Nero se întoarce după căderea Cortinei de fier

Nero se întoarce după căderea Cortinei de fier

by -
0 349

Au început să apară studii şi cărţi în aşa fel concepute şi scrise ca şi cum autorii lor s-ar fi mobilizat să producă documente într-un imaginar proces al ortodoxismului, al naţionalismului, al „protocronismului”. Aceste cărţi ori studii fac parte dintr-un curent relativ recent, căci nu este cu mult anterior pragului modernităţii (ţinând seama de unele malformaţii spirituale semnalate de manifestări precum basna lui Simeon Dascălu). Toate acestea au în comun ispita nefirească, alunecând spre patologie şi demonism, de a purifica o cultură de grupările care n-au alt defect decât pe acela că promovează orizonturi teoretice şi metodologice menite a pune într-o altă lumină valorile unei culturi ori cultura în ansamblul ei, o lumină care sporeşte strălucirea acelor valori şi modifică raza lor de cuprindere, sau, cu altă exprimare, lungimea lor de radiaţie axiologică. De data aceasta ţinta procurorilor ideologici este metoda protocronistă a profesorului Edgar Papu acuzată de „infracţiuni” ideologice teribile, de la acuza de a fi fost promotoarea naţional-comunismului, la cea de a fi îndrumat la antieuropenism, la izolaţionism, iar mai recent un critic îmbătrânit în astfel de apucături spurcate acuză protocronismul că ar fi susţinut de-a dreptul bolşevismul. Procedeul folosit este tipic pentru mintea incendiată. El constă în căutarea unui citat nu în opera literară sau teoretică a vreunuia dintre autorii incriminaţi, ci în vreun articol epigonic ori în publicistica acuzatoare, din care se face apoi cap de acuzare pentru toţi cei aşezaţi sub eticheta atacatoare de către intempestivulcritic-acuzator. Acel citat este întors pe feţe multe şi finalmente este etalat ca probă a ciudatului „delict de opinie”. Fiindcă ceea ce se condamnă este, la urma urmelor, un delict de opinie. Aceasta era şi schema kominterniştilor epocii bolşevice, tot aşa a rămas şi în procedeul neocominterniştilor actuali care se dau de ceasul morţii ca să inventeze inamici ai umanităţii, şi dacă asta nu se poate, atunci ai europenismului, iar când şi operaţia aceasta este dificilă, atunci se recurge la „corectitudinea politică” şi aici totul se întunecă fiindcă deja ghilotina ideologică a căzut pe grumazul nefericitului acuzat. La etichetele de ieri – misticism, ortodoxism, legionarism, naţionalism, reacţionarism, burghezo-moşieresc, ţărănist de-al lui Maniu, naţional-liberal de-al lui Brătianu etc. – se adaugă, cu ziua de azi, alte câteva: naţional-comunist, protocronist şi, mai recent, adept al „dughinismului ortodoxist”, o construcţie tipică pentru o minte incendiată fiindcă, în realitate, o atare asociere este ininteligibilă. În fond, Al. Dughin este sociolog şi geopolitician rus şi nu preot şi, în niciun caz, ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse ca să poată influenţa în vreun fel deciziile Patriarhului rus ori să delanşeze în vreun fel un curent neomistic. Dar dacă am admite c-ar putea s-o facă, ne-am putea închipui că acestea ar trece în politica Rusiei? Nu-mi imaginez că Parlamentul sau Guvernul rus ar ceda deciziile lor Bisericii, fie aceasta chiar şi cea Ortodoxă Rusă. Etichetarea aceasta însă are un alt rol decât pe acela de a comunica ceva inteligibil. Etichetele au funcţia de a sugera atitudini gata confecţionate pentru cei neavizaţi, tineri, în principal. Dintre toate etichetele vechi şi noi, cele socotite deosebit de grave de către neocominternişti sunt cele de protocronism, de fundamentalism ortodoxist, de naţionalism. Dacă te-a calificat cineva aşa (argumentele nu au vreo importanţă, fiindcă utilizatorii etichetelor n-au uzanţa lecturilor şi a studiului riguros, disciplinat etc.) eşti ca şi pierdut, fiindcă pe urmele etichetării se declanşează procedul „morţii civile”. Cel etichetat trebuie închis într-o carantină ideologică, declarat contagios, întâmpinat precum erau leproşii în vechime, adică ocoliţi cu ocoluri mari, ca nu cumva aerul să fie respirat în proximitatea lor. Ceea ce urmează apoi este eliminarea din instituţii, transformarea în ţintă, carantina comisiilor etc. etc. Fenomenul se propagaă după dinamica incendierii. Un incendiu a cuprins lumea noastră. Cei ce-o incendiază aruncă vina asupra preoţilor, asupra protocroniştilor, asupra naţionaliştilor, asupra fundamentaliştilor. Va reuşi noul Nero să incendieze minţile spre a ne găsi mai apoi vinovaţi de incendiu tot pe noi!? Aceasta ar fi marea performanţă a vicleniei minciunii, ea este una şi aceeaşi cu forţa stihiei care a declanşat istoria persecuţiilor criminale împotriva creştinilor în Roma incendiată de acum 2000 de ani. Aceeaşi stihie a devastat lumea creştină a Răsăritului după instaurarea regimurilor bolşevice. Nero se întoarce şi după căderea Cortinei de fier. Va reuşi el să incendieze din nou Roma spirituală şi să dezlănţuie un ciclu nou de persecuţii spirituale într-o vreme de criză şi de suferinţe!? Este una dintre întrebările zilei.

autor: prof. univ. dr. Ilie Bădescu

sursa: Revista Clipa

(Visited 67 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.