Facebook a revoluționat campaniile electorale din Vest, i-a eliberat pe candidați și echipele lor de presiunea presei tradiționale, a multiplicat mesaje care altfel nu...
Au fost vremuri când oamenii politici români promovau interesele naționale ale României, cu demnitate și competență, neacceptând să se supună deciziilor luate de marile...
Cartea „dialoguri cu Doina Alexandru” apare, la reeditarea editurii Vremea, ca un suvenir edificator, în urma unor evenimente esențiale: constrângerile și hotărârile din anul...
Carol a citit următorul text: „Războiul european s-a declarat. În fața acestei situații periculoase, simt nevoia să mă consult cu bărbații de stat ai...
Sunt situaţii când, pentru a instaura valoarea, trebuie să părăseşti calea de mijloc şi să te poziţionezi explicit de partea binelui, chiar şi atunci...
„Ne-au cucerit romanii, apoi Imperiul Roman s-a destrămat./ Ne-au învins turcii, apoi Imperiul Otoman s-a prăbuşit./ Am fost sub ocupaţie rusească, apoi uniunea Sovietică...
Întreaga mass media aferentă elitelor de stânga si impreuna cu ele sunt străbătute parcă de un fior anticapitalist, antiacumulare, anti-idividualism. De fapt, ca să...
Punctul de plecare al însemnărilor de față îl reprezintă lectura unei lucrări recente dedicate Chinei (1). Semnată de un autor recunoscut, David Shambaugh, lucrarea...
Dezbaterea referitoare la dosarele fostei Securităţi ar trebui să fie doar un segment al dezbaterii mai largi referitoare la modul în care serviciile secrete...
Românii au fost și sunt deseori criticați pentru „balcanism”, pentru voluptatea ratării și a improvizației, pentru inconsecvență și „miticism”. Nu cred prea mult în...