Smerite şi slabe începuturi pentru un neam care era menit să dea...

Smerite şi slabe începuturi pentru un neam care era menit să dea doi Domni Principatului muntean!

by -
0 695

Barbu Stirbei

Puţini mai ştiu astăzi că la mijlocul veacului al XIX-lea doi importanţi domnitori ai Ţării Româneşti, fraţii Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei, ctitori de ţară şi de cultură naţională, au ajuns meritat pe tron, izvorând dintr-o familie de ţărani moşneni al căror leagăn s-a aflat în Gorj, unde, cum scrie Nicolae Iorga într-o biografie consacrată lui Barbu Stirbei, „va fi trăit depărtatul străbun, moşneanul Bibul, undeva pe plaiuri, între ţărănimea liberă, mândră a părţilor acelora”. Consacrăm începând de azi rubrica Rememorări necesare aducerii înainte cititorului contemporan portretele unor mari personalităţi ale istoriei naţionale moderne, care s-au impus cu valoare de model în conştiinţa românească.  Barbu Dimitrie Stirbei pe care îl evocăm astăzi, invitându-vă să-i redescoperiţi biografia în emoţionanta Viaţa şi Domnia lui Barbu Dimitrie Ştirbei. Domn al Ţerii-Romăneşti (1849-1856), apărută în 1910 la Vălenii-de-Munte, în tipografia „Neamul Românesc”. Subliniem de la început că printre meritele de fondator al unei administraţii de stat în Muntenia, se detaşează şi acela de ctitor  al  Teatrului Naţional,  a cărui construţie începută de fratele său Domnitrul Gheorghe Bibescu a încheiat-o şi pe care l-a inaugurat în 1852. Recomandând editurilor retipărirea amintitei lucrări a lui Nicolae Iorga, apelăm acum şi la acest fragment atât de evocator, venind să justifice concluzia emoţionantă a marelui Nicolae Iorga pe care o regăsiţi în titlul acestei pagini.

(Clipa)

Nicolae Iorga:

La Jupăneşti (n.n. în Gorj) stătea, prin 1700 -, găsim şi pe tatăl său, Tudor Bibescu, în veacul al XVII-lea -, Mihaiu Bibescu, boier de ţară fără dregătorie, făcînd hotarnice şi alte trebi de mazil. Peste douăzeci de ani, stăpâni erau aici Ion, Dumitraşcu şi Constantin, fiii, cu Anuţa, ai acelui Mihaiu, care a fost căpitan, adecă dregător la hotare în vremile lui; o fată, Anuţa, luase pe boiernaşul Preda din Hurez. Săuleştii, Crăsnarii erau în numărul rudelor şi vecinilor, cu cari se schimbau din când în când pământurile. Constantin a fost abia « portărel de judeţ », o boierie aşa de mică, încît abia se ridica mai presus de lipsa desăvîrşită a boieriei. Ioan (+ 1742), căsătorit cu o Călină, are un fiu, Ştefan, şi un altul carea iea pe Bălaşa Argetoianu. Dumitraşcu lăsă puţină moştenire, împovărată de datorii, fetelor sale Aniţa şi safta, dintre care cea d’intăiu luă pe un Tutoianu, tot din Gorj1. Smerite şi slabe începuturi pentru un neam care era menit să dea doi Domni Principatului Muntean!

Acel care a făcut cu putinţă mărirea Bibeştilor e Dumitrachi, fiul lui Ştefan şi fratele lui Dincă şi Ştefănică, a surorilor Balaşa şi Catinca. El se ridică răpede în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, cînd Oltenia se ţinea acuma iarăşi de Domnul din Bucureşti.

Mai ales după pacea de la Chiuciuc-Cainargi (1774) şi noua rînduială a lucrurilor, izbuteşte să ajungă un om cunoscut, puternic şi bogat. Căsătoria lui cu Ecaterina lui Constantin Văcărescu, fiica de suflet a lui Barbu Ştirbei2 (1794), îl adusese în legături de înrudire cu toată boierimea cea mare. (…)”.

Despre Ştirbei vă oferim tot în această pagină un portret realizat de Acad. Răzvan Theodorescu, dar, până atunci, ne adresăm iarăşi lui Nicolae Iorga:

Ştirbei, Oltean şi el, trăitor mai mult în Craiova, botezase la 1796 pe cel d’intăiu fiu al lui Dumitrachi Bibescu. Mama lui Barbu era, cum am spus, o Văcărească, şi numele lui de botez aminteşte pe Barbu Văcărescu cel d’intăiu, dar, cum am spus iarăşi, ea fusese crescută de Ştirbei, care o şi cununase cu Bibescu. Deci Ştirbei, neavînd copii, lăsă prin diata sa lui Barbu Bibescu şi numele de familie, precum şi oarecare parte dintr’o moştenire cam îngustată şi primejduită…

NOTE

1 V. Studii şi documente, VI, Cap.vi; VIII, Prefaţa, vii; XI, p. 221 şi urm.

2 V. Şi genealogia Bibeştilor, adausă la Règne de Bibesco, a răp. Gh. Bibesco.

N. Iorga, Viaţa şi Domnia lui Barbu Dimitrie Ştirbei. Domn al Ţerii-Romăneşti (1849-1856), Vălenii-de-Munte: Tipografia « Neamul Românesc », 1910.

Acad. Răzvan Theodorescu:

Din acest spaţiu vor ţâşni repede, pe treapta socială, în veacul al XVIII-lea, stirpe de boiernaşi ca aceia a lui Ştefan Dumitrache şi Dincă Bibescu din Gorj, care fac negoţ cu vite, porci şi vin de Drăgăşani, netezind, astfel, ridicarea celor doi urmaşi ce au urcat pe tronul de la Bucureşti înante şi după 1848 (…).

Ştirbeii se aflau, în modul cel mai firesc, în stânse relaţii de afaceri, dar şi de prieteşug, cu negustori de felul lui Hagi Pop din Sibiu căruia îi comandau peruci, „scaune de postav fistichiu” sau cai de rasă, „vreun lucru raritet”, unul dintre ei ajungând chiar să-i scrie, din Viena, în 1796, activului comerciant transilvan: „Şi să ştii, Hagiule,  că nu te am de prieten, ci întocmai ca un frate şi prieten adevărat!”.”

Acad. Răzvan Theodorescu, Despre prima modernitate a românilor, Discurs de recepţie la Academia Română, rostit la 21 noiembrie 2001 în şedinţă publică, Bucureşti: Editura Academiei, 2001, p. 15-18.

sursa: Revista Clipa – Magazinul actualitatii culturale romanesti

(Visited 230 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.