untitled Mănăstirea Robaia – locul unde Dumnezeu îți spune: ,,Te iubesc!”Aflată la 25 km de Curtea de Argeș, pe raza comunei Mușătești, mănăstirea Robaia este pentru pelerinul, venit din București și aflat în căutarea păcii, un loc în care Dumnezeu dăruiește liniștea sufletească mult dorită.

,, Cine merge o dată la Robaia, după o vreme i se face dor!

Cine a fost la Robaia știe că aceste vorbe ale Prea Sfințitului Calinic nu au fost  spuse doar de dragul de a fi rostite ci că într-adevăr mănăstirea, aflată în inima pădurii, ocupă un loc special în sufletele pelerinilor care au vizitat-o. Gândul la stareța mănăstirii, monahia Petronia Dobrescu, la obștea de călugărițe – mereu cu zâmbetul pe buze – dar și la Fântâna de leac, Troița pustnicilor, Agheasmatarul, aflate în apropierea mănăstirii, te face să revii la Robaia. Peisajul de vis te cheamă și el să revii aici.

Aflată în mașina, ce aleargă spre sfântul lăcaș, privesc la soarele ce răsare și mă gândesc la prima vizită în acest loc drag sufletului meu. Era duminică, zi mare pentru un creștin, când am pășit pentru prima oară în curtea mănăstirii. Aerul curat al munților a fost primul care m-a salutat și mi-a urat bun venit la mănăstirea robilor. Conform legendei, în timpul unei incursiuni de pradă efectuată de tătari, locuitorii s-au retras  în codrii. Aceștia au fost prinși și duși în robie. În memoria lor s-a ridicat un schit al cărui nume amintea de starea lor. Cu gândul la robie pășeșc spre bisericuță, întorc capul spre poarta mănăstirii – sculptată în lemn de ștejar – și îmi aduc aminte de Cel care ne-a făcut liberi! Acum realizez că în urma mea sunt mulți creștini care se grăbesc la slujbă deoarece sunetul clopotului, care se aude în toată valea, anunță începutul Sfintei Liturghii.

Slujba se tine în curtea mănăstirii, la altarul de vară. Glasurile măicuțelor, cântând Sfinte Dumnezeule, răsună în toată curtea amestecându-se cu cântecul păsărelelor care aduc și ele slavă lui Dumnezeu. Încet, încet lumea se adună la slujbă. Noii veniți se alătură celorlalți creștini și împreună înalță rugăciuni către Dumnezeu. E vremea unei împreună-slujiri a clerului și a credincioșilor. Sfânta Liturghie ne unește în slujirea Domnului. Mă alătur celorlalți lăsând în urmă neliniștile pe care le-am adus cu mine dintr-un București mult prea agitat și pacea pătrunde în inima mea. Cu rugăciunea pe buze și în inimă nu simțim cum trece timpul, pe care ne-am fi dorit să-l oprim în loc. Slujba se încheie cu predica păintelui.

images Mănăstirea Robaia – locul unde Dumnezeu îți spune: ,,Te iubesc!”Să ne amintim

După slujbă hotărâm să vizităm micul muzeu al mănăstirii. Aici aflu imformații prețioase. Mănăstirea a fost pentru prima oară atestată la sfârșitul secolului al XVI-lea într-un hrisov de la 4 februarie 1593 emis de cancelaria domnească a lui Alexandru cel Rău. Potrivit acestui act, logofătul Pârvu cumpără ocina din Robaia cu 2200 de aspri.

Pe locul unei biserici de lemn ctitorită de banul Armega, între anii 1644-1648, Sava Sufarul și soția lui Livera ridică ,,din temelie de piatră” biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, hram pe care și l-a păstrat până în prezent.

Deși cărțile de istorie nu sunt atât de generoase în a ne descrie situația românilor din Transilvania în timpul apariției greco-catolicismului, informațiile pe care le-am cules din documentele vremii îmi demonstrează că ortodocșii de aici au avut mult de suferit. Dovadă stă și perioada exodului ortodocșilor din Transilvania. În această perioadă la Robaia ajunge egumen Sfântul Sofronie de la Cioara (1764-1766) cunoscut ca mentorul mișcării de opoziție față de unirea Bisericii Orotodoxe cu Roma.

În același secol, mănăstirea a fost un centru cultural prin activitatea copiștilor: Partenie (Mântuirea păcătoșilor -1764) și Dorotheu (Scara Sfântului Ioan Scărarul – 1787 și un miscelaneu teologic – 1795).

Renumitul pictor și zugrav Pârvu Mutu, creator al unei școli de pictură și autorul a numeroase lucrări de iconografie, se retrage la Robaia. În anul 1735 trece la Domnul sub numele de schimnicul Pafnutie.

Acest scurtă prezentare a mănăstirii era necesară pentru a înțelege că aici totul este istorie. Se spune că trebuie să cunoști istoria. Condiția pentru ca istoria să nu se repete e să-ți aduci aminte. Dar poate că maica stareță împreună cu obștea mănăstirii tocmai acest lucru au făcut: și-au amintit de moștenirea lăsată de strămoși și au decis să o ducă mai departe. Faptele  bune trebuie să se repete și ele se repetă astăzi la Robaia.

Plimbându-mă prin curtea mănăstirii mă gândesc la faptul că mănăstirea a renăscut.  În prezent, la Robaia, călugărițele lucrează la atelierele de broderie și croitorie de veșminte preoțești, dar și la cele de pictură pe lemn.

2012 10 06 12.04.39 300x225 Mănăstirea Robaia – locul unde Dumnezeu îți spune: ,,Te iubesc!”Robaia – Darul lui Dumnezeu

În curtea mănăstirii este liniște. Din când în când se mai ivește câte o măicuță, care pare că nu atinge pământul în mersul său dinspre corpul chiliilor spre biserică sau spre Casa Egumenească. Privesc în sus. Albastrul cerului mi se întipărește pe retină. Pășesc cu atenție printre florile îngrijite cu atâta drag de albinuțele de la Robaia. O iau pe alee și mă îndrept spre poarta mănăstirii. Brazii sunt atât de înalți, dar nu reușesc să atingă cerul. Acum îmi amintesc vorbele duhovnicului meu, care ne spune că natura e zâmbetul lui Dumnezeu. Privind la tot ce mă înconjoară parcă aud glasul Domnului spunându-mi: ,,Te iubesc!”

La ieșirea din sfântul lăcaș mi se taie răsuflarea: munții se înalță spre cer, vântul înmiresmat îmi mângâie chipul, pârâul reflectă auriul razelor de soare și transparența norilor. ,,Întreaga fire murmură tainic, plină de mângâiere; și păsările și jivinele poartă pecetea iubirii Tale. Binecuvântat fie pământul-maică, a cărei trecătoare frumusețe trezește dorul de veșnica patrie, acolo unde în toată măreția răsună: Aliluia!” (Acatistul de mulțumire ,,Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”)

Pentru un bucureștean, obișnuit cu zgomotele și aglomerația din oraș, liniștea de la Robaia e un dar prețios de la Dumnezeu. Ascultând foșnetul liniștitor al pădurii pornesc spre Fântâna de leac, care se află în apropierea mănăstirii. Îmi potolesc setea și decid să mă întorc. În fața porții a oprit un autocar. Sunt mulți tineri, unii dintre ei îmbrăcați în straie românești. Sunt tinerii de la Asociația Tradiția Românească. Chipurile lor sunt blânde, ochii le zâmbesc. Asemenea mie, mulți dintre ei sunt pentru prima oară aici, dar vom reveni deoarece ,,Cine merge o dată la Robaia, după o vreme i se face dor!”

 Tudora Niculae

Share on Facebook