Legitimitatea regimului comunist din România

Legitimitatea regimului comunist din România

by -
5 694

Regimul din România a fost caracterizat ca neligitim pentru intervalul 1945-1989. Punctul de pornire: “alegerile” din 19 noiembrie 1946, când “rezultatele oficiale” au fost în concordanță cu procentul de maximum 90% anuntat, cu luni de zila înainte, de lideri ai Partidului Comunist Român. Voința alegătorilor a fost atunci complet dată la o parte. Celelalte “alegeri” au asigurat guvernului democrat popular/socialist procente între 98 și 99%.

Să ne reamintim cum au privit celelalte state regimul de la București, din perspectiva dreptului și relațiilor internaționale. Etapele sunt următoarele:

Guvernul impus la 6 martie 1945 de către Andrei Ianuarevici Visinski a fost oficial recunoscut de Londra și Washington în februarie 1946, după ce în componența sa au fost incluși, fără atribuții anume, câte un reprezentant al partidelor tradiționale, Național Țărănesc (Iuliu Maniu) și Național Liberal (Constantin I. C. Bratianu).

După “alegerile” din noiembrie 1946, executivul remaniat a fost implicit recunoscut de Cei Trei mari (U.R.S.S., S.U.A. și Anglia) și de puterile asociate, prin semnarea tratatului de pace cu România, la Paris, în februarie 1947.

În toamna anului 1947, când Partidul Național Țărănesc fusese dizolvat, iar liderii săi condamnați la ani îndelungați de închisoare (ceea ce pentru unii dintre ei a însemnat moartea), statele din Vest aveau relații diplomatice stabile cu regimul de la București.

În decembrie 1955, dupa anii celei mai aprige represiuni din istoria modernă și contemporană a țării, România a fost admisă în Organizația Națiunilor Unite. Încălcarea celor mai elementare drepturi ale omului – extinsă la sute de mii de persoane – nu a constituit o piedică pentru primirea Republicii Populare Române în O.N.U.

După circa 7-8 ani, efectele pozitive ale acestei admiteri s-au arătat totuși prin grațierea de executare a restului pedepsei a 14.056 deținuți politici.

În anii ‘60, ‘70, ‘80, regimul democrat popular/socialist a stabilit noi relații diplomatice cu zeci și zeci de state de pe toate continentele; a încheiat zeci și zeci de convenții și tratate bilaterale; a aderat la convenții internaționale; a participat activ la lucrările O.N.U. și a altor organisme; a primit și a efectuat repetate vizite la cel mai înalt nivel.

Pentru comunitatea internațională, regimul de la București a fost legal, legitim, până în decembrie 1989.

Cum stăm? Legitim sau neligitim?

Regimul s-a instaurat prin forță și opresiune. A căpătat legitimitate prin recunoaștere internațională. Dupa care, cetățenii țării au pus în aplicare programul impus de partid.

autor: Dinu Giurescu (Revista Clipa)

(Visited 228 times, 1 visits today)

5 COMMENTS

  1. Cu recunoastere internationala si cu voia si acceptul Marilor Puteri,am trecut din nou la Societatea Capitalista si Economia de Piata,tot cu acordul lor am fost o Societate Comunista cu o Economie Centralizata si vom deveni probabil un Stat Bananier,in functie de cum le dicteaza interesele egoiste ale Celor Mari! Actualmente Romania nici nu mai are o Economie de Piata,lipsind Capitalul Autocton, Romania devenind o Piata de Desfacere a Capitalului Vest European,asa cum sa hotarit la Malta inainte de lovitura de palat din ’89. Doamne ajuta si sa auzim numai de bine!

  2. Regimul comunist a fost ilegitim de la inceput pana la sfarsit pentru ca s-a instalat uzand teroarea si hotia. Oricate recunoasteri internationale ar fi avut, acestea tot nu sterg nedreptatile de care s-a folosit comunismul pentru a se lua puterea. Din pacate, domnul Giurescu isi tradeaza din nou simpatiile ateo-comuniste, pe care le-a mai probat si cu alte ocazii.

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.