Federatia fostilor detinuti politici condamna presiunile mediatice la adresa parintelui Iustin Parvu

Federatia fostilor detinuti politici condamna presiunile mediatice la adresa parintelui Iustin Parvu

by -
14 461

Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti ia act cu îngrijorare de presiunile fără precedent care s-au făcut la adresa Bisericii Ortodoxe Române în vederea smulgerii unei reacţii de condamnare a unor aspecte ale istoriei noastre naţionale legate de Mişcarea Legionară.

Considerăm că atât atitudinea Patriarhiei, cât şi cea a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care pentru moment au evitat a se conforma acestor presiuni, constituie expresia curată a conştiinţei celor care, prin voia lui Dumnezeu, cârmuiesc destinele Bisericii Ortodoxe Române. Facem pe această cale un apel la demnitate şi la statornicie din partea păstorilor noştri, asigurându-i că numai astfel trupul Bisericii – ierarhi, clerici, monahi şi laici – va rămâne unit întru adevărul credinţei.

Precizăm că legionarii s-au raportat în permanenţă la valorile creştine şi că au fost mereu conştienţi de faptul că unele din gesturile lor de autojustiţie (atunci când justiţia română, subordonată altor interese decât cele ale dreptăţii, închidea ochii în faţa unor fărădelegi strigătoare la cer comise împotriva legionarilor) se constituie în păcate din punct de vedere creştin. Ele au fost asumate ca atare, individual, de cei care le-au comis. Aceştia au plătit pentru ele cu viaţa lor.

Asemenea evenimente tragice pentru toată lumea nu s-au mai petrecut însă de peste şaptezeci de ani încoace. E un timp suficient de lung pentru a înţelege că accentul luptei legionare şi-a găsit definitiv locul doar pe planul spiritual. Scara de valori pe care acest curent naţional-creştin a promovat-o dintotdeauna este aceasta: pe primul plan se află Dumnezeu şi credinţa creştină, abia apoi urmează interesele naţionale şi la urmă interesele individuale. Nu s-a făcut niciodată confuzia filetistă a amestecării primelor două planuri.

Ceea ce s-a pretins din partea întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe Române a fost condamnarea de facto a principiilor directoare amintite mai înainte şi implicit şi a suferinţei şi muceniciei creştine a legionarilor din închisori, care nu poate fi desprinsă de matca în care aceşti oameni s-au format. De peste şaptezeci de ani încoace legionarii s-au situat în avangarda luptei anticomuniste, mai ales pe plan spiritual. Noi, cei care am trecut prin închisorile comuniste, depunem mărturie pentru atâtea jertfe curate aduse de tineretul român la Piteşti, Aiud, Gherla şi în celelalte temniţe, jertfe prin care au mărturisit întotdeauna adevărul creştin şi credinţa lor în Hristos. Majoritatea acestora au fost legionari. E semnificativ faptul că torţionarii comunişti desemnau prin acest termen nu doar pe cei cu o apartenenţă politică explicită, ci chiar pe unii mistici şi trăitori creştini care doar au avut tangenţă cu fenomenul legionar, fără a fi implicaţi direct: Părintele Arsenie Boca, Sandu Tudor, Dinu Pillat şi alţii.

În vremurile de prigoană comunistă, orice creştin incomod regimului risca să primească eticheta de „legionar” şi să fie condamnat la ani grei de închisoare. Nici Biserica din afara închisorilor nu a fost cu adevărat în libertate, fiind obligată la compromisuri şi la o pactizare silită cu regimul totalitar. Se pare că şi în ziua de azi orice creştin incomod riscă să primească aceeaşi etichetă de „legionar”, cu toate falsele ei conotaţii negative binecunoscute.

Nădăjduim că vremurile sub care am trăit şi am suferit noi au apus pentru totdeauna şi că societatea democratică de astăzi va şti să-şi respecte cu adevărat principiile de la care se revendică: libertatea de opinie şi libertatea credinţei. Aceasta implicând şi independenţa Bisericii faţă de orice fel de instanţe exterioare valorilor şi credinţei ei. Să ne ajute Dumnezeu pe toţi să le mărturisim împreună, până la capăt!

Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti

Preşedinte: Constantin Iulian

Secretar: Gheorghe Jijie

Biroul de presă, tel. 0722749249, e-mail: frfdpla@gmail.com

(Visited 181 times, 1 visits today)

14 COMMENTS

  1. @Dan

    Ceea ce nu intelegeti e ca aromanii, aflati oriunde, fie in Bulgaria sau Grecia sunt la fel de romani ca si cei nascuti in Romania de azi. Faptul ca s-au nascut intr-o tara diferita de Romania inseamna doar ca acel pamant e tot romanesc dar sub ocupatie straina, nu ca ei sunt mai putini romani.

    Cred ca sunteti intr-o mare confuzie. Daca si Tudor Vladimirescu e rus…Intr-adevar, a luptat pentru armata rusa, fiind si decorat pentru asta, dar era roman. Va invit la Vladimir sa-i vizitati casa, sa-mi spuneti ce este „rusesc” in ea.

  2. Aromânii sunt, ca și oltenii sau moldovenii sau ardelenii sau bănățenii sau moravii sau cicerii sau alte ramuri românești, născuți din neam în neam pe pământul românesc. Urmași ai tracilor și romanilor, ei sunt băștinașii în Macedonia, dar și în toată Grecia de azi, căci ei sunt urmașii băștinașilor traci, iar grecii sunt invadatori; invadatori vechi, dar tot invadatori.

  3. Pentru Mihai
    Poate m-am exprimat gresit. Eu am vrut sa disting (chiar daca asta nu are nici o importanta) intre romanii proveniti din parinti nascuti din neam in neam pe pamintul romanesc, si romanii care s-au impamintenit aici in urma cu doar citeva generatii. Aveam in vedere pe cei care aflati aici doar de o generatie – doua, isi dadeau viata pentru tara cu mult mai multa „bucurie” (daca pot sa spun asa) decit cei care se considerau romani 100 % (de altfel, multi armani se considera romani 200 %). Nu ma iau dupa Canacheu – de multe zeci de ani, mi s-a spus ca armanii sint romani, si nu am nici un motiv si nici un argument sa ma dezic. In ce il priveste pe Tudor Vladimirescu, din cite imi aduc aminte era de fapt rus.

  4. Imi pare rau, dar nu va inteleg, domnule Dan. Intai spuneti ca aromanii sunt romani, dar apoi continuati sa scrieti ca „oarte multi dintre marii romani, nu erau romani pur-singe. Ca sa ne referim numai la aromani:”.Pai eu inteleg din asta ca respectivii nu erau romani 100% pentru ca erau aromani.

    Ori asta e ca si cum ai spune ca Tudor Vladmirescu nu era roman 100% ca era oltean. Este exact acelasi lucru. Romanii de la Sud de Dunare sunt tot romani.

    Nu va luati dupa ratati precum Canacheu, acel om este un parvenit, un corupt si un vanzator. El nu reprezinta majoritatea. Din pacate, exprimari de genul „nu e roman pur sange, ca e aroman” fac mult mai mult rau decat un parlamentar.

    Felul acesta de a gandi creeaza mentalitatea generala a romanilor ca machedonii sunt altceva decat romani. Ceea ce este un fals. Si punct.

  5. 1. Pentru Pictor Sarion – daca imi permiti, iti voi explica etimologia termenului de legionar. Nu provine de la „lege”, ci de la numele luat in 1927 de miscarea condusa de Corneliu Zelea Codreanu si anume „Legiunea Arhanghelului Mihail”. Daca esti interesat de evolutia miscarii si de martiriul legionarilor, iti recomand sa accesezi „Cronologie privind istoria Miscarii Legionare” editata la sfarsitul anului 1940 si aparuta in Almanahul „Cuvintul” din 1941 (critica pe care o aduc acestei cronologii este faptul ca trece sub tacere asasinarea tradatorului Stelescu, ceea ce a condus dupa ani de zile la uciderea Decemvirilor).
    2. Pentru Mihai.
    Nu comentez nimic despre informatiile anterioare nasterii parintilor lui Corneliu Zelea Codreanu, fiindca nu le cunosc. Sper sa le pot gasi.
    Ma refer la primele rinduri, si anume „singele aroman este singe romanesc”. Asa este, dar asta neaga gunoaiele de teapa lui Canacheu si ai lui care pentru interese personale (un loc in parlament din partea minoritatilor si subventiile acordate minoritatilor) fac un deserviciu enorm armanilor: daca nu vor mai fi considerati romani, statul nu mai are nici un motiv sa sprijine comunitatiile armanesti din Balcani, care peste tot au o situatie groaznica. Tinerii armani care au colonizat Romania dupa 1925 au fost SINGURII care nu l-au tradat de Capitan niciodata. Si aveau un exemplu de curaj nebun, Pitu Guli. In 1905, in plin Imperiu Otoman (ce mai ramasese din el), locuitorii armani din Crusova au declarat Republica armaneasca de la Crusova. Dupa vreo 9 zile, turcii i-au atacat pe rebeli si batalia finala a fost pe Dealul Ursului. Exact ca Leonidas, Pitu Guli avea doar 300 de luptatori contra 15.000 de turci. Si-a strins oamenii si le-a spus: „Nu-i putem invinge, vom muri toti. Macar sa luam cu noi cit mai multi dintre ei.” Desigur, au murit toti armanii. Nu am citit aceste vorbe in vreo carte de istorie, dar mi s-au spus la Crusova, sub Dealul Ursului, si cred in ele. Asa erau armanii acum 100 de ani, si din pacate, nu mai sint asa.
    Dar nu este nici o rusine sa recunoastem ca foarte multi dintre marii romani, nu erau romani pur-singe. Ca sa ne referim numai la aromani: familia Ghica (9 domnitori al Tarii Romanesti, 6 domnitori ai Moldovei, 2 prim-ministri ai Romaniei) ca si domnitorul Vasile Lupu au fost aromani. Sf. Nicodim de la Tismana, Sf. Iosif cel nou de la Partos, Sf. Dosoftei, Sf. Antonie de la Iezeru, Andrei Saguna, etc, au fost aromani. Cum tot aromani au fost poate peste jumatate din marii scriitori romani ai sec. 19. Dar cred ca ajunge cit am scris.

  6. @Dan

    Nene, sangele aroman este sange romanesc! Aromanii sunt romani si nimic altceva!

    In ceea ce-l priveste pe Corneliu Zelea Codreanu, cred ca explicatia de mai jos e arhisuficienta pentru a demonta teoria Dumneavoasta:

    Tatăl lui Corneliu Codreanu, Ion Zelea Codreanu îsi trage obârsia dintr’o familie de răzesi moldoveni din satul Ighesti, din tinutul Storojinetului din Bucovina. Tatăl acestui Ion Zelea Codreanu se numea Neculai Zelea, numele de Zelea provenind din amintirea îmbrăcămintii de luptă a ostasilor moldoveni. Numele de Zelea nu se păstrase însă de-a lungul anilor. După anul 1785 Bucovina a trecut sub administratie austriacă, devenind un simplu district al Galitiei, iar acest nume de Zelea, a fost schimbat de autoritătile din administratie si armată în Zelinski, schimbare pe care o făceau toate stăpânirile străine, cu popoarele minoritare din statul lor, ca si în Ungaria, Miklos pentru Nicolae, István pentru Stefan etc. Limba română nu mai era acceptată nicăieri în Bucovina, iar religia ortodoxă era combătută cu energie, polonezii din Galitia fiind romano-catolici. Dar dacă, în acest fel, schimbarea numelui era relativ usoară, în schimb religia ortodoxă nu mai putea fi schimbată cu aceeasi usurintă. De obicei, când numele era schimbat, religia ortodoxă rămânea înscrisă si prin autentificarea ei se putea face cu certitudine si consemnarea originii române. În aceste conditiuni, tatăl lui Corneliu Zelea Codreanu a ajuns să fie numit Ion Zelinski, dar originea sa românească era certificată de un act de botez, în limba română, precum si de religia ortodoxă, exclusiv românească, în care se făcuse botezul. Mai mult decât atât, ca o confirmare sigură, certificatul de botez al lui Ion Zelinski are si viza consulatului român din Cernăuti. Ori pentru a obtine o astfel de parafare, nu se puteau adresa decât cei de origine română. În familia lui Ion Zelea Codreanu toti antecesorii au fost pădurari, asa că alături de pronumele de Ion, mai era trecut alături, pe acte, acel de Păduraru, care indica ocupatia. Deci tatăl său era înregistrat Neculai Zelinski-Păduraru. Acesta ia în căsătorie pe românca Maria Anticu si aceasta devine mama lui Ion Zelea Codreanu. Purtând numele de Ion Zelinski- Păduraru, acesta se căsătoreste cu Eliza Brauner, care era româncă de religie ortodoxă, iar nasul la cununia lor a fost A.C.Cuza. În 1902 familia Ion Zelinski-Păduraru trece în Moldova românească, iar aici Ion Zelinski Păduraru consideră că este cazul să-si modifice numele dupa datina străbună si ca urmare devine Ion Zelea Codreanu. Aceasta este întreaga ambiantă, care explică numele de Zelinski si transformarea sa în Zelea, iar aceluia de Păduraru în Codreanu.

    Sotia lui Ion Zelea Codreanu, Eliza Brauner, este fiica româncei Marita Sârghii si a românului ortodox, după mamă, Costache Brauner. Acest Costache Brauner este fiu al româncei Cernea si al lui Adolf Brauner de origine german bavarez. Asadar, toti antecesorii lui Corneliu Zelea Codreanu sunt români, cu exceptia unui străbunic al mamei, Adolf Brauner, care era un german desnationalizat.

    Asadar, toti antecesorii lui Corneliu Zelea Codreanu sunt români, cu exceptia unui străbunic al mamei, Adolf Brauner, care era un german desnationalizat.

    Aceasta este explicatia avocatei Capitanului la procesul in care a fost acuzat de tradare si redata de Mircea Dimitriu in cartea „O istorie a Miscarii Legionare” de Liviu Valenas.

    A.C. Cuza putea sa declare orice, dar mai ales acei domni puteau sa scrie orice. Sa nu uitam ca presa engleza colcaia cu aberatii la adresa Romaniei si in ciuda protestelor tuturor personalitatilor romanesti, pe aia i-a durut fix undeva…

  7. Pentru Cezar.
    Te inteleg – nu ma cunosti, asa ca nu ai de unde sa stii ca nu intru in discutii daca nu stapinesc, daca nu total, macar in mare masura, subiectul. In ce priveste urarea din final, iti multumesc. Pe mine, Dumnezeu m-a ajutat de cind m-am nascut, dar tirziu mi-am dat seama de asta. Important este ca astazi sa ajute poporul roman – dar nu cred ca acesta vrea sa fie ajutat, si atunci nu vad de ce Dumnezeu sa vrea sa-l ajute cu de-a sila. Dar va urez sa va ajute Dumnezeu pe voi, cei care credeti in El si vreti sa fiti ajutati.

  8. Eu nu te contrazic, insa incerc sa fiu critic in tot si in toate.
    Sa-ti ajute Dumnezeu!

  9. Ca Zelea Codreanu,se trage din parinti polonezi,sau alte natii e mai putin important din punct de vedere etnic important ca a gindit si actionat in interesul national rominesc,faptul ca a fost botezat la 7ani nu schimba cu nimic personalitatea capitanului legionar,important ar fi sa aflu,probabil si altii,de ce,aceasta miscare nationala sa numit Garda de Fier si adeptii ei legionari,la care intrebare,pentru inceput,imi permit sa-mi dau singur un raspuns,nu cumva legionar vine de la Lege,iar legionar ar insemna ca un segment al populatie si-au propus ca obligatie statutara respectarea legislatiei in vigoare,care obligatie legala si morala intr-o democratie autentica e tot respectarea cu strictete a Legii,daca am dreptate atunci istoria se repeta,traind intr-o democratie unde primeaza Legea,in acest caz toti cetatenii cu vederi democratice sint Legionari si atunci,de ce-i daunator sa fii legionar,avind blazon si crez: „Dumnezeu si patria”.Astept un interlocutor pentru noi comentarii,salutari din Nürnberg.

  10. Dan,
    Ar trebui sa stii ca o informatie trebuie verificata din cel putin 3 (trei) surse credibile. Tu sustii ca ai una, despre care noi nu stim nimic si despre autorii careia iar nu stim cine sunt. Nu am niciun interes sa te contrazic, mai ales ca informatia adusa de tine nu cred ca ar influienta cu ceva lucrarea lui C.Z. Codreanu pentru Neamul Romanesc. Daca vrei sa faci studii serioase pe acest subiect ar fi bine sa te documentezi mult mai mult si sa cauti informatii din mult mai multe surse. Daca tu crezi fara nicio indoiala asupra celor citite in cartea cu pricina, atunci esti liber sa o faci si de asemenea sa spui aceste lucruri, dar sa nu te astepti ca subiectul sa fie luat prea in serios.

  11. Pentru Nicolae Popescu.
    In anul 1939 in editura Plon a aparut cartea „L’envoye de l’archange” scrisa de fratii Jerome (membru al Academiei franceze) si Jean Tharaud, din pacate netradusa in limba romana, dar pe care o am si despre care poti gasi informatii pe net. Cartea este despre Corneliu Zelea Codreanu, despre inceputurile miscarii legionare si despre instalarea evreilor pe pamintul romanesc. Ca sa scrie aceasta carte, autorii au venit in Romania (pe cind Capitanul inca traia) si au stat de vorba cu acesta si cu A. C. Cuza. Parintii lui CZC, tatal polonez catolic iar mama germana protestanta, care traiau in concubinaj, au fost cununati de un preot ortodox in casa lui A. C. Cuza, ocazie cu care a primit botezul ortodox si tinarul Corneliu, care avea cam 7 ani. Nu obisnuiesc sa scriu dupa ureche, ci dupa ce ma pun la punct cu informatiile.

  12. Ma bucur ca cineva a luat pozitie fata de aceasta campanie nemernica (orchestrata in principal din strainatate) de aruncare in derizoriu a marilor eroi ai neamului.
    Corneliu Zelea Codreanu, chiar daca provenea din tata polonez catolic si mama germana protestanta, chiar daca a fost botezat intru ortodoxie de abia la virsta de 7 ani, a devenit unul dintre cei mai buni romani si mai buni crestini din istoria tarii. Constrins la un moment dat sa apeleze chiar el la violenta, totusi le spunea legionarilor: „Pe cei care va lovesc cu palma din pricini personale, sa-i iertati; pe cei care va chinuie pentru credinta voastra in neamul romanesc, nu-i veti ierta”.
    Se vorbeste de crimele legionarilor (care intr-adevar au fost savirsite), dar nu se vorbeste de crimele savirsite impotriva legionarilor si care au condus la o replica in acelasi fel: nu se vorbeste de legionarii ucisi din ordinul lui I. Gh. Duca in dec. 1933 pentru a-i impiedica sa se prezinte in alegeri, nu se vorbeste de crimele savirsite din ordinul lui Armand Calinescu (Capitanul, Nicadorii si Decemvirii), nu se vorbeste de sutele de legionari nevinovati, executati fara judecata in locuri publice din ordinul lui Carol II ca represalii pentru pedepsirea lui Armand Calinescu, pe care justitia nu avea de gind sa il pedepseasca.
    In cartea sa „Miscarea legionara si macedo-romanii”, Constantin Papanace scria: „au fost situatii cruciale pregatite diabolic de adversari cind miscarea a fost constrinsa ca intre moartea neamului si aceea a asupritorilor sai, sa aleaga pe aceea a asupritorilor”.
    Miscarea avea doua valori supreme: Dumnezeu si Patria. Din aceasta cauza a reusit sa stringa cele mai luminate, mai patriotice si mai crestine minti ale Romaniei de acum 70-80 de ani: mari savanti ca Nicolae Paulescu sau Simion Mehedinti, mari filozofi ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Tutea, Mircea Vulcanescu, mari scriitori ca Vintila Horia, Vasile Militaru, Radu Gyr, Nichifor Crainic precum si multime de teologi, preoti si calugari de mare valoare, dintre care mai supravietuiesc si azi parintele Iustin Pirvu si parintele Arsenie Papacioc.
    Legionarii au fost acuzati de antisemitism – gresit: ei nu erau impotriva evreilor, ci impotriva celor care jefuiau Romania si pe romani; s-a intimplat ca acestia sa fie in principal evrei.
    Dusmanii legionarilor sint dusmanii Romaniei si ai crestinismului. Din pacate, am ajuns un popor prea slab. Alte popoare (vecini din Serbia de pilda) nu ar fi acceptat ca un prim ministru (Adrian Nastase) sa emita in 2002 o ordonanta de urgenta pe care parlamentul sa o transforme fara nici o impotrivire in lege prin care sa fim obligati, sub sanctiunea inchisorii, sa ne dezicem de marii eroi ai neamului fiindca nu sint pe placul iudeo-masoneriei.
    Sa nu ajute Dumnezeu! Dar nu cred ca ne va ajuta, daca nu sintem pregatiti sa ne ajutam in primul rind noi.
    S

  13. Justitia romana de azi, ca si justitia romana din perioada Miscarii, apara alte interese, nu pe ale romanilor. Ne conduc altii. Urmasii calailor elitei romanesti ne pun astazi calus si ne scriu tot ei istoria. Dar pana cand? Nu romanii i-au adus aici. Intrand pe „poarta bunatatii romanesti” isi bat joc de tot ce este national. Din pacate vremurile la care se face referire in protest n-au apus.

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.