Ştefan-Vodă Moldoveanul NU se teme!!!

Ştefan-Vodă Moldoveanul NU se teme!!!

by -
3 333

,,Tătarii – duşmanii cei mai grozavi ai tuturor celor ce nu se pot apăra’’ (cuvintele aparţin istoricului Nicolae Iorga) au atacat Moldova încă de la urcarea lui Ştefan cel Mare pe tron. Mai multe surse – moldoveneşti, poloneze – susţin ideea că tătarii din Hoarda cea Mare au invadat Moldova. Invazia a avut loc în anul 1469, după alte surse (Grigore Ureche) tătarii au pătruns în Moldova în  anul 1470.

Încărcaţi de prăzi şi prizonieri, tătarii sunt surprinşi de oastea lui Ştefan cel Mare la Lipnic. ,,Ştafetele de la graniţă sosiră la timp în Suceava cu vestea că se prăpădeşte Ţinutul dintre Nistru şi Prut. Călăreţii Domnului se luară în pripă după călăreţii Hanului, cari căutau acum vadul, totdeauna depărtat, pe unde să fugă. În locuri strâmte, trecători ale codrilor, se ciocniră Românii cu săbii şi Tătarii numai cu arcurile. Norocul fu al boierilor şi Curtenilor noştri, cari nu ştiau, ca Polonii, de haine frumoase şi de petreceri; apărători aspri ai unui pământ sărac. Fugarii pripiră atunci spre apa de hotar, dar, până a nu o vedea înainte în ţinutul Sorocei de mai târziu, ei fură ajunşi din urmă. O cumplită încăierare se încinse în dumbrava de lângă satul Lipia, unde-şi avuse Curţile boierul Vâlcea al lui Alexandru-cel-Bun, un vechiu fruntaş al Sfatului. Nu numai că hanul fu bătut cu desăvârşirea şi că pe pragul de ieşire îi fu măcelărită o bună parte din gloată, de mâni răsplătitoare, dar fiul lui poate şi desigur fratele, anume Eminec, căzură în robie, în ziua de 20 august, când Moldova fu răzbunată.’’

Cronicarul Grigore Ureche relatează despre invazia tătarilor şi despre lupta ce s-a dat: ,,Ridicatu-sa multă mulţime de oaste tătărească şi au intratu în ţară să prade, cărăra prinzându-le de veste Ştefan Vodă le-au ieşitu înainte. Şi la o dumbravă ce să chiamă la Lipinţi, aproape de Nistru, i-au lovit Ştefan Vodă, cu oastea sa avgust 20 şi dându războiu vitejaşte, i-au răsipit şi multă moarte şi pierire au făcut într-înşii şi mulţi au prinsu în robie şi le luă tot pleanul. De care lucru cunoscând Ştefan Vodă că ajutoriul nu de aiurea i-au fost, ci numai de la Dumnezeu şi de la Preacurata Maica Sa.’’ (Grigore Ureche ,,Letopiseţul Ţării Moldovei.’’)

Jan Długosz afirmă şi el că în bătălie ar fi fost prins fiul hanului Mamac. Hanul a trimis ,,după grosolanul său obiceiu de sălbatec trufaş, soli în turbane, cari să ceară Voevodului moldovenesc, cu cele mai straşnice ameninţări, pe rudele stăpânului lor.’’ Ştefan Vodă, nu numai că n-a dat drumul prizonierilor ci a dispus ca să „taie pe fiul acestuia în patru bucăţi în faţa solilor.” Oamenii hanului au fost traşi în ţeapă, doar unuia i-a fost tăiat nasul şi  ,,fu pus din nou pe cale ca să spuie acasă că Ştefan-Vodă Moldoveanul nu se teme.’’

 

 

                                                                                                                Tudora Niculae

Referinţe bibliografice:

  1. Nicolae Iorga, Istoria lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, Editura Minerva, 1904
  2. Grigore Ureche,  Letopiseţul Tării Moldovei, Bucureşti, Editura Tineretului, 1961
  3. ENCICLOPEDIAROMÂNIEI.RO 

 

(Visited 37 times, 1 visits today)

3 COMMENTS

  1. @ PT CEI CARE ASTEAPTA MILA STAPANULUI LUMESC .Fiecare roman trebuie sa fie ca un mic pilon printre alti piloni ,sustinand tara oriunde s-ar afla mai ales in zonele cu influenta straina .Pana la capii pestilor care se tot impute de la o lege la alta ,e bine ca fiecare dintre noi sa facem ceva acolo unde ne aflam .Din partea „alesilor” in 20 de ani tot nu am invatat???.Deci,cine se roaga cu adevarat sa o faca asa cum mamele voievozilor au facut-o in istorie.Stefani putem fi FIECARE dintre noi atata timp cat ne indreptam ochii mintii prin rugaciune spre adevaratele probleme ale tarii.Rugaciune prin fapte, ca altfel rugaciunea fara fapte e ca o credinta MOARTA. Imi permit sa spun”noi” pt ca cei care sunt ortodocsi si se comporta ca un ortodocs tragand spre sensul bun tara in care s-a nascut ,atunci acel ortodox se face madular cu noi fie el si tigan. Eu impreuna cu ai mei conationali romani am tras la raspudere muuuulti unguri care vorbeau si denigrau Tara Romaneasca in occident,dar guvernantii nostrii nici asta nu au facut-o publica ,dar eu fata de Dumnezeu ,fata de tara de frati romani ,lupt si apar TOT CE ESTE ORTODOX ROMAN,fara sa ma intereseze de prejudecati.Prejudecatile le las limitatilor care sunt in afara bisericii adevarate .Nimeni si nimic nu poate sa ma opreasca si sa-mi impuna ceva pe sentimentele mele de botezat ortodox.Ca Tigan am pus in genunchi multi tradatori de tara . Am tras la raspundere muuuulte gainarii tiganesti ,romanesti si moldovenesti .A fi astazi ortodox in Romania ….e o cruce grea ,dar cu siguranta avem si vom avea putere de la Dumnezeu si de la toti sfintii ca Stefan cel Mare pt a o putea duce.Restul cine vrea S-al urmeze pe Hristos sa-si duca crucea mai bine dupa invataturile Lui,cine nu, sa astepte de la altii legi si constitutii pe masurile lor comode .In felul asta vor avea un dumnezeu ca in occident(fiind orbiti),comod ,rasist si tot timpul dupa banii altuia (vezi ungurii hrapareti catolici) .Prin comportament ortodox ceilalti mai au sansa sa se mai converteasca ,nu prin inchizitiile catolice de atunci ,dar nici prin rasismul unora de acum ,ca n-ar fi nici-o diferenta .Doamne ajuta TARA ROMANEASCA asa intreaga cum au lasat-o domnitorii nostrii aparand-o prin soldati romani si tigani (nu s-a vrut niciodata spus)dar sigur NICIODATA cu soldati unguri.Sasii ,armenii ,si alte nationalitati au mai pus umarul la lupta mai tarziu decat tiganii.Armata o fac si tiganii chiar de 500 ani.CHIRIA S-O PLATEASCA TRADATORII DE TARA SI OILE .Tiganii au fost adusi in Europa ca robi contra vointei lor fara sa impuna vreun dumnezeu pagan ban .Romania nu are voie sa fie xenofoba pt ca istoria ORTODOXA nu a fost NICIODATA impiedicata de tigani ci de catolicii vaticanesti care papa (papa)zone de interes unde se scormonesc sentimente sovine ale hunilor pe deoparte ,iar pe cealalta parte pe rasismul ieftin de pe la noi .Sa ramanem cramponati la gainariile unor tigani ieftini,ca sa nu simtim cand ni se fura cu ADEVARAT .Locul in care ne-am nascut .In felul asta nu vom avea nici macar loc si spatiu pt cearta etnica,in tara care se vrea ROMANEASCA mai ales acum si aici in TRANSILVANIA.Dumnezeu sa ne ajute pe cei care au ochi si urechi orientate catre DUMNEZEU Adevarat si Neschimbat …Doamne Ajuta !Amin.

  2. Sfinte Stefane cel Mare roaga-te lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru poporul ortodox Roman-greu incercat. Amin.

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.