Summit-ul G20- Socialismul utopic religios, ultima ideologie

Măsuri luate la summitul G20:
(a) FMI va vinde rezerva de aur
(b) un trilion de dolari pentru instituţiile financiare internaţionale
(c) triplarea resurselor financiare ale FMI la 750 miliarde de dolari
(d) înfiinţarea unui Consiliu de Stabilitate Financiară (Financial Stability Board – FSB) care să incl udă toate statele membre ale G20 şi Comisia Europeană

O caracteristică mai puţin băgată în seamă legată de acordul cu FMI este faptul că el nu este denominat în dolari sau euro, ci în… SDR („Special Drawing Right”), moneda internaţională virtuală a FMI (conform declaraţiei făcute de Jeffrey Franks, şeful delegaţiei de negociere a FMI). Dar acest lucru este poate cel mai semnificativ şi arată că implicaţiile acordului FMI încheiat cu România trebuie înţelese în contextul mai larg al transformărilor sistemului financiar mondial, stabilite la summit-ul G20 din Londra.
În tranziţie către moneda internaţională şi guvernul mondial.
În ciuda divergenţelor de faţadă afişate pe parcursul summit-ului (Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, făcând un spectacol pe cinste prin „fronda” sa, ameninţând că, dacă nu îi sunt îndeplinite cererile, va pleca de acolo), filosofia şi deciziile luate sunt un tot unitar care se reduc la următoarea ecuaţie: control exhaustiv asupra economiei globale (vezi punctul d) + intervenţie financiară masivă a statului pe piaţa globală, prin plasarea de fonduri imense (a, b, c). Implicaţia este simplă, aşa cum au arătat de altfel şi acei economişti nebăgaţi în seamă de mainstream-ul mass-media: falimentul autoprovocat, deoarece controlul şi planificarea duc la sufocarea economiei, iar banii tipăriţi în neştire pentru a fi aruncaţi în credite vor duce la o inflaţie de neoprit. Un faliment mondial.
Referitor la deciziile acestui summit, cotidianul britanic The Telegraph comenta că s-au pus bazele unei monezi internaţionale de facto (sus-numita SDR), ce scapă oricărui control exercitat de statele naţionale. De asemenea, s-au pus bazele unei structuri internaţionale de control financiar (Consiliul de Stabilitate Financiară), făcându-se un prim pas spre întemeierea unui organism global de reglementare financiară. Practic, o astfel de autoritate ar fi echivalentul unei structuri economice similare cu primele forme ale Comunităţii Europene – un fel de guvern economic, o autoritate supranaţională care va acţiona în tandem cu noua bancă mondială, FMI. Fondurile masive injectate în trezoreria FMI au transformat această instituţie, după afirmaţiile observatorilor economişti, într-o adevărată bancă mondială.
În ceea ce priveşte moneda internaţională a FMI, crearea acesteia reprezintă ultimul pas dintr-un lung proces de virtualizare a banilor, sau, mai direct spus, de falsificare a lor. Prin tranziţia către noua monedă internaţională, orice legătură între realitatea economică şi „monedă” este ruptă. Noua monedă va fi pur virtuală, nu va avea niciun corespondent în realitate (nu va avea o valoare reală, cum era aurul, care este, de altfel, vândut de FMI, şi nici nu va avea o valoare stabilită de procesele economice reale dintre oameni), ci va fi folosită într-un mod complet discreţionar de către cei ce au puterea mondială. Iar folosirea unei astfel de „monezi” (de fapt, o hârtie fără acoperire) va putea fi instrumentul perfect pentru falimentarea globală a tuturor celor ce au vreo activitate economică independentă de sistem.
Cât priveşte „soluţia” găsită pentru a contracara criza, şi anume injectarea de enorme fonduri guvernamentale în instituţiile financiare, pentru încurajarea creditării (măsuri de tip Obama şi Gordon Brown, premierul britanic), ea nu face decât să ducă la inflaţie şi depreciere economică mondială – acestea fiind, de altfel, chiar cauzele ce au dus la criza actuală! Într-adevăr, a trata economia îmbolnăvită datorită expansiunii nejustificate a creditării prin încurajarea creditării este totuna cu a trata un alcoolic cronic cu vodcă la discreţie.

Socialismul pan-religios – noua ideologie.
Aceste măsuri economice falimentare de la un capăt la altul sunt prezentate atât de liderii marilor puteri cât şi de presa internaţională drept un prim pas către noua ordine mondială. Ele sunt promovate printr-o propagandă de tip socialist care, deja, a luat o turnură religioasă. Ne referim la discursul „istoric” ţinut de Gordon Brown, premierul Marii Britanii şi gazda summit-ului, practic o „predică” în Catedrala londoneză Saint Paul – un fapt fără precedent pentru viaţa politică a britanicilor. Discursul arată că ambiţiile liderilor politici mondiali depăşesc mizele economice. Brown a clamat că credinţa religioasă (de orice fel), Evangheliile în mod special, dar şi alte principii enunţate de „marile religii”, trebuie să slujească întemeierii noii ordini mondiale, acelei societăţi globaliste în care va domni dreptatea şi egalitatea absolută. Semn explicit că puternicii pământului vor să pună bisericile în slujba noului guvern mondial.
Asistăm, de fapt, la o nouă ideologie de tip socialist-utopic care, spre deosebire de ideologiile ateiste pre-existente, face apel în sprijinul ei la valorile religioase „universale”. Socialismul ştiinţific şi materialist de altădată a devenit socialismul religios şi „mistic” de astăzi!
Este vorba, de fapt, despre o falsifi-care, o maimuţărire foarte apropiată de original a mesajului proorocesc ce spune că „pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.” Mitul comunist al „bogaţilor” ce trebuie distruşi şi al societăţii egalităţii perfecte va fi resuscitat, însă, de această dată, într-o notă profund „religioasă”. Mesajul noii utopii este preluat şi de clericii ce slujesc noii ordini mondiale, prin predicile, pastoralele şi mesajele finale, în care se vor aborda, într-un inconfundabil stil politic, temele sărăciei, bogăţiei şi lăcomiei drept cauze ale crizei, prezentându-se, astfel, adevăruri amestecate cu minciuna, spre amăgire. Căci lăcomia a servit doar ca mijlocul prin care o astfel de criză să poată fi provocată, o pârghie din cele multe folosite de „arhitecţii” lumii acesteia pentru a o duce în haos programat.

În loc de concluzie.
Planificatorii lumii sunt doar nişte trepăduşi care fac voile marelui arhitect al lumii căzute. Şi chiar de îşi vor duce la sfârşit planurile lor până în amănunt, pentru netrebnicirea şi nerodirea vieţii noastre de creştini, ultimul cuvânt nu aparţine lor şi nici tatălui lor, diavolul. Ultimul cuvânt este al lui Hristos, Judecătorul lumii, Care, dintr-o singură suflare de gură, va face de ruşine toată această împărăţie a răului.
După acestea, am văzut un alt înger, pogorându-se din cer, având putere mare, şi pământul s-a luminat de slava lui. Şi a strigat cu glas puternic şi a zis: A căzut! A căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor, închisoare tuturor duhurilor necurate, şi închisoare tuturor păsărilor spurcate şi urâte. […] Pentru că din vinul aprinderii desfrânării ei au băut toate neamurile şi neguţătorii lumii din mulţimea desfătărilor ei s-au îmbogăţit. […] Şi neguţătorii lumii plâng şi se tânguiesc asupra ei, căci nimeni nu mai cumpără marfa lor. […] Şi îşi puneau ţărână pe capetele lor şi strigau plângând şi tânguindu-se şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, în care s-au îmbogăţit din comorile ei… Apoc.18:1-19.

Ioan Bucur

Articol aparut in nr 4 al revistei Presa Ortodoxa