Caracterul participării României la războiul împotriva U.R.S.S.

Caracterul războiului purtat de o ţară, împotriva altei ţări sau comunităţi statale depinde de ţelurile pe care aceasta le urmăreşte. Care au fost ţelurile urmărite de România în lupta împotriva U.R.S.S.? Ele apar cu claritate în Ordinul dat de Ion Antonescu:

„OSTAȘI,
V-am făgăduit din prima zi a noii Domnii și a luptei mele naționale să vă duc la biruință; să șterg pata de dezonoare din cartea Neamului și umbra de umilire de pe fruntea și epoleții voștri.
Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoșești și a bisericii, lupta pentru vetrele și altarele românești de totdeauna.

OSTAȘI,
Vă ordon: treceți Prutul!
Sdrobiți vrăjmașii din răsărit și miazănoapte. Desrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații noștri cotropiți. Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile voastre.

OSTAȘI,
Plecați azi pe drumul biruințelor lui Ștefan cel Mare ca să cuprindeți cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoșii noștri cu lupta lor.
Înainte. Fiți mândri că veacurile ne-au lăsat aci strajă dreptății și zid de cetate creștină. Fiți vrednici de trecutul românesc.

OSTAȘI,
Veți lupta cot la cot, suflet de suflet, lângă cea mai puternică și glorioasă armată a lumii. Îndrăzniți să vă măsurați vitejia și să vă dovediți mândria, camarazilor nostri. […]

OSTAȘI,
Înainte ! Să luptați pentru gloria Neamului. Să muriți pentru vatra părinților și a copiilor voștri. Să cinstiți prin vitejia voastră amintirea lui Mihai Vodă și a lui Ștefan cel Mare, a martirilor și eroilor căzuți în pământul veșniciei noastre cu gândul țintă la Dumnezeu.
Să luptați pentru desrobirea fraților noștri, a Basarabiei și Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieții și a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori.
Să luptați pentru a ne răzbuna umilirea și nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele și Generalul Vostru.

OSTAȘI,
Izbânda va fi a noastră. La luptă.
Cu Dumnezeu înainte!
Comandant de căpetenie al Armatei:
General Ion Antonescu
22 iunie 1941″

Toate aceste ţeluri erau drepte, iar războiul românilor a fost drept. De menţionat că intrarea României în război a fost determinată de una dintre consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939: ocuparea de către URSS a Basarabiei şi nordului Bucovinei, în urma ultimatumului din iunie 1940. Ăn dreptul internaţional, ultimatumul fiind un act de forţă, urmările lui sunt socotite de neacceptat. Învingătoare în război, URSS a impus teza caracterului nedrept, de agresiune, al războiului purtat de România în Răsărit şi a patronat condamnarea la moarte a lui Ion Antonescu, iniţiatorul războiului.

În toată perioada comunistă s-a menţinut asupra Mareşalului eticheta de „criminal de război”, deşi a fost un adevărat erou al Neamului Românesc.
După 1989, interpretarea caracterului războiului purtat de România împotriva URSS a fost o temă majoră a istoriografiei româneşti, dar şi a dezbaterilor politice ; partizanatul şi-a spus din nou cuvântul. La 30 mai 1991, am propus Camerei deputaţilor păstrarea unui moment de reculegere în memoria celui care iniţiase şi condusese războiul, Ion Antonescu. Toţi deputaţii s-au ridicat în picioare, inclusiv preşedintele Cameri, fostul ministru comunist al Tineretului, Dan Marţian. Gestul parlamentarilor însemna, evident, că ei consideră drept războiul dus împotriva U.R.S.S.. Au existat şi proteste venite din partea Comunităţii evreieşti şi din partea Senatului S.U.A..

Altă poziţie a fost adoptată de către Preşedintele României, Ion Iliescu. La 5 aprilie 1991 acesta a semnat, la Moscova, un Tratat ântre România şi URSS, prin care reconsfinţea graniţa dintre cele două ţări, pe Prut. Aşadar, recunoştea ca juste consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov şi, prin urmare, afirma că războiul purtat de Ion Antonescu pentru dezrobirea Basarabiei şi a nordului Bucovinei ar fi fost nedrept. Protestele majore din Ţară au făcut ca Tratatul să nu fie ratificat de Parlament. În schimb, prima instituţie reprezentativă a Naţiunii, Parlamentul României, va adopta, la 24 iunie 1991, „Declaraţia privind Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele acestuia pentru Ţara noastră”:

„În numele poporului român, Parlamentul condamnă acest pact ca fiind, ab initio, nul şi neavenit. Tot astfel trebuie să fie considerată şi consecinţa directă a acestei înţelegeri secrete dintre Stalin şi Hitler: notele ultimative ale Guvernului Sovietic din zilele de 26 şi 27 iunie, urmate de ocuparea cu forţa, la 28 iunie 1940, a Basarabiei, nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, împotriva voinţei populaţiei din aceste străvechi teritorii româneşti, acţiune care a reprezentat o încălcare brutală a suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a României.
Pactul Molotov-Ribbentrop a fost şi este repudiat de cancelariile multor state. La 24 decembrie 1989, Congresul deputaţilor Poporului din URSS a condamnat « semnarea Protocolului adiţional al Tratatului din 1939, […] şi a altor înţelegeri secrete cu Germania » şi a recunoscut că acestea sunt, din punct de vedere juridic, lipsite de temei şi valabilitate, din momentul semnării lor, venind « în contradic’ie cu suveranitatea şi independenţa unor state terţe » […].
Parlamentul României […] solicită Preşedintelui Ţării, Guvernului României, tuturor forţelor politice din Ţara Noastră să acţioneze în spiritul acestei Declaraţii, în vederea îndeplinirii năzuinţelor legitime ale populaţiei din teritoriile româneşti anexate cu forţa, în urma înţelegerilor secrete, stabilite prin Pactul Molotov-Ribbentrop.
Parlamentul României îşi exprimă convingerea că deplina afirmare a aspiraţiilor legitime ale românilor – astfel cum Istorias, Justiţia şi Morala consacră de drept –trebuie să reprezinte o misiune nobilă şi înălţătoare pentru toate forţele responsabile ale Ţării, indiferent de opţiunea lor politică.”

Declaraţia a fost votată în unanimitate, dezbaterile întărind ideile documentului, inclusiv caracterul just al războiului purtat de România împotriva URSS. Din toate discursurile, cel mai apreciat a fost cel al lui Radu Câmpeanu, preşedintele PNL . :

„Când Mareşalul Antonescu, sprijinit de cele două mari partide din acea vreme, PNL şi PNŢ, a ordonat să fie trecut prutul, în momentul acela, toată suflarea românească era în spatele lui, întreaga naţiune română era în spatele Armatei Române. […] Declaraţia de război a fost făcută nu pentru un sentiment de duşmănie îndreptat împotriva Uniunii Sovietice, ci exclusiv pentru recuperarea unui teritoriucare era al nostru. Prin ea, sacrificiul părinţilor noştri, ai fraţilor noştri, Poporul român s-a înscris, a ştiut să se înscrie în destinul său naţional. […] Un popor care nu ştie să-şi apere drepturile, cu orice risc, este un popor sortit la pieire.”

Singura voce care s-a ridicat, în acea zi de 24 iunie 1991, împotriva condamnării Pactului Ribbentrop-Molotov, a fost a lui Adrian Năstase, pe atunci Ministru de Externe: „Astăzi este o altă realitate decât cu cinci decenii în urmă. […] Putemînţelege abordările emoţionale ale unor forţe politice de la noi, dar nu le împărtăşim, de oare ce implicaţia lor imediată este aceea de a emite pretenţii teritoriale asupra Basarabiei şi a celorlalte teritorii româneşti.”

La 28 noiembrie 1991, parlamentul României a adoptat o altă declaraţie, privind Drepturile României asupra nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, Ţinutul Hotin şi a judeţelor dinsudul basarabiei. Era prilejuită de anunţata proclamare a independenţei Ucrainei, care urma să cuprindă şi teritoriile româneşti menţionate. Parlamentul afirma drepturile României asupra acestora, reconsfinţind justeţea războiului din 1941, pentru reunificarea lor.

La 4 aprilie 1993, Guvernul Nicolae Văcăroiu trimetea o notă Guvernului Ucrainei, cerând începerea unor tratative privind trasarea graniţei dintre cele două state; aşadar, nu recunoştea graniţa la care se ajunsese în urma pactului Ribbentrop-Molotov. Era încă o acceptare a caracterului drept al războiului purtat de Ion Antonescu. Din păcate, prin Tratautul semnat în 1997, de către Preşedintele Emil Constantinescu, cu Ucraina, a fost reconfirmată graniţa existentă, deci, războiul din 1941, cu URSS, era, din nou, considerat ca agresiune. Prin tratat se încălcau drepturile istorice ale românilor şi, de aceea, au existat mari proteste ale acestora, atât în Ţară, cât şi în străinătate. Ministrul de Externe, Adrian Severin, i-a acuzat pe protestatari, într-un comunicat, de lipsă de patriotism: „Ministerul de Externe atrage atenţia tuturor cetăţenilor României, precum şi românilor din afara ţării, că agitaţia negativă care se face în jurul Tratatului cu Ucraina nu este expresia forţelor patriotice, ci acţiunea unor cercuri străine de interesele ţării.”

Un alt moment în care reprezentanţi ai României şi-au afirmat credinţa că nu trebuiesc înlăturate consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov a fost la 28 aprilie 2000, prin încheierea de către Petre Roman, Ministru de Externe, a Tratatului cu Republica Moldova, recunoscând astfel graniţa de pe Prut.Faplul a provocat o fermă declaraţie de protest a istoricilor români din România, Basarabia, nordul Bucovinei şi din Serbia: „Astăzi, 13 mai 2000, participanţii la Conferinţa Ştiinţifică Internaţională cu tema « 1600-1918-1920. Istorie şi actualitate » au adoptat documentul intitulat « Declaraţia pentru unitatea tuturor românilor » […] A sosit momentul definirii ca prioritate a politicii externe româneşti, integrarea pe toate planurile – economic, cultural, religios – a tuturor românilor, astfel încât să putem rezolva împreună problemele majore ale existenţei noastre ca naţiune unitară. Considerăm că acestei priorităţi trebuie să i se subordoneze integrarea europeană şi euro-atlantică a României şi că Prutul nu trebuie să devină frontiera de răsărit a Uniunii Europene. După validarea de către actuala putere a tratatului capitulard cu Ucraina, prin care se recunoaşte de jure apartenenţa la Ucraina a unor teritorii româneşti, se încearcă acum validarea unui tratat între România şi republica Moldova care, în ignorarea adevăprului istoric, consfinţeşte consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939. acest tratat constituie o nouă şi gravă prejudiciere a intereselor naţionale ale României. În consecinţă, cerem Preşedintelui României să nu semneze, şi Parlamentului României să nu ratifice textul de tratat între România şi republica Moldova, parafat la 28 aprile 2000. Considerăm că validarea unui asemenea tratat nu poate avea loc fără o largă consultare a societăţii civile, mergând până la organizarea referendumului naţional.”

Glasul istoricilor întărea ideea drepturilor româneşti asupra teritoriilor pierdute în urma ultimatumului sovietic din 1940, întărea idea caracterului drept al războiului început la 22 iunie 1941.
În 2011, declaraţia actualului Preşedinte al României, Traian Băsescu, conform căreia – aflat în condiţiile de atunci – şi el ar fi dat ordinul de trecere a Prutului, a stârnit o adevărată furtună. Dovadă că după 20 de ani de la aşa-zisa revoluţie, foarte mulţi dintre oamenii politici au renunţat a mai fi patrioţi.

Dincolo de interesele de moment ale unora sau altora, Istoria demonstrează ferm dreptul românilor asupra teritoriilor care le-au fost răpite de U.R.S.S., în 1940. ca urmare, demonstrează şi faptul că războiul dus între 1941 şi 1944, pentru recuperarea teritoriilor răpite, a fost un război drept, iar cel care l-a iniţiat, Mareşalul Ion Antonescu, este erou al Neamului Românesc !

Notă: Texul a fost prezentat în cadrul Sesiunii de Comunicări şi Dezbateri Ştiinţifice, organizată de Societatea Culturală ART-EMIS şi Arhiepiscopia Râmnicului, Râmnicu Vâlcea,11-13 mai 2012. 

autor: prof. univ. dr. Petre Ţurlea

sursa: Revista Art-emis (www.art-emis.ro)