Rezistența anticomunistă din Vrancea – partea I

Rezistența anticomunistă din Vrancea – partea I

by -
0 1123

Pentru ilustrarea faptelor acestei epopei naţionale, demne de urmaşii Vrâncioaiei, trebuie să ne plasăm în cotul Carpaţilor, pe locul unde Ecaterina Teodoroiu a murit în lupta pentru salvarea ţării şi înfăptuirea unităţii naţionale.
Comandamentul acţiunii Vrancea se afla pe pârâul Porcului, care se varsă în Zăbrăuţ. Bordeie săpate în pământ, camuflate într-o pădure deasă de molizi, erau situate în jurul schitului Mosinoaiele. Pădurea era înconjurată, la mare distanţă, de satele Fitioneşti, Mănăstioara, Verdea, Răcoasa, Străoanc şi Crucea de Sus, locul de baştină al fraţilor Paragină, care au organizat grupul din munte.
La Costică Bandrabur, în crama de la Diocheţi, s-a întâlnit în 1948 Mihai Timaru, ofiţer de motomecanizare, cel de al 16-lea copil al unui ţăran ardelean din regiunea Mureş, cu Ion Paragină şi Vasile Sava. Obiectivul propus era lupta de salvare a ţăranilor de colectivizare, care-i ameninţa furându-le pământurile moştenite de la Ştefan cel Mare.
Acţiunea se desfăşura de la Pădureni, de pe valea Şiretului, spre Ţifeşti, Crucea de Sus, Străoane, până la Păuneşti.
Din acest grup de luptă împotriva comunismului făceau parte categorii sociale şi politice diferite (muncitori, ţărani, ofiţeri, intelectuali etc.), ca de exemplu: judecătorul Vasile Chirilă (din Panciu), Dinu Gheorghe (naţional ţărănist), Pavalache Şerban (liberal), Cicerone Ungureanu, colonelul Răianu (din Ţifeşti), Enache Ivan, Gigi Tiplica, Iordache Hărăbor din Străoane de Sus, cu cei doi fii Ştefan şi Ticuşor, şi alţii.
Grupul din pădure era instalat în două bordeie – al „tinerilor” şi al „bătrânilor” – săpate în pământ, bine camuflate şi prevăzute cu mai multe ieşiri. Partizanii erau dotaţi cu arme automate uşoare şi cu o rezervă de muniţii.
Printre cei ce se găseau acolo se numărau: Ionel şi Cristea Paragină, Mihai Timaru, Gheorghiţă Bălan, Grigore Tudose, Costică Marin (din Străoane de Sus), Aurel Condrea, Gheorghe Mălăcescu (învăţător din comuna Ţifeşti), Toderiţă Doagă (primar, naţional-ţărănist, din Panciu), Simion Grigoraş (primar, naţional-ţărănist, din Fitioneşti), Vasile Camir (din Fitioneşti), călugărul Filimon Tudose (stareţul mănăstirii Brazilor), Vasile Sava (din Panciu), Ticu Cârnu, Valerică Chiper, Valeriu lorga, Nicolae Balaş, Petrică Bucur, Ilie Nistor (din Panciu).

Ca resurse de aprovizionare aveau satele de munte, dar mai ales mănăstirea Moşinoaia a stareţului Efghenie Hulea şi stâna lui Nicolae Filimon. Acesta din urmă venea deseori la bordeie.
Contactele grupului se făceau în exterior prin Ionel Paragină şi Mihai Timaru, care se duceau la Enache Ivan (comuna Ţifeşti), unde se întâlneau cu colonelul Răianu şi cu foşti ofiţeri. La Străoane, în podul lui moş Iordache Hărăbor, se întâlneau cu studentul Ion Ungureanu, tare făcea legătura cu Bucureştiul.
De asemenea, în via lui Pavalache Şerban de la Panciu, au avut loc întâlniri cu alţi reprezentanţi de prin alte sate.

 Nelipsiții trădători

Una din întâlniri a avut-o grupul şi cu căpitanul Anghel din Clipiceşti, invalid de război (fără un ochi), fiul învăţătorului din sat. De la acesta a plecat trădarea. El lucra cu Securitatea şi prin intermediul lui au fost introduşi în grupul din munte doi agenţi, Uşurelu şi Vrabie.
Cei doi indivizi au fost aduşi de Ionel Paragină. Lui Mihai Timaru i s-a părut suspect faptul că voiau să fie prezenţi peste tot şi să cunoască cât mai multe legături, dar ei îşi creaseră toate alibiurile şi cunoşteau foarte multe amănunte despre cei din grup.
În luna octombrie 1949, Mihai Timaru coborâse din munte pentru probleme legate de gruparea de rezistenţă.

Ionel Paragină s-a înţeles cu Mihai Timaru şi cu Vrabie să se întâlnească în noaptea de 17 spre 18 octombrie 1949 la moara lui Apostolescu, de unde, împreună, să meargă la crama căpitanului Anghel pentru a-l cunoaşte şi a discuta problema aprovizionării cu armament. Crama era situată vizavi de moară, pe apa Şuşiţei, şi până la ea se urca pe o pantă de vrei 300 de metri. Pe acest drumeag al pierzării, deja în noapte, fiindcă era trecut de orele 22, se simţeau mişcări nefireşti în tufişuri, care s-au dovedit ulterior a fi ale ostaşilor din jurul mitralierelor, în acelaşi timp, la Cîmpuri, unde se aflau bordeiele partizanilor, se concentrase un batalion de securitate.

Trădătorul Vrabie i-a cerut lui Ionel Paragină pistolul-mitralieră pentru „a-l uşura de povara lui” şi a adăugat:
– Dă-mi-l şi dumneata, bade Mihai, că prea mult l-ai purtat.
– Lasă-l la mine, că este mai în siguranţă, i-a răspuns Timaru şi a continuat drumul.

Ajunşi la destinaţie, Ionel Paragină şi Mihai Timaru au păşit peste prispă, unde păreau să fie patru umbre, şi au intrat înăuntru. După ce au trecut pragul, o lovitură de pistol, dată la cap, l-a culcat la pământ pe Ionel Paragină si imediat s-a închis uşa, împinsă cu piciorul. Timaru a ridicai brusc pistolul şi a tras în cel din faţa lui, dar toate gloanţele s-au descărcat sub o icoană, în timp ce o lovitură primită la cap l-a trântit jos. Totodată a simţit o durere în picior.
Iudele s-au repezit asupra lor şi i-au legat cu sârmă ghimpată la mâini şi la picioare. Aruncaţi intr-o dubă, s-au trezit la Securitatea din Focşani, unde îi scuipa colonelul de securitate Mauriciu Ştrul, care condusese operaţia de capturare a partizanilor.
La bordeie, Valeriu lorga se trezise după un vis ciudat şi le spusese celorlalţi că vor fi arestaţi în cursul zilei.
Uşurelu – a doua iudă în grup – era în mijlocul lor şi, în momentul când securiştii care-i înconjuraseră erau gata de atac, el a încercat să-i dezarmeze pe cei din bordeiul „tinerilor”. Crislea Paragină i-a observai intenţia şi a încercat să riposteze. Dar Uşurelu a fugit pe a doua ieşire şi s-a dus la bordeiul „bătrânilor”.
Securitatea a pornit acţiunea de capturare a celor două ascunzişuri din pădure.
Se înnoptase de-a binelea şi îngrijorarea celor din bordeiul „tinerilor” creştea tot mai mult văzând că cei trimişi nu se mai întorceau. S-au pus imediat în stare de alarmă, postind la intrarea în bordei, lângă focul care mocnea ascuns, pe Aurel Condrea, ceilalţi trecând la locurile lor de tragere. La un moment dat Condrea a auzit un foşnet uşor în boschetul care le masca intrarea în bordei. Privind cu atenţie în direcţia zgomotului, i s-a părut că, în lumina slabă a focului, care se răsfrângea până la primele tufişuri, vede o lucire neobişnuită, metalică. Era ţeava unei puşti-mitralieră îndreptată spre gura bordeiului unde făceau de pază. Securiştii au deschis focul imediat, cu intenţia să-i înconjoare şi astfel să le taie posibilitatea de a se refugia prin ieşirile secrete. Un moment scurt de ezitare i-a permis lui Aurel Condrea să se lase rapid în tranşeea de la intrarea în bordei şi să dea alarma, în secunda următoare, printr-o rafală de mitralieră a măturat spuza focului din faţa bordeiului, împroşcând o ploaie imensă de scântei in jur.

Riposta a fost promptă. Trei arme automate au deschis focul deodată, din interiorul bordeiului, vărsându-şi încărcătura de gloanţe în direcţia de unde venise salva securiştilor. Din relatările ulterioare şi din protocoalele de proces, s-a aflat că cinci soldaţi ai Securităţii şi-au găsit moartea în primul schimb de focuri, din seara asaltului. Soldaţii erau adăpostiţi, stând doar pe brânci, in spatele tufelor de alun, în timp ce tinerii stăteau în gropile săpate, ca într-o tranşee.

Va urma…

Cicerone IonițoiuRezistența armată anticomunistă din munții României – Vrancea, p. 90-92, Editura ”Gândirea românească”, 1993

 

(Visited 210 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.