Biografii: Simion Barnutiu, ideologul revolutiei pasoptiste

Simion Bărnuţiu (n. 21 iulie 1808, Bocşa, judeţul Sălaj – d. 28 mai 1864, valea Almaşului, Fântâna Gorgana), istoric, filosof, profesor, liderul mişcării revoluţionare din Transilvania, ilustru cărturar, om politic, a militat întreaga sa activitatea pentru interesele naţionale ale poporului român. Ideolog al luptei naţionale a românilor de peste munţi, Bărnuţiu a rămas cunoscut în istoria gândirii politice româneşti îndeosebi prin vestitul discurs rostit în catedrala de la Blaj în timpul Adunării Naţionale a românilor din 3/5 mai 1848, al cărei vicepreşedinte a fost. Este socotit de unii cercetători cel mai de seamă gânditor al românilor transilvăneni de la jumătatea secolului trecut ^[1]. Spirit de formaţie enciclopedică, preocupat adânc şi continuu de dezvoltarea generală a poporului român, Bărnuţiu a lăsat în urma sa nu numai o fericită direcţie politică, ci şi o bogată moştenire culturală, gândirea şi puterea sa de prelucrare şi creaţie, impunându-se în numeroase domenii de activitate intelectuală. Gândirea socială a lui Simion Bărnuţiu, având ca temă centrală libertatea, se remarcă prin critica adusă feudalismului, prin ideea libertăţii şi independenţei naţionale, a dreptului tuturor popoarelor la viaţă si propăşire în cadrul unor state republicane şi suverane.

Fiu al unor plugari români din Transilvania, Simion Bărnuţiu s-a născut la 21 iulie 1808, în comuna Bocşa, într-o familie săracă. A urmat în anii 1817 – 1820 cursurile Şcolii normale din Şimleu Silvaniei, apoi a absolvit Gimnaziul din Carei. Ulterior, Bărnuţiu s-a mutat la Blaj şi a absolvit cursuri de Filosofie în 1825, după care s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic. După terminarea studiilor în 1829, funcţionează ca arhivar, prefect şi vicerector al Seminarului Teologic din Blaj, apoi profesor de liceu predând istorie şi filosofie.

Simion Bărnuţiu a fost bunicul lui Ioan Maniu şi străbunicul lui Iuliu Maniu, marele om politic care a contribuit esenţial la Unirea Transilvaniei cu România.

Participarea la Revoluţia de la 1848

Bărnuţiu s-a numărat printre iniţiatorii protestului înaintat către Dieta aulică în 1843, căci limba română era ameninţată prin oficializarea forţată a limbii maghiare în şcoli şi administraţie. Autorităţile imperiale austriece, temându-se de de izbucnirea unui curent în opinia publică românească au decis excluderea din învăţământ a lui Bărnuţiu. După aceste evenimente, se înscrie la Academia de Drept din Sibiu, dar îşi întrerupe cursurile în 1848 pentru a prelua conducerea revoluţiei românilor din Ardeal. Pe 25 martie, Bărnuţiu a redactat „Proclamaţia către români”, care constituia un adevărat program politic: convocarea congresului naţional român, libertatea individuală prin suprimarea definitivă a iobăgiei, libertate naţională. Tot el a organizat Adunarea din Duminica Tomii (18 aprilie), iar la Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Libertăţii din Blaj (3/5 mai 1848) este ales vicepreşedinte al memorabilei întruniri. La propunerea sa a fost proclamată Adunarea generală a naţiunii române care „se declara credincioasă împăratului”, dar „ca popor de sine stătător şi factor de bază al ţării”.

Gândirea politică. Lupta pentru libertatea românilor ardeleni

Ca şi alţi luptători paşoptişti, Bărnuţiu considera că nu poate exista libertate politică şi dreptate socială fără libertate naţională. Polemizând cu înfocare împotriva tezei eronate şi mincinoase a conducătorilor revoluţiei ungare de la 1848 care promiteau românilor şi altor naţionalităţi din Transilvania un regim de libertate politică şi desfiinţarea şerbiei, dar fără recunoaşterea libertăţii lor naţionale, ci dimpotrivă, în schimbul dizolvării lor în naţiunea unică ungară, el a susţinut permanent că „libertatea cea adevărată a oricărei naţiuni nu poate fi decât naţională…nu există libertate atunci când nu-ţi poţi păstra şi afirma liber naţionalitatea… libertatea fără naţionalitate nu se poate înţelege la nici un popor de pe pământ” afirma Simion Bărnuţiu în celebrul discurs de la Blaj.

Când situaţia a devenit critică, Bărnuţiu s-a refugiat în Ţara Românească, la 11 martie 1849. După o călătorie plină de peripeţii, liderul revoluţionar ardelean a ajuns la Constantinopol, iar de aici la Trieste, apoi la Viena, unde a continuat să pledeze pentru recunoaşterea drepturilor fraţilor săi ardeleni. Pentru sipiritul său de conciliaţiune dovedit în timpul evenimentelor paşoptiste, Franz Josef l-a decorat în 1850 cu medalia Crucea de aur cu coroană pentru merite deosebite.

Activitatea pedagogică şi culturală

Timp de doi ani a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Viena, iar în 1854 îşi desăvârşeşte studiile juridice la Paris. În toamna aceluiaşi an este chemat la Iaşi de către August Treboniu Laurian pentru ocuparea catedrei de filosofie la Academia Mihăileană. În paralel, a contribuit la reorganizarea învăţământului din Moldova şi, începând cu 16 octombrie 1860, devine profesor la catedra de filosofie al nou-înfiinţatei Universităţi din Iaşi. Ca profesor la Academia Mihăileană (1855 – 1860) şi la Universitatea din Iaşi (1860 – 1864), Bărnuţiu a reuşit să creeze o şcoală, să dea un număr de elemente bine pregătite, care au cerut reforme democratice, ca votul universal şi exproprierea moşiilor boiereşti şi mănăstireşti. El a cerut pentru masele de cetăţeni, drepturi politice şi condiţii de viaţă omeneşti. Cu tot programul şcolar extrem de încărcat, Simion Bărnuţiu a fost atent la manifestările vieţii sociale şi politice, exprimându-şi în diferite modalităţi (lecţii sau scrisori) ideile avansate care continuau linia fundamentală de la 1848. Opera lui Simion Bărnuţiu, integrată cu toate drepturile şi pentru totdeauna în tezaurul culturii româneşti, cuprinde lucrări care dovedesc pregătirea sa enciclopedică.

Ultimele clipe din viaţă

Din decembrie 1863, Bărnuţiu îşi întrerupe activitatea didactică, căci se îmbolnăveşte de o boală incurabilă. În primăvară, simţindu-şi sfârşitul aproape, pleacă spre locurile natale din Ardeal, dar moare pe drum, lângă Fântâna Gorgana, la marginea localităţii Sânmihaiu Almaşului, la data de 28 mai, la vârsta de 56 ani. Va fi îngropat în biserica din dragul său sat natal, Bocşa, din judeţul Sălaj, într-o criptă specială, alături de fostul vicar al Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu. Bustul lui Simion Bărnuţiu, operă a sculptorului Ion Vlasiu, se găseşte pe aleea Ansamblului monumental Gloria din oraşul Blaj, judeţul Alba.

Pe locul unde a murit Simion Bărnuţiu, la Fântâna Gorgana de la ieşirea din Sânmihaiu Almaşului, a fost ridicat un monument de mari dimensiuni, pentru a-i păstra memoria.

Opere

• Dreptul public al românilor (Iaşi, 1867)
• Dreptul natural privat (Iaşi, 1868)
• Dreptul natural public (1870)
• Dreptul ginţilor natural şi poziţia politică (doctrina constituţiunii)
• Constituţiunile statelor principale cu introducţiuni
• Antropologia
• Psihologia empirică
• Enciclopedia filozofiei teoretice
• Logica
• Metafizica
• Estetica
• Ştiinţa virtuţii
• Pedagogia
• Românii şi ungurii. Discurs rostit în Catedrala Blajului, 2/14 mai 1848, cu introducere şi comentar de G. Bogdan-Duică, Cluj, 1924
• Discursul de la Blaj şi scrieri de la 1848 , prefaţă de Ion Raţiu, ediţie îngrijită de Ioan Chindriş, Cluj-Napoca, 1990
• Istoria filosofiei, ediţie princeps după manuscris inedit coordonată de Ioan Chindriş, I-II, Editura România Press, Bucureşti, 2000-2002 (colaboratori: Ioan Chindriş, Mihai-Teodor Racoviţan, Gavril Matei şi Ionuţ Isac)
• Flosofia dpă W. T. Krug, ediţie princeps după manuscris inedit, studiu introductiv de Ionuţ Isac, text îngrijit, cronologie şi notă asupra ediţiei de Ioan Chindriş, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2004

Bibliografie

• Radu Pantazi, Simion Bărnuţiu. Opera şi gândirea, Bucureşti, 1967.
• Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, pp. 65-68 ISBN 973-99321-7-7
• Florian Tucă, Constantin Ucrain – Locuri şi monumente paşoptiste, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1988.

Note

1. ↑ Pantazi, p.254

Sursa: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki