mijloc de promovare a intereselor de grup și de asfixiere a oricărui reflex de apărare al organismului social în fața agresiunii capitalismului real…

Revenind, dominația stângii în mediile intelectuale occidentale nu ține, așadar, numai de impuritate morală, ci are în spate și niște rațiuni istorice, ocultate de Patapievici, și ca atare, mult mai puțin ilegitime decât ar vrea acesta să ne facă să credem. Mai mult chiar, dacă am avut ocazia să cunosc cel puțin câțiva marxiști, mai mult sau mai puțin ortodocși, care mi s-au părut, atât cât am putut să-i cunosc, niște oameni destul de morali (altminteri stânga își are și martirii ei laici), am avut ocazia să cunosc, atât la nivel personal, cât și prin intermediul execrabilei prestații publice, și cât de mizerabile sunt caracterele multora dintre cei care, în România postdecembristă, au făcut carieră pe baza moralismului anticomunist. Paradoxal, dacă unii își refuză teoria care să dea seama de practica lor, ceilalți compromit teoria prin ceea ce practică zi de zi. Oricum ar fi, claritatea morală nu se poate sprijini pe mistificarea istorică și pe jumătățile de adevăr capitalizate în conturile anticomunsimului de uz băsist. Lipsa clarității istorice nu poate să ducă decât la impostură morală[1]. De aceea, în măsura în care avem de-a face și la noi în țară cu o bagatelizare a crimelor comunismului și cu un reviriment al diverselor revizionisme imorale (eu însumi am criticat astfel de atitudini în repetate rânduri), fenomenul se datorează în bună măsură și imposturii morale anticomuniste a „intelectualilor civici” care au transformat anticomunismul într-un mijloc de promovare a intereselor de grup și de asfixiere a oricărui reflex de apărare al organismului social în fața agresiunii capitalismului real care, după cum am spus, nu are foarte multe în comun cu teoria mirifică pe care o tot repetă HRP.

Cât despre ideea că spre deosebire de ambiguitatea morală referitoare la comunism, cea referitoare la fascism este inacceptabilă în zilele noastre, pot să confirm că așa stau lucrurile în majoritatea mediilor intelectuale (cu toate că asistăm la un reviriment al extremei drepte în diferite țări europene), însă nu și la Humanitas, unde discipolii lui Gabriel Liiceanu pot să discute despre fascism în termeni cât se poate de ambigui (to say the least), asta în condițiile în care aceeași clică, grupată în jurul editurii căreia statul român i-a șters datoriile pe care nu putea să și le plătească (curat libertarian coane Horică!), a delegitimat instant prin etichetarea ca fascistă orice critică la adresa neoliberalismului venită din zona conservatorismului clasic, a personalismului comunitar sau a socialismului creștin.

Ar mai fi multe de spus, spre exemplu cu privire la sofismul periculos conform căruia Stalin și Hitler n-ar fi fost oponenți ai democrației [2], dar cred că mi-am pierdut deja destul timp cu un impostor intelectual care, alături de ceilalți tovarăși ai lui, nu e băgat de nimeni în seamă în afara periferiei culturale numită România, și chiar și în România este tot mai puțin băgat în seamă, și asta nu datorită faptului că este anticomunist, ci datorită faptului că scamatoriile țin doar în fața unui public care, inevitabil, a ieșit din comunism nu doar afectat fizic, așa cum se plânge Patapievici, ci și dezorientat mental și profund dezinformat. Cât despre lamentațiile lui Patapievici referitoare la faptul că n-a beneficiat de un tratament medical decent în comunism, ce ar mai fi de spus, în condițiile în care în timp ce în ianuarie 2012 unii se luptau în stradă pentru accesul tuturor la asistență medicală, camarazii lui din diverse funcții “birocratice” ne scuipau semințe în cap de la înălțimea statutului lor de bugetari de lux ai regimului băsist. (autor: Alexandru Racu, sursa: Argumente şi Fapte)

Note:

[1] Vezi în acest sens și critica lui Mircea Platon, din volumul A Treia Forță, la adresa tezelor patapieviciene care, la fel ca și alte critici documentate și argumentate, a rămas complet ignorată de către distinsul autor.
[2] Am discutat despre această chestiune cu câteva luni în urmă într-o replică dată unui învățăcel de-al lui Patapievici http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/alexandru-racu-pensare-pericolosamente-105713.html

(Visited 113 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. Papatievici senior sef al consilierilor sovietici la Poarta Alba si asta inseamna ca Visinescu era conditionat de Papatievici pentru ca in caz contrar era eliminat fara probleme. Pentru ca era formal doart pe Poarta |Alba , ca in realitate…

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.