Reversul Trianonului

Românii și maghiarii au azi, mai mult ca oricând în istoria lor, motive să se solidarizeze pentru a răspunde multiplelor și complicatelor provocări cu care istoria îi confruntă. Aniversarea Trianonului, oricât de multe resentimente ar trezi în mintea și inima maghiarilor, se cuvine a fi un prilej pentru lua în calcul și acele aspecte din a căror perspectivă Tratatul de la Trianon poate fi interpretat de maghiari și altfel decât ca un moment tragic, de dezastru național al maghiarimii.

Nu trebuie uitat că, la vremea respectivă, Ungaria „Mare”, ca parte componentă a unui imperiu multinațional, era o entitate politică fragilă, care nu se întemeia pe o populație maghiară majoritară. Numărul etnicilor maghiari era sub 40% din populația acelei Ungarii după care oftează atâția unguri… Chiar și înainte de adevăratul dezastru, cel de la Mohacs, se pare că maghiarii nu au fost niciodată majoritari în țara lor. Se poate spune că abia prin Tratatul de la Trianon ungurii ajung, pentru prima oară, să fie majoritari în propria țară și să se constituie într-un stat propriu zis național, iar nu multi-național! Dacă în tot răul e și un bine, e timpul ca în conștiința publică maghiară să-și găsească locul și acest adevăr. Îl mai enunțăm o dată: prin Tratatul de la Trianon re-apare pe harta lumii statul național maghiar, după aproape patru secole de la dispariția sa. Iar pentru prima oară în istoria maghiarimii, statul maghiar s-a întemeiat pe o majoritate etnică maghiară!

De asemenea, se cuvine să ne aducem aminte cum s-a ajuns în 1867 la Ungaria Mare, pe care a „desființat”-o Trianonul: nu prin acte de vitejie pe câmpul de onoare militară și sacrificiu suprem – care altminteri nu au lipsit din istoria vecinilor noștri, ci printr-un act de cancelarie, rezultat al unor intrigi de culise, când habsburgii au inventat dualismul, soluție politică bizară, artificială, tranzitorie, în mod evident fără viitor durabil. Această formulă, cu totul neobișnuită, nu putea dăinui și a generat în mod firesc soluția pe care istoria a consemnat-o. O soluție poate imperfectă, care i-a nemulțumit și pe români în anumite privințe, dar mult mai apropiată de realitatea faptelor, de imperativul justiției.

Caracterul artificial al oricărui conglomerat etnic predispune la destrămare politică, iar regretul și nostalgia după Ungaria Mare, deși este de înțeles, nu credem că este cazul să genereze la nesfârșit ostilitate și spirit de revanșă. Asemenea atitudine o considerăm nu numai contrară unei judecăți corecte asupra istoriei, dar și potrivnică intereselor autentic maghiare. Aceste interese, vitale în circumstanțele istorice de azi și de mâine, impun mai degrabă o strânsă conlucrare a românilor și maghiarilor, îndeosebi la nivelul forțelor politice propriu zis naționaliste, patriotice.

Uniunea Vatra Românească a promovat deseori ideea că, la nivelul marilor imperative istorice, maghiarii și români au prea multe motive să acționeze împreună pentru a mai irosi timp și energie pentru activități și atitudini ancorate într-un trecut înțeles unilateral și pătimaș. Ne menținem pe aceeași linie, a disponibilității pentru un dialog sincer și matur, pentru un proiect politic comun, de anvergură majoră, prin care să facem față vremurilor grele și tulburi pe care le avem de străbătut, vrând-nevrând, în aceeași barcă.

București, 27 mai 2010
Ion Coja

sursa: http://www.ioncoja.ro