Scurtă privire asupra revizionismului maghiar antiromânesc (Partea a III-a)
Neorevizionismul actual
Acţiunile antiromâneşti s-au derulat, în prima parte a anului 1990, pe fundalul campaniei electorale pentru alegerile din luna aprilie, care au consfinţit schimbarea regimului de la Budapesta, partidele de orientare creştin-democrată şi populistă – Forumul Democrat Ungar, Partidul Independent al Micilor Proprietari Agrari şi Partidul Creştin-Democrat Popular – constituind guvernul Antall, ce a acordat în programul său un loc deosebit de important problematicii „maghiarilor din Bazinul Carpatic”.
Atitudinea incitatoare a Budapestei, materializată prin trimiterea de numeroşi „mesageri” în Transilvania, a stimulat, într-un mod decisiv, provocarea incidentelor de la Tg. Mureş din martie 1990. Noul guvern ungar instalat în luna iunie 1990, sub conducerea lui Jozsef Antall a exprimat pe tot parcursul mandatului său, o atitudine inamicală la adresa României, favorizând acţiunile neorevizioniste antiromâneşti. Semnificative în acest sens au fost şi declaraţiile publice ale ministrului ungar, conform cărora:”Trianonul rămâne pentru mine o rană dureroasă, datorită pierderii de teritorii şi populaţie a ţării. Eu, în sufletul meu, mă consider prim-ministru al celor 15 milioane de maghiari”.
Stabilirea unui nou tip de relaţii între comunităţile etnice maghiare din ţările vecine şi patria-mamă a devenit unul dintre obiectivele politice principale ale Ungariei post-comuniste, trecându-se la constituirea unui sistem de instituţii guvernamentale şi neguvernamentale unic în lume, având ca scop „recuperarea maghiarilor din afara graniţelor” şi punerea lor în serviciul Budapestei. Acest sistem instituţionalizat cuprinde, între altele: „Oficiul pentru maghiarii din afara graniţelor”, structură guvernamentală înfiinţată în februarie 1988, sub denumirea iniţială de „Secretariatul pentru minorităţi naţionale şi etnice”. În anul 1991, premierul Jozsef Antall semnează un decret care consacră reorganizarea Oficiului sub conducerea secretarului de stat politic, Entz Geza. După schimbarea guvernului, în mai 1994, conducerea Oficiului este încredinţată lui Laszlo Labody, sub coordonarea directă a scretarului de stat Tabajdi Csaba, de la cabinetul primului ministru. În martie 1997, conducerea instituţiei este preluată de sociologul Torzsok Erika, originară din România. Oficiul dispune de mai multe direcţii având în responsabilitate maghiarii din ţările vecine. Direcţia pentru România a fost condusă şi de Jozsef Pataky Balint şi Keszthely Erik Gyula care au fost prezenţi la toate acţiunile importante ale minorităţii maghiare din ţara noastră; „Academia Ungară de Ştiinţe” care consacră o mare parte a activităţii sale de cercetare şi evaluare ştiinţifică problemei maghiarilor din afara graniţelor mai ales a celor din Bazinul Carpatic. Sub egida sa au fost elaborate, editate şi difuzate numeroase lurări în limbi de circulaţie internaţională, între care şi „Istoria Transilvaniei”(1986) cu un pronunţat conţinut antiromânesc. La acestea se adaugă şi partidele politice: Forumul Democrat Ungar, Partidul Independent al Micilor Proprietari Agrari, Partidul Civic Ungar-FIDESZ, Partidul Socialist Ungar, Alianţa Democraţilor Liberi şi Partidul Vieţii şi Dreptăţii Ungare care toate se pronunţă, folosind doar unele diferenţieri de limbaj, pentru obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice de către maghiarii din ţările vecine Ungariei! Anul 1993 a reprezentat o cotitură pe linia recrudescenţei fenomenului naţionalist-revanşard promovat făţiş de unele forţe politice din Ungaria, inclusiv din rândul celor reprezentate în parlament. Astfel, numai presiunile internaţionale au determinat eliminarea din cadrul „Forumului Democrat Ungar”, în acel moment partid de guvernământ, a grupării conduse de Istvan Csurka, care se manifestase public ca fiind un adept al „purificării naţiunii ungare şi al eliminării elementelor alogene din viaţa politico-economică, socială şi culturală a ţării”. Ulterior, Istvan Csurka a înfiinţat „Partidul Vieţii şi Dreptăţii Maghiare”ale cărui acţiuni s-au radicalizat cu repeziciune. Această formaţiune politică a devenit, practic, nucleul care reuneşte în jurul său, în cea mai mare parte, toate forţele de extremă dreptă, ultranaţionaliste din Ungaria.
În afara acestor structuri şi instituţii guvernamentale sau politice, în Ungaria există zeci de grupări, fundaţii, cercuri, asociaţii neguvernamentale, cetăţeneşti, care au în preocupare – de cele mai multe ori exclusivă – problematica maghiarilor din afara graniţelor, inclusiv a celor din România. Din rândul acestora se detaşează „Uniunea Mondială a Ungurilor”, dar şi Fundaţiile „Teleki Laszlo”, „Noi strângeri de mână”, „Pro Minoritate” şi „Illyes Gyula”. „Uniunea Mondială a Ungurilor” continuă tradiţia stabilită încă de la constituire când Horthy o considera principalul instrument de acţiune al revizionismului ungar. Sintetizând, toate acestea acţionează în scopul menţinerii unităţii de acţiune a tuturor maghiarilor sub lozinca şi îndemnul refacerii „Ungariei Mari”. Este bine de ştiut că autorităţile şi instituţiile oficiale adoptă şi strategia transferării responsabilităţii derulării unor acţiuni antiromâneşti unor organizaţii neguvernamentale sau grupurilor şi liderilor emigraţiei maghiare şi exponenţilor naţionalişti-extremişti şi radicali din rândul minorităţilor maghiare din ţările vecine Ungariei. Totodată, trebuie menţionat că principalele biserici şi culte din Ungaria au acţionat şi acţionează şi în prezent pentru „refacerea unităţii bisericilor istorice maghiare”.Astfel, Biserica Reformată din Ungaria militează pentru înfiinţarea „Sinodului unit al Bisericii Reformate Maghiare”, care ar reuni biserica din patria-mamă cu „bisericile maghiare surori” din ţările vecine. Conferinţa Uniunii Mondiale Reformate (1994), de la Geneva, a respins propunerea tocmai datorită faptului că „Sinodul…” nu ţine seama de actualele frontiere ale Ungariei. Un eşec asemănător l-a înregistrat şi Biserica romano-catolică ungară în încercarea de a integra bisericile acestui cult din ţările vecine în structura celor din Ungaria, fără luarea în considerare a actualelor frontiere. Papa Ioan Paul al II-lea a respins categoric repetatele încercări de acest gen, dovedind respect faţă de adevărul istoric şi simpatie pentru poporul român.
Prioritatea absolută a activităţilor neorevizioniste ungare, derulate de aceste organizaţii, fundaţii, asociaţii etc., sub coordonarea Budapestei, o reprezintă reintegrarea, pe orice cale, a Transilvaniei în sfera de influenţă a Ungariei şi preluarea sub control a pârghiilor economico-financiare care individualizează această regiune a României. Acestui deziderat i se subordonează o serie de obiective intermediare care trebuie să conducă în final la scoaterea Transilvaniei din componenţa statului naţional unitar român. Între aceste obiective sunt:
• Instituirea unei autonomii cât mai largi, pe criterii etnice, pentru minoritatea maghiară din România, pornind de la cea individuală, culturală, educaţională, ajungând până la forme complexe în domeniul juridic, economic, administrativ şi teritorial; În acest scop, în prezent, se forţează obţinerea autonomiei teritoriale a aşa zisului ţinut secuiesc de către neorevizioniştii unguri şi cei maghiari autohtoni. Pretenţile şi acţiunile acestora de înfiinţare a Regiunii de dezvoltare a ţinutului secuiesc, cu un statut special, în urma reorganizării administrativ teritoriale a României, ce se preconizează a să fie realizată în acest an, se înscriu clar în planul neorevizionist maghiar de înfăptuire practică a autonomiei teritoriale pe criterii etnice!
• Obţinerea pentru minoritatea maghiară din România a unui tratament privilegiat, pe criterii etnice, a instituţiilor de învăţământ şi cultură la toate nivelurile, inclusiv universitare, marcarea unor evenimente istorice proprii „naţiunii ungare”,inclusiv al acelora care pentru români sunt de tristă amintire, ofensatoare şi jignitoare („15 martie”, „ocupaţia horthystă din Transilvania de nord-vest”) pentru a „demonstra”existenţa maghiarilor în întreaga Transilvanie, „întâietatea” lor aici din toate punctele de vedere, „superioritatea” minorităţii maghiare în comparaţie cu românii, „primatul” minorităţii maghiare în viaţa socială a Transilvaniei. Folosirea exclusivă a limbii, inclusiv în administraţia locală, şi denumirilor maghiare de localităţi din Transilvania, înfiinţarea unor structuri administrative proprii. Mare parte din acest obiectiv au fost realizate!
• Continuarea elaborării şi publicării de studii şi cărţi care subliniază „incorectitudinea” Tratatelor de pace de la Trianon şi Paris şi necesitatea exploatării contextului politic favorabil la nivel internaţional pentru constituirea unei „Transilvanii independente”sau a unui stat asemănător „Tirolului de Sud”. Budapesta susţine extrem de intens necesitatea spiritualizării frontierelor şi „uzarea” conceptului de stat naţional-unitar, care chipurile „nu mai corespunde tendinţelor actuale europene”. Deci, nu întâmplător UDMR-ul respinge şi cere constant şi insistent scoaterea din Constituţia României a sintagmei de stat naţional şi unitar! Pe acest obiectiv al nerecunoaşterii Trianonului s-a marşat extrem de mult în ultimii doi ani.
• Continuarea acţiunilor incitatoare ale Ungariei prin trimiterea de „mesageri”(inclusiv cu funcţii politice) în Transilvania care să susţină în mod deschis şi public necesitatea realizării autonomiei teritoriale pentru minoritatea maghiară. Acţiunile de acest gen, care au devenit mai numeroase în ultimii doi ani, pot genera conflicte interetnice acesta fiind, de altfel, scopul principal propus în cadrul acestui obiectiv. Un asemenea conflict ar fi deosebit de util pentru internaţionalizarea maximă a unor aşa zise discriminări, violenţe, etc. la care ar fi supusă minoritatea maghiară din România! Este de reţinut că în arsenalul practicilor neorevizioniste ungare, incitarea în scop generator de conflict interetnic ocupă un loc primordial!
• Aplicarea consecventă de către Budapesta a principiului potrivit căruia „între minoritatea maghiară şi patria-mamă Ungaria trebuie să existe un gen special de raporturi” care să nu ţină cont de frontiere şi poziţia oficialităţilor române. În acest cadru se înscrie dorinţa liderilor UDMR-işti de a deveni „conaţiune”, situaţie în care statul român şi-ar pierde caracterul naţional. La momentul de faţă acest obiectiv, care ocupă primul loc între obiectivele intermediare prin care neorevizionismul actual vizează distrugerea statului naţional unitar român, se urmăreşte a fi realizat prin adoptarea Statutului Minorităţilor. În situaţia în care Parlamentul României adoptă Statutul Minorităţilor – în care este introdus conceptul de „conaţiune”la presiunile UDMR-ului – acest obiectiv urmărit de Ungaria şi UDMR va fi realizat iar statul naţional român va dispare! Din acel moment se va pune problema federalizării României (aceasta nemaifiind un stat naţional) şi al organizării Transilvaniei după modelele neorevizionismului ungar „Tirolul de Sus”, „cantoanele elveţiene”, „Kossovo”, etc.
• Persistenţa obsesivă în acreditarea pe plan internaţional dar şi naţional a ideeii necesităţii obţinerii aşa ziselor „drepturi colective” ale minorităţii maghiare din România, aceasta cu toate că pe plan european „drepturile colective” nu sunt recunoscute, numai „drepturile individuale”. De reţinut că în Statutul Minorităţilor, pentru care Parlamentul României urmează să-şi dea votul în această legislatură, sunt prevăzute a se acorda „drepturi colective” minorităţii maghiare!
• Acţiuni insistente în scopul convingerii Occidentului că „problema minorităţilor”ar constitui, chipurile, factorul cel mai important pentru stabilitatea Europei şi nu aceea a „drepturilor omului”.
• Realizarea „autarhiei economice minoritare”prin alinierea economică a judeţelor cu populaţie preponderent maghiară din România la sistemul economic al Ungariei, situaţie în care ţara noastră este pusă în total dezavantaj. Şi acest obiectiv este foarte aproape să fie realizat în totalitate.
Profesionişti în falsificarea adevărului istoric, experţi în dezinformare, manipulare, minciună şi artişti desăvârşiţi în arta provocărilor şi incitărilor, neorevizioniştii de azi-extremişi-şovini şi revanşarzi- asemenea revizioniştilor de ieri, au ca obiectiv major destabilizarea şi dezmembrarea statului naţional român. Acesta este visul de aur, de sorgintea unui Ev Mediu întunecat, de care sunt obsedaţi şi azi, într-o Europă civilizată, unită şi democrată, deopotrivă neorevizioniştii unguri de la Budapesta, cei din emigraţia maghiară occidentală şi cei ai minorităţii maghiare din ţara noastră, din ce în ce mai mulţi!
Deosebit de semnificative, dar şi de o actualitate evidentă, referitor la pericolul neorevizionismului maghiar pentru România, sunt cuvintele unui fost ofiţer al serviciului de contraspionaj român, din perioada interbelică, ce aprecia că ”în loc de a înregistra numai faptele care ne vatămă, trebuie să fim în măsură a le preveni. Credem că trebuie să acţionăm în mod real şi energic, căci evenimentele ne depăşesc. Reacţiunea lipsind, temeritatea (n.n.-celor ce vor să destrame statul naţional român) nu mai cunoaşte limite şi se exercită constant asupra noastră”.
Colonel(r)prof.Claudiu Aiudeanu
Iar clasa politica Romaneasca, cu politicienii din Guvernul si Academia Romana,intre timp nu au facut nimic sa apere interesele nationale ale poporului roman,asta este si unul din motivele pentru care minoritatea maghiara din Romania si-a luat nasul la purtare,cerind mai multe drepturi,decit li se cuvin romanilor majoritari! In aceasta situatie incredibila,tacerea guvernantilor,a clasei politice Romanesti si a Academiei Romane o consider conspiratie,tradare si colaborationism cu dusmanii,declarati si cunoscuti,de milenii ai poporului Roman! Fiecare palma data pe obrazul Romaniei se va intoarce indoit la surse,la timpul potrivit! Asa sa ne ajute dumnezeu!,si sa auzim numai de bine!
Tot ceea ce am scris mai sus ,este valabil pt TOATE minoritatile din Romania,pt a nu sari mai sus decat este nevoie.Tara ARDE ,IAR UNGURII in aceste momente isi cer „drepturi”.Cand n-au cerut ei si mai ales cand au fost multumiti???????????.Exact ca un copil rasfatat care crede tot timpul ca i se cuvine si ca trebuie sa i se dea in PERMANENTA,drepturi pe care si la ora actuala romanii nu au acces si anume LIBERTATEA DE A TRAI CU DECENTA IN PROPRIA-I TARA.Daoamne Ajuta Romania!!!
Cand membrii unui grup national sau social se bucura de privilegii ,(peste masura)o alienare psihica isi face loc: ei considera ca privilegiile li se cuvin,iar notiunea de „privilegiu”devine o notiune de „drept”,iar cand acei membri ale acelui grup sunt lipsiti de privilegii GRATUITE ,atunci ei se plang de „lipsa „drepturilor.Ungurii chiar si in timpul comunismului au avut libertatea de a alege ,au fost cam rasfatati chiar si de comunisti.Tocmai pt asta ei sub pretextul comunismului au asanat ideea ca sunt neimdreptatiti,dar de fapt ROMANII erau cei care sufereau si nu aveau libertatea ungurilor de a se plimba cu doua pasapoarte.Toti am suferit pe timpul comunismului,daca e s-o luam asa,dar asta nu inseamna ca lor li se cuvine acum exact ceea ce au tot obtinut prin guvernantii tradatori de dupa 89.Lupul NICIODATA nu este satul .Cineva trebuie sa-i puna cu botul pe labe.