Indiferenţa ideologică este benefică unirii dreptei

Indiferenţa ideologică este benefică unirii dreptei

by -
0 468

Public ori privat, discut despre „dreapta” de mulţi ani. Sper că nu voi irita prea mult cititorul dacă mă laud cu o mare experienţă a dezbaterilor despre acest subiect, dar și cu o mică experienţă practică în domeniu – am fost, pentru câţiva ani, un politician „de dreapta”. Vă pot spune că orice discuţie despre „dreapta” începe sau, dacă nu începe, ajunge inevitabil la definiţia „dreptei” și apoi la concluzia că, de fapt, nu avem nici o „dreaptă” în România. Mi se pare util să examinăm, cât se poate de lucid, fenomenul.

Nu există nici o formaţiune politică de extracţie conservatoare, fie că ne referim la vechiul conservatorism politic românesc, fie la (neo)conservatorismul anglo‑saxon, actual. În privinţa liberalismului clasic, iarăși, suntem încurcaţi. O anumită doză de liberalism clasic, deopotrivă economic și social, este detectabilă în proiectele și acţiunile politice ale tuturor partidelor. Chiar și PSD vorbește despre sau chiar face privatizări, liberalizări de preţuri ori acceptă corelarea pensiilor cu contribuţiile din timpul vieţii active. Pe de altă parte, nici un partid dintre cele pretinse a fi „de dreapta” nu ar împinge liberalismul economic prea departe  – PDL a optat pentru struţo‑cămila managementului privat, și nu pentru soluţia clară de dreapta, a privatizării, când a venit vorba despre restructurarea unor regii autonome ori companii de stat. Nici PNL, cât a fost la guvernare (2008‑2012), nu a dovedit deloc acurateţe doctrinară în deciziile guvernării.

Aparenta uniformizare ideologică a partidelor este, de fapt, o indiferenţă ideologică a acestora. Partidele românești sunt rudimentare și, de aceea, funcţionează exclusiv după experienţa imediată, ca humanoizii primitivi. Încă nu au ajuns să priceapă cu adevărat la ce e bună ideologia în politică, așa că nu sunt interesate de ea. Partidele românești își pot satisface nevoile de vieţuire și dezvoltare cu alte instrumente – ideologia mai mult le încurcă.

Această indiferenţă ideologică s‑a conjugat adesea cu false dezbateri ideo‑logice. De pildă, ideea falsă că tema statului de drept este specifică dreptei, ca și prejudecata din prelungirea ei, că dacă justiţia realizată prin mijloacele judiciare ale statului este o obsesie a dreptei, justiţia socială, realizată prin mecanismele generale ale guvernării, este domeniul exclusiv al stângii. La fel de falsă este și ideologizarea unei dezbateri despre fiscalitate, când se spune că o cotă unică de impozitare este opţiunea normală a dreptei, în vreme ce impozitarea progresivă ar i o idee de stânga.

Derutată complet de aceste moduri manipulatorii de a conduce dezbaterea publică, dar și de nepriceperea ideologică a politicienilor, opinia publică ajunge și ea să nu pună nici un preţ pe doctrine. Acum, dreapta și stânga desemnează pur și simplu identitatea simbolică a celor două echipe care se confruntă, ca și cum ai spune că alb‑roșii se confruntă cu roș‑albaștrii.

Singurul criteriu formal și real care operează în politica noastră ca un separator al unei magme egală în toate punctele ei este apartenenţa la familiile politice europene. Avem partide românești în PPE – cele care ar fi de dreapta – și partide românești în PSE – cele care ar i de stânga, de fapt, unul singur. Cu PPE, treaba e mai complicată, pentru că avem acolo și UDMR, partid care se ferește ca dracul de tămâie de limpezire ideologică, pentru că este și vrea să rămână un partid etnic.

În plan intern, însă, criteriul fundamental continuă să fie raportarea la PSD. Avem, pe secvenţe de timp, partide care se coalizează împotriva PSD și partide care se coalizează cu PSD. Prelungind anii ’90, în care numeam „de dreapta” orice se anunţa ca anticomunist, numim și azi partide de dreapta pe cele care se coalizează împotriva moștenitorului Partidului Comunist, PSD. La noi, conturul dreptei este, în continuare, desenat în contrast cu moștenirea comunismului.

Este pilduitor că, atâta vreme cât funcţiona în USL, PNL era constant atacat de PDL, printre altele, pentru că și‑a abandonat identitatea de dreapta, iar PNL replica în oglindă, acuzând PDL că nu este un partid de dreapta. Tot acest dialog avea aparenţa unei hârjoane de copii și nimeni, nici chiar cele două partide, nu‑i dădeau vreo importanţă reală, dovadă fiind schimbarea peste noapte a atitudinii lor după ieșirea PNL din USL. Odată ce a ieșit din USL, PNL a redevenit de dreapta în ochii PDL, dobândind peste noapte chiar o anume puritate, de vreme ce PDL, gardianul dreptei până mai ieri, este gata să se topească imediat și fără mofturi prea mari în partidul liberalilor.

În aceste condiţii, dacă există impedimente în calea uniicării dreptei, ele nu vor fi în nici un caz de natură doctrinar‑ideologică. Asta dacă își făcea cumva cineva griji că partidele nu s‑ar putea înţelege între ele din acest gen de cauze.

autor: Sever Voinescu

sursa: Revista Timpul, nr. 183, iunie 2014

(Visited 117 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.