Corpul Voluntarilor Ardeleni
RĂZBOIUL PENTRU REÎNTREGIREA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
TRANSILVANIA, INIMĂ A PĂMÂNTULUI ȘI STATULUI ROMÂNESC!
Iași, ROMÂNIA (8 iunie 1917). Voluntarii ardeleni depun jurământ solemn faţă de Patria Mamă ROMÂNIA, pe câmpul de instrucţie de pe Dealul Şorogarilor, în prezenţa regelui Ferdinand şi a reginei Maria, a membrilor guvernului român, generalilor Armatei Române și reprezentanţilor militari ai ţărilor aliate.
« Despre trecerea voluntarilor români din Ardeal şi Bucovina prin Chişinău au scris la vremea respectivă şi alte personalităţi marcante ale timpului. Amintim aici pe profesorul Paul Vataman şi cartea sa „Figuri sorocene”, o preţioasă sursă de documentare pentru cercetătorii contemporani, editată în 1940 la Soroca şi reeditată în 1993 la Chişinău. Cităm din ediţia chişinăuiană: „Pentru ziua de 6 iunie s-a anunţat trecerea prin Chişinău a unui detaşament de voluntari ardeleni. Simion Murafa a pus la cale întâlnirea frumoasă a fraţilor de peste munţi. În ziua de 5 iunie, împreună cu dra Antonina Gavriliţă şi locotenentul Cristea, a pregătit un concert în cinstea luptătorilor ardeleni. Ziua de 6 iunie va rămâne una din rarele sărbători naţionale, înscrisă în istoria de renaştere a basarabenilor. În piaţa din spatele gării din Chişinău, Partidul Naţional Moldovenesc a făcut o primire caldă ardelenilor, prilejuind o înălţătoare manifestaţie de bucurie între fraţii de acelaşi sânge”.
Ziarul „Cuvânt moldovenesc” (nr. 47 din 8 iunie 1917) relevă contribuţia lui Simion Murafa la această manifestaţie: „Fraţii transilvăneni erau înşiruiţi frumos în dosul gării, sub ascultarea comandanţilor. Ascultau cuvântările moldovenilor şi după fiecare cuvântare, horul lor cânta un cântec. Şi cântau aşa de frumos că ochii moldovenilor s-au umezit de lacrimi. I-a hiritisit cel dintâi dl S. Murafa, ca ofiţer, şi le-a dăruit din partea moldovenilor un steag transilvănean, care e tot ca steagul moldovenesc: roşu, galben şi albastru. Le-a spus să-l ducă la izbândă şi să nu se oprească până ce n-au dat slobozenie tuturor românilor din Ungaria…”.
În lucrarea voluntarului Petru Nemoianu, intitulată „Prima Alba Iulie”, cât şi în trei ziare ardelene interbelice, editate la Cluj („Gazeta Voluntarilor”), şi Alba Iulia („Alba-Iulia” şi „Vestea”) am descoperit textul cuvântării lui Simion Murafa:
„Astăzi voi aţi trecut Nistrul şi să ştiţi că acum nu mai sunteţi pe pământ străin, ci sunteţi între fraţi de-ai voştri. Nu ne-aţi cunoscut, ne-aţi crezut morţi; ei bine, noi numai am dormit; de acum ne-am deşteptat şi noi la viaţa naţională, de acum voim să fim şi noi o parte conştientă a neamului românesc. Trecerea voastră prin Basarabia nu ne-a putut lăsa rece. Am alergat cu toţii să vă vedem, să vă îmbrăţişăm şi să ne unim pentru totdeauna sufletele. Ca să vă aduceţi viaţa voastră întreagă aminte de ziua aceasta a înfrăţirii noastre, vă dăm un semn de amintire. Prin mine moldovenii vă oferă acest steag tricolor: simbolul unităţii noastre naţionale. Pe el erau să fie scrise cuvintele: „Libertate sau Moarte”. Primiţi-l cu dragostea cu care vi-l dăm şi-l duceţi cu bine peste Prut, peste Milcov, peste Olt, peste Mureş şi peste Crişuri, fluturaţi-l triumfător peste întreaga întindere românească şi implantaţi-l apoi în numele nostru pe turnul cetăţii de la Alba Iulia. Duceţi-l la biruinţă, sau muriţi pentru idealul care vă însufleţeşte”.
Gestul lui Simion Murafa a fost caracterizat de Petru Nemoianu drept „un testament politic al fraţilor basarabeni, din vremea când nici ei, nici noi nu făceam parte din România de astăzi”.
E firesc să ne întrebăm: „Care a fost soarta tricolorului?”.„A ajuns ori nu la Alba Iulia?”
Întâmplarea a făcut ca în vara anului 2007 să poposesc la Alba Iulia şi să mă documentez la Muzeul Naţional al Unirii. Acolo am descoperit noi şi importante detalii la acest subiect.
Cu o vădită întârziere tricolorul a ajuns în cele din urmă la Alba Iulia. Voluntarii ardeleni au îndeplinit totuşi porunca lui Simion Murafa. E adevărat, drapelul n-a fost implantat „pe turnul” cetăţii din Alba Iulia, aşa cum a sugerat Simion Murafa. S-a găsit un loc mai onorabil – Catedrala Încoronării din Alba Iulia, construită cu prilejul încoronării Regelui Ferdinand I şi Reginei Maria ca suverani ai României Mari (15 octombrie 1922). Din 1924 Catedrala a aparţinut Episcopiei Militare. Amplasată într-un loc central al cetăţii, ea a devenit cu timpul o podoabă a urbei şi a întregii românităţi.
Depunerea solemnă a drapelului la catedrală a avut loc la 28 iunie 1925, cu prilejul Congresului Uniunii Foştilor Voluntari Români, desfăşurat la Alba Iulia în zilele de 27-28 iunie 1925. Evenimentul a fost descris destul de amănunţit în ziarele “Alba Iulia”, „Vestea” şi „Gazeta Voluntarilor”, amintite mai sus. În toate aceste publicaţii se aminteşte despre „inimosul luptător basarabean”, „marele patriot basarabean”, „tălmăcitorul sentimentelor Basarabiei” „martirul maior” Simion Murafa.
Dumunică, 28 iunie 1925, Alba Iulia a cunoscut o sărbătoare naţională rară. Mii de voluntari din ţinuturile României, îmbrăcaţi în costume naţionale, se îndreptau spre Catedrala Încoronării. În fruntea coloanei fâlfăia tricolorul lui Simion Murafa. Doi voluntari purtau rama cu mesajul profetic al acestui admirabil român basarabean, care şi-a dorit mult Unirea, dar care nu a mai ajuns să se bucure de ea.
La ora 9.00, la catedrala oraşului a început serviciul divin, oficiat de protopopul Florian Rusan, secondat de corul voluntarilor condus de Macarie. După liturghie, pe platoul din faţa catedralei s-a desfăşurat ceremonia sfinţirii drapelului. La ceremonie au participat autorităţile ecleziastice, civile şi militare din Alba Iulia.
După sfinţire, Victor Deleu, supranumit „dascălul voluntarilor”, de altfel cel căruia Simion Murafa i-a înmânat drapelul la Chişinău în ziua de 6 iunie 1917, a predat tricolorul protopopului Florian Rusan. În cuvântarea sa, destul de desfăşurată, Prea cucernicul părinte şi-a exprimat „bucuria împlinirii cu bine a unui mandat”. După discursul protopopului, un cortegiu, în frunte cu orchestra militară, urmat de autorităţi civile şi militare, feţe bisericeşti, a purtat tricolorul spre văzul tuturor. Apoi procesiunea, la care s-au adăugat voluntarii, în sunetul muzicii militare şi al clopotelor, a înconjurat Catedrala Încoronării. Victor Deleu, preşedintele Uniunii Foştilor Voluntari Români, adresându-se protopopului, a declarat: „Şi acum, sfinţite părinte, după ce ai binecuvântat acest drapel îndoit sfânt şi semn a conştiinţei naţionale, primeşte-l şi-l aşază în sfântul lăcaş a lui Dumnezeu, unde nu-l va ajunge duhul răutăţii, a pizmei şi a minciunii”.
Alături de tricolor în catedrală urma să fie depus un text „lucrat cu un gust artistic” (intitulat în ziare „diplomă comemorativă”, „diplomă”, „inscripţie”, „o scrisoare”), încadrat în ramă de stejar, care începea cu o notă explicativă:
„Libertate sau Moarte!
Acest drapel a fost încredinţat celui dintâi batalion de voluntari ardeleni, compus din 116 ofiţeri şi 1250 soldaţi, veniţi din Rusia în trecerea sa prin Chişinăul Basarabiei, în ziua de 6 iunie 1917, în numele moldovenilor basarabeni, de martirul maior Simion Murafa cu următoarele profetice cuvinte…” (urmează cuvântarea lui Murafa, redată de noi mai sus).
În continuare, în diploma comemorativă se menţiona: ,,Am trecut acest drapel peste Prut, peste Milcov, peste Olt, peste Mureş şi peste Crişuri. L-am fluturat triumfător nu numai peste întreaga întindere românească ci şi peste Budapesta, trufaşa capitală a duşmanului milenar al neamului nostru şi astăzi, la 28 iunie 1925, noi, Uniunea Foştilor Voluntari Români din războiul pentru întregirea neamului, constituite din 30.000 foşti voluntari ai armatei române, ai Corpului de voluntari din Moldova, ai Legiunilor din Italia, Siberia şi Franţa, originari din Ardeal, Banat, Crişana şi Bucovina, cei ce am făcut plebiscitul armat al românilor subjugaţi în anii de restrişte şi glorie 1916-1919, adunaţi în congres general, întru îndeplinirea voinţei moldovenilor basarabeni, implantăm acest drapel în cetatea lui Mihai Viteazul, depunându-l în Catedrala Încoronării spre mărirea şi vecinica dăinuire a României Mari.
Uniunea Foştilor Voluntari/Preşedinte Dr. V Deleu/ Secr. general Dr. N. Cărpinişanu”.
Drapelul şi textul-călăuză au fost depuse în Catedrală, lângă tronul Regal. Ziarul „Patria” din Cluj specifica: „…în nava catedralei, în partea stângă, iar lângă drapel s-a aşezat diploma, pe o masă de stejar”.
Cu regret, în nicio publicaţie consultată de noi nu se numeşte locul unde s-a păstrat atâta timp tricolorul lui Simion Murafa.
Întâmplarea a făcut ca la Alba Iulia să o cunosc pe dna Ana Dumitran, muzeograf, şefa de secţie la Muzeul Naţional al Unirii, iar prin intermediul ei – pe dl. Gheorghe Fleşer, muzeograf, cercetător la aceeaşi instituţie. Cu ani în urmă, dl. Gheorghe Fleşer citise în revista „Transilvania” despre un drapel din Basarabia, adus la Alba Iulia din Sibiu. Ca un adevărat muzeograf, s-a gândit atunci: „Păcat că lucrurile acestea se pierd!”.
– Aş vrea să se lege lucrurile, să fie drapelul pe care îl căutaţi, mi-a declarat Domnia Sa, cu speranţă în voce.
Lucrurile s-au legat… Tricolorul lui Simion Murafa a fost adus la Alba Iulia de foştii voluntari de la Sibiu… Anume aici el s-a păstrat, începând cu sfârşitul lunii decembrie 1918, într-o instituţie cât se poate de onorabilă, cu frumoase tradiţii culturale – Asociaţiunea pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, „ASTRA”. În raportul de activitate al Asociaţiei pe anii 1924/1925 citim: „S-a restituit din muzeu Asociaţiei Voluntarilor Români drapelul ce-l primiseră ca dar din partea basarabenilor, pentru a fi depus în Catedrala Încoronării din Alba Iulia, lucru care s-a şi făcut cu ocazia congresului voluntarilor, ţinut în luna iunie, a.c.”. Aceeaşi informaţie, cu unele precizări, am depistat-o şi în procesul-verbal al şedinţei Comitetului Central al Asociaţiei, din 20 iunie 1925: „Dec(izia). 279 (nr. 1281/925). Se prezintă rugarea Uniunii foştilor voluntari români, Cluj, de a li se restitui drapelul primului batalion de voluntari din Rusia, care a fost aşezat provizor spre păstrare în Muzeul Asociaţiunii, spre a-l depune în cetatea din Alba Iulia”.
Cum şi de ce anume la Sibiu a ajuns tricolorul? De ce a fost depus la sediul „Astrei”? Pentru a găsi răspuns la aceste întrebări trebuie să ţinem cont de evenimentele ce s-au derulat în Transilvania, în toamna anului 1918, să încercăm să reconstituim traseul voluntarilor, şi poate chiar pe cel al liderului lor Victor Deleu.
Se cunoaşte că după Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, care a hotărât unirea tuturor românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş cu România, membrii Consiliului Diligent au sosit la Sibiu pentru a lua stăpânirea efectivă asupra teritoriilor locuite de români. Armata română, în frunte cu generalul Traian Moşoiu, a intrat în Sibiu, pe 11/24 decembrie 1918. Tot atunci a intrat în Sibiu şi Batalionul “Avram Iancu”, păstrătorul drapelului tricolor primit la Chişinău, în vara aceluiaşi an.
Voluntarii ardeleni au păstrat cu sfinţenie drapelul oferit de basarabeni. După o ceremonie de sfinţire, în ziua de duminică 16/29 decembrie 1918, l-au depus la sediul „Astrei”.
La Catedrala din Sibiu s-au adunat personalităţi cât se poate de impunătoare: generalul Traian Moşoiu, miniştrii Ştefan Cicio Pop, Aurel Lazăr, Vasile Goldiş, generalii Panaitescu, Dabija, Baron de Boieriu. Steagul a fost „purtat de un brad de ficior şi păzit de alţi 5 dorobanţi voluntari într-o atitudine de vechi legionari ai falnicei Rome”14. Serviciul religios a fost săvârşit de arhimandritul Iustinian, asistat de protoiereii I. Stroia şi A. Crăciunescu, diaconii Oct. Costea şi Gh. Comşa, precum şi de corul mixt al profesorului Timotei Popovici.
După sfinţirea drapelului, a urmat trecerea în revistă a Batalionului „Avram Iancu” şi deplasarea cortegiului la Casa Naţională (aşa s-a numit o vreme clădirea Asociaţiei ,,Astra”). Aici, după o cuvântare, Victor Deleu a predat tricolorul lui Andrei Bârsan, preşedinte al Asociaţiei. În replică, acesta a promis să-l păstreze cu sfinţenie lângă cele mai scumpe relicve: inelul şi fluierul lui Avram Iancu, iar în ziua cea mare a încoronării Majestăţii Sale Regelui Ferdinand I drapelul basarabenilor va flutura falnic deasupra cetăţii din Alba Iulia15.
În procesul-verbal al şedinţei Comitetului Central al Asociaţiei „Astra”, din 30 decembrie 1918, se consemna că drapelul „predat Asociaţiunii spre păstrare” a fost aşezat în aceeaşi zi în sala festivă a Casei Naţionale. În acelaşi proces-verbal se mai menţiona că acesta: „se va păstra în localităţile Muzeului până la alte dispoziţii “.
Orice cercetător şi-ar pune cel puţin două întrebări: „Mai există oare vestitul drapel?”,„Dacă da, în ce instituţie se păstrează?”.
Colaboratori de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia m-au asigurat că drapelul în cauză lipseşte printre piesele instituţiei. Acelaşi lucru mi s-a spus la Muzeul Naţional Militar din Bucureşti. După instaurarea regimului comunist, a fost desfiinţată şi Episcopia militară, fosta păstrătoare a drapelului, iar fondurile ei dispersate. Actuala Episcopie din Alba Iulia, de care ţine fosta Catedrală a Încoronării, nu posedă arhive vechi, deoarece a fost înfiinţată abia în 1975.
Tricolorul nu poate fi uşor depistat şi din motiv că nu ştim exact dacă acesta a avut deviză, însemne. Cunoaştem doar că el era „un mare steag”, „un mândru drapel de mătasă grea cusut cu fir de aur”.
O şansă ar fi să descoperim imaginea tricolorului. S-ar putea ca imagini ale acestuia să existe. Prea multe personalităţi marcante s-au aflat în preajma drapelului, pentru ca fotograful să nu-l prindă într-un cadru ori altul.
O şansă reală ar fi imaginile realizate pe 28 iunie 1925, la ceremoniile de la Alba Iulia. Din fericire, manifestarea de depunere a drapelului tricolor la Catedrala Încoronării a fost fotografiată de Samoilă Mârza, „un tânăr cu mult simţ românesc în suflet de origine de la Galţiu, de lângă Alba Iulia”. În scurt timp, vom dedica un studiu special acestui personaj istoric, supranumit „fotograful Unirii”, în care vom da şi unele detalii despre drapelul tricolor.
Chiar dacă nu cunoaştem încă multe despre tricolorul „unionist”, oferit de Simion Murafa primului corp de voluntari români – Batalionul „Avram Iancu” -, am văzut că el a legat istoric şi sentimental Chişinăul, Sibiul şi Alba Iulia, iar prin aceste trei oraşe – provinciile româneşti Basarabia şi Transilvania.» (Maria VIERU-IŞAEV, cercetător, Chişinău)
Prima unitate militară ce se va alătura armatei române şi va fi constituită din voluntari ardeleni se înfiinţează în lagărul de prizonieri de la Darniţa, de lângă Kiev, în toamna anului 1916. Se vor concentra aici pentru început cca 1.500 voluntari ardeleni, foşti combatanţi în armata austro-ungară, căzuţi în prizonierat la ruşi. Dintre aceşti primi 1.500 voluntari, peste 200 erau ofiţeri. Până la sfârşitul lunii decembrie 1916 numărul acestor voluntari va creşte până la un total de 2.000.
Voluntarii ardeleni fac apel la autorităţile române să fie acceptaţi în armata română şi să lupte alături de aceasta împotriva inamicului comun. Din diferite motive, legate atât de autorităţile româneşti, cât şi de atitudinea prea puţin binevoitoare a celor ruseşti, acestor cereri nu li se dă curs până în luna februarie 1917.
La 23 februarie 1917, Ministerul de Război al României emite ordinul nr. 1191 prin care se constituie Corpul Voluntarilor ardeleni-bucovineni din Rusia. Ulterior, acest Corp se va numi Corpul 1 al Voluntarilor ardeleni-bucovineni, în urma formării celui de-al doilea Corp al voluntarilor, care va lupta în Siberia. La 3/16 martie1917 s-a anunţat oficial constituirea Corpului Voluntarilor Români din Rusia, cu sediul la Darniţa, iar a doua zi voluntarii au semnat un angajament prin care se puneau cu “trup şi suflet în slujba patriei adevărate”. Acest angajament, cu conţinut de jurământ militar, sublinia hotărârea fermă a ardelenilor şi a bucovinenilor de a deveni “ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi români, cu aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi cei din armata română”. De aceea, voluntarii ardeleni îşi asumă faptul că “din momentul subscrierii acestui angajament ne considerăm ca făcând parte din armata română şi, prin urmare, acei dintre noi care nu vom răspunde la chemare vor fi consideraţi dezertori şi pedepsiţi conform legilor româneşti”.
Mai mult, pentru a evidenţia cât mai clar scopurile pentru care intră în luptă ca parte integrantă a armatei române, voluntarii ardeleni emit un Memoriu-Manifest pe data de 5 martie 1917, cu următorul conţinut:
„Noi, ofiţerii, gradaţii şi soldaţii români de neam, jurăm pe onoare şi conştiinţă că voim să luptăm în armata română pentru dezrobirea ţinuturilor noastre româneşti de sub dominaţia Austro-Ungariei şi pentru alipirea lor la România”
Acest document premerge cu un an şi jumătate Declaraţia de la Oradea, din 12 octombrie 1918, prin care se afirma public dreptul poporului român din Ardeal de a dispune liber de soarta sa.
La data de 13/26 aprilie 1917 se face cunoscut lumii manifestul voluntarilor ardeleni de la Darniţa, care spunea:
„Astăzi, când noi românii, ca şi celelalte neamuri subjugate, ne-am convins definitiv că nouă, ca români, nu ne mai este posibilă existenţa în cadrele statului austro-ungar; noi, care, în limbă, în cultură, în structura socială şi în întreaga noastră fiinţă etnică şi politică formăm un trup unic şi nedespărţit cu toate celelalte părţi constitutive ale naţiunii române, cerem cu voinţă nestrămutată încorporarea noastră la România liberă, pentru a forma împreună cu ea, un singur stat naţional românesc […] Pentru acest ideal ne punem în cumpănă tot ce avem, viaţa şi averea noastră, femeile şi copiii noştri, viaţa şi fericirea urmaşilor noştri. Şi nu ne vom opri, până ce nu vom învinge ori vom pieri.”
La 18 mai 1917 comandamentul Corpului Voluntarilor Români începe pregătirile pentru expedierea în Moldova a primului eşalon de voluntari ardeleni şi bucovineni. Pe 24 mai 1917 Corpul Voluntarilor Români este instalat la Kiev, iar a doua zi începe echiparea ostaşilor şi a ofiţerilor, în condiţii foarte grele, din cauza lipsei sprijinului autorităţilor ruse şi a lipsei materialelor şi a banilor. Astfel, deşi voluntarii urmau să fie echipaţi întocmai ca şi ostaşii români, cu uniforme româneşti, lipsurile de tot felul au făcut aceşti voluntari să fie echipaţi într-o uniformă cu totul neobişnuită pentru combatanţii armatei române. Astfel, culoarea uniformei era verde (în loc de gri-bleu), vestoanele erau modele franceze, chipiele ofiţerilor model belgian, rozeta tricoloră de pe coifură fiind românească. Transportul spre Moldova al voluntarilor a constituit o nouă greutate de rezolvat, până la urmă plecarea fiind posibilă de la Kiev pe data de 3 iunie 1917. Pe 4 iunie 1917 voluntarii ajung în gara Chişinău, unde sunt întâmpinaţi cu cel mai mare entuziasm de către populaţie. Voluntarii primesc aici un drapel românesc, iar în replică Victor Deleu, ofiţer voluntar, răspunde:
„Jurăm să ducem la Alba Iulia steagul pe care ni l-aţi dat, sau să murim sub cutele lui în drum spre cetatea visurilor noastre.”
În ziua de 7 iunie 1917, trenul voluntarilor ardeleni, împodobit cu ramuri verzi şi cu o mulţime de steaguri tricolore, intră în gara Iaşi. În semn de preţuire pentru aceştia, în gara din Iaşi îi aşteaptă ministrul de război Vintilă Brătianu, generalii Constantin Prezan, Constantin Christescu, Nicolae Petala, Vlădescu, Vasilescu şiHerescu, Octavian Goga cu un grup de refugiaţi ardeleni şi o mare mulţime de oameni. Onorul este dat voluntarilor ardeleni în piaţa gării de către un regiment de vânători din armata română, prezenţi cu garda la drapel şi fanfara militară.
A doua zi, pe 8 iunie 1917, voluntarii depun jurământul solemn faţă de patrie, pe câmpul de instrucţie de pe Dealul Şorogarilor, în prezenţa regelui Ferdinand şi areginei Maria, care aveau alături pe ceilalţi membri ai familiei regale, membrii guvernului român, reprezentanţi militari ai ţărilor aliate.
