Cartea Cãpitanului, de Mihail Manoilescu

Cartea Cãpitanului, de Mihail Manoilescu

by -
3 604
Corneliu Zelea Codreanu 13.09.1899-13.09.2011

Nu putem numi altfel cartea d-lui Corneliu Zelea Codreanu, intitulatã „PENTRU LEGIONARI”, fiindcã revelatia pe care ea o înseamnã îi dã autorului dreptul la acest frumos titlu românesc de Cãpitan.

Nu suntem din cei care exagereazã si nici din cei care se însealã. Intuitia noastrã, care ne-a fãcut sã vedem cu anticipatie atâtea lucruri, ne spune cã aparitia cãrtii d-lui Codreanu va avea urmãri de necalculat pentru evolutia sufleteascã si pentru transformarea politicã a României.

Aceastã carte înseamnã un fapt de istorie. Ea cade masiv ca un bolid venit din ceruri peste lumea cea veche, pe care o zdruncinã pentru totdeauna. Ea se aseazã ca o imensã piatrã de hotar la începutul lumii celei ce va sã vie.

Ceea ce te copleseste si te înfioarã de-a lungul acestui volum care este , înainte de orice, povestea unei vieti si a unei miscãri, este uimitoarea serie de revelatii pe care le cuprinde. Când citesti, sir dupã sir, faptele epopeei lineare si eroice, când afli îngrozitoarele suferinte pe care le închide într-însa, si oribilele ticãlosii care s-au sãvârsit împotriva purtãtorilor ei, te întrebi halucinat unde, în ce tarã si în ce vremuri, s-au petrecut toate acestea ?

Cãci, chiar si pentru oamenii care au cunoscut frãmântãrile tãrii de la rãzboi încoace, volumul acesta aduce destãinuiri care trec dincolo de marginile închipuirii.

Tara aflã abia acum o poveste unicã prin frumusetea si prin tragismul ei.

O aflã întâi cu mândrie. Cãci paginile acestei cãrti te învatã cã în tara aceasta existã si eroism, cã existã si jertfã si supremã cheltuire de sine, cã nu suntem atât de decãzuti, cât s-ar crede dupã lasitatea întâlnitã în fiecare zi.

Pentru noi, personal, care am trãit o cumplitã izolare în clipa când, cu o fãrâmã de curaj, am încercat în 1927 sã ridicãm un steag de revoltã -revoltã care a culminat în actul jucat în fata Consiliului de Rãzboi din Bucuresti- pentru noi, care disperasem de a mai întâlni în tara asta oameni în stare sã riste ceva pentru o idee politicã, jertfele miscãrii verzi înseamnã rãzbunarea unei epoci întregi de scãdere sufleteascã.

Epopeea legionarilor reabiliteazã pe românii de astãzi cum i-a reabilitat pe spaniolii de azi Alcazarul.

Dar câte alte prilejuri de mândrie româneascã nu dau faptele din aceastã carte, cum este acea eroicã apãrare a Iasului împotriva comunismului la 1920, de cãtre lucrãtorul Constantin Pancu care, la 1919, cu mult înainte de Hitler, initia miscarea socialismului national-crestin.

În acelasi timp tara aflã acum pentru prima oarã despre înfiorãtoarele acte de persecutie si represiune împotriva Miscãrii Legionare.

Citind chipul în care s-au purtat, pe rând, toate guvernele si toate autoritãtile, te întrebi cum de au putut oameni din poporul nostru sã ajungã la asemenea ticãlosii ? A fost oare întreaga societete româneascã, care a tolerat aceste lucruri, tot atât de ticãloasã ca si ei ?

Nu ! Si asupra acestui punct sã ne oprim putin.

Tara aceasta n-a stiut nimic, sau aproape nimic, din ce se întâmplã. Dacã ar fi stiut, dacã ar fi bãnuit mãcar care este adevãrul, nu se putea ca ea sã nu se fi ridicat, prin fiii ei cei mai buni si sã strige schingiuitorilor tinerimii : ajunge !

O spun aici, nu ca o descãrcare de constiintã, ci ca un profund adevãr. Nu am stiut niciodatã, desi eram parlamentar sau uneori ministru, de toate ororile care se dezvãluiesc astãzi în cartea d-lui Codreanu.Nu s-a gãsit niciodatã cineva din rândurile acestor români martirizati pentru credinta lor, care sã-mi dezvãluie mãcar un colt din grozãviile care se petreceau.

Nu vreau sã fac din aceasta o învinuire conducãtorilor Miscãrii. Dar este totusi straniu si de neînteles cã nedreptãtile care li se fãceau n-au ajuns niciodatã la urechile oamenilor din tara aceasta, care ar fi avut atâtea probitate sufleteascã si atât curaj ca sã se ridice împotriva lor.

Eu am avut, si nu din initiativa d-lui Corneliu Codreanu, ci din a mea, o întâlnire cu d-sa, în octombrie 1931, pe când eram Guvernator al Bãncii Nationale si pe când d-sa era deputat, ales tocmai în locul pe care îl lãsasem eu liber, în judetul Neamt. Am discutat atunci cu d-sa o mare chestiune nationalã, despre care nu voi vorbi astãzi.

Dar nici în acea întâlnire, în care d-l Corneliu Codreanu a putut vedea care sunt sentimentele mele si dorinta mea de a servi cauza nationalistã, d-sa nu mi-a dezvãluit nimic din tragedia miscãrii sale, pe care abia acum, cu groazã, o descopãr.

Înteleg, orgoliul unor oameni care pãtimiserã prea multe dezamãgiri, ca sã mai poatã crede în cineva. Dar mã doare sufletul pentru tara aceasta cã -nu numai din cauza pãcatelor ei, dar si dintr-o totalã lipsã de informatie- , ea a putut sã aparã atât de indiferentã si de nesimtitoare la o suferintã înduratã pentru dânsa.

Si mã mai doare ceva : este convingerea cã dacã aceste fapte s-ar fi stiut la vreme, multe, foarte multe lucruri s-ar fi desfãsurat altfel în tara româneascã.

Cartea d-lui Codreanu restabileste adevãrul si în ceea ce priveste legenda violentei, care ar constitui metoda preferatã a miscãrii verzi si care, nu arareori, a putut sã impresioneze rãu pe burghezul român, blând sau fricos. Însã toate, dar absolut toate actele >de violentã< care sunt povestite în acest volum, nu apar decât la capãtul unor încercãri disperate de a obtine satisfactia si dreptatea pe cale legalã si pasnicã.

Toate actele de violentã sunt simple acte de rezistentã la ilegalitãtile si sãlbãticiile autoritãtilor. Dar acest drept de rezistentã este, la urma urmei un drept natural, ca si dreptul de legitimã apãrare în fata agresorului. În Portugalia astãzi, care este un stat dictatorial, constitutia dã dreptul oricãrui cetãtean sã reziste mãsurilor ilegale. Si nu s-ar putea oare justifica, într-un stat pretins democratic ca al nostru, ca cetãteanul sã reziste în fata unei ilegalitãti si a unui abuz sfruntat de putere din partea autoritãtilor ?

Impresia, care se desprinde din atâtea fapte îngrozitoare de sãlbãticie sãvârsite de autoritãti, este exact contrarie aceleia care ar vrea sã facã din miscarea nationalistã verde o miscare de violentã. Nu s-a vãzut niciodatã la o armatã de tineri mândri si curajosi, atâta resemnare cât a arãtat oastea condusã de Corneliu Codreanu.

Dar cartea comandantului legionarilor nu este numai istoricul miscãrii sale. Ea înseamnã, fãrã pretentii doctrinare, o luare de pozitie care dovedeste o splendidã luciditate pe marile linii ale gândirii contemporane.

De pildã, scurta paginã despre Monarhie are afirmãri definitive : „Monarhia a fost totdeauna bunã”.

Tot asa demonstratia pericolului pe care îl reprezintã democratia „care sfarmã unitatea neamului românesc, expunându-l dezbinat în fata blocului unit al puterii iudaice”, sau capitolul despre electiune si selectiune si teoria elitei, cuprind rare frumuseti de gândire. În special este vãzutã cu minunatã intuitie geneza elitelor, cu cele douã posibilitãti ale ei : sau elita care naste pregãtitã de elita precedentã, cãreia îi seamãnã, sau elita care naste din rãzboi cu elita precedentã, atinsã de degenerare.

Cu o pãtrundere care rezumã o vastã experientã si trãire, d-l Codreanu formuleazã critica conducãtorului si ceea ce am putea numi teoria conducãtorului. El are o întelegere admirabilã despre înfãtisãrile esentiale ale noilor miscãri, pe care noi le-am studiat teoretic în volumul nostru sub presã „LE PARTI UNIQUE, institution politique du siecle”. Când d-sa spune cã „Legiunea Arhanghelul Mihail va fi mai mult o scoalã si o oaste decât un partid politic” se integreazã definitiv cu gândul, dupã cum se integrase si cu fapta, în conceptia contemporanã a partidului-elitã a natiunii. Si dacã de-a lungul întregii pãrti cu caracter doctrinar am gãsit atâtea vederi coincidente cu acelea pe care noi le-am exprimat în manuscrisul noului nostru volum, aceasta este o dovadã mai mult cã în ambianta veacului stãruie anumite adevãruri, pe care oamenii cu mintea dezlegatã de prejudecãtile liberaliste si democratice, le vãd totdeauna sub acelasi unghi.

Ceea ce constituie un dar unic al d-lui Corneliu Codreanu este puterea de a da mãrturisire sufletului popular. Pe când oamenii politici de duzinã se multumesc cu manifestãrile electorale care, prin natura lor sunt de suprafatã, d-sa pãtrunde „în acele adâncuri sufletesti nedefinite, acolo unde politicienii si programul lor de împrumut nu putuserã sã coboare” si aceasta îl îndreptãreste sã afirme : „aici, în aceste adâncuri, am înfipt rãdãcinile istoriei legionare ; ele nu vor mai putea fi scoase de nimeni”.

Acesta este faptul cel mare si nou pe care l-a adus cu sine tipul de mare conducãtor din zilele noastre. El se gãseste fatã cu masele mari populare într-o aderentã nemijlocitã de nici o formã electoralã si de nici un mecanism organizator. El este poporul si poporul este el.

…..

…..

Miscarea Legionarã avea pânã astãzi cu ea o fortã moralã si misticã. Prin cartea apãrutã acum, ea câstigã în fata tãrii prestigiul unei doctrine, schitatã în liniile ei mari. Desigur cã mâine va veni si a treia parte, indispensabilã oricãrei miscãri care vrea sã triumfe, programul de reformã a statului si a societãtii românesti în institutiile lor.

Cu asemenea elemente de izbândã cine poate sã nu-si dea seama cã aceastã miscare va izbuti ?

Si chiar dacã, împotriva a tot ceea ce vorbeste istoria secolului nostru, actiunea legionarã ar rãmâne la noi fãrã rezultat si încã cu atât mai mare este meritul celor care au creat-o. Ce nobil lucru este sã lupti pentru ridicarea unei natiuni care nu întelege si nu te urmeazã !

Cartea d-lui Corneliu Codreanu înseamnã pentru cauza legionarã cât o mare bãtãlie câstigatã. Ea este mai mult decât un triumf electoral, fiindcã valoarea ei nu se poate mãsura în voturi ; ea este mai mult decât o operã de gândire, fiindcã înseamnã o pãtrundere în viatã dincolo de sfera limitatã a natiunii.

Ea deschide în fata ochilor uimiti ai românilor o fereastrã spre luminã si spre înviorare. Ea fãgãduieste ceea ce atâtia au visat zadarnic în tineretea lor, ceea ce n-au avut la vreme ci ceea ce le-a lãsat pentru totdeauna în suflet o dungã de amãrãciune. Ea dã nãzuintelor celor tineri si neîntinati un vis vrednic sã fie visat si trãit.

Ce fericiti sunt bãietii care au astãzi douãzeci de ani !

„Lumea nouã”, anul V, nr.11-12 din noiembrie-decembrie 1936

*Mihail Manoilescu (n. 9 decembrie 1891, Tecuci; d. 30 decembrie 1950, închisoarea Sighet) a fost un publicist, economist, ministru de externe și politician român.

(Visited 225 times, 1 visits today)

3 COMMENTS

  1. Surprinzator ! La inteligenta lui Mihail Manoilescu, o asemenea atitudine, o asemenea cronica, o asemenea aderenta politica. Un asemenea esec !? Pacat !

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.