163 de ani de la nașterea Mareșalului Constantin Prezan

163 de ani de la nașterea Mareșalului Constantin Prezan

by -
0 470

Personalitate emblematică a Războiului de Întregire și a istoriei militare românești, cel care va fi mareșalul Constantin Prezan   s-a născut la 27 ianuarie 1861 în satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, județul Ilfov.

A urmat școala primară în satul natal, după care a fost înscris la Școala Fiilor de Militari de la Iași, alegându-și de la vârstă fragedă cariera de militar de profesie. A urmat parcursul obișnuit al unui tânăr pornit pe acest drum. După absolvirea școlii în 1878, a urmat cursurile școlii de ofițeri de infanterie, fiind repartizat la 1 iulie 1880 sublocotenent la Regimentul 7 de linie. La 16 noiembrie același an, împreună cu alți aproape 20 de ofițeri a fost repartizat la Batalionul 2 de geniu din București. Arma geniului cerea calități speciale din partea tinerilor ofițeri, așa că pregătirea sa a continuat încă doi ani la școala specială a acestei arme (1881 – 1883) și la 11 iulie același an a fost avansat locotenent. Calitățile cu totul speciale au determinat trimiterea sa la studii în Franța, pentru a urma cursurile Școlii de aplicație de artilerie și geniu de la Fontainebleau, de lângă Paris. În capitala de pe Sena, Prezan a făcut cunoștință cu fiul marelui lider liberal Ion C. Brătianu, Ionel Brătianu, aflat la și el la studii la Școala Politehnică din Paris. Prezan a absolvit școala de la Fontainebleau în august 1886 cu mențiunea ”prea bine”, obținând și brevetul de ofițer de stat-major.

Ulterior tânărul căpitan Prezan și-a legat numele de una din cele mai importante construcții militare din istoria armatei române, fortificațiile din jurul Bucureștilor care formau ”cetatea București”. În anul 1896, vreme de câteva luni, aprilie – noiembrie 1896, Constantin Prezan, acum locotenent-colonel, a exercitat funcția de comandant al acestui important obiectiv militar.

Momentul care a marcat definitiv cariera lui Prezan a avut loc la 16 noiembrie 1896 când a fost numit adjutant regal, expresie a prețuirii de care se bucura acest ”eminent militar” cum îl numește unul dintre apropiații familiei regale, Eugeniu Buhman. Prezan a fost atașat ca adjutant pe lângă principele moștenitor Ferdinand. Concomitent, soția lui, Olga (1877 – 1943), a fost numită doamnă de onoare a principesei Maria, dar fără ca acest lucru să devină vreodată o cutumă. În această funcție Prezan l-a însoțit pe tânărul principe, un militar foarte preocupat de destinul armatei române, în tot ce însemna obligațiile sale de viitor comandant suprem al armatei, la deplasări în străinătate, cum a fost cea de la Moscova din mai 1896, la încoronarea țarului Nicolae al II-lea, și la ceremoniile care impuneau prezența perechii moștenitoare. Anii petrecuți în serviciul Casei Regale au avut o importanță decisivă pentru Prezan, deoarece prin modul în care își îndeplinea datoria a câștigat definitiv încrederea viitorului rege.

Ulterior, Prezan a  îndeplinit funcția de comandant de regiment și apoi cea de comandant de divizie. S-a remarcat în campania armatei române la sud de Dunăre din vara anului 1913, ceea ce i-a permis ca la 10 mai 1914 să avanseze la gradul de general de divizie și să fie numit la comanda Corpului 4 de armată cu reședința la Iași, funcție în care Prezan s-a ilustrat ca un admirabil comandant.

Izbucnirea Marelui Război în august 1914 a însemnat pentru România adoptarea deciziei de expectativă armată, ulterior de neutralitate armată. La 27 septembrie/10 octombrie 1914 regele Carol I a încetat din viață și i-a succedat nepotul său Ferdinand, care l-a păstrat în funcția de premier pe sfetnicul unchiului său, Ionel Brătianu. Atât regele cât și premierul înțelegeau că România, prin poziția ei geopolitică și prin importanța ei economică de furnizoare de materii prime vitale, nu-și va putea păstra la nesfârșit neutralitatea. Din acest motiv în octombrie acel an i s-a cerut lui Prezan să preia cea mai înaltă funcție militară: acea de șef al Marelui Stat Major cu misiunea de a pregăti armata română pentru confruntarea care va decide soarta țării. Prezan a refuzat oferta afirmând că vrea să rămână la comanda Corpului 4. Funcția respectivă a fost încredințată generalului Dumitru Iliescu, prieten cu Brătianu, o alegere deloc fericită față de evenimentele care au urmat.

Până la urmă România a intrat în război la 14/27 august 1916 pentru realizarea idealului ei național: unirea cu frații de peste Carpați, asupriți de veacuri de monarhia habsburgică. Pentru ducerea războiului s-au format patru armate: Armatele 1 și 2 trebuiau să treacă peste Carpații Meridionali, Armata a 3-a trebuia să apere linia Dunării, iar Armata a 4 comandată de generalul Prezan trebuia să treacă peste Carpații Orientali. Prezan s-a achitat admirabil de această misiune înaintând 130 de kilometri în teritoriul apărat de forțele inamicului până la finele lunii septembrie. Schimbarea dramatică a situației prin ofensiva germano-austro-ungară și bulgară de la începutul lunii octombrie a determinat Armata a 4-a să treacă la retragerea pe vechea frontieră, ceea ce s-a realizat în condiții optime de disciplină până la jumătatea lunii octombrie. Armata a 4 a apărat aprig atât trecătorile Carpaților Orientali cât mai ales trecătoarea Oituz, de la curbura Carpaților, teatrul a două aprige bătălii în octombrie și noiembrie, în care Divizia 15 condusă de generalul Eremia Grigorescu a respins încercările inamicului de a trece la ofensivă separând Moldova de Muntenia și de a rupe în două dispozitivul armatei române.

În schimb celelalte armate române au trebuit să cedeze în fața superiorității inamicului așa încât la sfârșitul lui noiembrie Capitala era amenințată de ofensiva concentrică a armatelor germane, austro-ungare și bulgare. Comandamentul armatei române a inițiat bătălia de pe Argeș și Neajlov încredințând comanda grupului armate generalului Prezan. Acesta a conceput o tactică de lichidare pe rând a trupelor ce înaintau convergent spre București, dar această îndrăzneață operațiune nu a reușit din cauza superiorității numerice și de armament a inamicului și din lipsa de cooperare a aliatului rus. La 23 noiembrie/6 decembrie Bucureștiul a trebuit abandonat inamicului.

Deși operațiunea imaginată de el nu a reușit, Prezan rămânea generalul cu cele mai bune rezultate, așa că la 1/14 decembrie a fost avansat general de corp de armată și a doua zi numit în funcția cea mai înaltă, aceea de șef al Marelui Cartier General cu misiunea de a asigura retragerea armatei române pe linia Siretului și ulterior operațiunea de refacere a armatei pentru anul 1917. În această ultimă misiune armata română a fost ajutată de misiunea militară franceză comandată de generalul Berthelot. Generalul francez a avut o bună colaborare cu Prezan, iar refacerea s-a desfășurat bine în pofida problemelor grele cu care s-a confruntat armata română ajunsă în Moldova, pe o treime din teritoriul național, cu familia regală, guvernul și parlamentul în refugiu la Iași și o epidemie cumplită de tifos care a secerat zeci de mii de vieți.

Sub conducerea generalului Prezan, Marele Cartier General a organizat operațiunile militare din vara sângeroasă a lui 1917: ofensiva de la Mărăști, condusă de generalul Averescu, eșuată din cauza bolșevizării armatei ruse, și bătăliile de apărare simultane de la Mărășești și Oituz în care s-au ilustrat generalii Eremia Grigorescu, respectiv Alexandru Averescu, victorii defensive care au permis păstrarea ființei statale a României.

Sub presiunea loviturii de stat bolșevice de la 25 octombrie/7 noiembrie 1917, situația s-a schimbat dramatic: Rusia Sovietică a decis să facă pace cu Puterile Centrale, conform înțelegerii dintre V. I. Lenin și liderii armatei germane. În decembrie 1917 s-a încheiat armistițiul la care a trebuit să alăture și România. În schimb, la începutul anului următor românii din Basarabia au proclamat independența țării și au cerut intervenția armatei române pentru a putea realiza unirea cu țara, la 27 martie/9 aprilie 1918. Trupele române trecute peste Prut au fost factorul care a permis afirmarea voinței liber exprimate a românilor din Basarabia realizând primul pas al Marii Unirii.

În aprilie 1918 la presiunea Puterilor Centrale, generalul Prezan a plecat din fruntea Marelui Cartier General și a trecut în rezervă după ce obținuse rezultate militare de mare însemnătate. România condusă acum de guvernul Marghiloman a fost silită și ea să încheie pace separată la București, la 24 aprilie/7 mai 1918, dar regele Ferdinand nu a ratificat niciodată acest tratat.

În luna noiembrie 1918 situația s-a schimbat radical în favoarea aliaților României: Franța și Marea Britanie la care s-au adăugat și Statele Unite. La 28 octombrie/10 noiembrie, la cererea aliaților ei, România a intrat din nou în război și în fruntea Marelui Cartier General a trecut din nou generalul Prezan. Prin conducerea lui s-a asigurat angajarea armatei române în apărarea României Mari întemeiată prin voința liber exprimată a bucovinenilor, la Cernăuți, la 15/28 noiembrie, și a transilvănenilor care la 1 decembrie 1918 au decis unirea tuturor teritoriilor locuite de români din monarhia austro-ungară cu România. Idealul național se împlinise.

În primăvara și vara lui 1919 a urmat riposta armatei ungare bolșevizate. În aprilie-mai 1919 armata română a respins trupele ungare pe Tisa, iar în iulie, după ce a respins o nouă ofensivă ungară, armata română a trecut acest rău la 31 iulie, iar la 4 august trupele române au intrat în Budapesta.

Merită consemnat faptul că artizanul celei mai strălucitoare fapte de arme din istoria militară românească, generalul Constantin Prezan a refuzat să intre în fruntea trupelor în capitala ungară, lăsând această onoare mai tânărului general Gh. Mărdărescu, spunând simplu: Nu vreau să umbresc nici gloria Coroanei, nici să iau aureola lui Mărdărescu. Eu mă duc, el rămâne.

Tratatele de pace din anii 1919 – 1920 au recunoscut faptul împlinit realizat prin voința românilor din provinciile aflate sub stăpânire străină și România Marea a devenit o realitate cu un rol major în geopolitica Europei centrale și de est.

Noul guvern condus de generalul Al. Averescu, instaurat la 13 martie 1920, a desființat câteva zile mai târziu Marele Cartier General, iar generalul Prezan a trecut definitiv în retragere.

Cu toate acestea, faptele de arme ale acestui glorios general al Războiului de Întregire i-au adus ulterior noi onoruri, pe deplin meritate: la 7 iunie 1923, generalul Prezan a fost numit la propunerea marelui jurist Andrei Rădulescu, membru de onoare al Academiei Române, onoare ulterior oferită și altor generali. În octombrie același an, parlamentul cu majoritate liberală sub auspiciile guvernului condus de Ion I. C. Brătianu, a votat pentru generalul Prezan dreptul acestuia de a purta uniforma militară pentru totdeauna și de a se bucura de toate onorurile din vremea războiului.

Cea mai frumoasă recunoaștere a meritelor lui Prezan și ale generalului Averescu le-a fost oferită de regele Carol al II-lea, desigur din dorința suveranului de a se bucura de aceeași onoare: la 14 iunie 1930 Parlamentul a votat instituirea gradului de mareșal al României, iar la manevrele din toamna acelui an, la Sighișoara, cei doi foști comandanți din Războiul de Întregire au primit însemnele acestui grad, la fel ca și suveranul.

Merită menționat faptul că prin calitățile sale diplomatice, Constantin Prezan s-a aflat de mai multe ori în atenția suveranilor Ferdinand și Carol al II-lea pentru formarea unor guverne de uniune națională sub conducerea sa, dar de fiecare dată Prezan a refuzat.

Soarta l-a făcut pe Prezan să trăiască și tragedia României Mari din vara anului 1940 când a ajuns să garanteze loialitatea față de Germania a fostului său subaltern de la secția de operații a Marelui Cartier General, generalul Ion Antonescu.

Mareșalul Constantin Prezan a trecut în eternitate la 27 august 1943, la doar două luni după decesul soției sale, la conacul său de la Schinetea, județul Vaslui. I s-au organizat funeralii naționale la care au participat regele Mihai și mareșalul Antonescu, omagiind în felul acesta pe unul dintre cei mai mari comandați militari din istoria românilor.

Mareșalul Prezan rămâne o personalitate de prim rang a epocii care a realizat idealul național românesc, un model pentru toate generațiile de tineri care pornesc pe drumul carierei militare.

Sursa: https://armataromaniei.ro/blog/articles/view/815

(Visited 89 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.