Istoria comunismului pe scurt: bolşevicii la putere în Rusia

Istoria comunismului pe scurt: bolşevicii la putere în Rusia

by -
0 5226

Rusia de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea era grav bolnavă. Ţarul Nikolai al II-lea era un om slab, speriat de reforme şi, prost sfătuit, violent cu disidenţii şi cu manifestanţii împotriva regimului său. Colac peste pupăză, în ultimii ani ai Imperiului Ţarist, la curte se aciuise şi celebrul şi ciudatul Rasputin, urât atât de aristocraţi şi de intelectuali cât şi de poporul simplu.

Rusia nu se bucurase niciodată de democraţie. Fusese ultima ţară europeană care abolise iobăgia. Partidul Social-Democrat al Muncii din Rusia adoptase ideile marxiste, dar în rândurile sale existau mai multe curente, cele mai cunoscute fiind ale menşevicilor şi bolşevicilor.

Menşevicii, a căror denumire înseamnă în rusă ”minoritari”, credeau că ţara nu este încă pregătită pentru o preluare a puterii de către proletariat, pe când bolşevicii, a căror denumire în rusă înseamnă ”majoritari”, dimpotrivă, erau pentru acapararea totală şi pe cale violentă a puterii.

Liderul bolşevicilor era Vladimir Ilici Ulianov, care-şi luase pseudonimul Lenin. El afirma că bolşevicii sunt un ”partid de avangardă al clasei muncitoare”, constituit din revoluţionari de profesie, care, pentru preluarea puterii, trebuiau să acţioneze subversiv, conspirativ.

Dezastrele produse de Primul Război Mondial au dus la mari tulburări în Rusia, în urma cărora a avut loc Revoluţia din Februarie 1917 iar ţarul Nikolai al II-lea a fost obligat să abdice. Printr-o lovitură de stat, în noaptea de 24-25 octombrie/ 6-7 noiembrie 1917, bolşevicii, sub conducerea lui Lenin, au preluat puterea cu forţa de la guvernul provizoriu al lui Aleksandr Kerenski.

În istoriografia sovietică, evenimentul a fost descris ca un mare asalt al poporului rus asupra Palatului de Iarnă, reşedinţa foştilor ţari. În realitate, acest palat era apărat doar de câţiva cazaci, de un ”batalion de femei” şi de elevi ai unei şcoli militare, fiindcă premierul Kerenski trimisese pe front trupele care trebuiau să apere Petrogradul, capitala Rusiei de atunci.

Acţiunea asupra Palatului de Iarnă, condusă de Vladimir Antonov-Ovseenko, a întâmpinat o rezistenţă minimă, cei mai mulţi locuitori din Petrograd aflând de evenimente abia a doua zi, din ziare! Totuşi, la scurt timp, în noiembrie 1917, au avut loc alegeri pentru Adunarea Constituantă, care au fost câştigate de socialiştii revoluţionari, cu 380 de locuri. Bolşevicii au obţinut numai 168, pierzând clar aceste alegeri.

Aceiaşi bolşevici nu au vrut să respecte rezultatul alegerilor, şi pe 5/18 ianuarie 1918, sub conducerea lui Lenin au dizolvat cu forţa Adunarea Constituantă. Acest act a fost una din scânteile care au condus ulterior la îndelungatul război civil (1918 – 1920) dintre bolşevici şi adversarii lor socialişti, menşevici şi ţarişti, ultimii fiind numiţi ”ruşii albi”.

Vladimir Ilici Lenin (1870 – 1924) a fost unul dintre cei mai mari terorişti ruşi, îndoctrinat din tinereţe cu idei marxiste. Pseudonimul lui, a cărui provenienţă nu a explicat-o niciodată, vine de la faptul că numele său de familie, Ulianov, sugerează rus. lian(i) ”lene; delăsare; trândăveală”, pe când Lenin, prin anagramare, s-ar putea citi ‘Ne’nil, dialectal ”Nemilosul”, sau, din genitivul Lenina, Ne-leani ”Ne-leneş”.

În mai 1887, fratele său mai mare, Aleksandr Ulianov, a fost condamnat la moarte prin spânzurare, pentru participarea la un complot vizând asasinarea ţarului Aleksandr al III-lea, ceea ce l-a radicalizat pe Vladimir Ilici. Lenin n-a lucrat nici măcar o singură zi în viaţa lui, nici în Rusia, nici în exil, având totuşi mereu fonduri financiare.

Cercetătorii au constatat că banii liderului comunist proveneau din cotizaţiile de partid, din donaţii particulare, şi mai ales din delapidări sau atacuri banditeşti asupra birourilor de poştă, a caselor de bilete din gări şi asupra băncilor, fapte denumite de tâlharii marxişti ”exproprieri revoluţionare”.

Cea mai cunoscută astfel de ”expropriere” rămâne atacul asupra a două camioane cu bani, la 26 iunie 1907, în Piaţa Erevan, din Tiflis, când au fost furate 340.000 de ruble de către o bandă condusă de I. V. Stalin. Din cotizaţii, donaţii şi furturi, a fost constituit un fond special, la care Lenin nu a renunţat nici în anii exilului şi nici după victoria Revoluţiei Bolşevice, acest fapt fiind unul dintre motivele pentru care au eşuat timidele încercări de reunificare a menşevicilor şi bolşevicilor.

S-au descoperit şi documente secrete care demonstrează că Lenin a revenit în Rusia, ca să pregătească Revoluţia din Octombrie, sponsorizat de serviciile secrete ale Germaniei, care vroiau să neutralizeze Rusia în timpul Primului Război Mondial.

Spre a nu fi demascat că, orbit de ură, şi-a trădat ţara, Lenin şi-a convins guvernul bolşevic să ceară pacea separată cu Germania, la 22 decembrie 1917, şi să semneze Pacea de la Brest-Litovsk, total defavorabilă Rusiei, alt motiv care i-a înfuriat pe menşevici şi pe ”albi”.

Pornit pe crime dintre cele mai oribile, acest bolnav mintal a ordonat asasinarea întregii familii imperiale, la 17 iulie 1918. Indiferent de vinovăţia ţarului şi a ţarinei, copiii lor nu au avut nicio vină, iar asasinatul nu are nicio scuză, indiferent de evenimentele care se întâmplă într-o revoluţie.

Cum se ştie, războiul civil din Rusia s-a încheiat cu victoria bolşevicilor, punându-se astfel bazele Uniunii Sovietice, proclamate în 1922, care a durat până la autodizolvarea ei din anul 1991. Încă din timpul războiului civil, Lenin şi acoliţii săi şi-au creat instrumentele care să le asigure puterea: au întemeiat o birocraţie controlată de partid, şi-au subordonat sindicatele, au suprimat libertatea presei, au interzis activitatea celorlalte partide, au creat o poliţie politică – sinistra CEKA, şi au instaurat teroarea ca instrument de guvernare.

Lovit de demenţă galopantă, Lenin a murit în anul 1924, fiind mumificat şi expus într-un mausoleu, în faţa Kremlinului, unde se află şi astăzi. Cel care avea să instaureze o şi mai mare teroare în Uniunea Sovietică, apoi şi în alte ţări devenite comuniste cu forţa, a fost alt nebun furios, Iosif Visarionovici Stalin.

autor: Adrian Bucurescu

sursa: Epoch Times Romania

(Visited 3.835 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.