21 Ianuarie 1941

21 Ianuarie 1941

by -
5 1659

Evenimentele petrecute în luna ianuarie 1941 sunt prilej de comentarii controversate. De la imaginea creata de „Pe margine a prapastiei”, carte editata de Siguranta, sub obladuirea lui Eugen Cristescu, si istoria mistificata de regimul comunist sub semnatura istoricilor Mircea Musat, Ion Ardeleanu, Mihai Fatu (si altii), au trecut multi ani pâna când istoricii români (dupa 1989) si istorici mai ales straini sa caute sa desluseasca adevarul celor petrecute atunci.

În  1946, Ion Antonescu a declarat, în „procesul” ce i s-a intentat, în legatura cu formarea guvernului în 1940: „am format guvernul cu oameni care mi s-au pus la dispozitie de militari… si am dat legionarilor minimum posibil ce puteam sa dam” (Cf. Procesul Maresalului Antonescu. Documente, vol.I, Editura Saeculum 1.0./Editura Europa Nova, 1995, pag.189).

Recapitulând succint ce s-a petrecut în 1940:

1. Miscarea Legionara încearca prin mijloace politice sa determine pe regele Carol al II-lea (se instaurase din 1938 dictatura regala) sa aduca la conducerea guvernului personalitati ce nu manifestasera ostilitate fata de Germania, pentru a nu avea soarta Poloniei ce fusese împartita între nemti si rusi. Toate partidele democratice, în afara de legionari, erau ostile unei apropieri politice fata de Germania. Carol al II-lea numeste un nou guvern în care apar si câtiva legionari în posturi periferice. Horia Sima si alti legionari demisioneaza din acest guvern, declarând ca nu vor sa asiste la dezmembrarea tarii.

2. Miscarea Legionara începe o pregatire a opiniei publice în vederea înlaturarii lui Carol al II-lea de la conducerea statului. În atingerea acestui scop se ia legatura cu generalul Ion Antonescu, care fusese eliberat din domiciliul obligatoriu ordonat de Rege. Horia Sima organizeaza în tara si capitala manifestatii, ce-rând abdicarea Regelui. În aceasta situatie Regele cauta sa-si salveze tronul, propunându-i lui Antonescu sa ia conducerea guvernului si sa reprime manifestatiile legionare. Refuzul generalilor si al lui Antonescu de a interveni în forta pentru împrastierea manifestantilor l-a determinat pe Rege sa încerce prin structurile administrative (Siguranta si Politie) sa înlature atât pe Antonescu, cât si pe legionarii care ocupasera anumite sedii ale Politiei si centrale telefonice.

Reactia generalului Antonescu sprijinit de legio-nari este prompta. Se prezinta la Palat, cerând abdicarea Regelui în favoarea fiului sau, Mihai. Astfel ia sfârsit dictatura carlista. În momentul abdicarii, gene-ralul Antonescu, printr-un decret semnat de el si de Regele detronat, obtine de la acesta titlul de „Conducator al Statului”, iar regelui Mihai i se limiteaza mult prerogativele pe care le avea tatal lui.

Ion Antonescu, în calitatea noua de „Conducator al Statului”, consulta fostele partide politice (PNL si PNT) pentru a construi un guvern de salvare nationala. În urma refuzului acestora, începe tratative cu Legiunea pentru formarea unui nou guvern. Tratative-le dureaza de la 6 septembrie pâna la 14 septembrie 1940, când generalul Antonescu este desemnat prim-ministru, Horia Sima vicepresedinte, iar în posturile de ministri, legionarilor li s-au atribuit jumatate din ministere, cealalta jumatate fiind atribuita unor personalitati desemnate de catre Antonescu. Ion Antonescu fiind un ambitios si nesuportând nici o contrazicere, prin decret contrasemnat de Regele Mihai I, proclama România „Stat National Legionar”.

Prin aceasta initiativa voia sa-si subordoneze conducerea Miscarii Legionare si sa fie recunoscut ca noul ei sef. Neprimind un raspuns favorabil în acest sens, devine suspicios si se înconjoara de oameni care sa-i fie fideli. Printre acestia s-au numarat cei care nu simpatizau cu Miscarea Legionara, ba chiar îi considerau pe legionari un pericol pentru viitorul lor, fiind dintre cei care prigonisera Miscarea. Antonescu mentine ca sef al Sigurantei neoficial pe Eugen Cristescu, împreuna cu tot aparatul pe care îl conduce. Înconjurat de generali care-l adulau si-i aprobau toate dispozitiile, de personalitati ce erau în slujba serviciilor secrete ale Frantei si Marii Britanii, cu totii ostili Legiunii si politicii de apropiere de Axa Roma-Berlin, Antonescu începe denigrarea ei. Manevrat de aceste cercuri, este sfatuit sa capteze bunavointa lui Hitler si sa înlature de la conducere Miscarea Legionara.

În urma unor întrevederi cu Hitler, se arata dispus sa angajeze Armata româna în razboiul ce se prefigura cu URSS, dar legionarii îl incomodeaza în aceasta actiune. Primind unda verde, de a rezolva problemele interne cum crede de cuviinta, din partea lui Hitler, Antonescu profita de un incident petrecut în Bucuresti pentru a declansa o lovitura de stat având ca scop înlaturarea Miscarii Legionare de la conduce-rea statului. Iata cum s-au derulat evenimentele:

Un maior neamt, pe nume Döring, este asasinat de un terorist grec (agent al Inteligence Service) pe motiv ca maiorul neamt condusese reprimarea, în Grecia cucerita de nemti, a unor partizani greci ce au atacat unitati germane. Antonescu ordona demiterea Ministrului de Interne (generalul Petrovicescu), si a lui Alexandru Ghica, sef al Sigurantei, pe motiv ca nu au asigurat protectia maiorului. În acelasi timp, sunt chemati în Bucuresti pentru consfatuiri toti prefectii din tara. Printr-un ordin secret semnat de Antonescu sunt numiti prefecti militari, carora li se cere sa ocupe cu trupele ce le conduc institutiile administrative din orasele respective (prefecturi, primarii, chesturi, sediile telefoanelor etc.)

În urma acestor dispozitii, spontan, legionarii ies în strada si manifesteaza pentru generalul Antonescu si înlaturarea celor care sunt ostili Miscarii. Antonescu se înconjoara de trupe, pe care le adusese în capitala din judetele limitrofe capitalei, în sediul Presedintiei din Piata Victoriei. Vazând ca situatia lui devine nesigura, Antonescu ia legatura cu Fabricius, ambasadorul Germaniei la Bucuresti, cerând ajutor de la Hitler pentru înlaturarea legionarilor de la conducerea statului. Hitler da dispozitie generalului Hansen, seful armatei germane aflate în România, sa-l sprijine pe Antonescu, ceea ce acesta si face.

Conducerea Miscarii i-a contactat pe reprezentantii diplomatici nemti, încercând o mediere cu Antonescu, în vederea reluarii cooperarii. Antonescu refuza orice conciliere, având de partea lui sprijinul armatei germane, si cere ca toti legionarii sa se predea pentru a fi judecati de el pentru „rebeliune”. Horia Sima cere, printr-un comunicat, tuturor legionarilor (în ziua de 23 ianuarie) sa înceteze orice manifestatie, iar sediile unde erau baricadati sa fie evacuate.

Generalul Antonescu, contrar angajamentului pe care si-l luase fata de diplomatii germani ca nu va aresta pe legionarii care rezistasera în sediile lor si în institutiile pe care le conduceau, a ordonat armatei sa faca arestari si sa traga cu mitralierele si chiar cu tunurile în cei asediati. Pe de alta parte, Eugen Cristescu elibereaza din închisori (în Bucuresti) delincventi condamnati pentru furturi si tâlharii, manipulându-i prin agentii lui sa jefuiasca magazine si chiar locuinte ale caror proprietari erau evreii. Unii evrei riposteaza, si în luptele ce au loc cad câteva sute de victime.

Armata, în urma comunicatului dat de Horia Sima, si, bineînteles, la ordinul lui Antonescu, mitraliaza zonele din Bucuresti unde lume curioasa iesise sa vada ce se întâmpla. Acestei actiuni cad victime multi bucuresteni, între care si legionari surprinsi în acele zone. Sediile legionare au fost devastate de armata, incitata de agentii lui Eugen Cristescu, si tot ce s-a gasit acolo (mai ales unde erau depozitate materiale de la „Ajutorul legionar”) a fost prezentat în „Pe marginea prapastiei” ca fiind materiale furate de legionari. În aceeasi carte, ca sa impresioneze opinia publica, au aparut fotografii cu doi soldati despre care se sustinea ca au fost prinsi de legionari care le-au dat foc. În realitate, soldatii fusesera într-o tancheta ce luase foc, si cadavrele lor au fost scoase de acolo si fotografiate întinse pe jos.

La solicitarea „Institutului de Istorie Contemporana” din München, Erik Hansen prezinta în 1956 numeroase detalii despre evenimentele din 21-23 ianuarie 1941: „Antonescu, dupa cum probabil stiti, ne-a întrebat prin Fabricius daca el, în situatia data a rebeliunii legionare, ar detine în continuare deplina încredere a Führerului. În caz contrar, el ar demisiona si ar ceda locul sau Garzii. Daca Hitler, însa, îi da mâna libera, atunci trebuie – ceea ce este hotarât sa faca, – sa reprime puciul. Pregatirile corespunzatoare ar fi efectuate. Înainte ca Hitler sa adopte e decizie a sa, ei (Hitler si Ribentropp), ar dori – mai ales ca ministrul (Wilhelm Fabricius) nu este de gasit, si eu (Hansen) tocmai sunt la îndemâna  – sa  auda înca odata parerea  mea despre ambele personalitati (Ion Antonescu si Horia Sima)”. Hansen a dat recomandarile: „Pe Antonescu, precizeaza el, l-am descris ca fiind acel om care stie sa guverneze tara cu vointa hotarâta si mâna puternica, chiar daca nu este deosebit de popular”. Referitor la Horia Sima, Erik Hansen i-a subliniat perfidia sa, lipsa de popularitate (la 6 octombrie 1940 la chemarea sa au fost la manifestatia tinuta la Bucuresti circa un milion de oameni din toata tara), neputinta de a prelua conducerea României (?!). Ribbentrop a solicitat, în continuare, un ragaz, pentru a se consulta cu Hitler, dupa care i-a transmis lui Hansen prin telefon: „Transmiteti imediat lui Antonescu, din însarcinarea lui Hitler, ca are în continuare cea mai deplina încredere în el si, în consecinta, îi lasa libertatea absoluta de a actiona cum crede de cuviinta. Hitler îi doreste deplin succes în acest sens. El sfatuieste pe Antonescu sa procedeze la fel ca, la timpul sau, el (Hitler) la puciul lui Rohm, anume sa-i înlature pe conducatorii razvratiti, dar sa pastreze Garda ca atare si sa se puna el însusi în fruntea ei. Hansen, însotit de Fabricius, s-a prezentat la Presedintia Consiliului de Ministri, unde i-a transmis generalului Antonescu „consimtamântul lui Hitler” – decizia de a actiona împotriva legionarilor. Conducatorul statului, stralucind de bucurie, a multumit „deosebit de calduros” pentru mesajul primit, precizând ca atacul, deja pregatit, avea sa înceapa „curând”.

În seara zilei de 22 ianuarie, Gh. Barbul a tradus convorbirea telefonica directa cu Hitler – Antonescu. Desprindem din Memorialul sau: …”Dupa câteva momente, recunoscui, la celalalt capat al firului, vocea cancelarului german. Führerul facea, la Antonescu, un apel staruitor, rugându-l sa restabileasca ordinea cât mai curând cu putinta. Daca generalul avea nevoie, el putea sa ceara sprijinul trupelor Wehrmachtului stationate în România. Hansen primise ordinul sa se puna la dispozitia sa. Antonescu asculta, vizibil satisfacut, ceea ce îi traduceam”.

În numeroase alte lucrari se afla detalii si consideratii privitoare la interventia Berlinului în favoarea generalului Ion Antonescu în ianuarie 1941.

Ion Popescu, Revista Permanente

(Visited 265 times, 1 visits today)

5 COMMENTS

  1. Decebal a fost omorit de romani,Mihai Viteazul de unguri,Tudor Vladimirescu de Greci,Ion Voda de Turci,Brincoveanu cu feciorii lui de turci ,Ghe. Doja,Closca,Horia,Crisan de Grofii unguri,Iuliu Maniu de sovietici,Maresalul Antonescu de comunistii sovietici, Gheorghiu Dej de sovietici,Ceausescu de rusi! Unii sint autori morali !! Sa auzim numai de bine!

  2. Maresalul Ion Antonescu,a redat romanilor demnitatea si increderea in fortele proprii,de-a lua inapoi,ce le apartine de veacuri si de-a da o lectie vecinilor,aratindule ca pot fi si razboinici cind sint in joc interese nationale romanesti! cuvinte,rostite atunci care sint si vor ramane pentru posteritate,in memoria marelui om de Stat,Maresalul Ion Antonescu,odihneasca-se in pace!Sa auzim numai de bine!

  3. Poporul roman si-a ucis eroii care au vrut sa-l ridice din alafabetism,prostie,si sclavagism.

    Avram Iancu a murit de inima rea, Alexandru Ioan Cuza la fel(sau otravit), Octavian goga a fost otravit la tradarea unor romani,Ceausescu a fost impuscat la ordin,

    Mihai Viteazu a fost ucis, Tudor Vladimirescu la fel.

    Istoria noastra e plina de tradari,precum zicea Gavrila Ogoranu!!!

  4. Un om cu taria de caracter a Maresalului s-a lasat imbatat de putere si a crezut ca poate domina Miscarea. Din pacate si Horia Sima a gresit atunci, neavand poate cele mai bune decizii pentru a coabita impreuna pentru binele tarii.

    Orgoliile celor doi au pecetluit soarta tarii. Romania cu Antonescu si Miscarea Legionara la putere nu ar fi suferit umilintele pe care le-a suferit.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.