Rezistența anticomunistă din Vrancea – partea III

Rezistența anticomunistă din Vrancea – partea III

by -
0 488

Scăpaţi Din încercuire, Gheorghiţă Bălan şi Cristea Paraghină se retrag spre schitul de la Gura Lepşii, spre Cascada Putnei, unde pregătesc răscoala din 23 iunie 1950 împotriva regimului care urmărea să ia munţii daţi prin hrisoave de la Ştefan cel Mare. Acest hrisov, lăsat din generaţii în generaţii vrâncenilor de nădejde, era căutat cu asiduitate, dar urmaşii Vrâncioaiei, printre care Gheorghiţă Bălan, Cristea Paragină, fraţii Brînzaru, Manoliu şi Cojocaru au răsculat toţi munţii reuşind să-l salveze.

Între Tişiţa şi Zăbrăuţ, în bazinul Putnei, până sub măgura Odobeştilor, satele s-au ridicat împotriva abuzurilor stăpânirii comuniste.

Pilonii acestei revoluţii ţărăneşti au fost satele Neruja şi Vidra, în jurul cărora s-au ridicat locuitorii din Neruja, de pe Zăbala, din Nistoreşti, Păuleşti, Spineşti, Bîrseşti, Lepşa, Tulnici, Vîzantea, Valea Sării, Vrîncioaia, Andreiaşu, Negrileşti, Costeşti, Suseni Ecourile acestor strigăte de libertate au ajuns până la Dumitreşti, pe Rimnic, şi până la Străoane şi Movilita, pe Zăbrăuţ.

Peste treizeci de comune au pus mâna pe furci şi coase, au dat foc posturilor de miliţie şi sediilor comuniste, punând pe fugă pe călăii regimului.

Aşa cum arătam, în toamna lui 1950, după declanşarea răscoalei din 23 iulie, a fost omorât Cristea Paragină la moară, de unde Gheorghiţă Bălan a reuşit să scape, în primăvara anului 1951, comuniştii şi uneltele lor au fost ridicaţi şi obligaţi să-şi ronţăie carnetele de membri ai celui mai sângeros partid, pentru a dovedi că merită iertare de la cei pe care îi terorizaseră. Dar cum ajutorul în arme şi alimente, ce urma să fie paraşutat, n-a sosit, alarma revoltei dovedindu-se prematură, regimul comunist a trecut la represalii.

Panciu şi Focşani erau ameninţate de furia populaţiei care se îndrepta spre ele.

Gheorghiţă Bălan era printre conducătorii celor asupriţi, el care nu putea să uite moartea lui Cristea Paragină, petrecută sub ochii lui.

Colonelul Lupşa a fost principalul colaborator al Securităţii. El pendula între grupurile din munţii cotului Carpaţilor făcând legătura între ele şi, după ce a cunoscut locurile de ascunziş, potecile şi pe cei ce le sprijineau cu alimente sau muniţie, a organizat atacurile asupra fiecăruia în parte. După arestarea „Grupului Paragină” au fost arestaţi colaboratorii cunoscuţi de Lupşa. Până la urmă, se pare că s-au debarasat de el.

Munţii Vrancei au fost invadaţi de trupe de securitate şi armată pentru a înăbuşi furia poporului din ţinuturile în fierbere. A urmat o adevărată vânătoare de oameni. Execuţiile şi spânzurătorile de la marginea satelor constituiau metode de intimidare. Munţii au fost cutreieraţi şi pădurile răscolite timp de doi ani de zile. Locuitorii satelor, de toate vârstele, erau schingiuiţi şi aruncaţi în închisori, care deveniseră neîncăpătoare.

Printre cei morţi în codrii Vrancei se numără: colonelul Strîmbei Ioan, unul din conducătorii răscoalei, Gabor Constantin, Crăciun Radu, Dănilă Nicolae, Asaftei Radu, Hurjini Radu, Manolium Victor şi alţii.

Schingiuirile au continuat la Securitatea din Focşani, iar condamnarea unor numeroase grupuri s-a făcut de Tribunalul Militar din Galaţi, reţinându-se o infimă parte din numele lor: Avram Pavel, Anton L. Dumitriu, Antonescu Nistor, Avram I. Pavel, Bozgonete Dumitru, Buşilă lancu (învăţător), Burlacu Pavel, Bratu Şerban, Bogdan Gr. Ioan (învăţător), Cătină Vasile, Comşa Stoica, Cehidriav I. Ioan, Cîrlioru Grigore, Chiscoci Teodor, Dudu N. Dumitru, Mihail M. Radu, Negru Toader, Matei Vasile, Mihail Nică, Macovei Anton, Pătrăşcanu (învăţător), Pesmagiu (din Bârseşti). Radu M. Mihail, Sîmba Toader, Teodorescu Ioan şi alţii.

Nu poate fi uitată omorârea lui Amăriuţei, în satul Crucea, şi târârea pe uliţe, amintind de supliciul lui Ioan-Vodă.

În această vânătoare a picat şi Gheorghiţă Bălan. Condamnat, a stat în lanţuri, în celula condamnaţilor la moarte de la închisoarea de la Galaţi, înainte de a fi executat. Familii întregi au plecat din Vrancea pe drumul închisorilor. Au fost reţinute numele: Paragină, Cucu, Bandrabur, Cojocarii, Dumitrescu, Militam, Brînzaru.

Urmaşii lui Popa Şapcă au fost prezenţi şi de această dată în persoana preoţilor Dumitrescu, Ionescu, Hulea. Acesta din urmă era învinuit că nu a divulgat autorităţilor tainele partizanilor încredinţate prin spovedanie, în închisoare, părintele Hulea spunea cu conştiinţa curată: „Taică, ce intră sub patrafir numai Dumnezeu ştie”.

Dintre miile de arestaţi s-au reţinut: Cercaru Constantin (un tânăr de 18 ani), fraţii Brînzaru, Bandrabur Constantin (din Panciu), Butnaru Nicolae, Bunghez (de lângă Năruja), Burlui Nicolae; Buşilă (învăţător, mort la Galaţi, după ce a fost chinuit la Securitate), Cosma Marin, Cojocaru Gheorghe, Cojocaru Ion, cei rămaşi din familia Cucu (deoarece tatăl şi un copil fuseseră omorâţi în, timpul anchetei), Dudu (ţăran din Năruja), Ghelez, lisofăchescu Victor, Manea Gheorghe, Marcu Mihai, Militaru Gheorghe şi Militaru Ionel (din satul Motnău, comuna Dumitreşti, foşti prizonieri şi-n Rusia), Marinaş Valeriu, Negru Teodor, Niţu Sandu (ofiţer), Popescu Scai, Popoiu Grigore, Popa Florică, Radu (din Năruja), Rădulescu Stelian, Sovejeanu (învăţător), Stoica (din Năruja), avocat Dumitru Neaga (fost deputat PNŢ, decan de Puma), Mitică Constantinescu (avocat, membru PNŢ din Focşani), Culiţă Constantinescu (avocat, membru PNŢ din Focşani) împreună cu fiul său, Nicolae Culiţă Constantinescu.

Cea mai mare jertfă pe altarul patriei a fost a lui moş Anton Paragină din comuna Crucea de Sus, arestat şi el pentru fiii lui, Ion şi Cristea, care au fost purtătorii stindardului luptei de rezistenţă din Vrancea. Din familia lor au mai fost arestaţi: Costică (fiu), Ţinea (fiică), Florica (fiică), Gelu (nepot), Gică (nepot) şi mulţi alţii.

Nici femeile n-au fost scutite de chinuri. Bătute peste sini, torturate ca să-şi denunţe copiii şi soţii, ele au rezistat în faţa urii înverşunate a fiarelor ce urmăreau distrugerea familiilor.

Înfruntarea din Munţii Vrancei amintea de vestitele lupte purtate în aceeaşi regiune în 1917, pe aceleaşi văi intrate în istorie, dar de data aceasta luptele se duceau împotriva fiilor celor ce înfăptuiseră România Mare şi erau angajate nu de duşmani, ci de „Iuda”, pusă in slujba vrăjmaşului.

Cântecul de jale al lui Radu Gyr, plămădit în temniţa Aiudului, este făcut pentru a arăta posterităţii drama neamului nostru în acele vremuri de teroare roşie:

„… Alelei groparule,
lotrule, tâlharule,
pune mâna pe lopată,
sapă groapa lată, lată,
să încapă jalea toată.
Fă-ne loc de-ngropăciune,
printre oasele străbune
pune-ne-n mormânt cu toţii,
şi părinţii şi nepoţii.
Şi să-nalţi peste morminte
munţi de cremene fierbinte,
peste fiu, peste părinte,
inima să nu mai ştie
de prăpăd şi de robie,
bieţii ochi să nu mai vadă
fiarele, dând ghes la pradă,
urechea să nu audă
de bejania zăludă,
nici de vaietul de trudă,
nici de hohotul de iudă
peste ţara care-asudă
ruptă-n dinţi de haita crudă”.

În 1949, la Securitatea din Braşov erau terorizaţi în anchetă şi apoi executaţi doi secui ce puseseră dinamită la casa primarului din comuna lor, care-i batjocorea şi-i jefuia. Satele din cotul Cârpacilor, între Comandau, Tuşnad, Soveja, Nereju, cunoşteau din plin opresiunea comunistă. Aici a fost semnalată constituirea unui grup de rezistenţă armată care antrenaseră alături de ei mai mulţi ţărani ce urmăreau să facă dreptate împotriva celor ce le jefuiau mâncarea copiilor. Şi-au procurat armament din depozitele armatei şi acţiunea lor a durat între 1950 şi 1954. Lupşa, care se implicase şi în răscoalele ţăranilor din Vrancea, a reuşit să-i dea pe mina Securităţii şi pe aceştia.

Alt grup din Vrancea este cel denumit „Păunaşii Codrilor”, cu centru de acţiune în Fitioneşi şi Rugineşti. Din el făceau parte: Ionel Pătrăşcanu, Ştefan Ciubotaru, Ionel Grigoriu şi alţii. Tot dintre partizanii Vrancei a făcut parte şi „Grupul Nistoreşti”, din componenţa căruia se numărau: preot Ştefan Marcu, Octav Atanasiu-Pavelescu cu cei doi fii, Cosmin şi Corneliu, preot Pogan (din Năruja), Ionică Busuioc (din Odobeşti), Ion Cîrlig (din Panciu), Gheorghe Toma (învăţător din comuna Suraia), Pantelimon A. Stratache (din Focşani), Dragomirescu Mihai, preotul Postolache Nicolae (din comuna Mirceşti) şi alţii.

În jur de 50 de vrânceni au pornit pe drumul Golgotei.

Cicerone IonițoiuRezistența armată anticomunistă din munții României – Vrancea, p. 95-98, Editura ”Gândirea românească”, 1993

(Visited 78 times, 2 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.