Plahotniuc, noua numire la Moldovagaz şi un nou “Jaf al Secolului”

Plahotniuc, noua numire la Moldovagaz şi un nou “Jaf al Secolului”

Plahotniuc
Sursa: Crimemoldova.com

           Numirea lui Vasile Botnari la conducerea companiei “Moldovagaz” ar putea duce la dispariţia încă unui miliard de dolari din Republica Moldova, totul sub ghidajul politic al oligarhului Vladimir Plahotniuc, liderul PDM. Opinia îi aparţine expertului în economie Petrişor Peiu, coordonatorul Departamentului de Analize Economice din cadrul Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN).

Petrişor Peiu despre V. Plahotniuc

         Într-un editorial publicat pe Ziare.com, Petrişor Peiu îl compară pe influentul om de afaceri Vladimir Plahotniuc cu personajul principal al Patriciei Highsmith din romanul Talentatul domn Ripley. „Talentatul domn Plahotniuc”, scrie analistul, este astăzi „stăpânul absolut al Republicii Moldova”, după ce a urcat pe ierarhie politico-afacerească după următoarea schemă: Vladimir Plahotniuc s-a îmbogăţit conducând filiala Petrom-ului de la Chişinău, a parvenit politic cumpărându-şi un partid (pe cel democrat) şi, într-un final apoteotic, l-a „ucis” (politic şi judiciar) pe „Dickie Greenleaf”- Vladmir Filat”.

 Plahotniuc, jaful secolului      “Astăzi, domnul Plahotniuc este stăpânul absolut al Republicii Moldova, păpuşarul care mânuieşte atât păpuşa dodonistă, care scoate limba la Europa şi se pozează cu Vladimir Vladimirovici ţinând harta „Moldovei mari”, cât şi păpuşile europoide care se fac că nu se uită spre Răsărit şi care umblă des pe la Bucureşti. Domnul Plahotniuc este, fără îndoială, talentat: a reuşit să iasă din încercuirea finanţatorilor internaţionali prin luarea unui „împrumut” de la România egal cu două treimi din deficitul bugetar al republicii domniei sale şi, în acelasi timp, l-a propulsat preşedinte pe românofobul Igor Dodon. Dar orice om talentat are o încercare supremă; domnul Plahotniuc îşi va dovedi realul talent numai dacă va reuşi să „extragă” un miliard de dolari, precum a dovedit-o ilustrul său predecesor, Vladimir Filat”, mai scrie Petrişor Peiu.
O noua schema pentru un nou Jaf al Secolului?

           Analistul FUMN spune că acum, prin numirea lui Vasile Botnari, “omul de încredere” al oligarhului, la şefia “Moldovagaz”, lui Vladimir Plahotniuc i s-a ivit “ocazia mult-visată”. Care ocazie? Petrişor Peiu explică în editorial: “Tot atunci, s-a anunţat începerea unei operaţiuni financiare uriaşe: un „write off” al unei părţi importante din datoria către Gazprom şi asumarea de către Chişinău a unei sume „modice” de doar 1,5-2 miliarde dolari. Prin această operaţiune, Republica Moldova s-ar trezi peste noapte cu datorii recunoscute de 1 miliard de dolari, dar care nu reprezintă consum propriu, ci consumul transnistrenilor. Prin „write off”, bilanţul companiei Gazprom s-ar curăţa de o datorie istorică, iar populaţia dintre Prut şi Nistru s-ar alege cu un nou miliard de dolari de plată”.

       În cazul în care operaţiunea de sifonare ar avea loc, banii furaţi s-ar adăuga “multor zeci de milioane”fraudate prin “schema off-shore de furnizare a energiei electrice, pompos intitulată Energokapital”, mai notează expertul în economie.

              “Talentul domnului Plahotniuc se dovedeşte, într-adevăr, deosebit şi ne putem aştepta chiar şi la cinismul fără margini de a ni se explica cum a salvat el patria moldovenească de la faliment”, concluzionează Petrişor Peiu.

Sursa: Infoprut

(Visited 64 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.