Formula mântuirii noastre este frontul elitei de suflet, de minte şi de simţire a naţiei româneşti. Credem în virtuţile neamului nostru şi în învierea lui. (Vasile Marin)
Române – Harnice căutător de lumină,
Naţionalismul este o politică de afirmaţie a naţiei respective. El promovează spiritul naţional înaintea celui cetăţenesc, condiţionează de primatul naţional toate celelalte rosturi sociale.
Rosturile lui trebuie concretizate într-un stat naţional, care să nu fie la dispoziţia cetăţenilor. Ci să fie un stat de prestigiu, cu misiune istorică, culturală, civilizatoare.
Prin mistica naţională se creiază un om desfăcut de abjectul materialism al epocii, se dezghiocează omul de aderenţele epocii actuale şi se face şcoala permanenţelor eroice. Astfel, naţionalismul formează omul virtuţilor cardinale: erou, preot, ascet, corectitudine, ostaş. De aceea, naţionalismul concepe societatea ca pe o mare armată, cu o ierarhie spirituală şi o conducere adecvată.
Naţionalistul este un ostaş în slujba unei credinţe. Acţiunile lui sunt subordonate interesului patriei. El se comportă ca şi cum ar face-o într-un război pe care îl poartă naţiunea lui. Esenţialul este spiritul de jertfă.
Naţionalismul nostru are un conţinut social. Nu împarte pe profitori în Români şi neromâni. Nu-i tolerează pe cei dintâi ca şi pe cei de-ai doilea. Uneori este chiar mai temut adversar al celor dintâi, cari, subjugaţi intereselor lor şi deservind interesele patriei, comit un act de înaltă trădare.
(….)
«Vrem dreptate, pâine, pace,
Pentru Neamul românesc!»…
Nu vă lăsaţi înşelaţi de speranţe, oricât de colorate s-ar prezenta, şi nu vă plecaţi urechea la şoapte binevoitoare, orideunde ar veni ele. Faceţi-vă datoria şi numai datoria. Dezvoltarea virtuţilor cardinale în om, aceasta este rostul şi fiinţa naţionalismului nostru.
Nu aveţi decât o singură misiune: aceea de a impune pe scena istoriei naţionale pe toţi aceia cari au întrupat lupta, jertfa şi eroismul în slujba cauzei naţionale şi creştine.
Din conducători trebuie să dispară instinctul de acaparare şi dorinţa de a se bucura de bunurile pământeşti. Un stat nu se poate întemeia pe etica îmbuibaţilor.
Române,
Pune fapta înaintea vorbei; cere mai întâiu împlinirea datoriei şi apoi răsplata; iar în locul lozincei politicei de partid care practică «totul pentru tine, nimic pentru Ţară», aşează deviza «totul pentru Ţară, nimic pentru tine»!
Nu dezerta! Pentru că dezertare se chiamă a te integra intr-o viaţă artificială în slujba instinctului de parvenire. Nu tânji după vieaţa infernală a plăcerilor materiale care-ţi torturează imaginaţia, îţi perverteşte fiinţa şi te îndepărtează de la împlinirea datoriei faţă de ai tăi şi neam. Viaţa aceasta nu e firească, ne-au
confecţionat-o străinii de sângele şi de idealurile noastre. Ea este pânza de paianjen pe care o ţes duşmanii neamului pentru ca să te paralizeze. Să ştii că betonul armat al palatelor ce se ridică în pădure este frământat cu toată sudoarea neamului tău şi tot luxul ofensator care circulă pe stradă şi în locuri de petrecere se face prin exploatarea muncii şi a producţiei neamului tău. Să mai ştii că în vreme ce în centrul oraşului înstrăinat chiuie drăcesc răsfăţul, la margine, în mahalalele care adăpostesc muncitorii adevăraţi, fraţi de-ai tăi veniţi de pe la sate, se sbate în mizerie neagră o lume întreagă.
Nu să ajungi «puternic» te pregăteşte, ci drept.
Nu pentru binele tău să lupţi şi să munceşti, ci pentru binele şi salvarea neamului tău, în serviciul comandat al cauzei naţionale. Aceasta-nseamnă trezirea conştiinţei româneşti şi creştine la adevărata ei vieaţă.
Formula mântuirii noastre este frontul elitei de suflet, de minte şi de simţire a naţiei româneşti. Oamenii care n-au cunoscut decât împlinirea datoriei şi suferinţa; cari au învăţat, au răbdat şi au luptat; cari n-au cunoscut gustul sucului bugetar şi n-au servit de unealtă nimănui; cari au urmat un singur drapel: idealul; cari s-au hrănit cu o singură pâine: jertfa; au slujit un singur stăpân: neamul.
Această elită are o credinţă, o serveşte cu jertfă şi o împlineşte cu riscul vieţii însăşi. Ea a ars de mult pe rugul credinţei într-o Românie puternică, unificată «în cuget şi-n simţiri» şiîntr- un Stat românesc, suveran deplin pe aşezările sale, tablele blestemate ale democraţiei internaţionale şi cărţile mincinoase ale umanitarismului interesat.
*Extras din MOŢA ŞI MARIN. TESTAMENTELE LOR POLITICE, Radu Mihai Crişan, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2006.
