Prima vizită a regelui Alexandru al Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor în...

Prima vizită a regelui Alexandru al Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor în România (ianuarie 1922)

by -
0 1835

De-a lungul vremii, românii și sârbii (slavii de sus) au colaborat în lupta împotriva dominației străine și pentru realizarea unității național-statale.

Cităm câteva exemple: 1) Campania lui Iancu de Hunedoara – român, căpitan suprem al Ungariei și Transilvaniei – desfășurată pe teritoriul Serbiei, împotriva turcilor și strălucita victorie obținută la Belgrad în urma bătăliei din 21-22 iunie 1456. 2) Intervenția armatei române în cel de-al Doilea Război Balcanic din 1913, în sprijinul Serbiei și Greciei împotriva Bulgariei, încheiat cu pacea de la București. 3) Iunie 1914, România, deși avea un tratat de alianță cu Austro-Ungaria din 1883, nu a acceptat să se alăture acesteia împotriva Serbiei. 4) 1916 o divizie sârbă, cu un efectiv de 30 000 de militari, a luptat alături de trupele române pe frontul din Dobrogea împotriva Puterilor Centrale. 5) În anii Primului Război Mondial s-a intensificat colaborarea românilor din Transilvania și Bucovina cu sârbii și croații în lupta pentru eliberarea de sub dominația Austro-Ungariei.

Este semnificativ faptul că în ziua de 1 decembrie 1918, Adunarea Națională întrunită la Alba Iulia hotăra unirea Transilvaniei cu România, iar reprezentanții slavilor de sud semnau înființarea Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor.

A existat și o dispută la Conferința de pace de la Paris din 1919, în legătură cu situația Banatului. Primul ministru Ion I. C. Brătianu cerea respectarea Convenției din 4 august 1916, pe baza căreia România a intrat în război, prin care Antanta (Franța, Marea Britanie, Rusia și Italia) stabilea că granița cu Serbia urma cursul Dunării. Delegația sârbă, condusă de Nicola Pasici, a susținut că această graniță trecea pe lângă Belgrad, iar capitala Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor nu putea fi apărată. După mai multe runde de discuții, Comisia teritorială a propus, iar Consiliul Suprem a acceptat, ca hotarul între cele două state să fie mutată cu circa 100 km spre Est. Guvernele de la București și Belgrad au acceptat această decizie, iar ulterior o comisie mixtă româno-iugoslavă a lucrat pe teren, propunând mici rectificări, confirmate de guvernele de la București și Belgrad prin acordul din 24 noiembrie 1923. Această graniță este în vigoare și în prezent.

Relațiile între cele două state au evoluat pozitiv, la 7 iunie 1921 semnându-se Convenția de alianță defensivă între Regatul României și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, care prevedea: „Ferm hotărâți de a menține pacea câștigată cu prețul atâtor sacrificii”, reprezentanții celor două state „s-au înțeles” ca în cazul „unui atac neprovocat din partea Ungariei sau a Bulgariei contra uneia din Înaltele Părți Contractante, în scopul de a aduce atingere ordinei stabilite, cealaltă Parte se angajează să contribuie la apărarea atacate”. România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor au semnat Convenții simulare cu Cehoslovacia, punându-se astfel bazele Micii Înțelegeri.

Pentru strângerea legăturilor dintre cele două state s-a avut în vedere o alianță dinastică.

Prin demersurile reginei Maria o asemenea alianță dinastică se realizase în 1921 între România și Grecia, prin căsătoria prințului Carol, moștenitorul Coroanei României, cu principesa Elena, și a prințului George, moștenitorul Tronului Greciei, cu principesa Elisabeta.

O înrudire dinastică româno-iugoslavă era dorită de ambele părți. Ministrului de externe Take Ionescu aprecia că astfel se asigura mai multă consistență Micii Înțelegeri. Regele Alexandru, încoronat la 16 august 1921, avea 34 de ani (se născuse în 1888 la Cetinje, în Muntenegru) și era necăsătorit. Potrivit unor relatări, Take Ionescu s-ar fi adresat mai întâi reginei Maria, care i-a spus: „Vorbește cu fiica mea. Noi n-o vom sili niciodată. Dacă reușești s-o convingi, cu atât mai bine”2.

Take Ionescu a vorbit cu principesa Marioara (Maria, Mignon), care avea 21 de ani (născută în 1900), despre regele Alexandru „un tânăr însingurat, fără părinți și cu un frate nebun, un biet rege bogat într-un palat pustiu, care avea nevoie de o regină să-i înveselească viața și să-i dăruiască o familie”3. Tânăra prințesă a rămas impresionată și a fost de acord să se întâlnească și să discute cu Alexandru.

Cei doi se văzuseră fugitiv în 1919 la Paris, cu prilejul Conferinței de pace, când regina Maria venise însoțită de fiicele sale, inclusiv Mignon, iar regele Alexandru se afla în capitala Franței pentru a susține cauza țării sale4.

Regele Ferdinand și regina Maria au primit informații despre viața privată a lui Alexandru, despre modul lui de a acționa în calitate de rege, precum și despre istoria slavilor de sud. La rândul său, Alexandru a fost informat despre principesa Maria (Marioara, Mignon), cea de-a doua fiică a regelui Ferdinand și reginei Maria.

Prima vizită a regelui Alexandru în România s-a desfășurat la Sinaia, în zilele de 8-10 ianuarie 1922 [5]. Din însemnările zilnice ale reginei Maria aflăm cum a decurs această vizită, detalii despre program, comportarea regelui și a prințesei, a celor din jur, perspectivele relațiilor dintre cei doi tineri.

La 7 ianuarie, cu o zi înainte de sosirea lui Alexandru, regina Maria a avut o „îndelungată convorbire cu Mignon despre regele Serbiei. Ea este încântător de sensibilă, drăguță și blândă. E dispusă să-l accepte, dacă poate cumva chiar să-l îndrăgească, mai ales că-și dă seama ce viață tristă și solitară duce el și ce multă nevoie este de o regină în acea țară care a fost atât de greu încercată”. La rândul său, Ferdinand s-a ocupat de organizarea primirii, stabilind ca Alexandru să fie găzduit în „camera regelui”.

Alexandru a sosit cu trenul, fiind așteptat la gară „numai de bărbați”, doamnele primindu-l la castelul Peleș. Prima impresie a fost „plăcută”, regina scriind: „nu pot spune că este foarte atrăgător fizic, cel puțin în ce mă privește. Genul foarte sudic nu mă atrage, și mai poartă și pince-nez. Are însă o alură bărbătească”.

Principesa Elisabeta (Lisabeta), sora mai mare a lui Mignon, nu avea rezerve: „îi place Alexandru, ea spune că o atrage, că el are un mod plăcut de a se uita la cineva și te face să simți că este bărbat”. La rândul său, sora mai mică, „Ileana, este încântată și-l place foarte mult”.

Regina era oarecum îngrijorată: „El n-are habar ce înseamnă viața de familie, pentru că nu a avut niciodată o viață de familie, fiind întotdeauna o ființă solitară”.

Pe de altă parte, Mignon „nu a filtrat niciodată, și ce este curios, nimeni nu i-a făcut curte vreodată. A fost întotdeauna o bună camaradă cu tinerii pe care îi cunoștea”, doritoare să ajute și să fie folositoare.

În prima zi a vizitei a avut loc un dejun oficial, după care tinerii au făcut o plimbare pe zăpadă, prilej de a se cunoaște. La întoarcere au servit un ceai, au discutat, apoi au cinat la Pelișor.

Regina Maria nota că doua zi, 9 ianuarie 1922, Alexandru și Mignon au vizitat întregul castel Peleș, după care prințesa a deschis camera reginei și l-a lăsat pe rege să intre, „apoi ea a fugit. El a venit la mine și a spus că acum totul depinde de mine, pentru că ei s-au înțeles unul cu celălalt. Avea lacrimi în ochi și m-am simțit ca electrizată. M-a impresionat și mi-am dat seama că și pentru el a însemnat un mare pas și că era, firește, un pas spre necunoscut. Fără îndoială că am fost foarte tulburată, dar în general, noi am dorit-o. Dacă ei cred că își vor clădi împreună cuibul, să le ajute Dumnezeu! Ambele țări doresc cu ardoare acest lucru. Va fi o alianță foarte populară pentru ambele părți și ei amândoi sunt patrioți care doresc să trăiască pentru țările lor”.

Acordul pentru căsătorie i-a luat prin surprindere pe toți, datorită rapidității cu care cei doi au decis să-și lege destinele.

A urmat „un dejun în familie”, unde Mignon a anunțat că s-a logodit. A acceptat „chiar în clipa când acesta [Alexandru] a cerut-o”. A spus „Da, fără ezitare”. Au plecat dimineața la plimbare împreună și s-au întors la prânz logodiți. Regina Maria scria: „A fost un moment de mare emoție pentru noi toți”. Însuși regele Ferdinand „era uluit și el și emoționat. Mignon e buna lui prietenă”.

După prânz proaspeții logodnici au plecat la plimbare cu mașina, Mignon dorind să-i arate „îndemânarea ei de șoferiță”.

Seara a avut loc „o mare recepție pentru logodnă”, între participanți numărându-se Take Ionescu, devenit președintele Consiliului de Miniștri la 17 decembrie 1921, care „radia, simțindu-se un adevărat naș al întregii situații”.

Regina Maria nota, la 10 ianuarie, că Mignon „este deosebit de mulțumită și chiar puțin cam făloasă cu asta. Se vede asta din bucuria cu care ea însăși telegrafiază tuturor. Nu a uitat pe nimeni și a telegrafiat personal tuturor foștilor premieri”.

Pe de altă parte, regina a constatat că Alexandru era „timid și rezervat”. L-a invitat la o „convorbire privată”, rugându-l „insistent ca, odată pentru totdeauna, să se obișnuiască cu ideea că urmează să trăiască împreună cu Mignon și nu alături de ea (subliniere în text – IS), că fiind o fată foarte rezonabilă și atât de neobișnuit de modestă, în felul ei de a fi, nu trebuie să se teamă că ea ar avea nevoie de o dragoste arzătoare. Ea nu are nevoie decât de un tovarăș și în acest spirit și dorință l-a acceptat”.

Alexandru a afirmat că „este dispus, ba chiar dorește ca lucrurile să se desfășoare, în întregime, după cum vrem noi”. A mărturisit că a trăit „întotdeauna singur și retras și are obiceiuri de burlac, așa că și pentru el schimbarea nu va fi foarte ușoară, trebuind să-și modifice complet mentalitatea și obiceiurile”. Deocamdată, „locuiește într-o casă mică, palatul fiind nesatisfăcător. Are însă intenția să construiască unul în apropierea orașului [Belgrad], ales de el, și speră că va face această casă împreună cu Mignon”.

Au discutat și probleme financiare: „Se pare că statul tocmai urmează să-i dea o imensă proprietate de o valoare colosală care va asigura un venit considerabil de aproximativ 18 milioane sau cam așa ceva, astfel încât nu este îngrijorat sau neliniștit din acest punct de vedere, ceea ce este o grijă mai puțin”.

Regina a conchis că „înfățișarea lui exprimă bunătate și sinceritate, am toată încrederea în el”. Au convenit ca Alexandru să revină în România, cât mai curând posibil, la Cotroceni, „ca să trăiască puțin viața noastră de familie și apoi Mignon și cu mine vom veni să-l vedem, astfel încât să poată face amândoi planuri cum, unde și în ce condiții vor dori să se stabilească”.

În ziua de 11 ianuarie, regele Alexandru a plecat „cu promisiunea de a se întoarce cât mai curând posibil”.

A revenit în zilele de 20-25 februarie 1922, însoțit de primul ministru Stephan Pasić și de ministrul de externe, Momcilo Nincić, prilej cu care a avut loc logodna oficială.

Regina Maria a vizitat Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor între 2 și 5 aprilie 1922, prilej cu care a discutat cu Alexandru despre locuința noii familii. A constatat că regele ducea o viață de soldat, dormea pe un pat de campanie și lucra la o masă veche, într-o căsuță aflată vizavi de palatul regal6. A observat că tot personalul palatului era alcătuit din bărbați, nici măcar spălatul rufelor nu era făcut de femei.

Au vizitat „palatul vechi”, care fusese renovat, dar pe care „Alexandru nu-l poate suferi”. De asemenea, au vizitat un alt palat „unde Alexandru crede, cu multă neplăcere și cu un sentiment de disperare, că va trebui să se stabilească, înainte de a se hotărî unde își va construi propria casă”. Au vizitat și „locurile unde ar putea ei să locuiască”. De asemenea, au trecut „în revistă ceremoniile de căsătorie”. Chiar în timpul acestei vizite, Parlamentul de la Belgrad „a votat în unanimitate o extrem de generoasă <listă civilă>”.

Căsătoria a fost oficiată în catedrala din Belgrad în ziua de 8 iunie 1922, cu mult fast și într-o atmosferă optimistă7.

Cei doi au avut o „căsătorie fericită”8. Alexandru și Maria (cum a fost numită în calitate de regină) au avut trei copii, toți băieți: Petru (1923), Tomislav (1928) și Andrei (1929).

Din păcate, regele Alexandru a fost asasinat la Marsilia în ziua de 8 octombrie 1934 în timp ce efectua o vizită oficială în Franța. Comentând „odioasa crimă”, N. Iorga scria că regele Alexandru a fost un „discret și modest căpitan de oaste”, modest și de o „aleasă bunătate, lipsit de orice trufie care avea plăcerea de a face bine, un suflet distins și nobil”9.

A urmat la tron Petru, minor. În martie 1941, Petru a fost înlăturat de la putere ca urmare a deciziei guvernului numit de el ca Iugoslavia să adere la Pactul Tripartit (Germania-Italia-Japonia). A luat drumul exilului, stabilindu-se în Anglia. În noiembrie 1945, Iugoslavia devenind Republică, sub conducerea lui Iosiph Broz Tito.

Regina Maria a murit la Londra în 1961, iar fostul rege Petru al II-lea în 1970, în SUA. Corpurile lor au fost aduse în Serbia în 2013 și reînhumate în catedrala de la Oplenac. (autor: Ioan Scurtu, sursa: Revista Clipa)

NOTE:

1) Comunicare prezentată la Simpozionul internațional cu tema Un trecut comun: din istoria relațiilor româno-sârbe (Sinaia, 23 mai 2017)

2) Hannah Pakula, Ultima romantică. Viața reginei Maria a României. Traducere Sanda Ileana Racoviceanu, București, Editura Lider și Editura Cartea pentru Toți, f.a., p. 394

3) Ibidem

4) Guy Gauthier, Missy regina României. Traducerea din franceză de Andreea Popescu, București, Editura Humanitas, 2000, p. 262

5) Regina Maria a României, Însemnări zilnice (1 ianuarie- 31 decembrie 1922), vol. IV. Traducere Sanda Racoviceanu. Îngrijire de ediție, introducere și note de Vasile Arimia, București, Editura Historia, 2006, pp. 29-38

6) Hannah Pakula, op. cit., p. 395

7) Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi. Ferdinand I, București, Editura Enciclopedică, 2010, p. 118

8) Guy Gauthier, op. cit., p. 263

9) N. Iorga, Oameni care au fost, vol II. Ediție Valeriu și Sanda Râpeanu, București, 2012, p. 273

(Visited 36 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.