Stânga captivă

Stânga captivă

by -
0 349

Şi pentru dreapta, şi pentru stânga formal politice, orizontul îl reprezintă cucerirea puterii. Mai mult ca oricând însă, la noi, acum, şi dreapta, şi stânga doresc şi fac totul ca să cucerească puterea pentru propriile „popoare”, reduse însă la înţelesul de neamuri, clanuri, hoarde, de stânga sau dreapta. Nu întâmplător, în acest sens, stânga vrea acum preşedinţia, rolul mai mult simbolic, dar mult, intens simbolic, de căpetenie de trib politic. Pentru că politica, politicul însuşi tind să devină pur simbolice.

Degeaba însă stânga politică vrea puterea. Ea este multiplu şi structural captivă tendinţelor general regresive care fac în așa fel încât însuşi jocul politic ca atare să fie tot mai mult captiv al jocului „pieţei”. Politicul formal(izat) este tot mai captiv jocurilor capitalului global. Or, tocmai ceea ce numesc aici „politic formal(izat)” ar trebui să poarte o hotărâtă, chiar eroică luptă de rezistenţă pentru apărarea democraţiei de capitalul globalizat. Căci, dacă trăim un moment epocal, acesta este tocmai acela, vădit, al disocierii capitalismului de democraţie.

Or, din acest punct de vedere, lupta de rezistenţă de partea democraţiei împotriva capitalului, tot mai ne‑, dacă nu chiar anti‑democratic în sine, ar trebui s‑o ducă, în trepte,  politicul formal(izat)  ca atare, apoi, în interiorul acestuia, stânga.

Observaţi undeva aşa ceva? Nici gând, fireşte. Stânga nu face decât, cel mult, să încerce să adapteze „poporul” la rigorile tot mai disruptive ale capitalului, să ne lase ceva timp de adaptare, dar nu şi de reflecţie, să înlăture, cel mult, viteza, fascismul inerent al vitezei, altfel spus, mecanizarea capitalismului, tehno‑pulsiunea puterii, instinctul ei de moarte.

De asta vrea stânga preşedinţia: pentru că, de fapt, nu poate să guverneze, nu are cum, în stadiul actual.

Am auzit mai demult la televizor o vorbă aproape de duh: „mai bine să guverneze stânga, căci oricum măsurile care trebuie luate sunt de dreapta, dar stânga le poate impune cu mai multă blândeţe, spre deosebire de brutalismul dreptei”, spunea – aici, cu cuvintele mele – profesorul Adrian Niculescu.

Stânga nu se poate mişca, deci, decât pe fondul, devenit inevitabil, al dreptei, pe fondul inevitabil de dreapta al capitalului, a cărui tendinţă inerentă spre extremă o constituie tocmai ceea ce am numit compulsiunea la globalizare.

Am avea şi ar fi nevoie de o stângă politică, dar de una trezită la noul ei rol istoric, de apărătoare a democraţiei în ansamblu. Căci apărarea, susţinerea democraţiei nu se poate face decât prin extinderea ei. Capitalismul încadrează azi jocul democratic, aşa cum, la scară mai mică, dreapta încadrează stânga. Această tendinţă nu poate fi echilibrată, adică inversată, decât dacă stânga ar ajunge la luciditatea istorică de a lupta pentru ca democraţia (societatea, sfera publică) să ajungă să încadreze jocurile abstract‑armate, „pe simulator”, ale capitalismului. Ceea ce încă nu e cazul. Şi nu numai la noi. (autor: Bogdan Ghiu, revista Timpul, an XIV, nr. 184, iulie 2014)

(Visited 30 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.