Parintele Craciun Oprea, marturisitor al inchisorilor trecut prin experimentul Pitesti

Parintele Craciun Oprea, marturisitor al inchisorilor trecut prin experimentul Pitesti

by -
2 515

S-a mutat la Viata cea fără de moarte Părintele nostru cel blând şi bun ca pâinea lui Dumnezeu, pătimitor în temniţele comuniste, Părintele Crăciun Oprea. Dumnezeu să îl odihnească cu sfinţii, alături de ceata martirilor şi mărturisitorilor din închisorile comuniste.

Pe 8 aprilie 2012, la praznicul Floriilor, Părintele Oprea Crăciun din satul Cinciş, Hunedoara, a trecut la Domnul,Cel  pe care L-a iubit şi mărturisit cu preţul vieţii sale. Chiar dacă răpus de boală şi încleştat de durerile trupului, Părintele nu a încetat până în ultima clipă să îi primească pe ucenicii săi cu voie bună şi zâmbetul pe faţă, ca şi cum nimic nu ar suferi. Bland si smerit ca mânzul asinei, Părintele parcă a intrat astăzi prin poarta cerească în Ierusalimul cel de sus, purtând inlauntrul sau pe Mantuitorul Iisus Hristos. Osana intru cei de sus, bine sa fie cuvantata intrarea sa in Împaratia Cerurilor. Amin.

Părintele Crăciun a fost arestat în anul 1948, fiind condamnat de Tribunalul Militar din Timișoara, pentru “uneltire împotriva ordinii sociale”, cunoscând terorile din inchisorile comuniste din Arad, Oradea, Timișoara, Gherla, Pitești, Aiud, Jilava, iar mai apoi, la Canal. L-a cunoscut îndeaproape pe părintele Arsenie Boca și a fost duhovnicul părintelui Ioan Sabău. Era imposibil să nu fii molipsit de dragostea sa, de bucuria unei trăirii cum rar mi-a fost dat să întâlnesc.

La Pitești s-a pus problema “reeducării”, de către Bogdanovici și Țurcanu; erau condamnați, însă lucrau în serviciul Securității. Au început să ne bată, pentru orice; dacă nu te mișcai repede, puneau bâta pe tine. Timp de câteva luni ne-au dat numai varză, fiartă în apa ei. Nu aveai chip nici să te scoli de pe pat. Pe niște fiare dormeam. Iar când eram mulți, dormeam pe jos. O parte din detinuţi au hotărât „să-și schimbe atitudinea”, adică să treacă de partea torționarilor, împotriva colegilor de celule. Atunci s-a pornit învrăjbirea. Cei care voiau să-și schimbe atitudinea aveau la îndemână bâte. Și ne-au lovit în cap, ne-au bătut zdravăn!” [Părintele Oprea Crăciun despre perioada petrecută la Închisoarea Pitești.]

Părintele Crăciun vorbește despre Părintele Arsenie Boca într-un frumos interviu (acordat lui Valentin Iacob) aici.

L-am întâlnit în vara anului trecut iar în câteva luni programasem o nouă vizită. Din păcate nu se mai poate, dar am rămas cu o imensă bucurie că am cunoscut un exemplu de mărturisitor.

Dumnezeu să-l așeze în ceata drepților!

***

Cu ocazia pomenirii ocrotitoarei lor, credincioşii Parohiei ,,Sf. Parascheva” au avut bucuria ca alaturi de alti oaspeti de seama prezenti la aceasta sarbatoare de suflet, sa il aiba in mijlocul lor pe Parintele Craciun Oprea de  86 de ani,  fost detinut politic la Arad, Timisoara,  Oradea, Aiud, Jilava si la canal,  intors dupa 62 de ani in orasul in care a fost ,,cetatean“ pentru o buna vreme, sa ii  pomeneasca la slujba parastasului de dupa Sfanta  Liturghie alaturi de ctitorii bisericii  si  pe fosti colegi de patimire – martirii inchisorilor  care au sfarsit in lagarele comuniste.

A participat la o seara duhovniceasca ,, De dragul părintelui Arsenie – 101 ani de la naşterea sa”, unde a si conferenţiat pe această temă (fiindu-i  ucenic apropiat parintelui Arsenie), alaturi de alti ucenici si  fii duhovnicesti prezenti la aceasta vrednica pomenire. Parintele Arsenie  este considerat  duhovnicul Ardealului si luceafarul ortodoxiei romanesti. Totodată,  Parintele Craciun Oprea  este şi unul dintre puţinii supravieţuitori ai „experimentului Piteşti” si cu foarte mare greutate a acceptat să vorbească despre patimirile din inchisori. Pentru că, spune el: „tuturor celor care am fost acolo nu ne vine să povestim cele prin care am trecut. M-am ferit întotdeauna să vorbesc despre mine… Sunt lucruri, multe dintre ele, care nu se spun, care ţin de o anumită intimitate cu Dumnezeu. Iar altele nu se spun din bun simţ, pentru că ar fi prea grele de dus de către cei de azi”.

În ceea ce îl priveşte pe Părintele Oprea, până după evenimentele din Decembrie `89, nici copiii săi nu au ştiut prin ce a trecut tatăl lor si cat a fost inchis. În timp ce era chinuit si   bătut se ruga pentru cei ce îl loveau cu bestialitate si  rostea neîncetat Tatal nostru,  insa  familia acea sa afle  mult mai târziu acestea  de la unul din torţionari.  „Eram câte 20 de oameni în celulă, toţi elevi si  studenţi. Ne aruncau câte trei pâini să ne împărţim. O făceau anume, ca să ne batem pentru mâncare. Întotdeauna erau neînţelegeri, că unul are o felie mai mare, altul mai mică… La o anumită oră, seara, ne încuia. Şi dacă mureai, nu mai deschideau uşa până dimineaţa. Prima zi, după ce s-a făcut închiderea de seară, i-am invitat pe ceilalţi colegi să ne rugăm. Am citit Acatistul Maicii Domnului. Pe atunci aveam şi câte o cărticică de rugăciuni. Şi ne-am rugat. Cum am început rânduiala aceasta de rugăciune, de meditaţie religioasă, nu a mai fost nici o dezbinare. Nu mai existau acuze. Era o deosebită linişte. Preocupările erau de a duce o viaţă creştină.”

Una din cele mai grele perioade ale detenţiei însă, de care Părintele îşi aminteşte şi acum cu fior, este cea a „experimentului Piteşti”. L-am rugat să ne spună câte ceva din această cumplită vamă a încercării:

”Când am ajuns la Piteşti, în august 1949, deja am făcut cunoştinţă cu echipa lui Ţurcanu, am fost repartizat la celula numărul 9, era o izolare grozavă si eram trataţi cu termenul de ,,bandit”. Au început să ne bată. Pentru orice. Dacă nu te mişcai repede, puneau bâta pe tine. Mergeam pas cadenţat şi la WC. Nu veneai foarte repede, mâncai bătaie. Timp de câteva luni ne-au dat numai varză, fiartă în apa ei. Nu vedeai nici o steluţă de ulei în gamelă. De ce? Ca să slăbească oamenii. Nu aveai putere nici să te scoli de pe pat. Pe nişte fiare dormeam. Iar când eram mulţi, dormeam pe jos.” „Stăteau cu toţii afară – istoriseşte Părintele. Noi îi vedeam prin vizetă. Înăuntru auzeam urlete. N-am ştiut ce se întâmplă. A fost prima declanşare a reeducării”.

Au fost bătuţi până ce au spus tot ce le cereau ăia şi au trecut de partea lor. „Şi ne-au lovit în cap, ne-au bătut zdravăn! După aceea ne-au pus pe fiecare să spunem ce părere avem despre sistem . Când au ajuns să mă întrebe pe mine, le-am spus: Măi oameni buni, nu ştiu cum poţi fi reeducat în stil comunist – să te manifeşti ca un ateu – după ce ţi-ai clădit o educaţie, din copilărie până acum, în sens creştin. Cum se va face asta, nu pot înţelege!”

De la Piteşti, banditul Oprea Crăciun este dus la Canal. De aici are o altă amintire cutremurătoare, pe care o va purta cu durere până dincolo, în veşnicie.

„Când am ajuns la Canal eram foarte slăbit. De abia îmi târam picioarele. Şi aveam muncă normată. Aruncând la pământ, forţând lucrul, mi-am rupt nişte fibre musculare sub omoplat. O lună de zile nu am putut să îmi îmbrac singur cămaşa. Dar de lucru nu am fost scutit. În perioada asta a venit tata la mine, clandestin. L-am observat. Fusesem şi operat de curând la un picior, la care am făcut infecţie din cauza mizeriei, iar acum eram cu cârjele subsioară. Tocmai atunci a venit tata la mine. Nu am putut vorbi deloc cu el atunci. A ajuns acasă şi a murit de necaz. Mi-au povestit mai pe urmă fraţii mei. Mama murise ceva mai înainte, dar eu nu ştiam. Chiar şi colegii de puşcărie, care ştiau că mama murise, nu mi-au spus si  s-au comportat creştineşte, să nu mă facă să sufăr.”

În suflet îmi răsună cu apăsare cuvintele Părintelui Oprea Crăciun, ca răspuns la întrebarea mea despre cum a fost posibilă trecerea sa cu fruntea sus prin istorie: „Convingerea mea este că la mijloc este intervenţia Maicii Domnului. Am o oarecare consideraţie faţă de Maica Domnului şi nu cred că nu ascultă rugăciunile noastre. Vă spun ca sub epitrahil.”

Mi-au ramas imprimate cuvintele rostite imediat după, cerându-i cuvânt despre cum să nu mai repetăm şi noi greşelile celor de dinaintea noastră: „Creştinismul de azi are nevoie de o reîncreştinare. Slujitorii Bisericii trebuie să se reîncreştineze pe ei înşişi, apoi să reîncreştineze neamul acesta.”

Pr. Petru Bagacian

Surse: atitudini.ro; razbointrucuvant.ro

 

 

(Visited 170 times, 1 visits today)

2 COMMENTS

  1. Domnul Nostru Iisus Hristos si Maica Noastra Fecioara Maria impreuna cu toti sfinti Sai,sa-l aibe in dragostea Lor pe acest parinte si pe toti acei preoti care au suferit pt Ortodoxia cea strabuna.
    Ortodoxia are nevoie de astfel de duhovnici mai ales in vremurile astea tulburi.
    Asa cum a spus parintele Oprea Craciun,slujitorii bisericii ,ar trebui reincrestinati,iar pe altii sus pusi chiar SCHIMBATI(inlaturati)as zice.
    Nu avem voie sa uitam de biserica noastra cea STRABUNA si de acesti duhovnici placuti Lui Hristos,care au intarit ortodoxia chiar si in acele cosmaruri de neimaginat din lagarele comuniste.
    Noi toti avem nevoie de reincrestinare ,de mila si dragoste Lui Dumnezeu.
    Doamne Ajuta!

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.