Mănăstirea Frăsinei, cununa de har a ortodoxiei româneşti

Mănăstirea Frăsinei, cununa de har a ortodoxiei româneşti

by -
0 345

Din orice zonă a creaţiei culturale ai proveni şi oricare ar fi modalitatea de expresie a artei pe care o slujeşti, a evoca imaginea şi însemnătatea Sfintei Mănăstiri Frăsinei pe harta spirituală a acestei ţări reprezintă, ca vâlcean, este o datorie care se cere a fi împlinită, o vamă ce trebuie trecută – desculţ, smerit, cu capul descoperit şi cu gândul la Dumnezeu.

Calea către mănăstirea aflată la 25 kilometri de Râmnicu Vâlcea reprezintă, pentru aceia care au deprins cunoaşterea substratului ascuns al legilor firii, un veritabil ritual de trecere, însăşi translaţia de la frumuseţea pieritoare a lutului către frumuseţea veşnică a tainei care îl însufleţeşte. Astfel, lăsând în urmă gospodăriile dichisite ale localnicilor din Muereasca şi totodată forfota vieţii profane, ne îndreptăm către un ţinut care se transformă pas cu pas, maiestuos, sobru, auster. Dacă, până aici, ne-am fi putut îndoi cu privire la faptul că pământul pe care călcăm este dintr-o plămadă diferită, îndoiala se va risipi atunci când chezaş va fi însuşi duhul Sfântului Calinic, turnat în tăria cuvintelor gravate pe piatra de legământ, hotar întru cutremurul sufletului, aflată la 2 kilometri de mănăstire: „Acest sfânt locaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi, fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub niciun chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor tot fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867”.

La capătul acestui drum, peisajul se umple de lumină şi se deschide, pentru a primi, precum un drumeţ însetat primeşte în căuşul palmelor apa binecuvântată a unui izvor, sfântul lăcaş de închinăciune neostoită. Înconjurată de păduri de frasini, aşezarea monahală a fost înfiinţată în 1710 de doi călugări, Ilarion şi Ştefan, băjeniţi, pare-se, din Transilvania şi aduşi de harul lui Dumnezeu pe aceste plaiuri. După anul 1718, an în care se hotărăsc a se stabili definitiv aici, aceştia vor obţine din partea episcopului Inochentie al Râmnicului şi Noului Severin binecuvântarea întemeierii schitului. Se va începe construcţia unei biserici cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, acoperită în anul 1764 cu fresce de către zugravul Teofan şi ucenicul său Enache şi devenită, după înălţarea noii mănăstiri, biserică de cimitir.

Lucrările la construcţia noului lăcaş (cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”) încep la 1859, sub oblăduirea Sfântului Calinic, care doreşte dezvoltarea acestui aşezământ. Picturile sunt realizate între anii 1860 şi 1863 prin strădania lui Mişu Pop din Braşov, celebrul ucenic al lui Gheorghe Tătărescu. Un alt element distinctiv al vieţii monahale de la Frăsinei îl constituie pravila impusă de Sfântul Calinic, potrivit căreia, înafară de interzicerea prezenţei femeilor, deja pomenită, întocmai ca în mănăstirile de pe Muntele Athos, călugării nu pot mânca niciodată carne, iar slujbele trebuie oficiate de la miezul nopţii până dimineaţa. De asemenea, foarte important este faptul că Mănăstirea Frăsinei a fost singura mănăstire din ţară ce nu a intrat, graţie strădaniei şi dragostei Sfântului Calinic, sub incidenţa Legii secularizării averilor mănăstireşti adoptată în decembrie 1863.

Pe umerii de piatră ai Mănăstirii Frăsinei se sprijină, aşadar, două milenii de spiritualitate creştină, păstrată aici în forma sa cea mai pură datorită caznei apostolice a călugărilor care oficiază, la fel ca la Începuturi, tainele primenitoare de suflet, menite să readucă în prezent momentele istoriei sacre în care Mântuitorul a trăit, a propovăduit dreapta credinţă şi s-a jertfit pe Cruce pentru iertarea păcatelor oamenilor. Cât timp va exista Frăsineiul, Hristos va fi pururea contemporan cu noi.

Închei amintind ruga vestitului Ieromonah Ghelasie, isihastul ce a ostenit timp de 33 de ani la Frăsinei, pentru luminarea noastră prin Cuvânt şi pentru puterea exemplului de viaţă oferit contemporanilor, azi, când este mai necesar decât oricând:

Coboară, DOAMNE, iarăşi Harul Tău,
Prin CUVÂNTUL-FIREA Ta,
Ca să primesc HARUL
Şi iarăşi să Te pot VEDEA.

autor: Dr. Andrei Carpeneanu (Revista Clipa)

(Visited 100 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.