Patapievici urmărit în Justiţie pentru atac la demnitatea naţională

Patapievici urmărit în Justiţie pentru atac la demnitatea naţională

by -
1 392

Un găinar, un şmecher şi un plagiator

Între un găinar, un şmecher şi un plagiator nu există nici o diferenţă ontologică. Acelaşi tip uman, acelaşi caracter, aceeaşi personalitate. Un hoţ ordinar. Primii doi acţionează în lumea toată, cel de-al treilea în cultură, însă, dintre cei trei, plagiatorul este cel mai periculos, mai perfid, insinuant şi criminal individ, mult mai inteligent decât ceilalţi, mult mai agresiv. Impostorul prin excelenţă. Unul fură lucruri, altul fură bani prin diverse căi, iar plagiatorul fură idei, teorii, le bagă într-o carte pentru care primeşte un premiu, cum a făcut Patapievici. Devine cineva, ocupă o funcţie publică, câştigă bani mulţi, cum a făcut Patapievici. Ajunge în funcţii cheie, ia decizii dezastruoase pentru imaginea României în lume, cum a făcut Patapievici.

Paradoxal este că închisorile sunt pline doar de şmecheri şi găinari. Nu am văzut nici un plagiator la zdup, acolo unde îi este locul. De ce ? Pentru că furtul lui, deşi este constatat, nu poate fi evaluat în bani. Hoţii ajung la închisoare pentru un prejudiciu cert, găina vecinului sau 54 miliarde ca în cazul lui Năstase. Prejudiciul adus de Patapievici este incomensurabil şi, neputând fi evaluat, criminalul este în continuare liber. Poţi estima prejudiciul adus imaginii României în străinătate, prin promovarea în expoziţii a unor lucrări pornografice semnate de nişte indivizi care se pretind artişti? Nu. Pentru că nu există norme de evaluare a unui prejudiciu moral. Şi chiar dacă noi le cunoaştem, acestea nu au valoare de lege scrisă. Se poate însă estima prejudiciul material adus României prin angajarea unui plagiator ca Patapievici, premiile primite, salariul încasat. Doar că o parte din vină revine şi angajatorului şi implicit Preşedintelui României care nu a verificat „opera” candidatului la angajare. În consecinţă, se poate vorbi de o neglijenţă în serviciu a angajatorului. Plagiatorul scapă din nou. Legea dreptului de autor nu este bine întocmită şi şmecherii din cultură ştiu asta. Fură de sting!

Un furt perfect

Plagiatorul se scuză prin amestec aşa cum lotrul amestecă oile furate cu cele din turma proprie. Şi chiar dacă oile furate sunt mai ortomane şi sunt înregistrate în ograda altuia, el o ţine până în pânzele albe că sunt ale lui, că doar oaie cu oaie seamănă. Doar că aici e diferenţa colosală. Ideile şi teoriile sunt produse umane şi amestecul de creier, personalitate şi cultură care le produce este unic prin toţi parametrii săi. Prin urmare şi ideile sunt unice, cel mult înrudite, dar rămân unice, la fel ca omul care le-a creeat. Nu poţi fura o idee cu scuza că şi tu ai gândit la fel sau că a fost o eroare în aparatul critic. Este ca şi cum ai spune că oile furate arată ca oile tale şi că poarta nu a fost bine închisă. În ştiinţele exacte, ca urmare a unor experimente similare, se poate ajunge la aceleaşi concluzii sau opinii, dar în ştiinţele umaniste procesul este aproape imposibil.

Soarta ideii într-o lume materială

În lumea noastră materială, ideile şi teoriile nu sunt estimate la adevărata lor valoare. Este evaluată doar munca individului care le produce, timpul de lucru, indicii de performanţă raportat la un salariu mediu pe economie. Sunt trecute cu vederea exact produsele pentru care ar trebui plătit. Se ia în consideraţie, cel mult, cartea ca atare, dar nu şi ideile şi teoriile din ea. Lui Patapievici i se trece în activitatea I.C.R., participarea României la Bienala de Artă de la Viena. Dar niciunde nu există nişte norme clare de evaluare a „operelor” expuse acolo.
De aceea, zic, că plagiatorul este însuşi omul fărădelegii. Nu-l opreşte nimic, nici conştiinţa sa, nici legile umane şi lăsat în sălbăticia lui devine din ce în ce mai periculos. Cazul Patapievici şi evoluţia antiromânească a I.C.R. sunt ilustrative. Doar un om fără pic de conştiinţă, care a furat fără scrupule, lăsat în nemernicia lui putea să gireze o orgie scabroasă cum a fost expoziţia României la Bienala de la Viena, 2011.

Aceşti viermănoşi urcaţi pe trepte necinstite ajung culmea îngâmfării. După ce, în urma scandalului „România Medievală” i-am cerut lui Patapievici demisia de onoare. Individul nici măcar nu a reacţionat, cel puţin din respect pentru cei o mie de oameni care semnaseră petiţia împotriva proiectului sus-numit.[1] A reacţionat însă cu toată duşmănia lui antiromânească atunci când a simţit că i se clatină scaunul.

Omul şi caricatura

Niciodată Patapievici nu şi-a recunoscut plagiatul, adică furtul. Niciodată Patapievici nu a cerut iertare României pentru imaginea proastă pe care i-a creat-o, nu o dată, ci de multe ori. Şi această imagine negativă implică un risc. Niciodată Patapievici nu a dat nici o explicaţie cu privire la indivizii dubioşi pe care i-a promovat sub denumirea de artişti. Deşi presa a reacţionat, oamenii de cultură au cerut explicaţii, Comisia de Cultură a Senatului s-a autosesizat. Nesimţirea lui Patapievici nu poate fi explicată în termeni omeneşti. Dacă Patapievici nu e om, poate fi orice, chiar şi o caricatură.

Între şmecherul de provincie şi Patapievici, pe lângă latura umană, mai este o deosebire fundamentală. Şmecherul făcuse trei ani de puşcărie pentru scandal cu arme de foc într-o discotecă. Plătise, deci! Patapievici nu a făcut nici o zi de arest pentru scandalurile repetate în care a implicat imaginea şi demnitatea unei ţări întregi. Adică, în România se face închisoare dacă te baţi în discotecă dar nu se întâmplă nimic dacă un decreierat trimite pe banii noştri, ai tuturor, nişte exhibiţionişti să reprezinte România la Veneţia. De ce Patapievici are voie să facă tot ce-i trece prin papion şi un şmecher nu are voie să facă ce vor muşchii lui? Pentru că în România nu se ia în discuţie crima prin cuvânt, lovitura prin idee, adică acea lovitură la sufletul nostru, idealurile, cultura noastră. Lucrurile nu pot rămâne aşa. Noi cu onoarea pătată, banii păpaţi de I.C.R. şi caricatura liberă pe motiv că nu e om şi că prejudiciul şi riscul nu pot fi evaluate. Singura modalitate este aceea ca toţi împreună şi fiecare în parte să îl acţioneze în justiţie pe Patapievici pentru atac la demnitatea naţională.

P.S. Dar ce ne facem cu dictatorii de la Bruxelles (Baroso & Co), care au luat apărarea I.C.R.-ului patapievician, nu care cumva să fie trecut sub control parlamentar și să-i fie mazilită caricatura… Uite că s-a întâmplat!
————————————————–
[1] Preşedintele României a fost avertizat de 1000 de români – istorici, scriitori, jurnalişti – asupra pericolului Patapievici la adresa Istoriei naţionale, însă Proiectul „România Medievală”: I.C.R. a profitat de protecţia de la Cotroceni.

autor: Dr. Emilia Corbu (Revista Art-emis)

(Visited 73 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. Am retinut doua IMPORTANTE afirmatii ale ICR si anume:
    1) SENATUL ROMANIEI ,asa cum este el , face dovada de „nationalism obtuz” ,
    2) PRESEDINTELE ROMANIEI nu are aceasta meteahna!!
    Adica ni se confirma ceea ce vede orice roman -si explica atat ceea ce s’a intamplat in ultimii 20 de ani cat si ce se doreste a se mai intampla.
    In alta ordine de idei: alaturarea la Patapievici, Liiceanu,Plesu ,(et ejusdem farinae) a lui Herta Muller da masura instinctului de camuflare sub umbrela unui personaj fast si simultan de improscare a acestuia cu propriile secretii puturoase.Nu stiu daca aceasta „tehnica” este innascuta sau se invata la scolile bine-stiute.

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.