Cazul Gheorghe Apostol: De la prim-secretar al C.C. al P.M.R., la derbedeu...

Cazul Gheorghe Apostol: De la prim-secretar al C.C. al P.M.R., la derbedeu politic

by -
0 156

În ziua de 20 aprilie 1954 a fost dat publicităţii un comunicat privind hotărârile adoptate în ziua precedentă de Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. În document se menţiona că, pentru întărirea continuă a muncii de partid, s-a decis separarea funcţiilor de partid de cele de stat şi întărirea conducerii colective. În acest scop, Secretariatul C.C. al P.M.R. urma să fie compus din 4 membri (în loc de 5), care nu deţineau funcţii în guvern. A fost aprobată propunerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de a se renunţa la funcţia de secretar general al C.C., pe care el o deţinea din octombrie 1945, şi a se înfiinţa funcţia de prim-secretar al C.C. al P.M.R.

Ca urmare a acestei hotărâri, Plenara l-a ales pe Gheorghe Apostol în funcţia de prim-secretar al C.C., iar pe Nicolae Ceauşescu, Mihai Dalea şi János Fázekaş în cea de secretari ai C.C. al P.M.R.
Aceste hotărâri se înscriau pe linia deciziilor luate la Moscova, unde, după moartea lui Stalin, s-a hotărât despărţirea funcţiilor de partid de cele de stat. Ele au fost aplicate şi în celelalte ţări socialiste, care urmau cu fidelitate modelul impus de “fratele mai mare”.Alegerea lui Gheorghe Apostol în cea mai înaltă demnitate din cadrul Partidului Muncitoresc Român – singurul partid politic din România – nu a fost o surpriză. El era un vechi membru al P.C.R. (din 1934) şi colaborator apropiat al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. După 23 august 1944 a îndeplinit funcţii importante, precum cea de preşedinte al Confederaţiei Generale a Muncii şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Ales membru al C.C. al P.C.R. la Conferinţa Naţională din 1945, a devenit membru al Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în februarie 1948 şi al Secretariatului C.C. al P.M.R. în 1952.
În noua calitate de prim-secretar al C.C. al P.M.R., Gheorghe Apostol a avut unele iniţiative pozitive, între care o mai mare deschidere spre elita intelectuală. Pe această linie se înscrie apariţia unor noi reviste literare („Steaua”, la Cluj, „Iaşul literar”, în capitala Moldovei), intrarea României în Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (U.N.E.S.C.O.), înfiinţarea Filarmonicii de Stat din Cluj ş.a.

Pe timpul mandatului său, Gheorghe Apostol s-a considerat locţiitorul lui Gheorghiu-Dej şi nu adevăratul lider al P.M.R. De aceea, când, în septembrie 1955, Gheorghiu-Dej a decis să reia conducerea partidului, Gheorghe Apostol nu numai că nu s-a opus, dar a fost întrutotul de acord. El însuşi avea să scrie că Gheorghiu-Dej „s-a sfătuit în prealabil cu mine. El mi-a demonstrat că este necesar să revină în această funcţie, fiindcă ne aşteptam la acţiuni neplăcute cu Hruşciov în relaţiile noastre de partid şi de stat şi trebuia să aibă un interlocutor pe măsură”[1]. Ca urmare, Plenara C.C. al P.M.R. din 30 septembrie – 1 octombrie 1954 l-a ales pe Gheorghiu-Dej în funcţia de prim-secretar al C.C. al P.M.R. Ca urmare, Gheorghe Apostol a rămas membru al Biroului Politic, fiind trecut în funcţia de preşedinte al Consiliului Central al Sindicatelor din România. În 1961 a devenit prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.

Gheorghe Apostol a continuat să fie un susţinător fidel al lui Gheorghiu-Dej, care, la rândul său, îl aprecia pentru claritatea ideilor şi capacitatea sa organizatorică. O mărturie în acest sens este şi faptul că primul secretar a stabilit ca de fiecare dată când el lipsea din ţară, şedinţele Biroului Politic al C.C. al P.M.R. să fie conduse de Gheorghe Apostol. Pe această bază, el a ajuns la concluzia că îi va succede în funcţie lui Gheorghiu-Dej, în eventualitatea dispariţiei acestuia.

La 19 martie 1965, Gheorghiu-Dej a încetat din viaţă, dar Plenara C.C. al P.M.R. l-a ales prim-secretar pe Nicolae Ceauşescu. Congresul din 19 – 24 iulie 1965 a stabilit schimbarea denumirii Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român şi instituirea funcţiei de secretar general al C.C. al P.C.R., în care a fost ales Nicolae Ceauşescu. În 1969, Nicolae Ceauşescu a devenit secretarul general al Partidului Comunist Român, iar în 1974 preşedintele Republicii Socialiste România.

La Congresul din 1965, Gheorghe Apostol a fost ales în Comitetul Executiv şi în Prezidiul Permanent; la următorul Congres, din 1969, el nu a mai fost ales în Comitetul Central. A fost trecut la „munca de jos”, mai întâi ca director la Rezervele de Stat (1969 – 1975), după care a fost trimis departe de ţară, în America Latină, ca ambasador, mai întâi în Argentina, apoi în Uruguay şi Brazilia (1977 – 1988).

Evident că această marginalizare l-a afectat pe Gheorghe Apostol, care a început să adopte o atitudine tot mai critică faţă de Nicolae Ceauşescu. Secretarul general al P.C.R. a fost informat despre poziţia lui Apostol, drept care a decis rechemarea sa în ţară.
În drum spre patrie, Gheorghe Apostol s-a oprit la Londra, unde a acordat un amplu interviu postului de radio BBC, în care şi-a exprimat dezacordul faţă de politica lui Nicolae Ceauşescu, faţă de cultul personalităţii acestuia, care adusese România în pragul dezastrului. A pus condiţia ca acest interviu să fie dufuzat după moartea sa.

Întors în ţară, Gheorghe Apostol a luat legătura cu unii foşti activişti de partid marginalizaţi de Ceauşescu. A fost iniţiatorul „Scrisorii celor şase”, difuzată la 11 martie 1989 de posturile de radio BBCEuropa Liberă şi Vocea Americii, în care se făcea o aspră critică la adresa politicii lui Nicolae Ceauşescu. Scrisoarea, adresată „preşedintelui Nicolae Ceauşescu”, începea cu următoarele cuvinte: „În momentul în care însăşi ideea de socialism, pentru care noi am luptat, este discreditată prin politica dumneavoastră şi când ţara noastră este izolată în Europa, ne-am hotărât să luăm poziţie. Ne dăm perfect seama că făcând aceasta ne riscăm libertatea şi poate chiar vieţile noastre. Dar simţim de datoria noastră să apelăm la Dvs. pentru a schimba cursul actual, înainte de a fi prea târziu”.

„Semnatarii” scrisorii (am pus între ghilimele acest cuvânt, deoarece ea nu a fost efectiv semnată, ci doar însuşită) erau: „Gheorghe Apostol – fost membru al Biroului Politic şi preşedinte al sindicatelor; Alexandru Bârlădeanu – fost membru al Biroului Politic şi preşedintele C.S.P. [Comitetului de Stat al Planificării], Corneliu Mănescu – fost ministru al Afacerilor Externe şi preşedinte al Adunării Generale a O.N.U., Constantin Pârvulescu – membru fondator al P.C.R., Grigore Răceanu – veteran al P.C.R., Silviu Brucan – fost redactor-şef adjunct al <Scânteii>”.

Imediat după difuzare, „Scrisoarea celor şase” a constituit obiectul unei şedinţe speciale a Comitetului Politic Executiv, convocată de Nicolae Ceuşescu. Cu acest prilej, el a prezentat mai întâi situaţia lui Mircea Răceanu, care fusese arestat pentru activitate de spionaj în favoarea S.U.A. Redăm mai jos textul stenogramei acestei şedinţe din 13 martie 1989.

„Şedinţa a fost prezidată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român. La şedinţă au participat tovarăşii: Bobu Emil, Ceauşescu Elena, Ciobanu Lina, Coman Ion, Constantin Nicolae, Dăscălescu Constantin, Dincă Ion, Dobrescu Miu, Fazekaş Ludovic, Niculescu Paul, Olteanu Constantin, Oprea Gheorghe, Pană Gheorghe, Popescu Dumitru, Rădulescu Gheorghe, Andrei Ştefan, Bălan Radu, David Gheorghe, Giosan Nicolae, Gâdea Suzana, Ibănescu Neculai, Milea Vasile, Mureşan Ana, Pacoste Cornel, Postelnicu Tudor, Radu Constantin, Radu Ion, Stoian Ion, Toma Ioan, Totu Ioan, Ursu Ion. Au fost invitaţi tovarăşii: Petrescu Barbu, Bărbulescu Vasile, Curticeanu Silviu, Sârbu Ion şi Florescu Eugen.

Conform steneogramei ședinței din 13 martie 1989 a Comitetul Politic Executiv al CC al PCR, singurul care a făcut aprecieri a fost Nicolae Ceauşescu, din când în când intervenind şi Elena Ceauşescu. Ceilalţi membri ai CPEx s-au mulţumit să asculte informarea şi aprecierile secretarului general. Limbajul folosit de acesta amintea de anii ’50, când controlul de partid şi de stat asupra fiecărui individ era total. El a mers până acolo încât i-a calificat pe acei foşti activişti de partid care adoptaseră o altă atitudine decât a sa ca fiind „o adunătură de declasaţi politic şi social şi moral”.

Aşadar, Gheorghe Apostol, care, în 1954 – 1955, ocupase cea mai înaltă funcţie în conducerea P.M.R., a devenit, după 24 de ani, „derbedeu politic” – trădător, declasat moral şi politic. Desigur, rivalitatea dintre cei doi lideri comunişti – Apostol şi Ceauşescu – a avut un rol important la ajungerea la o asemenea situaţie, dar nu mai puţin adevărat este că a existat şi o viziune diferită privind evoluţia României, mai ales după ce Gorbaciov a lansat teoriile sale privind perestroika. În timp ce Nicolae Ceauşescu era extrem de ostil faţă de iniţiativa liderului sovietic, Gheorghe Apostol considera necesară o reformare a socialismului, încetarea abuzurilor şi ilegalităţilor, respectarea Constituţiei, ieşirea României din starea de izolare internaţională în care ajunsese.

„Scrisoarea celor şase” s-a bucurat de o excepţională mediatizare în Occident, iar numele lui Gheorghe Apostol reapăruse în spaţiul public, ca un adversar al lui Nicolae Ceauşescu.

După înlăturarea dictatorului, la 22 decembrie 1989, autorii „Scrisorii celor şase” au cunoscut evoluţii cu totul diferite. Sliviu Brucan a devenit „ideologul” noului regim, făcând parte din conducerea Frontului Salvării Naţionale; Alexandru Bârlădeanu a fost invitat să participe la elaborarea Comunicatului către ţară al Consiliului FSN şi a ajuns preşedintele Senatului României; Corneliu Mănescu a fost cooptat în Consiliul F.S.N. şi a fost ales preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului României; Constantin Pârvulescu a relatat la TVR despre „istoricul” scrisorii şi conflictele sale cu Nicolae Ceauşescu.

Situaţia cea mai ingrată a avut-o Gheorghe Apostol. Considerându-se, şi fiind în mod real, un opozant al lui Nicolae Ceauşescu, el s-a considerat îndreptăţit să se implice în trasarea liniilor de evoluţie a statului român după fuga dictatorului. A venit în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 la Comitetul Central pentru a se alătura echipei care prelua conducerea ţării, dar nu a fost primit în sala în care aveau loc discuţiile privind constituirea F.S.N. Apoi a încercat să-şi exprime la TV adeziunea la revoluţie, dar nici aici nu a fost acceptat. Având în vedere faptul că era figura cea mai proeminentă din cadrul P.C.R. care „semnase” „Scrisoarea celor şase”, asemenea acte de respingere păreau a fi de neînţeles. O analiză mai atentă a situaţiei din 22 decembrie şi din zilele următoare conduce la concluzia că cel care a dat „cuvânt de ordine” ca Gheorghe Apostol să fie blocat de peste tot s-a numit Silviu Brucan, care s-a erijat în iniţiatorul şi autorul „Scrisorii celor şase”. În plus, a urmărit ca fostul prim-secretar al C.C. al P.M.R. să nu aibă posibilitatea de a vorbi despre anii în care Brucan a fost „mâna dreaptă” a lui Iosif Chişinevschi şi promova cu mult sârg principiul stalinist potrivit căruia pe măsura înaintării spre socialism, „lupta de clasă se ascute”, iar duşmanii trebuiau lichidaţi; pe această bază, mulţi adversari ai regimului au fost arestaţi, găsindu-şi sfârşitul în închisori. Din ideolog bolşevic, Brucan a devenit promotorul democraţiei de tip occidental, iar trecutul său era ocultat.

La rândul său, Gheorghe Apostol a rămas să-şi expună punctele de vedere într-o carte apărută în regie proprie.

Evoluţia lui Gheorghe Apostol constituie o mărturie elocventă a faptului că cei 45 de ani nu pot fi trataţi linear, că au existat mai multe „feţe” ale comunismului, care se cuvin a fi analizate şi cunoscute pe bază de documente. (autor: Ioan Scurtu, sursa: Blogul lui Ioan Scurtu)


[1] Gheorghe Apostol, Eu şi Gheorghiu-Dej, Bucureşti, Ediţie de Casă, Regie proprie, 1998, p. 152

(Visited 125 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.