Procesul „Marii Finante”

Procesul „Marii Finante”

by -
1 1026

La sfarsitul lunii octombrie 1948, la Bucuresti a fost „pus in scena” un mare proces al „complotistilor, spionilor si sabotorior”. Comunistii au inventat un „lot” doisprezece persoane, dintre care unii nici nu se cunosteau intre ei, pe care i-au acuzat ca aveau un plan de „subminare a regimului democrat-popular”. Cu ajutor american!

In anii instaurarii comunismului in URSS, printre practicile de intimidare a populatiei au fost procesele „sabotorilor economiei”. Rusia sovietica se afla intr-o mare criza economica dupa conflagratia mondiala si razboiul civil, iar „binele” promis de noul „regim al poporului” intarzia sa se arate. Astfel ca, au fost puse in scena mari procese ale „sabotorilor”, prezentati de propaganda „ramasite sale capitalismului” si sursa dificultatilor economiei. Dupa 1948, regimul comunist de la Bucuresti a imitat medodele lui Lenin. Alexandru Barladeaunu isi amintea despre acea perioada ca „se cautau „sabotori” si „dusmani de clasa” pentru economia care nu mergea din cauza ca se baza pe lucruri incerte. De pilda, productia se planifica pe materii de import, dar nu se prevedea in plan cu ce exporturi compensam sau pe ce baza platim. {i urmau explicatiile. Atunci se afirma ca oamenii traiesc rau din cauza „dusmanilor poporului” care saboteaza economia”.

„COMPLOTISTII”. Ulterior valului de arestari inceput in 1947, comunistii aveau destui „dusmani ai regimului” carora le puteau organiza procese. Dupa ce primeau pedepse pentru diverse delicte penale fabricate, acestia erau implicati si in alte procese, inventate de regim pentru a demonstra ca „dusmanul de clasa” inca „lucreaza”. Asa s-a intamplat in octombrie 1948, cand propaganda de partid anunta inceperea procesului „grupului de complotisti, spioni si sabotori”, cunoscut ca si al „Marii Finante”. Doisprezece persoane, fara mari legaturi intre ele, au fost aduse in fata justitiei, pentru ca ar fi avut un plan de sabotare a economiei, in „stransa legatura” cu „imperialistii americani”. Industriasi, ingineri, militari si legionari erau inclusi intr-un adevarat scenariu de film, cu intruniri conspirative, colectari de armament si finantare din „occidentul decadent”. Conform stenogramelor procesului publicate de propaganda, invinuitii si-au recunoscut „faptele”. Insa din marturiile ulterioare ale unor „participanti” rezulta ca declaratiile lor au fosr falsificate, sau au semnat niste hartii pe care nu au avut dreptul sa le citeasca.

Lista „complotistilor” incepea cu ing. Alexandru Popp, fost director general la Uzinele si Domeniile Resita. In calitate de membru in consiliul de administratie al Uniunii Generale a Industriasilor din Romania in perioada razboiului, era considerat si fost colaborator al lui Ion Antonescu. Al doilea pe lista era ing. Ioan Bujoiu, care fusese proprietarul mai multor mine de carbune din Valea Jiului, precum si ministru in guvernul Tatarescu din 1939. Inginerii Bals si Gheorghiu ocupasera de asemenea posturi de conducere in industria petrolifera si miniera. Profesorul Nicolae Margineanu a fost inclus in lot pentru „atitudine antidemocratica” si pentru legaturi cu americanii, carora le-ar fi furnizat informatii despre uzinele de la Resita. Pe lista acuzatilor mai erau profesorul Bontila si amiralul Horia Macelariu, precum si patru legionari: Nicoale Petrascu, Nistor Chioreanu, Eugen Teodorescu si Gheorghe Manu. „Vedeta” lotului era industriasul Max Auschnit, proprietar al mai multor intreprinderi metalurgice, printre care Resita si Hunedoara. El nu era in tara la data procesului, parasind Romania in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

ACUZATIILE. Actul de acuzare este o mostra despre cum se poate fabrica un proces politic, fara ca inculpatii sa se poata apara. Celor doisprezece li s-au pus in responsabilitate fapte imposibil de realizat in conditiile in care comunistii si Armata Rosie controlau Romania. Spre exemplu, Popp, Bujoiu si Gheorghe Manu erau facuti responsabili de organizarea unei lovituri de stat prin insurectie armata, inca din 1945. Ei ar fi avut suportul „statelor imperialiste” pentru inarmare, dar si resurse interne. „Martorul” Ion Tiberiu Padureanu a declarat ca depozitele inculpatilor cuprindeau „atat arme de foc cat si arme albe, provenite din luptele de la 23 August, din timpul rebeliunii legionare, de la generalul Radescu si parte cumparate de la diferiti ofiteri deblocati, la clubul partidului national-taranesc”. In viziunea anchetatorilor-scenaristi, in paralel cu planul loviturii de stat, inculpatii ar fi organizat si acte de sabotaj economic: „Folosind situatia lor de conduatori ai celei mai mari intrepinderi, Uzinele si Domeniile Resita, in executarea directivelor reprezentantilor americani, acuzatul Max Auschnit si Alexandru Popp incep sa organizeze acte de sabotaj, cu scopul de a aduce pagube industriei grele si de a submina increderea in masurile luate de guvern in vederea redresarii postbelice a economiei tarii. S-a constatat ca in urma actelor de sabotaj executate la „Resita”, productia a scazut cu o iuteala catastrofala; intre timp, acuzatii Popp si Auschnit, au impeidicat prin stocari de produse, intrarea acestora in circuitul economic al tarii, sau au facut sa se produca marfuri de calitate foarte inferioara”.

Odata elaborate aceste „invinuiri”, anchetatorii construiau o poveste halucinanta, in care cei doisprezece acuzati „lucrau” zi si noapte la distrugerea „cuceririlor oamenilor muncii”. Inculpatii legionari erau acuzati in general ca asigurau contactul cu exteriorul, prin Eugen Teodorescu, care transmitea „imperialistilor” americani secretele economiei romanesti.

SENTINTA. Procesul „Marii Finante” a fost exploatat la maxim de propaganda regimului. „Scanteia” nota zilnic „atmosfera” de la proces, „infierandu-i” pe „sabotori”. De asemenea, „oamenii muncii” trimiteau scrisori „organului de presa” al PMR, cerand tratamente inumane pentru cei acuzati ca se impotriveau „democratiei populare”: „sa fie schingiuiti pana la moarte”, „sa fie trasi pe roata”, „sa li se scoata ochii si sa li se smulga unghiile” etc. De asemenea martorii adusi de autoritati au sustinut scenariul construit prin actul de acuzare, cerand pedepsirea „exemplara” a „sabotorilor”.

La 2 noiembrie 1948, Tribunalul Militar Bucuresti a dat citire sentintei. Max Auschnit, Alexandru Popp, Ion Bujoiu, Gheorghe Manu, Horia Macelariu, Nicolae Petrascu si Eugen Teodorescu au fost condamnati la munca silnica pe viata, avand de platit si diverse amenzi. Nicolae Margineanu a primit 25 de ani munca silnica, Dimitrie Gheorghiu si Nistor Chioreanu 20 de ani, iar Alexandru Bals si Gheorghe Bontila, 15 ani. Toti aveau de ispasit si alte pedepse anterioare procesului „Marii Finante”, asa ca sentinta s-a adaugat la anii lor de temnita. Max Auschit deoarece nu era in tara a fost condamnat in conturmacie, neispasind nici un am de detentie pana la sfarsitul vietii.

 

autor : Ilarion Tiu

sursa : http://istoriacomunismului.blogspot.com

(Visited 327 times, 1 visits today)

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.