România comunistă, spirala tăcerii şi mămăliga care n-a explodat (partea I)

România comunistă, spirala tăcerii şi mămăliga care n-a explodat (partea I)

by -
2 479

Adeseori am fost surprinşi neplăcut de pasivitatea unor conaţionali de-ai noştri în faţa unei nedreptăţi. De ce să nu fim sinceri, chiar şi noi am fost în această situaţie. De câte ori nu am fost înşelaţi şi am preferat să plecăm capul, decât să luptăm pentru ce ni se cuvine? Nu are rost să ne minţim singuri: de cele mai multe ori nu am făcut-o din creştineasca iertare faţă de cel care ne-a greşit, ci din alte motive.

Lipsa noastră de reacţie la nenumăratele agresiuni la care am fost supuşi în ultimii douăzeci de ani are rădăcini vechi. Dar nu antice, nu seculare, aşa cum încearcă nişte aşa zişi filosofi să ne bage în cap, ci de dată recent, istoric vorbind.

Reacţiile noastre sau mai degrabă lipsa lor sunt explicate de blestemata perioadă comunistă. Ne întrebăm cum a fost posibil? Istoria ne oferă răspunsul. A fost publicat recent în România un document socant: Psihopolitica — sinteza a unui manual sovietic de psihopolitică. Autorul său: nimeni altul decât bestia cu chip de om, infamul Beria, fostul şef NKVD. Premiza?

„La baza, Omul este un animal. El este un animal caruia i s-a dat un lustru de civilizatie. Omul este un animal colectiv care se organizeaza în grupuri pentru a se apara de primejdiile mediului. Cei ce îi grupeaza si îi conduc trebuie, prin urmare, sa posede tehnici specializate pentru a dirija nestatornicia si energiile omului spre o eficienta mai înalta pentru îndeplinirea scopurilor Statului„.

Textul se extrage ca un comentariu simplist si brutal din Manifestul Partidului Comunist: „Burghezia sileste toate natiunile sa-si însuseasca modul sau de productie burghez daca nu vor sa piara; ea le sileste sa introduca la ele însele asa-zisa civilizatie, adica sa devina burgheze”.

Practic, la debut, metodologia terorii comuniste s-a inspirat din experienta sistemelor coercitive anterioare si s-a concentrat pe instincte si anume pe acele instincte care determina supunerea, ordinea si apararea”[i]

Deci, premisele comunismului pentru românul anilor ‘40 prevedeau ca bietul român să fie doar un animal, o fiinţă bună doar de muncă, gata să fie “dresată” de “eliberatorul” sovietic. Să nu uităm totuşi, că la momentul acelor ani, românul era un ţăran deja sărăcit, aproape analfabet şi lipsit de forţa tineretului său elitist- naţionalist, ce fusese suprimat.

Agresorii sovietici au mai beneficiat de o circumstanţă favorabilă lor, dar dezastruoasă pentru noi: românii veneau după după două dictaturi succesive, Carol al II-lea şi Antonescu, astfel că o a treia nu-i părea niciunui străbun de-al nostru ca o situaţie neobişnuită.

Iată ce aveau în vedere cei care “au adus lumina de la Răsărit” pentru ce mai rămăsese din elita ţării, pentru reperele morale ale românului:

În loc sa fie executati liderii nationali, se va pune la cale sinuciderea lor în conditii care pun cauza mortii lor sub semnul întrebarii. In felul acesta, putem tine sub control împotrivirea la extinderea comunismului în diferite categorii sociale ale lumii si putem face în asa fel încît masele care ni se opun sa ramîna fara conducatori; putem sa creiem o stare de haos si deruta în care ne va fi foarte usor sa implantam doctrinele clare si viguroase ale comunismului”[ii].

Din păcate, sovieticii cunoşteau bine tipologia omului de rând, studiile sociologice fiind folosite în scopul înrobirii popoarelor de sub influenţa – a se citi talpa – rusească.  Menirea manualului sovietic la care facem referinţă este expusă de la început, fără niciun ocoliş: „Este menirea psihopoliticii mai întîi sa ordoneze supunerea si scopurile grupului si apoi sa mentina ordinea prin înlaturarea efectului produs de persoanele si personalitatile capabile sa abata grupul spre nesupunere. În natiunea noastra, unde lucrurile sunt mai bine conduse si acolo unde ratiunea domneste pretutindeni, nu este greu sa înlaturi bacteriile persistente care pot ataca vreuna dintre entitatile noastre politice. Psihopolitica face posibila înlaturarea acelei parti a personalitatii lui care, prin sine însasi, face ravagii în constitutia respectivei persoane si în aceea a grupului din care face parte.”[iii]

Acum avem imaginea clară a unei strategii pusă la punct de nişte adevăraţi ucigaşi de oameni, care urmărea lichidarea spiritului uman.Mai bine spus, urmărea lichidarea acelor elemente care fac spiritul uman liber, înălţător şi unic. Totul pentru ca să “ordoneze supunerea” noastră.

Cum s-a procedat la “supunerea noastră”? Sovieticii şi acoliţii lor din România au folosit două metode, simultan şi complementar: teroarea şi propaganda. În timp ce se ocupau de procesele politice prin care erau condamnaţi “duşmanii orânduirii socialiste”, alde Silviu Brucan&co nu uitau să le transforme în circ mediatic.

Cităm din acelaşi autor: “Procesele şi deciziile aveau apoi un traseu public demonstrativ, preluat şi amplificat de propagandă, insistîndu-se pe ideea că se face dreptate pentru poporul român. La fel ca pe vremea Inchiziţiei, mesajele publice aveau rolul să inspire teama, să blocheze orice tentativă de revoltă”[iv].

Iată şi rolul terorii: “Naţiunea română trebuia supusă unor procedee prin care să se obţină subordonarea totală, în vederea exercitării controlului asupra societăţii, pentru aducerea ei în sclavaj — cum se afirmă în Psihopolitica. Etapele au fost aplicate cu brutalitate, inclusiv cu măsuri vizibile şi ostentative, făcîndu-se apel la toate argumentele de drept înmînate Uniunii Sovietice de Aliaţii occidentali, de la proteste internaţionale împotriva României care nu-şi respectă angajamentele din Armistiţiu, până la folosirea tancurilor”[v]

De ce se ajungea până la folosirea tancurilor? Pentru că trebuia ca vechiul stat român, catalogat de sovietici drept “fascist”- a se citi naţionalist, tradionalist, credincios – trebuia înlocuit cu statul comunist. Această transformare a fost un proces foarte dificil, mai ales datorită naţionalismului latent caracteristic ţăranului român, ţăran care-şi văzuse statul făurind România Mare, pentru ca apoi să vadă cum forţe externe – URSS, Bulgaria, Germania, Ungaria – i-au luat cu forţa ce considera ca fiind de drept, al său.

Ce înseamnă de fapt, făurirea statului comunist? A se citi cu atenţie pentru a observa similitudinile cu ultimii 20 de ani, când se încearcă construcţia unui stat român “occidental”. Deci, noul stat comunist “presupunea modificarea esenţială a mentalităţii colective sau măcar a majorităţii populaţiei. URSS avea nevoie de un timp, măsurabil de la unul la două decenii, pentru cel puţin o schimbare de generaţie în care influenţa fostului sistem educaţional şi a culturii tradiţionale româneşti să diminueze, să fie denaturată sau să fie uitată, iar în acelaşi timp, purtătorii nucleului de referinţă trebuiau distruşi, îndepărtaţi sau făcuţi să tacă”[vi]


Citind aceste rânduri, mai există cineva în toate facultăţile mintale care să nu înţeleagă de ce a fost nevoie, pentru sovietici, ca elita României să zacă în puşcării? De ce a fost nevoie de experimentul “Piteşti”?

Totodată, înţelegem foarte bine de ce în acesti douăzeci de ani, n-au fost promovate valorile reale, de ce au fost atacate toate simbolurile româneşti. Şi ne dăm seama de importanţa presei: “Obiectivele subversiunii sunt triple. Diferenţierea lor nu poate fi decît didactică, deoarece, în fapt, ele se sprijină şi se completează reciproc. Aceste obiective sunt:

1.Demoralizarea naţiunii vizate şi dezintegrarea grupurilor ce o compun.(Exemple: Românii sunt nişte leneşi, hoţi, ţigani, barbari, arhaici şi au făcut Holocaust)

2.Discreditarea autorităţii, a apărătorilor, funcţionarilor şi oficialităţilor acesteia. (Antonescu a fost un criminal de război care a atacat URSS, partidele politice au fost vândute Occidentului, iar legionarii erau oamenii lui Hitler, Ceausescu bea sangele poporului, iar Armata statea degeaba sau batea oameni nevinovati)

3.Neutralizarea maselor pentru a împiedica orice intervenţie spontană generală în favoarea ordinii existente în momentul ales pentru preluarea non violentă a puterii de către un mic grup minoritar.(liderii societăţii civile în puşcărie, arestări, discreditări)

Aceste scopuri sunt posibile prin utilizarea mijloacelor de informare în masă. Fără presă, fără radio, fără televiziune, subversiunea este neputincioasă. Fără specialişti în domeniul psihologiei sociale, cum vom vedea studiind metodele în capitolul următor, subversiunea este incoerentă”.[vii]

Nu, nu vorbim de 2010 ci de 1950!  Şi totuşi, de ce e aşa importantă presa? Pentru că pe baza controlului ei se sprijină propaganda. Fără propagandă nu se pot schimba mentalităţi, nu se poate crea “noul stat român comunist/occidental/modern, etc).

Dar manualul lui Beria are şi pentru acest aspect o atenţie specială: “Fie că stâpîneau aceasta tehnologie a terorii prin studiul trecutului său îndelungat, fie că i-au descoperit mecanismele prin cercetare psihosocială proprie, sovieticii conduceau un model de psihologie în masă, cunoscut astăzi sub denumirea de ‘Spirala tăcerii’[viii]


[i] Alex Mihai Stoenescu – Istoria loviturilor de Stat din România, vol.III

[ii] Alex Mihai Stoenescu – Istoria loviturilor de Stat din România, vol.III

[iii] Alex Mihai Stoenescu – Istoria loviturilor de Stat din România, vol.III

[iv] Alex Mihai Stoenescu – Istoria loviturilor de Stat din România, vol.III

[v] Alex Mihai Stoenescu – Istoria loviturilor de Stat din România, vol.III

[vi] Alex Mihai Stoenescu – Istoria loviturilor de Stat din România, vol.III

[vii] Roger Muchielli — La Subversion

[viii] Alex Mihai Stoenescu – Istoria loviturilor de Stat din România, vol.III

material de Mihai M. Popescu

(Visited 140 times, 1 visits today)

2 COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.