Lagărele de concentrare din Statele Unite ale Americii

Lagărele de concentrare din Statele Unite ale Americii

by -
0 1086

La Începutul anului 1942, preşedintele S.U.A., Franklin Delano Roosevelt a emis Ordinul Executiv nr. 9.006/19 februarie 1942.

Mașinăriile propagandei americane au lucrat din greu în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a crea imaginea unei țări care luptă pentru libertate și pentru binele celor fără de apărare. Însă, autoritățile americane nu au avut nicio mustrare de conștiință când au închis ilegal peste 100.000 de persoane a căror singură vina a fost că aveau înaintași niponi. În urmă bombardamentelor japoneze de la Pearl Harbor, președintele Roosevelt a semnat ordinul executiv cu numărul 9.066. La scurt timp, au început operațiunile de închidere în lagăre de concentrare a celor 112.000 de japonezi naturalizați, dar și noi imigranți, ce se stabiliseră pe coastă de vest a Statelor Unite. Totul nu a fost nimic decât o erupție de ură rasială și xenofobie acumulată în anii premergători, ascunsă temeinic sub pretextul păstrării siguranței naționale.

Discriminare în Lumea Nouă

Încă de la mijlocul secolului al XIX-lea imigranți japonezi au căutat să-și facă o nouă viață pe, ceea ce ei considerau, un tărâm al făgăduinței, însă nu au fost în niciun caz bineveniți. Ei au fost întâmpinați în schimb cu ostilitate, cu frică, priviți că o amenințare, fapt ce s-a reflectat de multe ori și în legislația vremii. Nicăieri nu s-a văzut mai clar acest lucru decât în cazul statului California. Un cetățean american cu obârșii nipone nu putea deține pământ, îi era interzisă căsătoria cu o persoană din afară propriei etniei, iar copiii săi nu aveau voie în școli publice, fiind segregați. Mai mult, ei au început să fie considerați de americani drept subumani, nimic mai mult decât niște animale care nu merită niciun pic de milă. Soartă lor nu s-a îmbunătățit după ce relațiile dintre Imperiul Japonez și Statele Unite au devenit tensionate, iar momentul Pearl Harbor s-a dovedit crucial. Sunt percepuți din ce în ce mai mult că niște trădători care doar așteptau momentul potrivit să-și dea arama pe față. În presă apăr articole virulente. Simțul loialității le este pus la îndoială nu doar noilor imigranți japonezi, dar și celor care erau cetățeni americani. Întâmplările de pe insulă Niihau din Hawaii au întărit această părere, când un pilot japonez doborât a fost ajutat de trei localnici de origine niponă să scape.

Trimiși în surghiun

Se pun presiuni la nivelul autorităților că toți să fie deportați sau închiși, sub pretextul că ei ar colabora pe ascuns cu inamicul. În acest fel se ia decizia strămutării lor forțate în lagăre de concentrare. Pe o perioadă de opt luni, aproape toți cetățenii americani de obârșie niponă din Statele Unite sunt ridicați din propriile case de agenții guvernamentali cu ajutorul poliției și al armatei. Sunt nevoiți să-și vândă proprietățile și de multe ori au plecat numai cu ce erau îmbrăcați și câteva valize. Urcați în trenuri și tratați că niște animale, ei au fost victimele unei politici de discriminare foarte asemănătoare cu cea practicată de Germania nazistă în primii ani ai războiului.

Viață într-un lagăr de concentrare american

Condițiile în lagăre erau mizere. O mare parte au fost construite în regiuni sterpe, izolate, iar mulți oameni au murit extenuați în urmă călătoriei. Unele au fost construite în rezervațiile indiene, în ciudă protestelor comunităților locale. Indignați, dar fără un cuvânt de spus, indienii totuși i-au ajutat cum au putut pe americanii japonezi. Vedeau în ei reeditarea aceleiași tragedii prin care ei trecuseră câteva decenii mai devreme tot la mână Guvernului Statelor Unite. Lagărele erau încercuite cu garduri înalte de sârmă ghimpată și păzite de soldați înarmați. Au fost cazuri în care americani japonezi au fost uciși de gardieni. Nesiguranța era atotprezența. Traiul le era îngreunat de rațiile primite în cantități mici și o bună parte erau subnutriți. Nu era nici vorba de intimitate, cu toții fiind înghesuiți în barăci improvizate.

Obligați să între în armată americană

Cu un an înainte de sfârșitul războiului, guvernul american a implementat un program de înrolare forțată, care se răsfrângea și asupra celor din lagăre. Unii au refuzat să între în armată că urmare a tratamentului traumatizant. Ei au fost scoși din lagăre și trimiși deîndată să infunde închisorile americane. Totuși, un număr foarte mare au încercat să cadă la un compromis. Ei vor urmă să-și ofere sprijinul numai dacă li se vor respectă drepturile și libertățile recunoscute prin statutul lor de cetățean. Soartă lor a fost aceeași. Însă au fost și cei care au s-au oferit voluntari și au pășit de bună voie în față pentru a luptă în război. O unitate specială formată numai din americani japonezi a fost înființată cu acordul președintelui Roosevelt care a spus cu ocazia inaugurării sale că: „[…] principiul pe care această țara a fost fondată și după care a fost guvernată dintotdeauna a fost acela că felul american de a fi este o chestiune a inimii și a minții. A fi american nu este și nu a fost niciodată o chestiune de rasă sau origine”. În timp ce soldații auzeau aceste cuvinte, familiile lor erau în continuare închise în lagărele de concentrare.

Lupta pentru dreptate și adevăr

Curtea Supremă a Statelor Unite, abia în luna decembrie a anului 1944, a declarat că un cetățean nu poate fi deținut fără motiv, deși a recunoscut că procesul în șine de evacuare forțată și strămutare a fost în legalitate. Decizia a venit că o culminare a eforturilor lui Fred Korematsu, Minoru Yasui și ale lui Gordon Hirabayashi care au atacat în instanțele americane ordinul lui Roosevelt și au atras atenția națională. Nu trebuie omis jocul politic din spatele acestei hotărâri, președintele oscilând între două tabere, de care depindea realegerea sa în calitate de președinte în luna noiembrie a aceluiași an. Deși simțea o presiune din ce în ce mai mare din partea celor care doreau eliberarea americanilor de origine japoneză, chiar și din partea soției sale, Eleanor Roosevelt, nu a dorit să atragă mânia californienilor, dar și a altor facțiuni politice, înainte de alegeri, care puțeau să-l coste foarte scump. Din această cauza, abia după ce a fost reales, s-a luat în considerare desființarea lagărelor, iar în luna ianuarie 1945 ordinul executiv 9.066 a fost anulat. Cei închiși au putut începe să-și reconstruiască viețile. Ei nu mai aveau nimic, dar măcar își recuperaseră libertatea. (autor: Laurenţiu Dologa, sursa: Revista Art-emis)

(Visited 576 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.