Proiecte de uniune dinastică româno-maghiară

Proiecte de uniune dinastică româno-maghiară

by -
0 434
de Constantin Buchet

armata romana la budapestaLa începutul deceniului al treilea, s-a vânturat ideea unei uniuni dinastice româno-ungare. Episodul este putin cunoscut si putin studiat în istoriografia româna. El ramâne înca destul de confuz. Contextul în care s-a nascut ideea, locul de unde a pornit, motivele pentru care a aparut merita o abordare mai serioasa.

*  Tarile din Mica Intelegere trec la mobilizare * Nu revizuirea tratatului, ci a frontierelor * Republica de la Weimar si viitorul României * Despre Anschluss, în 1930 * Ungaria lui Horthy, Transilvania lui Mihai, Regatul lui Nicolae si peste toti, Carol II

Dupa încheierea Tratatului de Pace de la Trianon (1920), cercurile politice ungare l-au contestat, promovând o politica revizionista, de „reparare a nedreptatii istorice”. Incurajat si sustinut de marile puteri revizioniste, revizionismul ungar viza, în egala masura, importante teritorii din Iugoslavia, Cehoslovacia si România, state aparute sau care îsi desavârsisera unitatea la sfârsitul primului razboi mondial, dupa prabusirea Imperiului austro-ungar. Cele trei tari amenintate au semnat, în 1920-1921, conventii de alianta defensiva, constituind, în 1921, Mica Intelegere.

In 1921, fostul împarat habsburg, Carol IV, a încercat sa revina ca rege pe tronul Ungariei. Sosirea sa la Sopron, la 21 octombrie, a alarmat guvernul Horthy, care a adoptat o pozitie ferma, obligându-l pe fostul suveran sa paraseasca tara. Aceasta tentativa a stârnit reactia prompta a Micii Intelegeri, care a solicitat Budapestei sase puna capat pericolului creat de Casa de Habsburg în Europa Centrala. De asemenea, Conferinta ambasadorilor marilor puteri a cerut Ungariei, pe un ton imperativ, sa proclame pierderea drepturilor la tron ale fostului rege-împarat. In eventualitatea ca decizia era amânata, se legitima dreptul la interventie a statelor vecine.

Partenerii din Mica Intelegere au reactionat imediat: Cehoslovacia si Iugoslavia au mobilizat o jumatate de milion de oameni, iar România a concentrat opt divizii la granita de Vest.

Criza a fost depasita prin promulgarea unei legi de catre Parlamentul ungar, prin care se evita restauratia habsburgica.

Au urmat alte momente de încordare. In ianuarie 1928, granicerii austriaci au descoperit la granita cu Ungaria cinci vagoane de marfa cu arme automate de fabricatie italiana, transport expediat cu concursul lui Mussolini. In acte, vagoanele respective figurau ca transportând masini.

La 1 februarie acelasi an, într-o nota diplomatica, guvernul de la Bucuresti preciza ca „pentru moment, nici un conflict real nu a aparut datorita acestui incident între statele direct interesate, nici nu dorim sa acuzam sau sa suspectam pe cineva în legatura cu aceasta”.

In replica, într-o cuvântare din 5 martie 1928, de la Debretin, primul ministru ungar, contele Bethlen István, afirma ca Ungaria doreste sa ajunga la o întelegere cu vecinii ei, dar nu o poate face deoarece acestia refuza sa încuviinteze revizuirea Tratatului de la Trianon. El preciza: „Scopul nostru nu este revizuirea Tratatului de pace, ceea ce noi dorim sunt frontierele. Cu actualele frontiere, nici o pace durabila nu se poate fonda — ele sunt o închisoare în care suntem închisi, având statele victorioase drept temniceri”.

In acest context, în Germania, principala inamica a tratatelor de pace încheiate dupa primul razboi mondial, a fost lansata ideea unei uniuni dinastice româno-ungare. proiectul mai aparuse în octombrie 1919, în discutile purtate de N. Petrescu-Comnen — trimis de guvernul român la Budapesta — cu unii fruntasi politici maghiari. Uniunea ar fi trebuit sa se realizeze, atunci, sub sceptrul regelui Ferdinand I, suveranul întregitor al României Mari.

Acum, la începutul anilor ’30, un astfel de proiect de uniune personala româno-ungara a fost formulat într-un memoriu elaborat de un fruntas al Republicii de la Weimar (1919-1933), fostul cancelar (1928-1930) Hermann Müller, lider al Partidului Social-Democrat German.

Intitulat Problema viitorului României, acest document din 1930 analizeaza situatia geopolitica, pornind de la constatarea ca, pentru dezvoltarea viitoare a României, „ca si pentru toate statele, are o însemnatate considerabila — în afara de consolidarea interna completa — si dezvoltarea statelor vecine. Pe lânga dezvoltarea viitoare a statelor din Mica Intelegere si a celor trei state vecie, este foarte natural ca România este interesata mult si de soarta si viitorul statului maghiar, precum si de raporturile cu acest stat”.

Este analizata apoi „problema Regiunii Dunarii, respectiv a Europei Centrale si, în legatura cu aceasta, punctul cel mai sensibil e viitorul Austriei”. Soarta acesteia nu formeaza „numai punctul cardinal al problemei Europei Centrale, dar se prezinta si ca un motiv de cearta permanenta între Franta si Italia, Germania si Mica Intelegere, apt de a face cât mai dificila solutionarea acestor probleme si consolidarea Europei Centrale”.

O eventuala alipire (Anschluss) a Austriei la Germania era privita în mod diferit de Mica Intelegere. „Cehoslovacia ar vedea mai mare pericol în alipire Austriei la Germania”, pe când Iugoslavia se simtea amenintata de o „legatura strânsa între Italia si Austria”.

Din punctul de vedere al României, considera H. Müller, „o alipire a Austriei la Germania este aproape binevenita, fiind aceasta nu numai complet nepericuloasa, dar contine chiar si avantaje serioase pentru România, deoarece prin Anschluss s-ar elimina pentru totdeauna problema restaurarii monarhiei [habsburgice] si Ungaria ramâne si pentru mai departe un stat mic si nepericulos, care, indiferent de faptul daca în viitor ajunge sub influenta politicii germane sau italiene, n-ar putea sa conteze la marimea teritoriului sau spre Est, ci cel mult spre Sud sau Nord”.

Erau luate în discutie si probleme legate de existenta în jurul României a patru „state slave”. In eventualitatea „unirii ideale” a acestora, Ungaria ar fi devenit pentru România „singurul vecin, cu interese comune fata de acest pericol slav”.

Omul politic german vedea o singura solutie: „uniunea personala între România si Ungaria sub regele Carol al II-lea si a dinastiei sale. Prin aceasta — continua H. Müller — s-ar putea elimina divergentele dintre aceste popoare, creându-se astfel o punte de trecere, peste care ar fi posibila o colaborare larga pe terenul economic si politic”. Uniunea personala „dupa modelul Austro-Ungariei sau suedez-norvegian” ar crea posibilitatea unei uniuni vamale si, eventual, chiar „o armata comuna sau armate separate, dar identic organizate”.

H. Müller recunoaste ca „singura divergenta pronuntata între aceste doua popoare este problema Ardealului”. Aceasta ar putea fi rezolvata „prin introducerea unei descentralizarii complete si o autonomie perfecta în administratie si solutionarea reusita a problemei minoritatilor”. Uniunea dinastica ar duce la „formarea celui mai puternic bloc de state în regiunea Dunarii”. Acest bloc „ar paraliza complet pericolul panslavist si ar putea sa faca fata întotdeauna unei încercari înfiintarea unui mare stat panslav în Est sau în Europa Centrala”.

Proiectul acestei uniuni dinastice româno-maghiare este consemnat si într-o scrisoare adresata din Budapesta, la 17 aprilie 1931, secretarului general al Ministerului Industriei si Comertului din Bucuresti de un fost inginer sef la Primaria Capitalei ungare. Acesta nota ca din discutiile avute cu oameni politici, magistrati, înalti functionari, mari industriasi, comercianti s.a. a înregistrat dorinta acestora pentru o „colaborare mai strânsa” cu România „pentru evitarea crizei economice, pentru înlaturarea pericolului slav. Deja aici [în Ungaria] — continua el — se vorbeste si de planuri mai detaliate, si anume despre o federatie”.

Aceasta ar urma sa fie astfel organizata: „Ungaria sub înalta guvernare a guvernatorului Horthy, Transilvania sub înalta guvernare a M. Sale Marele Voievod Mihai si regatul [Vechiul Regat] sub înalta guvernare a A.S. printului Nicolae si toate sub conducerea si domnia M. Sale regelui Carol II”.

Aceasta idee „este foarte simpatizata în majoritatea paturilor sociale si am impresia ca chiar si în cercurile oficiale. Si în fond — continua autorul scrisorii — este o idee rationala: Ungaria si România sunt incontestabil amenintate în primul rând de pericolul slav, numai noi stând în calea realizarii visului de unire a tuturor slavilor”.

In fine o referire la o „uniunea personala” consemneaza si N. Iorga în memoriile sale. A fost facuta de primul ministru Bethlen István, într-o audienta la Carol II, în 1931.

Toate acestea au ramas însa doar în faza de proiect.

Sursa,Vistieria

(Visited 151 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.