„România deţine 10% din suprafaţa arabilă a Europei“

„România deţine 10% din suprafaţa arabilă a Europei“

by -
0 430

Interviu cu dna Nastasia Belc, directorul Institutului de Bioresurse Alimentare.

Doamnă director, cum evoluează domeniul agroalimentar în România? Se îmbunătăţeşte calitatea produselor sau, fiind un moment de adaptare la situaţia Uniunii Europene, ne aflăm într-o situaţie de criză?

Eu cred că se îmbunătăţeşte… Noi avem un potenţial foarte mare în acest domeniu şi ar trebui să-i acordăm un interes mai mare. Aceasta pentru că agricultura şi industria alimentară ar fi o sursă şi un instrument de a ieşi şi în afară, de a ne echilibra economia. În toată Europa, nu numai în România, industria alimentară este cea mai potentă industrie. Chiar la nivel european, industria alimentară, ca valoare, înseamnă cât cinci industrii la un loc, care cuprind industrii ca cea constructoare de maşini, energetică ş.a. Dacă vorbim despre acestea în parte, ni se par foarte puternice, totuşi, industria alimentară este pe primul loc. Închipuiţi-vă deci că potenţialul ei este foarte mare, în toate ţările. La noi, cu atât mai mult, căci, dacă ne gândim bine, avem zece la sută din suprafaţa arabilă a Europei. Adică, din cele 27 de ţări europene, România deţine 10% din suprafaţa arabilă, cât Polonia. Chiar dacă Polonia este mai mare, la noi, terenurile sunt mai fertile. Institutul nostru este specializat în cercetarea în industria alimentară, mai puţin în agricultură, dar, într-adevăr, resursele ni le tragem de acolo. Pe de altă parte, noi mâncăm mâncare procesată, nu mâncăm grâul şi porumbul ca atare. Prin urmare, trebuie să privim totul ca un lanţ alimentar, de la fermă, oricare ar fi ea, până la consumator.

Cum sunt produsele româneşti faţă de cele străine, din punctul de vedere calitativ? Sunt mai bune?

Produsele noastre sunt mai bune calitativ, în primul rând. În al doilea rând, un lanţ de distribuţie scurt face ca produsul să fie mai bun decât un lanţ de distribuţie lung. Într-un lanţ lung de distribuţie, eu trebuie să conserv mai mult produsul, să introduc în el conservanţi, ca să se păstreze. În al treilea rând, românii sunt obişnuiţi cu alimentele de aici. Organismul nostru s-a adaptat modului de alimentaţie de aici. Ce e mai bine, să mănânc un măr de aici sau o banană din Peru? Eu cred că un măr de aici e mai bun. Iar banana a fost stropită cu tot felul de substanţe conservante ca să se păstreze o perioadă cât mai lungă. Întotdeauna o mâncare mai proaspătă e mai bună decât o mâncare reîncălzită, nu? E foarte bine că românii caută produsele româneşti şi chiar să încerce să evite produsele importate ieftine, care nu au ingrediente de calitatea cea mai bună.

Ce înseamnă biotehnologie în industria alimentară? Ar fi şi aceasta o cale de a dezvolta mici industrii, iar, pe de altă parte, ar avea de câştigat şi mediul. Cât de dezvoltată este la noi această industrie?

Biotehnologiile înseamnă utilizarea microorganismelor sau a derivatelor acestora în obţinerea de produse, servicii ş.a.m.d. La noi, domeniul nu este foarte dezvoltat. Din materii agricole foarte ieftine poţi obţine produse cu valoare adăugată foarte mare. Totul constă în a pune tehnologia la punct. Şi în cercetarea din Europa biotehnologiile au un loc special. Dacă pentru cercetarea în agricultură, industria alimentară, când se finanţează proiectele de cercetare şi se fac licitaţii pe proiect, câştigă numai un singur proiect, la biotehnologii, câştigă trei proiecte. Biotehnologile folosesc fermentaţiile. Fermentaţia înseamnă folosirea unui microorganism. Dar nu e vorba numai de drojdie, există şi mucegaiurile, care se obţin tot prin biotehnologii, folosite la brânzeturi de tip Camembert. Acel mucegai, de exemplu, poate fi crescut pe coceni. Tot aşa şi sporii de pe salamul de Sibiu, îi cultivi pe ceva şi îi pui pe salamul de Sibiu. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial se cultivau mucegaiuri netoxice, din care se făcea proteină de calitate foarte bună pentru alimentaţia populaţiei, căci câmpurile nu mai puteau fi folosite din cauza războiului. Şi au făcut atunci extracte de drojdie, care erau puse în alimente.

Ce produse avem noi omologate, cu care suntem recunoscuţi în Uniunea Europeană?

Mie îmi pare rău că singurul produs al nostru este magiunul de prune. Aici ar putea să ajute Ministerul Agriculturii, cercetarea, care ar putea să identifice produsele tradiţionale româneşti sănătoase, bune. Ministerul Agriculturii ar putea să iniţieze un program de cercetare, ca în acea listă, în care multe ţări europene apar cu foarte multe produse, să apărem şi noi cu mai mult de unul. Firmele ar putea să le spună cercetătorilor, faceţi voi dosare cu analizele produselor tradiţionale pe care le avem şi să îmbunătăţim lista acolo. Firmele private sau producătorul nu sunt în stare să-şi plătească singuri analizele, să-şi completeze dosarul, să-l scrie în engleză, să-l ducă la UE…

Dar este foarte supărător să aflăm că România are un singur produs…

Noi am avut un proiect cu produse tradiţionale numai din domeniul lactatelor şi pâinii. Când le-am spus producătorilor să ne trimită, prin Direcţiile agricole, ce produse fac, nu mai pridideam să le primim… Dar, dintre acestea, trebuie identificate cele cu potenţial în sănătate, produsele fermentate sau produsele mai deosebite. Ele ar putea fi patentate la nivel european ca produse tradiţionale româneşti. Producătorii trebuie ajutaţi. Este constituit un birou al produselor de origine, tradiţionale, la Ministerul Agriculturii, cu sediul la Braşov, care sper să se organizeze. Dar trebuie ajutaţi, căci trei-patru oameni nu pot face minuni.

Ce produse ecologice avem totuşi noi, cu care ne putem lăuda, chiar dacă nu sunt omologate?

Există o firmă din Transilvania, care vinde brânză în Germania şi care are o tehnologie de a înveli brânza în ceară de albine cu flori uscate. Această firmă îşi vinde toată producţia în afară. Apoi avem zona Dornelor, care e considerată zonă europeană nepoluată, unde se fac produse ecologice, care merg toate la export.

Către ce se vor îndrepta satele româneşti? Ar avea nevoie de o industrie locală ca să supravieţuiască, apoi, ar trebui oprit haosul din construcţii…

Bineînţeles că omul trebuie să aibă condiţii de trai civilizate, să aibă apă caldă, toaletă în casă etc., dar parcă tot nu mi-ar plăcea ca satele noastre să semene cu nişte mici orăşele, cum se întâmplă în Occident. Se vede bine că ceea ce este tradiţional ar trebui conservat. Nu cred că micile orăşele din Occident, cum sunt satele acolo, ar fi soluţia pentru noi.

sursa: http://ziarullumina.ro

(Visited 134 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.