Martie însângerat
de George Roncea
Aniversarea de către unguri a anului revoluţionar 1848 este pentru românii din Transilvania o ofensă sinistră, ce aduce aminte de uciderea a peste 40.000 de români care nu înţelegeau să intre în „raiul maghiar”. Preoţi sugrumaţi, 300 de sate arse, mii de români tăiaţi, împuşcaţi, spânzuraţi, căzuţi în lupte.
Martie 1990 a însemnat pentru România un moment critic, în care s-a pus în operă de către Budapesta un plan care urmărea internaţionalizarea chestiunii maghiare din România şi obţinerea secesiunii sau autonomiei unor judeţe în care se aflau şi maghiari – operaţiune care ar fi dus de facto la refacerea Regiunii Autonome Maghiare din perioada stalinistă.
La începutul anului 1990, UDMR a iniţiat reorganizarea învăţământului în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, pe principiul segregării, al separării de români. În data de 19 ianuarie 1990, Consiliul judeţean Mureş al FSN a hotărât separarea etnică a liceelor mureşene. UDMR a trecut la scoaterea cu forţa a profesorilor români din şcoli. Elevii români au fost supuşi maltratărilor de către colegii lor maghiari.
Operaţiunea s-a continuat în Sf. Gheorghe, la Odorheiul Secuiesc, la Tg. Secuiesc şi la Miercurea Ciuc. Numele româneşti ale şcolilor au fost înlocuite cu nume ungureşti, printre care apare şi numele unui cunoscut criminal de război ungur, Wass Albert.
În data de 15 martie, sub pretextul sărbătoririi revoluţiei de la 1848, în Transilvania, au sosit numeroase autobuze cu „turişti unguri” – peste 15.000 – în contextul deschiderii largi a graniţelor ţării începând cu decembrie 1989.
În data de 19 martie 1990, CPUN Mureş lansează ideea (re)înfiinţării Regiunii Autonome Maghiare – susţinută de liderii maghiari Kincses Elod, Kiräly Käroly, Jakobffy Attila, Tokés Andräs, Smaranda Enache. Smaranda Enache, o persoană extrem de apropiată de Kincses Elod, fusese activistă a UTC, şefă a Asociaţiei Studenţilor Comunişti şi secretar al BOB a PCR, înainte de 1989. Imediat după 1989, Smaranda Enache se numără printre principalii promotori ai separatismului şcolar şi universitar, contribuind la escaladarea tensiunilor care au dus la evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş.
Miza secesiunii Ardealului
„Comandanţii” locali ai operaţiunii din martie 1990 au fost Kiräly Käroly, vicepreşedinte al C.P.U.N. Bucureşti, Sütö Andräs, preşedintele UDMR Mureş, şi Kincses Elöd, vicepreşedinte al C.P.U.N. Mureş. Alături de aceşti şefi de formaţii şi echipe, selecţionate şi pregătite în Ungaria şi la Târgu-Mureş, cât şi în alte localităţi din Transilvania au pus la cale o serie de măsuri care ar fi urmat să ducă la obţinerea autonomiei Ardealului.
La Tg. Mureş izbucneşte violenţa în stradă, manifestanţii maghiari, între care se află oameni înarmaţi şi bine organizaţi, blochează accesul în oraş al manifestanţilor români. Confruntările sângeroase sunt soldate cu 6 morţi şi 263 de răniţi, în cea mai mare parte români (4 morţi şi 198 răniţi). La Ernei, Dumbrăvioara, Sângeorgiul de Mureş se ridică bariere, românii sunt agresaţi cu furci, lopeţi, bare, pietre etc. Fabrica de pâine lasă fără pâine populaţia română a municipiului.
S-au organizat greve, provocări la adresa armatei, distrugerea de statui româneşti, acţiuni de impunere a înscrisurilor maghiare, de sfidare a limbii române, care au culminat cu manifestări de stradă masive şi cererea sprijinului politic şi militar pentru consolidarea enclavei din Transilvania sau obţinerea independenţei Ardealului.
Echipe de filmare din Occident, au prezentat lumii europene reportaje în care ungurii erau sistematic prezentaţi drept victime, iar românii agresaţi, cum ar fi Mihai Cofariu, maltratat sălbatic de unguri, erau descrişi drept „victime maghiare ale agresiunii româneşti”. Smaranda Enache a fost cea care a pretins, la televiziunea franceză, că Mihai Cofariu era un ungur călcat în picioare de români, contribuind la durabila diversiune a victimizării ungurilor şi la transformarea călăilor în victime, parte a unui război imagologic declanşat de Budapesta ce durează de câteva decenii.
