IN MEMORIAM ANDREI MUREŞIANU (1816-1863)

IN MEMORIAM ANDREI MUREŞIANU (1816-1863)

by -
0 418

Anul acesta se împlinesc 195 de ani de la naşterea lui Andrei Mureşianu, ocazie fericită pentru toţi românii de a ni-l reaminti pe unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai anului revoluţionar 1848 şi ai luptei naţionale a  românilor din secolul al XIX-lea şi care ocupă un loc binemeritat în pantheonul naţiunii române, pe care a slujit-o pâna în ultima clipă a vieţii sale.

S-a născut la 16 noiembrie 1816, în familia lui Teodor  Mureşianu din Bistriţa-Năsăud. Un element semnificativ în legătură cu aceasta este faptul că tradiţia orală existentă în familia poetului afirmă înrudirea Mureşenilor cu cea a Dragoşilor. De altfel, Ioan Cavaler de Puşcariu spune că: ”bunicul său se aşezase în Bistriţa-Năsăud, emigrînd din  Maramureşul Dragoşilor cu a căror familie se înrudea”. La fel, vărul său, Iacob Mureşianu afirmă că: “Mureşenii îşi au originea în  Maramureş de unde li se trage şi numele, iar dintre cei patru fraţi care s-au împrăştiat în jurul locului natal…se născu şi ramura familiei poetului”. După cursurile şcolii normale şi ale liceului din Bistriţa-Năsăud, va urma la Blaj, timp de şase ani, cursurile teologice şi filosofice, toate absolvite cu calificativul “eminent”. În anul 1838, se afla la Braşov ca profesor la Şcoala Românească  de la Biserica “Sfânta Adormire”. Prezenţa sa în oraşul de la poalele Tâmpei trebuie legată, bineînţeles, în primul rând de îndemnurile vărului său, Iacob Mureşianu şi ale prietenului George Bariţiu, dar şi de cele ale burgheziei comerciale braşovene, puternic angajată acum în acţiunea de întemeiere şi consolidare a unui ziar şi a unei şcoli româneşti, dar şi în sprijinirea luptei naţionale a românilor din Principate. La şcoala comercială abia înfiinţată la Braşov, care în fapt crea condiţiile înfiinţării primului gimnaziu românesc din Braşov, Andrei Mureşianu este profesor alături de George Bariţiu. Braşovul a fost locul unde Andrei Mureşianu s-a simţit  mai bine ca oriunde, perioada petrecută la Braşov a fost cea mai importantă din viaţa sa. “Aici îşi avea el cuibul fericirii sale; aici îşi începu el pentru prima oară cursul carierei; aici i se deschise mai întâiu lumea în toată valoarea sa; aici se făcu cunoscut înaitea lumii româneşti; aici erau amicii şi stimătorii săi  numeroşi, care atît de mult l-au iubit şi în viaţă şi după moarte”.În paralel cu activitatea desfăşurată la şcoala românească, Andrei  Mureşianu devine prim-colaborator  intern (redactor secund) al lui George Bariţiu la “Gazeta de Transilvania” şi “Foaie pentu minte, inimă şi literatură”. A manifestat o mare înclinaţie pentru meseria de profesor în care s-a “distins mult”, fiind înconjurat de “încrederea superiorilor, de iubirea şi atragerea elevilor”; a fost un mare pedagog şi psiholog. Semnificative pentru activitatea desfăşurată  de Andrei Mureşianu în această perioadă sânt memoriile lui George Bariţiu din anul 1877. Între altele, se menţionează aici lecturarea de către poet a unor autori ca Lamartine, Byron, Victor Hugo, Musset, George Sand, Cervantes, Puşkin şi alţii. De asemenea, tot George Bariţiu ne spune despre cunoaşterea unor personalităţi marcante româneşti la Braşov şi în localitatea Vâlcele, loc de odihnă şi de întâlnire cu o serie de intelectuali patrioţi  şi progresişti de peste Carpaţi ca: Ion Heliade Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, Nicolae Rucăreanu, Nicolae Bălcescu şi alţii.Cu siguranţă, în ceea ce îl priveşte pe Andrei Mureşianu, aceste întâlniri nu au fost întâmplătoare şi au o semnificaţie deosebită. În deceniul premergător Revoluţiei de la 1848, frământările sociale şi naţionale, contactele între fruntaşii mişcării naţionale române  de pe ambele versante ale Carpaţilor sunt tot mai dese, mai fructuoase, mai dătătoare de nădejdi în realizarea idealului naţional, al libertăţii şi unităţii tuturor românilor. În prisma acestor realităţi trebuie judecată şi prezenţa lui Andrei  Mureşianu la întâlnirile periodice cu cei de peste munţi la Vâlcele. Tot de la George Bariţiu, aflăm referiri privind temperamentul poetului: „era vesel, glumeţ, cântăreţ şi dansator de frunte”. Lui George Bariţiu, Andrei Mureşianu i-a purtat o prietenie mare şi sinceră pe tot parcursul vieţii sale. O dovadă incontestabilă in acest sens, între multe altele, o constituie şi împrejurarea în care, în urma ocupării Sibiului de către armata revoluţionarilor unguri ai lui Kossuth şi a atrocităţilor comise de aceştia împotriva românilor,  eveniment în urma căruia  George  Bariţiu a fost nevoit să se refugieze la Cernăuţi, Mureşianu ia sub ocrotirea lui familia prietenului său, cu care se refugiază la Ploieşti. Mai mult, la întoarcerea sa la Braşov, în august 1849, deşi i se propune preluarea conducerii celor două publicaţii româneşti „Gazeta de Transilvania” şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” , în lipsa lui Bariţiu, el refuză, lucru pe care îl aduce la cunoştinţă acestuia. Devotamentul, prietenia şi nu în ultimul  rând, recunoştinţa sa faţă de Bariţiu explică acest gest.

Anul 1848 constituie un moment aparte  în scurta viaţă a poetului şi va rămâne un punct de referinţă al activităţii sale. Aşa cum numele lui Avram Iancu, Axente Sever, Nicolae Bălcescu, Simion Bărnuţiu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alexandru Papiu Ilarian şi alţii nu vor putea fi nicicând despărţite de acest an, aşa şi cel al lui Andrei Mureşianu. Acum devine autorul celei mai mari poezii datorate revoluţiei paşoptiste.Este culmea creaţiei sale. Acum va scrie „Răsunetul” sau „Dşteaptă-te  române”, cum este cunoscut, în prezent devenit Imnul Naţional al României. Acesta va mobiliza în scurt timp toate inimile adevăraţilor români, iar tirajul numărului din 21 iunie 1848 al „Foii pentru minte,inimă şi literatură” în care va apare pentru prima dată „Răsunetul” se dovedeşte insuficient, aşa încât tinerii români braşoveni îşi asumă  sarcina  de a copia în numeroase exemplare acest număr al „Foii” şi de a le difuza pretutindeni. „Deşteaptă-te române” a mobilizat pe toţi românii prin mesajul său care era acela al simbolului de permanenţă al românilor pe teritoriul  locuit dintotdeauna de ei. A fost cântat pe întreg spaţiul geografic românesc în decursul timpului dar mai cu seamă în momentele cruciale şi decisive pentru istoria noastră – Revoluţia de la 1848-1849, Unirea Principatelor Române de la 1859, Războiul de Independenţă de la 1877, Primul Război Mondial şi întregirea neamului prin Marea Unire de la Alba Iulia, din 1918, când a luat fiinţă Statul Naţional Unitar Român, Al Doilea Război Mondial. Acest cântec definea destinul românilor în cadrul istoriei. Nicolae Bălcescu îl numeşte „Marseilleza românilor”, iar Mihai Eminescu, în semn de preţuire, îi dedică lui Andrei Mureşianu poemul „Mureşianu” şi o strofă din poezia „Epigonii”. La fel, pentru a se păstra nestinsă amintirea poetului „deşteptării noastre”, Ion Pillat îi dedică balada „Mureşianu” şi Iosif Vulcan oda „Către Andrei Mureşianu”, iar Valeriu Branişte, marele om de cultură, luptător naţional şi publicist, şi-a susţinut teza sa de doctorat cu un subiect despre Andrei Mureşianu. Între cele mai frumoase cuvinte care descriu ceea ce a însemnat „Deşteaptă-te române” se cuvine a le menţiona pe cele ale muzicologului Viorel Cosma şi pe ale lui Aron Densuşianu. Astfel, primul spunea că: „Deşteaptă-te române a apărut atunci ca un strigăt de revoltă, ca o voce a latinităţii, ca un glas de independenţă, imn de reântregire statală, odă eroică de izbândă seculară a poporului român”, iar Aron Densuşianu  făcea, în mod remarcabil, următoarea caracterizare: „Acest admirabil cântec  a împreunat …tot e a existat mare în viaţa noastră, toţi românii, toate credinţele şi aspiraţiile lor, plângerile sorţii ca şi răsunetele de eroism. Blestemul tinerimei ca şi îndumnezeirea libertăţii, sunt descrise cu atâta vigoare şi avânt încât se pare că la crearea acestui cântec serafimii i-au dat poetului condeiul din aripa lor de foc. În acest cântec este desăvârşirea spiritului biblic, o gravitate profetică”.

Începând cu anul 1850, în viaţa şi activitatea poetului începe o nouă etapă, a     suferinţelor şi amărăciunii, cum singur îi va mărturisi mai târziu vărului său  Iacob Mureşianu. Pleacă la Sibiu, unde timp de unsprezece ani va ocupa postul de translator la cancelaria guvernului. Şi aici, ca şi la Braşov, s-a distins prin corectitudine, bunătate şi hărnicie. Ajuta pe cei nevoiaşi, dădea sfaturi tinerilor studenţi, „Martore sunt arhivele guvernului cesaro-regesc – spunea Iacob Mureşianu – martore suspinele multor foşti asupriţi şi de el ajutaţi, martore junimea studioasă care o conducea cu sfatul şi cu ajutorul său”.

Sensibilitatea sa sufletească nu a putut face însă faţă birocratismului imperial austriac.”Poetul blând şi fraged de la natură – potrivit afirmaţiei lui Iosif Vulcan – a trebuit să împlinească lucrurile cele mai seci, el care ardea pentru libertate şi naţionalitate, a trebuit să traducă ordinaţiunile  şi legile cele mai sugrumătoare de libertate şi naţionalitate  ale guvernului absolutistic”. Zbuciumul său sufletesc a fost alimentat, bineânţeles, şi de decesul a şase dintre cei opt copii ai săi. George Bariţiu explică starea poetului din acea perioadă şi prin faptul că el „ a suferit de morbul nostru naţional care este ilusiuni pierdute, ilusiuni nobile, sublime, sacre”. Starea sa a fost, fără îndoială, accentuată şi de punerea  sa în disponibilitate, în anul 1861.  În  aprilie 1861, după ce refuză postul de profesor la catedra de filosofie a Universităţii din Iasi, oferit de Alexandru Papiu Ilarian, Andrei Mureşianu revine la Braşov, unde se îngrijeşte de publicarea poeziilor sale într-un volum cu titlul „Din poesiile lui Andrei Mureşianu” ce va apare în anul 1862 şi care va primi premiul ASTRA, în anul respectiv. Acesta va cuprinde şi poezii pe care poetul le-a scris în perioada ulterioară Revoluţiei de la 1848: „Omul frumos”(1849), „Un devotament familiei Hurmuzachi”(1850), „Românii la 1848”(1854) ş.a. Sfîrşitul revoluţiei, potrivnic românilor, şi instaurarea reacţiunii antiromâneşti au lovit cumplit în bardul  Revoluţiei de la 1848, asemenea cum s-a întîmplat  şi cu Avram Iancu. Starea sănătăţii sale se agravează; între cauzele bolii au primat greutăţile materiale de după revoluţie, neuitarea de către reacţiunea şovină maghiară în complicitate cu Curtea de la Viena că el este autorul poeziei „Deşteaptă-te române” şi de aici atrocităţile morale şi materiale la care a fost supus dar,  mai ales  călcarea în picioare a idealurilor naţiunii sale. Toate acestea i-au agravat suferinţa grăbindu-i  sfîrşitul la numai 47 de ani, în anul 1863. A fost înmormântat în cimitirul bisericii „Sf. Treime” din Scheii Braşovului, cu aprobarea Mitropolitului Andrei Şaguna, întrucît era greco- catolic, iar ulterior a fost deshumat şi adus în cimitirul bisericii ortodoxe „Sf. Paraschiva”, tot din Scheii Braşovului. Legat de acest aspect, Sextil Puşcariu a considerat ca pe un lucru vrednic de relevat, în cartea sa „Braşovul de altădată”,că: „În preseara Sfântului Andrei, „studenţii´români împodobeau totdeauna mormântul cu flori şi panglici tricolore. În epoca înteţirii şovinismului maghiar acest act „iredentist” a fost interzis. Cu toată opreliştea şi cu toate că la mormânt erau postaţi poliţişti, pe vremea mea n-a fost un singur an în care mormântul să fi rămas fără flori şi tricolor”. Astăzi,  potrivit tradiţiei, junii din Scheii Braşovului, în timpul sărbătorii lor anuale, cântă la mormântul lui Andrei Mureşianu „Hristos a înviat”.

material de Colonel (r) prof.Claudiu Aiudeanu

(Visited 132 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.