Reinfiintarea Episcopiei Oradei – Noul Episcop: Roman Ciorogariu

Reinfiintarea Episcopiei Oradei – Noul Episcop: Roman Ciorogariu

by -
0 436

Actul memorabil de la 1 Decembrie 1918 care consfinţea unirea Transilvaniei cu România a adus mari schimbări atât în viaţa statului Român unitar, cât şi în viaţa Bisericii Ortodoxe Române . Prima îndatorire care îi revenea acesteia în noua situaţie politică era aceea a organizării ei unitare ,sub conducerea Sfântului Sinod de la Bucureşti . ,,Unificarea bisericească era necesară şi se impunea atât în interesul Bisericii cât şi al Statului,căci felul în care era condusă Biserica dintr-o provincie sau alta era cu totul diferit”1. Aşadar era nevoie de o omogenizare şi o uniformizare a Bisericii noastre din punct de vedere administrativ şi organizatoric din diferitele provincii ale Ţării Româneşti.
Referindu-ne , din acest punct de vedere, la Biserica Ortodoxă din Transilvania aceasta avea o organizare corespunzătoare,cuprinsă în Statutul Organic al Mitropolitului Andrei Şaguna. ,,Principiile sale de bază erau autonomia faţă de Stat, care o apăra de orice amestec sau aservire din partea conducerii lumeşti. şi sinodalitatea, colaborarea dintre clerici care erau o treime şi mireni care erau două treimi la conducerea treburilor bisericeşti, care o apăra de orice încercare de absolutism ierarhic. În felul acesta,Biserica era a tuturor şi se conducea prin toţi aceia care făceau parte din ea : ierarhie,cler şi popor”.2
Ulterior acest statut şi regulament a ajuns să stea la baza organizării şi funcţionării întregii Biserici Ortodoxe Române şi să fie actul legiuitor fundamental în momentul înfiinţării Patriarhiei Ortodoxe Române. Trebuie precizat faptul că acest statut este  în vigoare până astăzi în cadrul Bisericii noastre, bineînţeles, pe parcurs aducândui-se unele completări şi adnotări. Ridicarea Bisericii noastre la rangul de Patriarhie a avut loc în anul 1925, fiind promulgată legea (cu cinci articole) la data de 23 februarie şi fiind publicată în Monitorul Oficial din 25 februarie 1925 sub titlul: <<Lege pentru ridicarea scaunului Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungrovlahiei, ca primat al României la rangul de Scaun Patriarhal>>. Pe baza acestor hotărâri, mitropolitul primat Miron Cristea a devenit primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Potrivit vechiului obicei, Patriarhul Miron a trimis o scrisoare tuturor Bisericilor surori vestindu-le înfiinţarea noii Patriarhii. S-au primit de îndată scrisori de răspuns, cu binecuvântări şi urări frăţeşti din partea tuturor acestor Biserici. Patriahul Ecumenic Vasile al II-lea a dat obişnuitul Tomos pentru recunoaşterea Patriarhiei Ortodoxe Române, la 30 iulie 1925.
Ceremonia învestiturii şi înscăunării primului Patriarh Miron Cristea a avut loc la Bucureşti, în ziua de duminică 1 noiembrie anul 1925, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod, a reprezentanţilor Statului şi a 21 de trimişi ai unor Biserici surori, din care 9 ierarhi, a şefilor celorlalte culte din România. În Catedrala Patriarhală a luat cuvântul Mitropolitul Pimen Georgescu, conducătorii celor şapte delegaţii străine şi Patriarhul Miron. Acesta  a fost cel mai mare eveniment din viaţa Bisericii Ortodoxe Române de după Marea Unire, deoarece după, Unirea politică şi statală a românilor a urmat această unire bisericească care a fost ca o încununare şi ca o desăvârşire a celei dintâi.
Ca o primă şi foarte importantă măsură şi consecinţă datorată ridicării în rang a Bisericii noastre a fost reînfiinţarea şi înfiinţarea multor episcopii ca o necesitate stringentă în vederea unei bune organizări şi funcţionări, reală şi eficientă a Bisericii noastre la toate nivelurile şi în toate provinciile.
Astfel, odată cu Unirea de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia şi odată cu intrarea glorioasei armate Române în Oradea, la 20 aprilie 1919-în fruntea ei aflându-se marele general Traian Moşoiu, în noaptea Învierii Domnului, când suveranitatea Statului Român s-a extins şi asupra acestei părţi de ţară, a fost înlăturată orice piedică din calea reînfiinţării Episcopiei Oradiei.
,,La acea dată în fruntea consistoriului orădean se găsea, ca vicar, din anul 1917, arhimandritul Roman R. Ciorogariu, puternică personalitate bisericească şi naţională a românilor din părţile Aradului şi Bihorului. Activitatea lui, alături de toţi ceilalţi luptători români din Transilvania şi Ungaria, pentru apărarea fiinţei naţionale a poporului Român şi a instituţiilor sale bisericeşti, şcolare şi social-economice, mai ales în părţile Aradului şi Bihorului, era bine cunoscută, încât îşi câştigase un înalt prestigiu în rândul conducătorilor neamului românesc din aceste părţi şi respectul celorlalţi concetăţeni. Cu această carte de vizită, de tribun şi <<tribunist>>al românismului, intră el şi în vâltoarea acţiunilor de organizare a vieţii social-politice şi bisericeşti din Oradea şi Bihor în anul 1919. Îl dureau toate suferinţele poporului român, dar- ca om al Bisericii strămoşeşti-îl dure mai mult nedreptatea pe care timp de peste 200 de ani conducătorii Bisericii Ortiodoxe Române din Oradea şi Bihor au trebuit s-o îndure, deşi luptaseră cu toată ardoarea împotriva ei, dar n-au putut-o învinge, pentru că opoziţia stăpânirii de atunci era ireductibilă. Acum<< unchiaşul>> de la Tribuna era convins că nu mai poate fi nici o piadică în realizarea acestui străvechi deziderat, nutrit şi de el, ca şi de toţi înaintaşii lui la conducerea Consistoriului orădean”3.
Oradea, reşedinţa judeţului Bihor, după ce a intrat sub administraţia Statului Român, fost vizitată întâia dată de Regele Ferdinand I, la 10 Mai 1919, cea mai mare naţională a poporului Român în acel timp. Lui Roman Coirogariu nu i-a putut scăpa acest fericit prilej de a-şi începe acţiunea de reînfiinţarea a episcopiei orădene. Drept care, în fruntea unei deputaţii la recepţia ce s-a dat în cinstea suveranului, Roman Ciorogariu a înfăţişat doleanţa românilor ortodoxi din Oradea şi Bihor, la care suveranul a răspuns pe loc: ,,Episcopia Orăzii-Mari se va reînfiinţa mai curând decât credeţi”4.
Încurajaţi de această promisiune, îndată s-au întreprins toate demersurile pentru ducerea la bun sfârşit a acţiunii. S-a întocmit de către Consistoriul orădean un amplu şi bine documentat memoriu, semnat de Roman Ciorogariu, privind necesitatea reînfiinţării Episcopiei orădene, înaintat şefului Statului la 15 ianuarie 1920.
Pe linie de Stat, demersurile s-au desfăşurat total favorabil, încât în numărul 129 al Monitorului Oficial din 14 septembrie 1920 a apărut Decretul Regal numărul 3655 din 30 august 1920, prin care se promulga: ,,Legea pentru restatornicirea în Ardeal a vechei Episcopii din Oradea-Mare” având un singur articol: ,,Vechea Episcopie Ortodoxă Română din Oradea-Mare în ţinutul Bihorului, se restatorniceşte în drepturile sale de odinioară” 5. Această lege s-a votat la 23 iunie 1920, cu unanimitate de voturi (67), iar de Adunarea Deputaţilor la 13 august 1920. Ministru al Cultelor era Octavian Goga, vechi prieten şi împreună-luptător cu Roman Ciorogariu.
Pe linie bisericească, Congresul naţional bisericesc înţelegând importanţa problemei a urgentat desfăşurarea procedurii în vederea reînfiinţării acestei episcopii. Aşa se face că în şedinţa sa din 12 februarie 1920 a aprobat arondarea teritoriului consistorial în 20 de cercuri electorale pentru alegerea deputaţilor sinodali care să aleagă pe noul episcop şi a ordonat convocarea Sinodului Extraordinal pentru alegerea de episcop. 6
Acest sinod a fost convocat, conform Concliuzului 72 şi 130/1920 M, pe data de 1 octombrie 1920, la Oradea. Lucrările au durat trei zile, desfăşurându-se în sala festivă a Primăriei oraşului Oradea. În şedinţele din primele două zile s-a hotărât, înre altele, ca teritoriulm eparhiei să fie împărţit în 12 protopopiate. Până atunci erau numai 6 protopopiate cuprinzând 267 de parohii şi 71 de filii cu 202 şcoli confesionale, la vreo 250.000 de credincioşi, toate pe teritoriul judeţului Bihor. Prin trasarea frontierei, la 28 martie 1920, 9 parohii au rămas în Ungaria .7
În şedinţa din 2 octombrie 1920, s-a făcut numirea şi încadrarea funcţionarilor necesari la centrul eparhial, aprobaţi de Ministerul Cultelor. Tot în această zi, s-a hotărât despărţirea ierarhică formală de Episcopia Aradului, în acest sens făcându-se schimb de scrisori între cei doi ierarhi, dar despărţirea gestiunii se făcuse deja odată cu încheierea anului 1919.
În 3 octombrie 1920, s-a ţinut în Biserica cu Lună, Sinodul Electoral, sub preşedenţia Mitropolitului Dr. Nicolae Bălan al Ardealului. Cu majoritate zdrobitoare de voturi (54 din 55) a fost ales ca întâiul episcop a restauratei Episcopii a Oradiei arhimandritul Roman R. Ciorogariu, vicarul consistorial de până atunci. În aceeaşi zi s-a ţinut la Oradea şi sinodul mitropolitan al ierarhilor din mitropolia Ardealului, fiind de faţă, în afară de mitropolitul Nicolae Bălan, şi episcopii Ioan I. Papp al Aradului şi Dr. Iosif Tr. Badescu al Caransebeşului, în care-făcându-i-se cercetarea canonică-s-a constatat că nu există nici o piedică ca noul ales să fie confirmat în scaunul episcopal al Oradiei şi să i se împărtăşească prin hirotonie darul  arhieriei. Prin decret regal, a fost autorizat să conducă dieceza, în calitate de episcop şi până la hirotonire respectiv instalare. 8
Se proiactase ca hirotonirea şi instalarea să se facă deodată, în Oradea, cu fastul potrivit momentului istoric, care însemna o mare biruinţă a Bisericii Ortodoxe Române după atâtea veacuri de umilire. Atentatul de la Senat însă, ce s-a comis la 8 decembrie 1920, al cărui victimă a fost şi nou-alesul episcop, frângându-i braţul drept rămas apoi paralizat, a făcut imp9osibilă realizarea acestui proiect. Abia după aproape patru luni de grea suferinţă în spitalul Colţea din Bucureşti, a putut primi hirotorirea întru arhiereu, la 13 martie 1921, în cadrul Sfintei Liturghii săvârşită de mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului cu un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, în capela Sfintei Mitropolii din Bucureşti. Pe lângă înalte feţe bisericeşti au mai asistat şi senatorii şi deputaţii parlamentari din Bihor şi alţi distinşi demnitari civili şi militari. 9
În ziua de 16 martie 1921 i s-a făcut investitura prin înmânarea cârjei arhiereşti de către şeful statului, odată cu înmânarea decretului de confirmare ca întâiul episcop al reactivatei episcopii a Oradiei. 10
La data de 11 aprilie 1921, în ziua de Florii, de praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, şi-a făcut şi noul episcop al reînfiinţatei episcopii a Oradiei intrarea sa în Biserica cu Lună devenită acum catedrală episcopală, aşa cum au destinat-o deja înaintaşii, spre marea bucurie a tuturor credincioşi români şi a tuturor oamenilor de bine şi cu convingerea că viaţa bisericească în aceste părţi va lua un avânt îmbucurător.
Pentru deplina canonicitate a funcţionării noului episcop, mai era nevoie de un singur act, de o singură formalitate: întronizarea, instalarea noului episcop în scaunul episcopal. Acest act a întârziat şi nu s-a înfăptuit decât în toamna anului 1921. S-a aşteptat până s-a putut inta măcar parţial în reşedinţa actualei reşedinţe episcopale pe care o cumpărase în primăvara aceluiaşi an din ajutorul primit de la Ministerul Cultelor (1.500.000 lei, din care 300.000 lei pentru mobilier). 11
Având acum şi o reşedinţă corespunzătoare, s-a organizat solemnitatea instalării noului episcop. Acest act a avut loc duminică, 19 septembrie 1921, în Catedrala cu Lună din Oradea, în cadrul Sfintei Liturghii săvârşită de mitropolitul Dr. Nicolae Bălan al Ardealului cu un ales sobor de clerici, în prezenţa autorităţilor de stat, judeţene şi locale, a reprezentanţilor celorlalte culte din localitate şi a unui mare număr de credincioşi ce au umplut Biserica cu Lună până la refuz. A fost de faţă şi episcopul Ioan I. Papp al Aradului, care a adresat frumoase cuvinte de despărţire credincioşilor din această eparhie. După citirea gramatei mitropolitane, prin care se confirmă canoniceşte noul episcop, mitropolitul Ardealului l-a aşezat pe Roman Ciorogariu în tronul arhieresc, încredinţându-i spre păstorire reînfiinţata episcopie a Oradiei, după o văduvie de 225 de ani. 12
,,Cu astfel de solemnitate, binemeritată, se încheie o lungă perioadă de zbucium şi speranţă a clerului şi credincioşilor ortodocşi români din Oradea şi Bihor, care de-a lungul a peste 200 de ani n-au vrut să creadă că lupta lor pentru reînfiinţarea, sau mai bine zis pentru completarea scaunului văduvit al Oradiei, şi dârzenia cu care şi-au apărat şi păstrat credinţa strămoşească nu vor fi încununate de succes. Bunul Dumnezeu le-a ajutat ca, la plinirea vremii, visul lor să devină realitate!. Au ajuns din nou la punctul unde fusese la dispariţia episcopilor Efrem Veniamin şi Petru Hristofor din jurul anului 1700. Odată firul reluat, eforturile pentru redresarea vieţii religioase în acste părţi, unde din cauza permanentei poziţii de defensivă s-a realizat prea puţin, se cerea ca aceste eforturi să fie acum mult potenţate pentru a ajunge din urmă celelalte eparhii. Providenţa a făcut însă ca în fruntea consistoriului orădean, şi atunci când a funcţionat numai de facto până în 1792, şi după ce a funcţionat şi de jure, după anul 1792, să aibă în fruntea sa, în majoritatea cazurilor, conducători destoinici, înzestraţi cu alese însuşiri sufleteşti, care au inspirat încredere şi îmbărbătare credincioşilor şi păstorilor lor sufleteşti, încât să reziste tuturor asalturilor ce urmăreau deodată desfiinţarea Bisericii strămoşeşti şi deznaţionalizarea lor. Şi parcă toate înaltele virtuţi creştineşti şi naţionale de care au fost pătrunşi aceşti conducători spirituali ai românilor ortodocşi din aceste părţi s-au concentrat în gradul cel mai înalt în ultimul vicar consistorial -Roman Ciorogariu. Din el s-au revărsat acum aceste virtuţi, aceste potenţe ca un torent, devenind-din potenţe-însemnate realizări, întruchipări a diferite aşezăminte necesare dezvoltării unei vieţi religioase şi obşteşti normale şi apoi tot mai înfloritoare, aşezăminte de care au fost privaţi în cei peste 200 de ani de nedreptate bisericească şi naţională. În cei 16 de ani de arhipăstorire, episcopul Roman Ciorogariu a dovedit cu prisosinţă că a fost înzestrat cu astfel de înalte însuşiri de conducător, pentru că pentru o perioadă relativ scurtă şi în anii bătrâneţii sale, de la 68 la 84 de ani a reuşit, să obţină astfel de realizări încât să recupereze aproape tot ce li se refuzase înaintaşilor săi ”13.

2. Organizarea, funcţionarea şi realizarea diferitelor activităţi şi  deziderate ale episcopiei dipă reînfiinţare

După instalarea noului episcop titular, şi încă unul vrednic, viaţa bisericească a început să prindă noi aripi. Nucleul organizatoric existent aici datorită consistoriului eparhial şi care funcţiona după statutul şagunian, avea nevoie acum, nu de o organizare propriu-zisă, ci de o reorganizare, de o revitalizare şi de o dezvoltare a ceea ce exista deja. Şi aici s-au manifestat din plin însuşirile superioare ale lui Roman Ciorogariu. Pe de o parte, în aceea că ştia să-şi aleagă colaboratorii şi subalternii care să-l ajute la împlinirea misiunii bisericeşti în mijlocul poporului drept credincios şi pe de altă parte în aceea că- prin relaţiile puternice ce şi le-a ceeat cu toţi factorii de răspundere: din ministere, judeţ, oraşe şi comune şi numai puţin şi de la multe centre eparhiale a asigurat condiţii morale şi materiale din ce în ce mai bune, Bisericii şi slujitorii ei, pentru ca să-şi poată îndeplini cât mai cu folos îndatoririle. El însuşi recunoaşte acest lucru când face bilanţul îmbucurător al realizărilor primilor zece ani de aehipăstorire, spunând în cuvântul de deschidere la Adunarea Eparhială din anul 1930: ,,Dar n-aş fi putut realiza acest început, dacă nu eram înţeles şi generos sprijinit din toate părţile în năzuinţele mele de a răscumpăra cât mai mult din aşteptările îndreptate spre mine ” 14.
În acest scop, el şi-a organizat temeinic, pe de o parte,centrul eparhial, înzestrându-l cu aşezăminte auxiliare necesare şi cu personal corespunzător, iar pe de alta a căutat ca teritoriul eparhiei să fie împărţit în protopopiate mai multe, pentru ac activitatea preoţilor să poată fi mai bine şi cu eficienţă supravegheată de protopopi, în vederea întăririi vieţii religios- morale a credincioşilor.
În sensul celor de mai sus, cu ajutorul deplin al Statului, prin Ministerul Cultelor, a înzestrat episcopia încă în primăvara anului 1921 cu un nou sediu- actuala reşedinţă episcopală- în locul modestei clădiri în care funcţionase înainte şi care se găsea pe locul actualei clădiri din strada Porţile de Fier numărul 6, proprietate a episcopiei Oradiei şi azi. În noua reşedinţă, episcopul şi colaboratorii săi- Centrul Eparhial, Adunarea şi Consiliul Eparhial, aveau condiţii optime de muncă şi roadele au început să se vadă de la an la an. Aici şi de aici au început rând pe rând să apară noi aşezăminte care să învioreze şi să înărească viaţa religios-morală şi patriotică a credincioşilor noştrii.
O altă, foarte însemnată realizare a episcopului Roman Ciorogariu a fost înfiinţarea Academiei Teologice din Oradea-Mare pentru creşterea şi educarea viitorilor preoţi ca buni propovăduitori a credinţei strămoşeşti pe aceste plaiuri şi ca buni păstori ai credincioşilor din această zonă. Acest deziderat al său a luat fiinţă şi contur în toamna anului1923 când a avut loc inaugurarea primului an de învăţământ teologic în reînfiinţata episcopie a Oradiei. S-a precizat dintr-un început faptul că,, Viitorii preoţi vor fi crescuţi sub ochii episcopului eparhiot, deci şi disciplina, organizarea Academiei Teologice, precum şi numirea corpului didactic vor sta sub nemijlocita supraveghere a chiriarhului ”15. În cuvântul de deschidere adresându-se tinerilor studenţi episcopul Roman le-a spus: ,, … Iar tu iubită tinerime, să-ţi dezlegi curelele încălţămintelor când intri în această şcoală, căci sfânt este locul pe care stai. Prin muncă şi rugăciune î-ţi vei forma caracterul de slujitor credincios al Lui Hristos, prin muncă şi rugăciune î-ţi vei forma credinţa, această piatră de temelie, pe care Mântuitorul şi-a întemeiat Biserica Sa pe care nici porţile iadului nu o vor birui. Aceasta vă va face pe voi apostoli harnici ai Lui Hristos şi ai neamului românesc. Apostolia va asigura biruinţa desăvârşită a Lui Hristos şi veşnicia neamului românesc pe acest sfânt pământ românesc. Binecuvâtarea lui Dumnezeu să fie cu voi cu toţi. Binecuvântată să fie intarea noasră în noua viaţă. Amin.” 16. Noua şcoală teologică avea un renumit corp profesoral în frunte cu primul ei rector- Dr. Aurelian Mager- viitorul episcop Andrei Mageru.
O altă realizare a episcopului Roman Ciorogariu a fost apariţia revistei eparhiale numită Legea Românească- organ de publicitate al noii episcopii, pentru a cărei apariţie s-a luat o hotărâre la 12 noiembrie 1920 în şedinţa plenară a consistoriului. Primul număr a apărut la 7 noiembrie 1921, având o apariţie neîntreruptă până astăzi,  pe parcurs dovedindu-se o adevărată revistă teologică, cu articole pe diverse teme, toate fiind dintre cele mai interesante.
Un alt deziderat al Preasfinţitului episcop Roman a fost amenajarea unui paraclis episcopal care astăzi, prin grija episcopului de pioasă amintire Vasile Coman este o adevărată capodoperă picturală.
O altă acţiune foarte importantă a episcopului Roman este constituirea, începând cu anul 1922, unei biblioteci eparhiale, pentru care se prevedeau an de an sume însemnate pentru îmbogăţirea ei cu cărţi. În anul 1926 ea s-a îmbogăţit cu un mare număr de cărţi valoroase când episcpul Roman cumpără cu 30.000 de lei biblioteca fostului mitropolit Vasile Mangra al Ardealului, de la moştenitorii acestuia. Apoi a realizat o tipografie diecezană cu legătorie adăpostită în subsolul reşedinţei. De asemenea a construit un atelier de lumânări de ceară, existent până astăzi, bine înţeles suportând în timp diferite transformări şi modernizări. De asemenea a construit şi un cămin preoţesc.
O altă mare realizare a episcopului a fost înfiinţarea unui Muzeu bisericesc, în anul 1921, ,,cu scopul ca în acela să fie adunate toate obiectele şi lucrurile vechi bisericeşti, care stau risipite şi nefolosite pe la bisericile din vechime” 17. Astăzi, complet reorganizat este adăpostit în cinci mari săli de la reşedinţa episcopală cuprinzând exponate de mare valoare istorică, bisericească, naţională şi artistică din întreaga eparhie.
Din anul 1928 a început editarea calendarului diecezan (almanah) având un cuprins foarte variat şi pe înţelesul tuturor, devenind astfel carte cea mai de seamă a credincioşilor de la sate. A apărut în fiecare an până în 1960, de când au început să apară calendarele de perete.
O mare relizare a episcopului Roman este Sfânta Mânăstire Izbuc care este un aşezământ monahicesc dar şi cu scopul de întărire a vieţii duhovniceşti a creştinilor pelerini. Iniţiativa înfiinţării acestei mânăstiri lângă izvorul ,,Izbuc” din munţii Bihorului îi aparţine episcopului Roman Ciorogariu, fiind, până după revoluţia din 1989, singura mânăstire din eparhie. Întemeierea ei a fost aprobată de Sfântul Sinod cu numărul 280/1928, iar începutul zidirii chiliilor s-a făcut în anul 1929, sub îndrumarea şi supravegherea stareţului, Arhimandritului Atanasie Popescu prin rugăciunile înălţate de un sobor de 14 preoţi în frunte cu Arhiereul-Vicar Dr. Andrei Magier Crişanul la praznicul Înălţării Domnului.
Aşadar acestea sunt câteva dintre marile realizări ale bătrânului şi înţeleptului episcop Roman Ciorogariu care s-a remarcat în a fi un deosebit păstor duhovnicesc al credincioşilor creştini din acest colţ de ţară şi care a rămas, până astăzi un deosebit exemplu pentru toţi urmaşii săi în acest scaun chiriarhal, inclusiv pentru urmaşul său imediat, care, la dorinţa sa, împărtăşită mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, a fost profesorul de teologie de la Sibiu- Dr. Nicolae Popoviciu- despre care vom vorbi în toate celelalte capitole ale acestei lucrări.
Episcopul Roman Ciorogariu, de pioasă amintire până astăzi, a trecut la cele veşnice la 21 ianuarie 1936, fiind înmormântat cu toată cinstea şi recunoştinţa care i se cuvin, în Catedrala Episcopală a Oradiei- Bserica cu Lună.

Stelian Gombos

,,O remarcabila personalitate e vietii bisericesti si nationale- Episcopul Dr. Nicolae Popoviciu al Oradiei”   

(Visited 128 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.