În Mureş, Partidul Comunist din România preia puterea

În Mureş, Partidul Comunist din România preia puterea

by -
2 744

„Mic îndreptar” pentru  revoluţionarii de profesie,

Au promis, au minţit, au dezbinat, au şantajat…apoi, pe unii adversari politici i-au eliminat de-a dreptul. La propriu, nu la figurat. Luptă dură, fără pic de milă sau menajamente. În anii grei, de început, au beneficiat însă din plin, de experienţa şi sfaturile utile ale „marelui frate” de la Răsărit. În Mureş, în perioada interbelică, comuniştii erau sub 100 de membri, în total. În martie 1945, ajunseseră la circa 200, la nivelul întregului judeţ. În mai 1946 însă – adică în mai puţin de un an şi jumătate – numărul acestora ajunsese la 4708. O creştere de-a dreptul spectaculoasă. Se simţea schimbarea ce avea să vină. Iar fripturiştii politici nu au lipsit nici în acele timpuri, aşa cum nu lipsesc nici azi. Ei sunt o specie aparte. Sunt „hibrizii politici” perfect adaptaţi tuturor timpurilor. Oameni care nu se încurcă în concepte, doctrine sau ideologii.

Tradiţia comunistă a Mureşului interbelic

După plăpumarul Gheorghe Cristescu, primul conducător al PCdR, cel de-al doilea avea să fie un tâmplar mureşean, impus în 1924 de către Moscova şi agent al acesteia, aşa cum avea să reiasă din documente publicate ulterior, respectiv între anii 1980-1986, de către Institutul de istorie al PCR. Tâmplarul maghiar Elek Kőblős (1887-1937), cel ce i-a urmat lui Cristescu şi care avea să conducă PCdR timp de trei ani, respectiv până în 1927, a fost impus la cel de-al treilea Congres al partidului care s-a desfăşurat la Viena. Kőblős era originar din Dumbrăvioara-Mureş, avusese o copilărie grea şi se formase ca tâmplar într-un atelier din Târgu-Mureş, timp în care s-a apropiat iniţial de mişcarea socialistă, devenind ulterior comunist. Conştient de propriile sale limite intelectuale, Kőblős nu se dovedise a fi un carierist, era modest şi dorea să se pregătească din punct de vedere ideologic pentru a fi util cauzei, fapt pe care dealtfel îl şi afirmase public. La respectivul Congres de la Viena, din 1924, alături de Kőblős, au fost aleşi în Biroul Politic de conducere al partidului Marcel Pauker, David Fabian, H. Sternberg, M. Kohane, I. Fonagy, Al. Dobrogeanu-Gherea, B. Stefanov, S. Margulies, H. Gherstein. Români unul şi unul, am putea spune cu maliţiozitate….Arestat de Siguranţa statului român, Kőblős făcuse şi puţină puşcărie politică apoi, aflat în „vizorul” aceleiaşi Siguranţe, fugise în URSS. Acolo însă avea să cadă victimă epurărilor staliniste, fiind iniţial arestat şi închis la închisoarea Lublianka, iar în 1937, executat.

Partidul îşi recompensează oamenii fideli

În vederea câştigării alegerilor din noiembrie 1946, comuniştii români au acţionat cu foarte mult tact şi mai ales, cu foarte multă pricepere. Practic, au acţionat pe două direcţii principale. Pentru a câştiga o bază de masă care să-i legitimeze, în primul rând au căutat să-şi atragă cât mai mulţi membri în rândurile sale şi, concomitent, şi-au impus oameni fideli în funcţii de decizie şi execuţie la nivel local. Profitând la maxim şi încurajând disensiunile dintre partidele istorice, dar în acelaşi timp conştienţi şi de realităţile şi mai ales de diferendum-urile etnice din zonă – anul 1940 era încă foarte prospăt în memoria multor români – PCdR a căutat şi a reuşit cu abilitate, prin diverse mijloace, să atragă de partea sa, iniţial separat, o parte importantă a electoratului românesc, concomitent cu cel maghiar care, în 1945, era foarte bine reprezentat la nivelul Comitetului Judeţean Mureş. Acest organism era dominat de oameni fără studii, de etnie maghiară sau de evrei maghiari, mulţi dintre ei cu vădite atitudini naţionalist-şovine (vezi CASETA). În încercarea de a echilibra oarecum situaţia, au fost atraşi în acest comitet, şeful Poştei din Reghin, Eugen Man, fost ilegalist comunist şi profesorul Romeo Dăscălescu, adus de la Reşiţa şi impus şi el în acelaşi comitet. În acelaşi timp, comuniştii şi-au impus oameni devotaţi şi în fruntea principalelor instituţii, unele dintre acestea cu atribuţii de siguranţă şi ordine publică, precum şi în cele cu atribuţii judecătoreşti. Printre aceştia, Soos Joska (primar al oraşului), Strul Mauriciu (şef al Poliţiei judeţene), Mihaly Jozsef (şef al Siguranţei) şi Traian Bratu (preşedinte al Tribunalului din Târgu-Mureş şi şef al Biroului Electoral). Ca fapt divers, pentru importantul său ”aport” la măsluirea rezultatelor alegerilor din noiembrie 1946, Bratu va fi recompensat cu gradul de general-maior de justiţie militară şi funcţia de Preşedinte al Tribunalului Militar Braşov, dar păcate lumeşti incompatibile cu „morala proletară”, îl vor pierde, acesta căzând mai târziu în dizgraţia regimului pe care îl ajutase cu mult devotament să se instaleze la putere.

Tovarăşii Victor Groza şi Alexandru Moghioroş,  devotaţi cauzei

O contribuţie importantă la succesul comuniştilor, în alegerile locale din Mureş, a avut-o şi Frontul Plugarilor, formaţiune politică creată în 1933, de dr. Petru Groza (1884-1958), în regiunea Hunedoarei şi care, în perioada interbelică nu avusese nicio filială în judeţul Mureş. După eliberarea Ardealului, Frontul Plugarilor înfiinţase o filială şi în Mureş, în fruntea acesteia aflându-se pentru un timp dr. Victor Groza, fratele lui Petru Groza, acesta din urmă ajuns să gireze un guvern comunist în calitate de prim-ministru. Victor Groza (1889-1969), înmormântat în cimitirul reformat din Târgu-Mureş, a fost dealtfel şi primul prefect de Mureş, după eliberare, între noiembrie 1944- septembrie 1945. Un intelectual rasat – la fel ca şi fratele său – spre deosebire de Petru care absolvise dreptul, Victor Groza a absolvit Facultatea de medicină din Viena, a făcut studii postuniversitare la Oxford, a fost mult timp medic la Târgu-Mureş şi a ajuns în importanta funcţie de inspector sanitar al Transilvaniei. În 1944, dar şi în 1945, cuvântul (politic) al dr. Victor Groza cântărea foarte greu în plan local. Era o personalitate cunoscută şi recunoscută, atât de români, cât şi de maghiari, şi care se bucura în acelaşi timp de o susţinere deosebită la nivel central, prin fratele său, ajuns prim-ministru. Căsătorit cu o unguroaică, Victor Groza s-a dovedit în multe situaţii delicate şi tensionate, factorul de echilibru necesar în relaţiile româno-maghiare, în plan local. În iunie 1946, a fost creată Regionala PCR Mureş, cu sediul la Târgu-Mureş, aceasta fiind condusă de Alexandru Moghioroş (1911-1969), vechi şi încercat ilegalist comunist, care din punct de vedere al formaţiei intelectuale era cu mult inferior lui Victor Groza, însă se dovedea a fi un foarte bun organizator. Această regională avea ca sarcină pregătirea şi câştigarea alegerilor şi avea autoritate asupra fostelor judeţe Mureş, Ciuc, Trei Scaune şi Odorhei. Moghioroş va deţine importante funcţii în partid şi în stat, până la moartea sa, în 1969, survenită intempestiv.

„Împarte şi stăpâneşte!” – altfel spus, nimic nou sub Soare

Pentru comuniştii mureşeni, la fel ca pentru cei din întreaga ţară, era vital ca cele două partide istorice, PNL şi PNŢ, să intre în alegeri cât mai slăbite, compromise şi marcate de disensiuni interne, iar liderii lor să fie decredibilizaţi. Astfel, pe diverse căi şi folosindu-se diferite metode, de la ameninţări, la şantaj şi chiar violenţe fizice, a fost încurajată sciziunea şi chiar dezertarea din rândurile acestor partide. Situaţia nu era mai bună nici la PSD. Puternic înfiltrat de comunişti, Partidul Social Democrat – filiala Mureş (PSD), care avea doar 1100 de membri în iunie 1946, a ajuns peste puţin timp, datorită unor „lucrări subterane”, să se scindeze. Oportuniştii din Partidul Naţional Liberal (PNL), împreună cu Gheorghe Tătărescu s-au rupt şi ei din partid şi au format o aripă separată. Această aripă a mers cu comuniştii în alegerile din 1946. Partidul tradiţional, PNL-Brătianu – filiala Mureş, îl avea ca lider pe dr. Emil Aurel Dandea, recent întors de la Bucureşti, unde se refugiase în 1940, imediat după Dictat. În Mureş, PNL-Tătărescu în schimb, avea aderenţi puţini, o filială foarte restrânsă ca număr, iar preşedinte local era Victor Mera, un om dispus la permanente compromisuri faţă de comunişti. În schimb PNL – Brătianu era perceput ca un adversar redutabil, prin număr, dar şi prin calitatea membrilor săi. Şi PNŢ local (aripa Iuliu Maniu), condus de prof. Ioan Bozdog, era un partid relativ puternic, dar la fel ca toate celelalte partide, era puternic penetrat informativ. În ceea ce priveşte Uniunea Populară Maghiară (UPM), continuator al MADOSZ, organizaţie legală, dirijată însă de PCdR, şi care promova oficial doctrina comunistă, a fost până în 1947, data la care s-au încheiat Tratatele de Pace de la Paris, puternic marcată de o orientare naţionalist-extremistă, separatistă şi irendentistă. Până în iunie 1946, ziarul „Înfrăţirea” din Târgu-Mureş, condus de scriitorul Francisc Păcurariu, ziar care ulterior va apare sub numele de „Ardealul Nou”, va duce o campanie furibundă împotriva unor lideri locali ca Emil A. Dandea, Ioan Bozdog sau a altora, numiţi „duşmani de clasă”, „trădători de neam şi ţară”, etc. Alături de ei, vor mai fi gratulaţi cu asemenea epitete şi protopopul greco-catolic Alexandru Todea, medicul Eugen Nicoară, ambii din Reghin, învăţătorul Neagu din Grebeniş, preotul Bardoşiu din Sânmartinul de Câmpie, controlorul fiscal Stuchineanu de la Administraţia Financiară Mureş, etc., toţi aceştia fiind percepuţi atât ca lideri de opinie, cât mai ales ca opozanţi ai regimului comunist pe cale de a se instala, persoane care ar fi putut coagula o rezistenţă locală anticomunistă.

Cine are informaţia, are puterea – Informatorii mureşeni ai PCdR

În pregătirea alegerilor din noiembrie 1946, un rol important l-au avut organele de Siguranţă locale. Cei mai mulţi dintre lucrătorii serviciului – mă refer la vechii angajaţi din sistem – îşi jucau cartea vieţii. În multe cazuri însă, ultima. Şi asta pentru că după ce aveau să-şi aducă un aport hotărâtor în câştigarea acestor alegeri de către PCdR, cariera lor avea să se încheie brutal, şi doar în cele mai fericite cazuri cu trecerea în „cadrul disponibil”. Potrivit cercetătorului mureşean Bartos Zoltan (în volumul „Naţionalizarea în fostul judeţ Mureş – 11 iunie 1948”), toate partidele, organizaţiile, instituţiile de stat şi întreprinderile locale mureşene erau penetrate informativ, un lucru extraordinar de important pentru comunişti, care cunoşteau astfel situaţia din respectivele instituţii. În acelaşi timp, prin agenţii de influenţă pe care îi aveau în respectivele instituţii şi intreprinderi, comuniştii aveau posibilitatea să exercite şi o anume influenţă, în sensul dorit de ei. Potrivit aceluiaşi cercetător Bartos Zoltan, în PNL –Tătărescu, filiala Mureş, informator era Marian Alexandru, în PNL- Brătianu, filiala Mureş, informator al Siguranţei era dr. Bordan Teodor, în schimb în UPM, erau mai mulţi informatori, precum Szábo Dominic, Clara Iosif, Gábosi Toma, Marosi Péter. În presa maghiară, comuniştii se bucurau de „concursul” informatorului Kovács Győrgy (scriitor şi ziarist), în presa română de a lui Todea Mircea, la Teatrul Secuiesc, de cea a lui Tompa Miklos. Chiar şi în rândurile legionarilor mureşeni – mulţi dintre ei încă nedescoperiţi şi nearestaţi la acea dată, dar care comunicau clandestin între ei – exista un informator în persoana lui Moldovan Alexandru.

Universitatea Maghiară din Târgu-Mureş, „un cuib reacţionar”

Influenţa partidelor politice istorice – PNL şi PNŢ – era covârşitoare în zone tradiţionale, precum Reghin, Deda, Topliţa, Valea Gurghiului, ş.a., unde baza de influenţă a comuniştilor era aproape nulă. Ţăranimea, preoţimea şi intelectualitatea sătească de aici, era percepută ca fiind „forţe anticomuniste”, aşa cum erau ele denumite în notele-raport ale Siguranţei mureşene. Tot în rapoartele Siguranţei mureşene, Universitatea Maghiară din Târgu-Mureş este denumită ca fiind „un cuib reacţionar”, cât despre instituţiile de învăţământ preuniversitar, se spunea că în „licee şi gimnazii profesorii sunt şovini şi manişti.” Referitor la Biserica Romano-Catolică maghiară din Mureş, aceasta era net anticomunistă, dar era totodată şi instituţia locală port-drapel a unui virulent revizionism. Discursul episcopului catolic Marton Aron, rostit la Târgu-Mureş în data de 27 octombrie 1946, stă mărturie în acest sens. Cunoscând în amănunt situaţia din zona Mureşului, situaţie care era în favoarea opoziţiei, comuniştii mureşeni şi-au selectat atent oamenii cei mai capabili şi hotărâţi pentru a frauda alegerile cu succes. Potrivit istoricului Simion Costea, circumscripţiile electorale din Mureş au fost împărţite în „periculoase”, adică cele locuite masiv de membrii ai opoziţiei şi circumscripţii „fără pericol”, sectoare în care opoziţia era neglijabilă ca număr şi deci, rezultatele erau previzibile ca fiind în favoarea comuniştilor. Important era ca în circumscripţiile „periculoase” să fie trimişi oameni care „să întoarcă” rezultatele în favoarea comuniştilor.

„Înmormântarea” opoziţiei în Mureş

Aşa cum era de aşteptat, s-au găsit şi acei „tovarăşi de nădejde” care să se achite conştiincios de greaua sarcină a falsificării alegerilor. Motivaţiile acestora erau însă diverse, dar greu de înţeles pentru noi, cei de azi. Unii au făcut-o din convingere, alţii ca să li se uite „păcatele” din vechiul regim pe care-l slujiseră cu devotament, iar alţii pur şi simplu din oportunism, întrucât simţeau că se schimbă vremurile. Potrivit aceluiaşi cercetător Simion Costea, printre cei care şi-au „adus aportul” la falsificarea alegerilor din noimebrie 1946, în Mureş, s-au aflat medicul Charap Eugen, inspectorii şcolari Szigeti, Gagy şi Csabi Frank, profesorii Sănduleac şi Ioncu Maria, inspectorul financiar Cora Gheorghe, Tamas, subdirector al Poştei mureşene, Koller, funcţionar în Primăria Mureş, colonelul Toneanu, maiorul Dumitrescu, prim-grefierul Stănceanu, grefierii Albu, Ady, Korch, Csangy, Barabas, Cseh, Veress, Berecki….şi mulţi, mulţi alţii. În final, puterea procomunistă a obţinut şapte locuri de deputaţi în judeţul Mureş. În oraş, victoria electorală a comuniştilor a fost serbată într-un fel oarecum aparte. Într-o „procesiune” deloc religioasă, organizată de soţia importantului lider comunist Alexandru Moghioroş, Eszter, şi de profesorul Silviu Bot, lider PSD judeţean, recompensat mai târziu de comunişti cu funcţia de inspector şcolar, s-au folosit două sicrie adevărate, unul simbolizând „reacţiunea română” şi celălalt, „reacţiunea maghiară”. Pe unul dintre ele, cel simbolizând reacţiunea română, erau trecute două nume, cel al liderilor opoziţiei locale, Ioan Bozdog şi cel al dr. Emil Aurel Dandea. Pe celălalt, nu era trecut niciun nume şi era mai mic decât cel românesc. Eszter Moghioroş, soția liderului comunist de mai târziu, Alexandru Moghioroș, una dintre cei doi organizatori, făcuse unele mici compromisuri…după cum se vede, ”sângele apă nu se face”.

(urmare în numărul viitor)

CASETA

Comitetul Judeţean Mureş, în anul 1945

–          Csupor Lajos (muncitor, maghiar)

–          Szocs Bela (strungar, maghiar)

–          Vasarhely Domokos (electrician, maghiar)

–          Benke Jozsef (zidar, maghiar)

–          Csany Karoly (ceferist, maghiar)

–          Soos Jozska (zidar, maghiar)

–          Schussler Carol (tipograf, evreu)

–          Fuchs Simion (mecanic, evreu)

EXPLICATII FOTO

Foto 1: Închisoarea Lublianka, locul unde în 1937 a fost executat și mureșeanul  Elek

Kőblős (1887-1937), al doilea conducător al PCdR

Foto 2: Alexandru Moghioroș (1911-1969), lider marcant al PCdR, care a avut o

importantă contribuție la câștigarea alegerilor din noiembrie 1946, în zona

Mureșului

Nicolae BALINT

www.nicolaebalint.wordpress.com

(Visited 292 times, 1 visits today)

2 COMMENTS

  1. Domnule Balint, nu v-aţi uitat până la capăt pentru a vedea că, nu doar sunteţi citat ca şi autor, ci este citat şi blogul d-voastră personal.
    Toate cele bune!

  2. Acest articol este copiat de pe internet. Nu aparține celui care se semnează, ci îmi aparține mie, Nicolae Balint, care dealtfel l-am publicat și în alte publicații, inclusiv de afară. Aștept explicații.

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.