Revoluţia de la 1848 în Principate. Rolul francmasoneriei

Revoluţia de la 1848 în Principate. Rolul francmasoneriei

by -
2 1007

Trebuie spus mai întâi că în toată Europa, după căderea lui Napoleon, între 1815 şi 1848 se petrec modificări adânci în ordinea economică şi socială. Industria ia avânt la început în Anglia, iar Franţa urmează, la rândul ei, modelul englez. (Deschid aici o paranteză pentru a veni în întâmpinarea celor ce se simt umiliţi că facem apel la străini pentru dezvoltarea ţării noastre — născându-se astfel un complex de inferioritate, în Franţa, marea Franţă care avea o întârziere de câteva zeci de ani faţă de Anglia în privinţa dezvoltării industriale, statisticile arată că în 1848, momentul izbucnirii revoluţiei, se aflau 60 000 de „cooperanţi” englezi! Francezii au avut nevoie de aceşti ingineri şi muncitori englezi ca să înceapă să se industrializeze la rândul lor, să construiască uzine, căi ferate ş.a.m.d. Vedem deci că nu e o înjosire ca, pe măsură ce adopţi metode şi tehnici noi, să fii pentru un timp ucenicul unui străin.) Dezvoltarea industrială creează noi probleme grave în toate statele occidentale, în 1848 se răscoală populaţia pariziană împotriva regelui burghez, cum i s-a zis lui Ludovic Filip, care nu ştiuse să facă din vreme reforme mai democratice şi lăsase puterea capitaliştilor, de data asta de origine mai mult burgheză decât aristocratică.

Revoluţia din 1789 din Franţa avusese aspecte populare şi momente sângeroase, dar în cele din urmă a adus la putere o altă clasă, burghezia în locul aristocraţiei, în 1848 asistăm la o încercare de a răsturna şi burghezia de la putere, o încercare populară. Interesant este că tinerii noştri studenţi de la Paris sunt entuziasmaţi de această revoluţie populară, cu toate că în majoritatea lor erau fii de boieri; de pildă, fraţii Golescu, şi mai cu seamă fraţii Brătianu se pare că au luat parte la luptele de stradă alături de populaţia răsculată a Parisului. Ei sunt ucenicii revoluţiei din Franţa şi o importă în ţările noastre, în Muntenia şi în Moldova.

Aici trebuie să spunem câteva cuvinte despre o problemă care nu prea se discută în cărţile noastre de istorie: rolul jucat de o societate secretă, francmasoneria, în aceste revoluţii, atât în cea din 1789 în Franţa, cât şi în cea de la 1848, la noi. Tineretul nostru, aflat în Franţa sau în alte ţări occidentale, nu se putea simţi atras de conservatori — prea puţin preocupaţi de un principat considerat provincie turcă, în schimb liberalii, doritori să răspândească ideile de democraţie şi libertate şi în ţările din răsăritul şi sudul Europei, au captat interesul acestor tineri români. Ceea ce a făcut ca cei mai mulţi dintre ei să se înscrie în lojile masonice.

Ce era masoneria? Este un lucru destul de greu de explicat, fiindcă multă vreme masoneria s-a acoperit cu un văl de mister, în Evul Mediu, cei care clădeau vestitele catedrale şi care învăţau din tată în fiu, sau de la maestru la ucenic secretele construcţiei, au creat nişte societăţi secrete pentru ca numai ei să cunoască tainele meseriei. Şi pe franţuzeşte „francmacon” înseamnă „zidar liber”. Ei formau companii care se plimbau în toată ţara şi clădeau la comandă ce li se cerea, dar nu voiau să destăinuie decât după o ucenicie foarte lungă secretele meseriei lor.

Acest cuvânt de francmason a fost preluat pe la începutul secolului al XVIII-lea de un pastor anglican care înfiinţează o nouă societate secretă. Societatea nu avea drept scop nici zidăria, nici arhitectura, ci dărâmarea unei societăţi mult prea dominate de aristocraţie şi de Biserica catolică. S-au născut deci, mai întâi în Anglia, apoi foarte repede s-au răspândit pe continent, societăţi secrete care aveau scopul, pe de o parte, de a slăbi puterea Bisericii prea voluntare a catolicilor (care controla în mare măsură educaţia copiilor şi avea o influenţă prea puternică asupra guvernelor), iar, pe de altă parte, de a distruge monopolul aristocraţiei asupra guvernelor. Se pare că masoneria a jucat un rol important în izbucnirea revoluţiei franceze de la 1789. Este o chestiune controversată, dar cred că e multă dreptate în această teză, de n-ar fi decât o singură dovadă: toate caietele de doleanţe — cerinţele de reformă adresate, din toate provinciile Franţei, regelui Ludovic al XVI-lea — se asemănau ca şi când ar fi fost scrise de aceeaşi mână secretă, iar singura explicaţie plauzibilă este că toate au fost redactate în lojile masonice şi apoi preluate de deputaţii Stării a Treia, care ajung la Paris.

Acelaşi lucru se repetă la noi în 1848. Aceşti tineri români care studiaseră la Paris, aproape toţi (avem dovezi acum, de când s-au deschis arhivele masoneriei) au fost recrutaţi pentru a
intra în masonerie, şi au venit ca masoni la noi în ţară. Revoluţia de la 1848, ca şi Unirea Principatelor de la 1859, a fost opera tinerilor masoni.

Adevărul trebuie spus, dacă este dovedit prin documente. Ce s-a întâmplat mai târziu?

Masoneria a degenerat oarecum într-o societate de sprijin reciproc şi de acaparare a puterii; extrema stingă a preluat, în mare parte, conducerea masoneriei, mai cu seamă în Franţa, şi au intrat în masonerie foarte mulţi evrei, dornici, pe această cale, să spargă ostracizarea cei lovea de veacuri. Unii dintre ei, venind la noi, au încercat să forţeze ţările române să acorde
imediat cetăţenia română evreimii care intrase după 1830 în principatele noastre, mai cu seamă în Moldova. De-atunci s-a născut un fel de reacţie negativă împotriva masoneriei, o reticenţă a intelectualilor români, fiindcă ei au avut impresia că se încerca să li se forţeze mâna în direcţii care nu mai corespundeau intereselor naţionale ale momentului, aşa cum le vedeau ei.

Când izbucneşte revoluţia la Paris, în februarie 1848, unii dintre tinerii noştri, cum sunt fraţii Brătianu, se află la Paris. Se întorc la noi în ţară unde domneau, la Bucureşti, Gheorghe Bibescu şi la Iaşi, Mihai Sturdza, şi încep să comploteze pentru a răsturna aceste guverne sau pentru a impune domnitorului reforme democratice, în martie 1848 se pregăteşte un complot în Moldova, dar este descoperit şi imediat înăbuşit de Vodă Mihăiţă Sturdza. Unii sunt închişi, alţii reuşesc să fugă în străinătate, astfel încât revoluţia din Moldova este avortată de la început, în Muntenia în schimb, unde exista de altfel o burghezie mai dezvoltată decât în Moldova, tineretul revoluţionar reuşeşte să mobilizeze populaţia, să meargă până şi la sate cu câţiva revoluţionari ieşiţi din păturile ţărăneşti, cum a fost Popa Şapcă, începe o adevărată revoluţie, cu proclamaţia de la Islaz (9 iunie 1848); se întinde apoi la Bucureşti, unde impune domnitorului Bibescu o proclamaţie pentru a face schimbări, pentru a organiza alegeri, cerând de asemenea suprimarea boierimii etc. Vodă Bibescu, dânduşi seama că exista riscul unei intervenţii străine pentru a înăbuşi această mişcare, după două zile abdică şi pleacă în străinătate.

Timp de trei luni va rezista un guvern condus de aceşti tineri revoluţionari dintre care citez câteva nume. Am pomenit deja de Ion Câmpineanu, din generaţia precedentă. Avem apoi pe nepotul său, Ion Ghica, fraţii Golescu, Nicolae Bălcescu, Christian Tell, Eliade Rădulescu, generalul Magheru. Guvernul a încercat imediat să ia măsuri radicale. De pildă decretează libertatea ţiganilor, care veacuri de-a rândul trăiseră într-o situaţie subalternă, jignitoare, erau maltrataţi, bătuţi, asta explicând multe năravuri căpătate de ei. Nu este vina lor, ci a veacurilor de durere şi înjosire pe care le-au îndurat. Au fost eliberaţi în principiu în 1848, dar după înăbuşirea revoluţiei măsura n-a apucat să fie aplicată, începuseră însă câţiva boieri, cum au fost Ion Câmpineanu sau Mihăiţă Vodă Sturdza, să-i elibereze pe propriii lor ţigani; mânăstirile şi-au dat seama că robia nu mai corespundea cu milostenia creştină, şi i-au eliberat şi ele — aşa încât prin anii 1850 nu mai rămâneau decât vreo 5 000 de robi ţigani în Muntenia şi tot atâţia în Moldova, numai robi particulari, la boieri, pentru care făceau toate meseriile prin casă, erau bucătari, lemnari, fierari, potcovari, spoitori etc. Dar şi lăutari!

Eliberarea lor totală n-a început decât în 1856. Pare de neînchipuit ca în veacul al XIX-lea să mai fi existat încă robi la noi, dar gândiţivă că Statele Unite ale Americii au mai aşteptat încă 67 ani pentru ai dezrobi pe negri, în domeniul acesta am fost înaintea SUA! Au apărut atunci alte dificultăţi: cum să fie ţiganii inseraţi în viaţa normală a ţării, să devină proprietari de pământ, să practice liber meserii. Libertatea de principiu nu rezolva toate problemele.

Să ne întoarcem la momentul 1848, când s-a decretat libertatea ţiganilor. Cum guvernul nu a durat decât trei luni, planurile lui au rămas literă moartă. De pildă, s-au dus timp de săptămâni discuţii între proprietarii de pământ (să le spunem boieri — dar nu mai erau toţi boieri vechi, ci şi nou îmbogăţiţi, târgoveţi, burghezi) şi ţărani, în privinţa împroprietăririi. Iar aici lucrurile au fost oprite. O asemenea revoluţie nu putea fi admisă de Rusia, care s-a înţeles cu Turcia, puterea suzerană, şi pentru prima oară, de comun acord, au intrat în ţară, ruşii dinspre nord, turcii dinspre sud, şi au înăbuşit revoluţia în septembrie-octombrie 1848. Au ocupat ţara, fiecare câte o jumătate. Până şi Bucureştii au fost împărţiţi în două, cum a fost Berlinul împărţit, după al doilea război mondial, între ruşi şi occidentali.

Iată deci această mare speranţă a noastră înăbuşită. Capii revoluţiei, mai toţi, cei care n-au fost luaţi de ruşi şi deportaţi în Siberia, au putut fugi, unii în Turcia, dar cei mai mulţi în Franţa. Astfel a început o propagandă intensă care a schimbat în timp perspectiva guvernelor occidentale privind Principatele Române.

Neagu Djuvara via Istorii  Regasite

(Visited 535 times, 1 visits today)

2 COMMENTS

  1. …de ce ingaduiti,prezenta unui personaj precum Djuvara,pe acest site…d-lui este un manipulator ,nicidecum istoric…

    Doamne ajuta !!!

  2. Neagu Djuvara este unul din aceia care fac greseli multe atunci cand se apuca sa scrie istoria. Acum cativa ani incerca sa minimalizeze importanta lui Eminescu in literatura romana, considerandu-l, azi, depasit. Alta data s-a apucat sa scrie despre originea aromanilor si… a spus o prostie mai mare ca el. Tot acum ceva ani, pe cand facea la televizor o emisiune istorica, a afirmat ca sudul Dobrogei, Cadrilaterul, n-a fost niciodata al nostru si ca l-am luat pe nedrept de la bulgari, uitand pana unde se intindea Dobrogea pe timpul lui Mircea cel Batran si multi ani dupa.
    Chiar daca tinerii pasoptisti au intat in masonerie dintr-un ideal national, bine intentionat, autorul acestui articol trece sub tacere ce inseamna de fapt masoneria. Poate el insusi o fi mason asemeni confratelui sau Balaceanu Stolnici, mare cavaler de Malta sau ce o fi el.

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.